Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 1855/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1855/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 406/59/2011*
ROMANIA
C. DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1855
Ședința publică din 2 aprilie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții . C. Variaș împotriva sentinței civile nr.986/PI/CA/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții C. de C. a României și C. de C. T., având ca obiect Litigii C. de C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții intimați C. de C. a României și C. de C. T. consilier juridic B. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 27.03.2013 de către pârâta intimată C. de C. a României, întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri formulate, C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
După închiderea dezbaterilor dar înainte de ridicarea ședinței se prezintă pentru reclamanții recurenți . C. Variaș – avocat D. C. care depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 24.03.2011 reclamanții . C. Variaș au chemat în judecată pârâții C. de C. a României și C. de C. a Județului T., solicitând:
-anularea în parte a Deciziei nr. 71/03.12.2010 emisa de C. de C. a județului T. in dosarul 83/2010, în sensul anularii punctelor 14, 15 si 17 din aceasta decizie, anularea Încheierii nr. VI 72/01.03.2011 pronunțata de C. de C. a României,
-suspendarea executării măsurilor dispuse la punctele 14, 15 si 17 din Decizia nr. 71/03.12.2010 emisa de C. de C. a județului T. pana la soluționarea irevocabila a prezentei acțiuni in contencios administrativ.
La termenul de judecată din data de 03.05.2011, C. de Apel Timișoara a invocat excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei și examinând-o pe excepție, prin sentința civilă nr. 200/03.05.2011 a declinat competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanții . comunei Variaș, împotriva pârâtelor Camere de C. a Județului T. și C. de C. a României, în favoarea Tribunalului T., secția de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 79/PI/CA din 17.06.2011, Tribunalul T. a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele în favoarea Curții de Apel Timișoara .
Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul T. și C. de Apel Timișoara, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție pentru a hotărî asupra acestuia pe calea regulatorului de competență.
Pronunțându-se asupra regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4786 din 18.10.2011 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T..
Prin sentința civilă nr.986/PI/CA din 24.02.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantele . C. VARIAȘ, în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. A JUDEȚULUI T., împotriva Încheierii nr. VI 72/din 01.03.2011 emisă de C. de C., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că în urma controlului ce a avut loc asupra activității desfășurată de instituția reclamantă, C. de C. a județului T. a constatat o . abateri ce au fost consemnate în cuprinsul procesului-verbal de constatare nr. 2284/06.12.2010, act ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 74/16.12.2010 (f. 134-140; 254-267 dosarul curții de apel).
Împotriva deciziei sus-menționate, reclamanții au formulat contestație, aceasta fiind respinsă de pârâta C. de C. a României, prin Încheierea nr. VI/99 din 14.03.2011 (f. 15-19 dosar Curții de Apel Timișoara).
Reclamanții nu contestă în întregime, aceste acte, ci doar măsurile dispuse cu privire la cheltuielile efectuate din bugetul local, ce reprezintă drepturi speciale acordate personalului din cadrul instituției – poziția 3, precum și pe cele referitoare la tichetele cadou acordate personalului din învățământul preșcolar și școlar din localitățile Foeni și Cruceni - poziția nr. 4, apreciind că acestea au fost acordate în baza unor dispoziții legale.
De cealaltă, parte, instituția pârâtă a apreciat că acordarea acestor drepturi s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale și chiar în lipsa unor reglementări legale care să le prevadă.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de instituția pârâtă – contestate de reclamanți – instanța a reținut următoarele:
1. Referitor la drepturile speciale privind menținerea sănătății și securității muncii.
În ce privește drepturile speciale ce au fost acordate personalului din cadrul Primăriei comunie Variaș, aceste drepturi au fost acordate în temeiul 35, din Contractul/Acordul Colectiv de Muncă înregistrat sub nr. 34/31.03.2007 la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a jud. T. astfel cum au fost modificate prin Actele Adițional nr. 2 din 26.01.2009.
Tribunalul a constatat că, potrivit prevederilor H.G. nr. 833/2007 și ale Legii 130/1996, instituțiile publice pot încheia, în condițiile legii, acorduri colective de muncă cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publice, respectiv contracte colective de muncă, în cazul personalului contractual, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr. 768/18.09.2007 a Curții Constituționale, „contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice, au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor, iar potrivit art.137 alin.1 din Constituția României, formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului și ale unităților administrativ teritoriale sunt reglementate prin lege, rezultând astfel că drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice trebuie să fie stabilite prin lege în limite precise, limite ce nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
În anul 2009 (când s-au acordat aceste drepturi), actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul bugetar, pe categorii de personal, respectiv, funcționari publici, personal contractual și persoane cu funcții de demnitate publică, au fost: O.G. 6/2007, O.G. 10/2008, O.G. 108/2005.
În același an, în baza Contractului Colectiv de Muncă și a Acordului Colectiv de Muncă înregistrate la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a jud. T., s-au acordat personalului contractual, funcționarilor publici și persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
Asemenea drepturi erau, însă, reglementate de alte acte normative.
Astfel, drepturile privind menținerea sănătății și securității muncii sunt prevăzute de Legea nr. 319/2006.
Potrivit art. 12 al. 1 teza a II-a din Legea 130/1996, prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Conform art. 25 teza a II-a din H.G. 833/2007, clauzele acordurilor colective nu pot excede sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Plata drepturilor bănești în discuție s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin.3 și art. 23 alin.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, ordonatorii de credite având obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Ori, prin acordarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, personalului contractual, funcționarilor publici și persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, se constată că au fost încălcate dispozițiile legale sus-indicate, precum și decizia Curții Constituționale nr. 768/18.09.2007.
Referitor la acordarea drepturilor speciale, persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, instanța a constatat că acestea nu au un temei legal, în condițiile în care, activitatea primarului și a viceprimarului nu se desfășoară în baza raporturilor juridice de muncă, astfel cum sunt reglementate de codul muncii, ci în temeiul mandatului de drept public, conferit de prevederile Legii nr. 393/2004.
Totodată, potrivit disp. art. 3 al. 5 din OG nr. 10/2008, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege; indemnizațiile prevăzute în anexele OG nr. 10/2008 reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției – art. 3 al. 4.
În atare situație, sub aspectele anterior analizate, constatările Camerei de C. a județului T. și măsurile dispuse de aceasta sunt legale și temeinice.
2. Referitor la primele de sărbători acordate personalului din cadrul Primăriei C. Variaș, în cursul anului 2099, și a cadourilor de 8 martie, instanța a constatat că, așa cum corect a reținut și C. de C., aceste prime și cadouri au fost acordate doar în temeiul contractului colectiv de muncă și a acordului colectiv de muncă în baza dispozițiilor art. 37 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 11.02.008 din, fără ca acestea să fie reglementate în acte normative speciale.
Ori, dispozițiile art. 14 al. 2 – 4 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, prevăd că: ”Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.”
Totodată, instanța a constatat că, raportat la dispozițiile art. 17 al. 3 și art. 19 al. 2 din Legea nr. 47/2006, primele de C., Paști și a cadourilor de 8 martie, acordate sub formă de ajutoare, nu au un temei legal, întrucât nu sunt prevăzute de legi speciale.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că dispozițiile art. 17 al. 3 din Legea nr. 47/2006 (în vigoare în cursul anului 2009) prevăd că: ”Ajutoarele sociale se acordă persoanelor sau familiilor aflate în dificultate și ale căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime de viață, evaluate prin anchetă socială, precum și prin alte instrumente specifice”, în timp ce dispozițiile art. 19 al. 2 din același act normativ: ”Prestațiile sociale se acordă în bani sau în natură, din bugetul de stat ori, după caz, din bugetul local, și sunt reglementate prin legi speciale”.
Ori, în speță, nu există reglementări speciale care să prevadă acordarea acestor drepturi, personalului din cadrul instituției reclamante, situație în care acordarea lor este nelegală.
3. Referitor la tichetele cadou acordate personalului din învățământ, tribunalul a constatat că în speță, instituția pârâtă a constatat că, în cursul anului 2009, reclamanții au acordat, în baza HCL 12/2009, tichete cadou personalului din învățământ.
Tichetele cadou sunt reglementate de prevederile Legii nr. 193/2006, care la art. 1 stabilește că:”Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă”.
Totodată, Tribunalul a constatat că punctul 2.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 193/2006, aprobate prin HG nr. 1317/2006, prevede că:”Angajații persoane fizice care desfășoară o activitate într-o relație de angajare, în baza unui raport de muncă reglementat de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, sau de o lege specială, pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinațiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale. Angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou" pentru cheltuieli sociale”, în timp ce disp. art. 24 al. 2 din OUG nr. 37/2008, modificat prin OUG nr. 43/2008 prevăd că:”Ordonatorii de credite ai bugetelor locale și ai instituțiilor și serviciilor publice de subordonare locală pot acorda tichete cadou, potrivit prevederilor Legii nr. 193/2006, cu modificările ulterioare, din bugetele acestora, în limita veniturilor proprii încasate”.
Prin urmare, interpretând dispozițiile legale anterior enunțate, rezultă că aceste tichete cadou pot fi acordate doar de angajator și doar angajaților proprii.
Ori, în speță, tichetele cadou au fost acordate personalului din învățământul, deși nu există o relație de angajare în baza unui raport de muncă încheiat între instituția care a acordat tichetele și personalul care le-a primit (potrivit prevederilor Legii nr. 128/1997 – în vigoare în acel moment – personalul acestor instituții se regăsește pe statele de funcții care sunt aprobate de Inspectoratul Școlar Județean, acest din urmă funcționând în cadrul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. În atare situație, sunt lipsite de relevanță susținerile reclamanților în ce privește sursa de finanțare, câtă vreme legea stabilește, în mod expres, calitatea de angajator a instituțiilor care pot acorda tichetele cadou.
Raportat la cele ce preced, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea de față apare ca neîntemeiată și s-a impus a fi respinsă, în întregime.
Împotriva sentinței civile nr.986/PI/CA/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ , a formulat recurs reclamanții . C. Variaș solicitând admiterea recursului si modificarea in tot a sentinței atacate in sensul admiterii acțiunii.
În motivare se arată că în fapt, prin cererea adresata instanței de fond reclamanții au solicitat anularea in parte a Deciziei nr. 71/03.12.2010 emisă de C. de C. a județului T. in dosarul 83/2010, in sensul anularii punctelor 14, 15 si 17 din această decizie si anularea încheierii nr. VI 72/01.03.2011 pronunțata de C. de C. a României.
Prin Decizia nr. 71/03.12.2010 C. de C. a județului T. a constatat la punctele 14, 15 si 17 pretinsa nelegalitate a plații unor drepturi salariaților, reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii, prime de sărbători și cadouri de 8 martie, respectiv tichete cadou acordate personalului din instituțiile de învățământ din . prin Contractul Colectiv de munca si Acordul Colectiv de Munca înregistrate la Direcția de Munca, Solidaritate Sociala si Familie T. cu nr. 34/31.01.2007 si modificate prin Actele adiționale înregistrate cu nr. 118/26.02.2008. 46/30.01.2009, 492/29.12.2009 si 103/24.03.2010 la Direcția de Munca si Protecție Sociala a Județului T. iar tichetele cadou acordate personalului din învățământ prin Hotărârea nr. 12 din 06.04.2009 a C.L. Varias.
Reclamanții au arătat că instanța de fond in mod greșit a respins cererea lor, motivând ca drepturile salariale acordate prin contracte colective de munca nu pot fi altele decât cele stabilite prin dispoziții legale, că primele de sărbători acordate in temeiul aceluiași contract colectiv de muncă nu puteau fi acordate nefiind reglementate prin acte normative respectiv ca tichetele cadou acordate personalului din învățământ nu puteau fi acordate deoarece intre ei si acești angajați nu exista un raport de munca.
Recurenții arată că soluția instanței de fond este greșită din următoarele motive:
In primul rând, prin Legea 84/2012 s-a stabilit ca drepturile de natura celor salariale ( in care se încadrează drepturile pentru menținerea sănătății si securității muncii, primelor de sărbători si a tichetelor cadou) acordate până la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, in baza:
a) contractelor sau acordaților colective de munca încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei si Protecției Spitale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de munca si necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale si județene;
c)contractelor de munca/convențiilor civile încheiate in cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, in care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului sau unitățile si instituțiile aflate in subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener, sunt considerate legal acordate si s-a aprobat exonerarea de la plata pentru sumele reprezentând venituri de natura salariala stabilite in condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.
(2) Sumele recuperate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.
Practic legiuitorul prin acest act normativ a dorit să dea putere de lege contractelor colective de muncă prin care s-au acordat aceste drepturi salariale.
In aceste condiții, decizia Camerei de C. devine netemeinică si nelegală si nu mai poate produce efecte.
Pe de alta parte si in lipsa Legii 84/2012 cererea reclamanților este întemeiată din următoarele motive:
Drepturi speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii la care se refera controlorii Camerei de C. a județului T. la punctul 14 din decizie, sunt cele prevăzute in art. 28 si 35 din Contractul Colectiv de Munca si Acordul Colectiv de Munca încheiate in anul 2007 si modificate prin actele adiționale din 2008, 2009 si 2010 indicate mai sus.
Totodată ajutoarele de sărbători sub forma de prime de Paste si C. si cadouri de 8 Martie aprobate si achitate salariaților la care se refera controlorii Camerei C. a județului T. la punctul 15 din decizie, sunt cele prevăzute in art. 37 din Contractul Colectiv de Munca si Acordul Colectiv de Munca încheiate in anul 2007 si modificate prin actele adiționale încheiate in 2008. 2009 si 2010 si înregistrate la DMSSF T..
Pe de alta parte prin Hotărârea nr. 12 din 06.04.2009, Consiliul Local al comunei Variaș a aprobat acordarea tichetelor cadou personalului din instituțiile de învățământ din Variaș, hotărârea fiind definitiva prin necontestarea ei de către instituția Prefectului Județului T., devenind astfel obligatorie pentru P. comunei Variaș.
Urmare a constatării pretinsei nelegalități, C. de conturi a județului T. a stabilit prejudicii de 120.417 lei la punctul 14 din decizie, de 16.600 lei la punctul 15 din decizie, respectiv de 25.901.19 lei la punctul 17 din decizie, dispunând si luarea masurilor pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele răspunzătoare, fără a preciza in concret cine sunt aceste persoane.
Constatările si masurile dispuse de C. de C. a jud. T. sunt vădit nefondate, deoarece se refera la așa-zisa nelegalitate a unor drepturi prevăzute in convențiile colective de munca la nivel de unitate, si hotărâre a Consiliului Local, drepturi care nu încalcă nici o dispoziție legala, ceea ce vom argumenta in continuare:
C. de C. a județului T. nu are competenta materiala de a stabili cu privire la nelegalitatea unor clauze din convențiile colective de munca, ci doar instanțele de judecată au competenta materiala in a cenzura convențiile colective de munca si doar la cererea unei dintre părțile implicate sau a Direcției de Munca si Protecție Sociala.
Mai mult, Tribunalul T. prin hotărâri irevocabile a stabilit ca drepturile speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii si primele de sărbători de felul celor stabilite la art. 28, 35 si 37 din CCM si ACM sunt legale iar ordonatorul principal de credite trebuie sa le achite.
Potrivit disp. art. 41 alin 5 din Constituția României, „Dreptul la negocieri colective in materie de munca si caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate", iar potrivit art. 7 alin 1 si 2 din legea 130/1996 si art. 238 alin 3 din legea 53/2003 stabilesc ca, „la negocierea clauzelor si încheierea contractelor colective de munca părțile sunt egale si libere" si „ Contractele colective de munca încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților."
Potrivit disp. art. 24 din legea 130/1996 „ nulitatea clauzelor contractuale se constata de către instanța judecătoreasca competenta", si nicidecum de C. de C. a României.
Deci, numai instanța de judecata poate constata nulitatea sau nelegalitatea unor clauze din convențiile colective de munca, numai la cererea pârtii interesate, iar pana la constatarea nulității clauzele cuprinse in convențiile colective de munca se bucura de prezumția de legalitate.
In concluzie, C. de C. a României si Camerele de C. județene nu pot ele insele constata sau stabili nulitatea sau nelegalitatea unei clauze cuprinse in convențiile colective de muncă, deoarece acestea nu sunt instanțe de judecată competente să soluționeze astfel de cereri conform legii 130/1996 si Codul de procedura civilă.
Nici legea 94/1992 privind organizarea si funcționarea Curții de C. nu stabilește vreo atribuție acestei instituții in ceea ce privește constatarea sau stabilirea legalității sau nelegalitatii clauzelor convențiilor colective de muncă.
Disp. legii 94/1992 limitează atribuțiile Curții de conturi la activitatea financiar contabila sau fiscala si nicidecum la prevederi din materia dreptului muncii.
Așadar, in cazul de față dedus judecății, controlul exercitat de C. de C. prin C. de C. T. asupra legalității clauzelor acordului si contractului colectiv de munca excede nu numai competentei funcționale si materiale, care revine exclusiv instanței de judecată la cererea părții interesate, ci excede si atribuțiilor si domeniului de activitate cu care aceasta instituție a fost investită prin Legea 94/1992.
In sensul celor arătate mai sus, reclamanții indică ca practică judiciară sentința civilă nr. 734/02.12.2005 pronunțată de Secția de contencios administrativ a Tribunalului T. in dosarul_/CA/2005 rămasa irevocabilă prin care instanța a anulat parțial decizia Camerei de C. T. prin care aceasta considera ilegale aceleași drepturi speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii.
Tribunalul a statuat prin această sentință ca „Din reglementările enunțate se desprinde concluzia că măsurile dispuse prin decizie nu trebuie să se refere decât la unele nereguli cu caracter tehnic din activitatea financiar contabilă sau la corectarea unor acte contabile de importanta deosebita, respectiv bilanțul, contul de profit si pierderi sau contul de execuție. In raport de aceasta împrejurare, rezulta ca masurile dispuse prin decizie exced cadrului impus de art. 94 din legea 94/1991 republicata in 2002 iar pe de alta parte, in speța, fata de constatarea reținuta de organul de control cu privire la reanalizarea clauzelor contractuale înscrise in acordul si contractul colectiv de munca, precum si recuperarea si virarea pe destinații legale a sumei de ….., măsura constituie o depășire a competentei instituite prin lege ".
Așadar, arată recurenții, prin sentința 734/2005 Tribunalul T. a stabilit necompetenta Camerei de C. in a face constatări cu privire la legalitatea unor clauze din convențiile colective de munca si solicită să se constatate necompetenta Camerei de C. T. de a analiza clauzele CCM si ale ACM si pe cale de consecință, anularea punctelor 14,15 si 17 din decizia 71/03.12.2010.
Pe de alta parte, recurenții argumentează legalitatea clauzelor Acordului Colectiv de Muncă, a Contractului Colectiv de Muncă si a Actelor adiționale încheiate la nivelul Primăriei comunei Variaș si netemeinicia deciziei nr. 71/03.12.2010 a Camerei de C. T. si a încheierii VI 72/01.03.2011 a Curții de C. a Românie.
Toate drepturile la care se refera pct. 14, 15 si 17 din decizia atacată sunt drepturi acordate in mod legal salariaților prin convenții colective de muncă validate de Direcția de Muncă si Solidaritate Socială T. si HCL.
Drepturile la care se referă pct. 14. 15 si 17 din decizie nu reprezintă Drepturi salariale si nici venituri asimilate salariilor conf. art. 55 alin 4 din Codul fiscal, ci sunt Cheltuieli materiale si servicii achitate de la capitolul 20 (cheltuieli materiale si servicii) subcapitolul 20.30.30 alte bunuri materiale si servicii, din bugetul local al comunei Varias, așa cu se precizează in art. 35 si art. 37 CCM(Contractul colectiv de munca) si ACM (Acordul colectiv de muncă), astfel ca argumentația Camerei de C. referitoare la așa-zisa încălcare a legislației salarizării aferente personalului bugetar este nefundamentata, întrucât normele juridice care reglementează salarizarea nu sunt aplicabile in domeniul cheltuielilor materiale.
Împotriva deciziei nr. 71/03.12.2010 a Camerei de C. a jud. T. reclamantele au formulat contestație, ce a fost respinsă prin încheierea nr. VI 72/ 01.03.2011 de C. de C. a României ce le-a fost comunicată la data de 17.03.2011 prin adresa de comunicare emisă cu nr. VI_/02.03.2011.
Aceasta încheiere de respingere a contestației nu a analizat concret temeiurile care au stat la baza deciziei si a contestației ci doar a reiterat argumentația Camerei de C. a jud. T. fapt pentru care această încheiere este si ea neîntemeiată ca si decizia 71/03.12.2010.
Potrivit art. 8 alin 4 din legea 130/1996 si art. 238 alin 3 din Codul Muncii, la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal, " iar potrivit art. 40 alin 2 litera c din Codul Muncii, angajatorului ii revin in principal, următoarele obligații; să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă, si din contractele individuale de muncă".
Din analiza celor două texte de lege rezultă cu evidență că drepturile care pot fi stabilite prin CCM nu se limitează numai la drepturi prevăzute de lege, căci acestea din urmă au doar un caracter minimal, iar angajatorul odată ce a încheiat si aprobat si alte drepturi in favoarea salariaților trebuie să le respecte si să le acorde.
Art. 12 alin 1 din legea 130/1996 prevede că „ Contractele colective de munca se pot încheia si pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale ".
Acest text de lege interzice negocierea acelor clauze/drepturi care sunt deja stabilite prin dispoziții legale.
Rezultă că prin utilizarea argumentului „per a contrario" că pot fi negociate clauze/drepturi care nu sunt prevăzute de lege.
Altfel spus, in cazul salariaților din instituțiile bugetare, dacă legea a stabilit anumite drepturi - sub aspectul existentei ori a cuantumului acestora - acele drepturi nu mai sunt permise a fi negociate.
Insă, dacă legea nu a prevăzut un anumit drept si nici nu i-a interzis in mod expres, atunci acel drept poate fi negociat, poate fi inclus in contractele negociate de către salariații instituțiilor bugetare.
Orice altă interpretare ar fi eronată, întrucât ar goli de conținut însăși dreptul la
negociere colectivă pentru care art. 41 alin 5 din Constituție îl garantează tuturor salariaților, inclusiv celor bugetari.
Sub acest aspect, C. de C. a jud. T. a interpretat cu totul eronat aceste prevederi legale si a constatat că drepturile pentru menținerea sănătății si securității muncii acordate sunt fără temei legal.
In realitate temeiul legal pentru acordarea acestor drepturi sunt contractul colectiv de muncă, acordul colectiv de muncă, ambele vizate de Direcția pentru Muncă si Solidaritatea Socială T. si mai mult, legalitatea lor a fost constatată irevocabil prin hotărârea judecătoreasca irevocabilă.
C. de C. își întemeiază constatările pe prezumția de nelegalitate a convențiilor colective de muncă cercetate, socotind in mod eronat că ele sunt ilegale, constatare aflată în contradicție flagrantă cu:
-principiul general al prezumției de legalitate instituit de art. 969 Cod civil, si
-dispozițiile art. 41 alin 5 din Constituția României care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective de muncă.
Mai mult, in cazul concret de față, referitor la constatarea așa-zisei nelegalitati a „drepturilor speciale privind menținerea sănătății si securității muncii" prevăzute de art. 28 si 35 din ACM/CCM chiar există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care instanța de judecată competentă să soluționeze o astfel de speță a stabilit legalitatea respectivelor drepturi.
Astfel, prin sentința civilă nr. 2411/PI/13.10.2005 pronunțata de Tribunalul T. in dosarul 9195/C/2005 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 4004/05.12.2005 a Curții de Apel Timișoara:
Din dispozitivul acestei sentințe rezultă că se „Constată legalitatea si valabilitatea drepturilor negociate si aprobate prin art. 24 alin 1, alin 2 si alin 3 din Contractul colectiv de muncă, respectiv art. 21 alin 1, alin 2 si alin 3 sin Acordul Colectiv de Muncă, ambele înregistrate la DMSSF T. sun nr. 473/09.12.2004". Se poate constata si din considerentele acestei sentințe că au fost supuse controlului judecătoresc exact aceleași „drepturi speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii" ca si cele din Contractul si Acordul Colectiv de Munca încheiate la nivelul Primăriei comunei Cenad ( parte contractantă in reprezentarea salariaților fiind același Sindicat).
Existenta acestei hotărâri judecătorești coroborată cu inexistenta vreunei hotărâri judecătorești prin care s-ar fi constatat nelegalitatea clauzelor contractuale avute in vedere de auditori, duc la concluzia că decizia 71/03.12.2010 a Camerei de C. a jud. T. este lovită de nulitate parțială.
De esența unei interpretări corecte este că dreptul negociat să nu fie interzis expres de lege, potrivit principiului de drept conform căruia ceea ce legea nu interzice este permis.
Totodată si prevederile art. 72 alin 1 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici permit autorităților si instituțiilor publice să încheie acorduri cu sindicatele reprezentative care să cuprindă măsuri referitoare la sănătatea si securitatea in muncă.
Ori art. 35 din CCM/ACM încheiat la nivelul Primăriei comunei Varias prevede tocmai drepturi negociate referitoare la menținerea sănătății si securității in muncă adică tocmai ceea ce permite să se negocieze respectivul art. 72 alin 1 lit. b din legea 188/1999.
In altă ordine de idei, temeiurile de drept invocate in decizia si încheierea atacate nu sunt incidente clauzelor art. 35 si 37 din ACM/CCM.
C. de C. a plecat cu premisa eronată că aceste drepturi aprobate prin convențiile colective de muncă ar reprezenta drepturi salariale sau asimilate acestora.
Plecând de la această premisă eronată camera de conturi si-a întemeiat constatările pe acte normative (OG 6/2007, OUG 9/2008, OG 10/2008, OUG 24/2000, legea 154/1998) care nu sunt aplicabile constatărilor de la punctele 14, 15 si 17 din decizie. De asemenea referirea auditorilor la decizia nr. 768/2007 a Curții Constituționale este la fel de eronată, deoarece această decizie se referă tot la drepturile de natură salarială ale personalului bugetar. Toate actele normative invocate de C. de C. se referă exclusiv la drepturi salariale.
Drepturile prevăzute la art. 35 si art. 37 din CCM reprezintă si au fost definite explicit de părțile contractante ca fiind cheltuieli materiale.
Ele nu au fost niciodată finanțate/achitate din capitolul bugetar aferent cheltuielilor cu salariile si/sau cheltuielilor de personal.
Dimpotrivă, aceste drepturi au fost finanțate/ evidențiate contabil si achitate din „Capitolul 20 (subcapitolul 2030.30) cheltuieli materiale si servicii".
Pentru a elimina orice dubiu, cu privire la natura sumelor reprezentând „drepturile speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii" (prevăzute Ia art. 28 si 35 din ACM/CCM) si a „ajutorului de sărbători si 8 martie" (prevăzut la art. 37 din ACM/CCM), recurenții invocă prevederile art. 55 alin 4 din Legea nr. 571/2003 actualizata privind Codul Fiscal.
Acest text de lege arată explicit că, „Următoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in înțelesul impozitului pe venit".
Apoi, la același art. 55 alin 4 literele a-v, legiuitorul enunță sumele care nu sunt incluse in veniturile salariale.
Se face analiza comparativa a textului art. 55 alin 4 Cod fiscal cu textele art. 28, 35 si art. 37 din ACM/CCM:
-La lit. a din art. 55 este inclus „costul prestațiilor pentru tratament si odihnă". Acesta corespunde cu art. 28 litera e din CCM (acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana, medicamentele pentru fiecare salariat";
-La aceeași lit. a din art. 55 este inclusă si contravaloarea transportului la si de la locul de muncă". Acesta corespunde cu textul art. 28 litera f din ACM/CCM asigurarea transportului gratuit pe mijloacele de transport in comun pe raza unității administrative teritoriale";
-La lit. b din art. 55 sunt incluse (distinct de tichetele de masa)" drepturile de hrana acordate de angajatori angajaților". Acesta corespunde cu textul art. 35 alin. 2 lit. a din ACM/CCM acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana";
-La art. 55 alin. 4 lit. e este inclusă „... contravaloarea echipamentului individual de lucru" (distinct de echipamentul de protecție si de uniformele obligatorii). Acesta corespunde cu textul art. 35 alin 2 lit. b din ACM/CCM „acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea".
-La art. 55 alin 4 aceiași lit. e este inclusă, „contravaloarea medicamentelor". Acesta corespunde cu textul art. 28 litera e din: ACM/CCM; „acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele",
-La art. 55 alin. 4 lit. a sunt incluse, cadourile oferite de angajatori cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului... ". Acesta corespunde cu textul art. 37 din ACM/CCM:, "funcționarii publici si salariații beneficiază da ajutor de sărbători (C. si Paste)".
Recurenții consideră că această analiză comparativă este edificatoare, in sensul ca niciunul dintre drepturile acordate salariaților in temeiul art.28, 35 si art. 37 din convențiile colective nu sunt incluse in categoria veniturilor salariale.
Învederează instanței că drepturile prevăzute la art.28, 35 si art. 37 din ACM/CCM, nefiind drepturi salariale, au fost achitate din veniturile proprii ale C. Cenad, venituri care permit plata respectivelor drepturi.
Invocă, in acest sens, regimul general al autonomiei locale, instituit prin art.1 din Legea nr. 215/2001 a administratei publice locale.
In aplicarea acestui principiu (regim), prin art. 9 alin 1 al aceleiași Legi nr. 215/2001, s-a stabilit că „In cadrul politicii economice naționale, comunele, orașele, municipiile si județele au dreptul la resurse financiare proprii, pe care autoritățile administrației publice locale le stabilesc le administrează si le utilizează, pentru îndeplinirea competentelor si atribuțiilor ce le revin, in condițiile legii".
Toate fondurile necesare plații drepturilor, eronat constatate a fi nelegale, au fost prevăzute (incluse") si aprobate in bugetul de venituri si cheltuieli al C. Varias, pentru întreaga perioada a acordării lor.
Hotărârile Consiliului Local al C. Variaș, prin care au fost aprobate bugetele de venituri si cheltuieli, au fost comunicate Instituției Prefectului jud. T. in vederea exercitării controlului de legalitate, neexistând niciodată vreo obiecție cu privire la legalitatea lor.
Pe cale de consecința, consideră că pct. 14, 15 si 17 din Decizia nr. 71/03.12.2010 sunt lovite de nulitate, iar încheierea nr. VI 72/01.03.2011 este netemeinică si nelegală.
In ceea ce privește tichetele cadou acordate personalului din învățământ din . fost acordate in mod legal in temeiul Hotărârii nr. 12 din 06.04.2009.
Personalul din învățământ are o calitate specială deoarece angajator este unitatea de învățământ, dar aceasta este subordonată financiar C. Variaș, iar finanțarea vine de la bugetul local. D. din punct de vedere al activității de învățământ personalul este subordonat unității de învățământ si Ministerului Educației dar din punctul de vedere al drepturilor salariale aceștia sunt asimilați angajaților Primăriei fiind plătiți de aceasta din bugetul local. In aceste condiții in mod legal Consiliul Local a acordat aceste tichete cadou, in virtutea principiului autonomiei locale, iar HCL nr. 12/06.04.2009 nu a fost contestat in contencios administrativ devenind obligatorii.
In drept, invocă art. 3041, art. 304 pct. 7,8,9 C.pr.civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 27.03.2013, pârâta intimată C. de C. a României solicită respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar ca netemeinic și, pe cale de consecință, menținerea acestei hotărâri judecătorești, ca fiind temeinică și legală.
În motivare arată că în fapt, în perioada 01.11._10, la Primăria comunei Variaș s-a efectuat auditul financiar asupra bilanțului contabil și al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009. In urma desfășurării controlului au fost constatate abateri de la legalitate și regularitate care au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 5098/30.11.2010.
Pentru valorificarea procesului verbal de constatare, C. de C. T. a emis Decizia nr. 71/03.12.2010, prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor, la pct.14, 15 și 17 stabilind următoarele:
14.Stabilirea întinderii prejudiciului, estimat la valoarea de 120.417 lei, rezultat din acordarea în anul 2009 a unor drepturi speciale reprezentând drepturi pentru menținerea sănătății și drepturi pentru securitatea muncii fără ca acestea să fie prevăzute în legislația specifică salarizării personalului contractual, funcționarilor publici și demnitarilor publici, precum și luarea măsurilor pentru recuperare acestuia de la persoanele răspunzătoare.
15.Stabilirea întinderii prejudiciului, estimat la valoarea de 16.600 lei, rezultat
din acordarea în anul 2009 a primelor de P. și C., și a Cadourilor de 8 Martie, fără ca acestea să fie prevăzute în legislația specifică salarizării personalului contractual, funcționarilor publici și demnitarilor publici și luarea măsurilor pentru recuperare acestuia de la persoanele răspunzătoare.
………………………………………………………………………………………………
17.Stabilirea întinderii prejudiciului, estimat la valoarea de 25.901,19 lei, rezultat din acordarea de tichete cadou personalului din instituțiile de învățământ din . măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Împotriva măsurilor dispuse la pct.14, 15 și 17 din decizia menționată anterior, entitatea verificată a formulat contestație în temeiul art.92 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.
Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a respins contestația formulată și a menținut măsurile dispuse prin Decizia nr. 71/03.12.2010.
Prin Sentința civilă nr. 986/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. s-a respins, acțiunea formulată de reclamanta .> În motivarea hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că:
"1.Nu există reglementări speciale care să prevadă acordarea drepturilor salariale personalului din cadrul instituției reclamante;
2. Tichetele cadou pot fi acordate cadrelor didactice, doar de angajator și doar angajaților proprii. "
Împotriva acestei sentințe civile, recurenta-reclamantă a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii. Astfel, poziția pârâtei este de respingere a recursului.
În motivare pârâta arată că recurenta în mod neîntemeiat a calificat cererea ca fiind un recurs, raportat la dispozițiile art. 304 alin. 1, pct. 7, 8 și 9 Cod proc. Civ., potrivit cărora "Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere in următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate:
7.când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;
8.când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia;
9.când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. "
Pârâta precizează că motivele de recurs formulate nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile legale.
Astfel, precizează că în sentința recurată instanța a prezentat detaliat motivele pe care se sprijină dispozitivul.
De asemenea, recurenta-reclamantă nu arată nici în ce constă interpretarea greșită a unui act juridic dedus judecății.
In ceea ce privește temeiul legal, care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, pârâta precizează că acesta este evidențiat în considerentele hotărârii, recurenta-reclamantă neargumentând concret contrariul.
Pârâta apreciază că, recursul formulat nu este întemeiat pe dispozițiile prevederilor art. 304 alin.1, pct. 7, 8 și 9 Cod proc. Civ., ci doar pe nemulțumirea cauzată recurentei-reclamante, de soluția nefavorabilă pronunțată de prima instanță.
Față de cele arătate mai sus, pârâta intimată solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat, recurenta-reclamantă precizează că, greșeala instanței de fond are Ia bază neluarea în considerare a prevederilor Legii nr.84/2012.
Pârâta apreciază că motivul invocat de recurenta-reclamantă este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Începând cu 15.06.2012, intrând în vigoare Legea nr. 84/ 2012 - privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 2 (1) din Legea 84/14.06.2012 consideră că, raportat la obiectul cauzei, se impune ca soluționarea acesteia, să aibă la bază, ca temei de drept, prevederile acestui act normativ, care prevede la art.2) alin.(l): „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii. "
Față de prevederea legală arătată, reiese că ratio legis este exonerarea de la plată, ca o măsură de clemență acordată de legiuitor în beneficiul categoriei de salariați arătată, măsură de clemență ce face să înceteze anumite demersuri dispuse de entitățile auditate față de personalul acestora, urmare a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.
Prin cererile de chemare în judecată, recurenta-reclamanta solicită anularea măsurilor dispuse de C. de C., în temeiul Legii 554/02.12.2004 a contenciosului administrativ, fiind invocată legalitatea acordării drepturilor salariale din perspectiva prevederilor din acordurile colective și/sau a unor texte legale considerate incidente, astfel că în fața instanței se dezbate în concret, și legalitatea măsurilor dispuse de C. de C..
Așadar, recurenta-reclamanta consideră veniturile salariale ca fiind legale, și, prin urmare, nelegale măsurile dispuse de C. de C..
Or, art. 2 (1) din Legea 84/14.06.2012 nu stabilește că veniturile de natură salarială prevăzute Ia art. 1, sunt legale, ceea ce ar putea conduce la rămânerea fără obiect a cauzelor, în condițiile în care aceste cauze nu au ca obiect obligarea Ia plată.
Este adevărat că finalitatea urmărită de reclamanți este exonerarea de la plată, însă aceasta se produce prin efectul Legii nr. 84/2012, care nu stabilește că veniturile acordate în condițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012, sunt legale.
Mai mult, în condițiile în care Legea nr. 84/2012 stabilește exonerarea de la plată, aceasta conduce în mod logic la concluzia că veniturile de natură salarială stabilite în condițiile prevăzute de art. 1 nu au fost legale, consfințind astfel măsurile dispuse de C. de C., ce exercită funcția de control în condițiile statuate de art. 21 din Legea 94/1992, în conformitate și cu principiul legalității.
Din corelarea obiectului cererilor de chemare în judecată cu prevederea înscrisă la art. 2 din Legea nr. 84/2012, reiese că acest text de lege intervine în raportul dintre angajatori și angajați, în măsura în care angajatorii emit decizii de impunere.
Deci instanțele de judecată pot dezbate legalitatea acordării veniturilor salariale (astfel că reclamanții pot justifica interesul), art. 2 din Legea 84/2012 fiind incident în cazul în care angajatorii pun în aplicare, prin dispoziții de impunere, măsurile stabilite de C. de C..
Susținerile pârâtei, cu privire la statuarea legalității deciziilor Curții de C. emise în vederea recuperării de la personalul bugetar a sumelor de natură salarială, încasate necuvenit, sunt întărite prin prevederile art.2) alin.2) din actul normativ, menționat anterior, potrivit cărora: sumele recuperate până la data intrării in vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.
Susținerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că aceste sporuri au fost acordate, în mod legal, sunt contrazise de aprecierile legiuitorului care recunoaște legalitatea deciziilor Curții de C., cu privire la stabilirea prejudiciilor constând în sporuri acordate în baza, în speță, a acordului/contractului colectiv de muncă.
În consecință, reiese că dispozițiilor Legii nr. 84/2012 instituie o exonerare la plată aplicabilă personalului din sectorul bugetar general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite, până la . Legii -cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor emise de angajator ca o consecință a constatării de către C. de C. a producerii unor prejudicii.
Ca atare, în cauză nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 84/2012 deoarece amnistia fiscală intervenită nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei Curții de C. și a încheierii contestate, ci se referă la faza de executarea dispozițiilor din aceste acte, cu privire la executarea sumelor de la funcționarii publici și personalul contractual, stabilind exonerarea de la plată a funcționarilor care au încasat necuvenit sume de bani.
Prin urmare, de această lege se va ține seama pe cale administrativă, la executarea actelor Curții de C., în sensul că dispozițiile referitoarea la recuperarea sumelor de bani de la funcționarii publici nu mai este acestui act normativ.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă reiterează aceleași aspecte de care s-a prevalat și în petitul acțiunii, prin care susține legalitatea acordării drepturilor salariate în baza contractului și acordului colectiv de muncă.
In contradictoriu cu susținerile recurentei-reclamante, pârâta arată următoarele:
1. Principala problemă juridică pusă în speța de față este aceea a acordării de drepturi salariate de către o autoritate publică în afara cadrului legal.
De esența regimului juridic al drepturilor salariale ale personalului bugetar este faptul că ele se stabilesc exclusiv prin lege.
Este atributul legiuitorului să stabilească atât categoria de drepturi salariale, partea fixă și partea variabilă a salariului, cât și cuantumul acestuia.
Așa se explică faptul că toate reglementările care vizează statutul funcționarului public sau al personalului contractual (Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, Legea nr.53/2004, Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 130/1996 privind Contractul Colectiv de Muncă, republicată cu modificările și completările ulterioare), prevăd pe de o parte natura legală a drepturilor salariale, iar pe de altă parte interdicția ca prin contracte/acorduri de muncă să se stabilească drepturi de natură salarială care sunt atributul legiuitorului.
Așa se face că Guvernul a luat în discuție necesitatea adoptării unei legi privind sistemul unitar de salarizare pentru salariații din instituțiile bugetare, asupra căreia și-a asumat răspunderea și care a fost promulgată.
De altfel aceste lucruri au fost tranșate și de C. Constituțională în mai multe rânduri (Deciziile nr.818, 819, 820 din 2008 și Decizia nr.838 din 2009), în ceea ce privește atributul exclusiv al legiuitorului de a adopta reglementări privind stabilirea drepturilor salariale.
Astfel, pârâta arată că actul normativ cadru în baza căruia se încheie contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este Legea nr. 130/1996, care la art. 12 alin.1, stabilește că, se pot încheia contracte colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare. Insă, prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare Ia drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, în acest sens pronunțându-se și C. Constituțională prin Decizia nr.768/18 septembrie 2007.
Potrivit prevederilor art. 157 din Legea nr.53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/si colective intre angajator si salariați sau reprezentanți ai acestora, dar sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Actele normative ce reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv Legea nr. 188/1999 și O.G. nr. 91 2008, nu reglementează acordarea unor astfel de drepturi nici funcționarilor publici și nici personalului contractual din instituțiile bugetare.
În privința funcționarilor publici, articolul 72 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede, în mod expres și limitativ, ce anume poate să cuprindă un acord colectiv pe care autoritățile și instituțiile publice îl pot încheia cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici, între acestea neregăsindu-se și drepturi de natură salarială.
Soluția este firească, dat fiind faptul că, potrivit art.31 alin.3 din același act normativ, "salarizarea functionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că, potrivit dispozițiilor art. 22 din H.G. nr. 833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, nu pot forma obiectul negocierii colective drepturile salariale, datorită faptului că, în cazul funcționarilor publici, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot forma obiectul negocierilor.
Plata acestor sume de natură salarială, fără a avea la baza vreun temei legal, a avut drept consecință producerea unui prejudiciu în resursele financiare ale Primăriei comunei Variaș din județul T..
De asemenea, Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului T. nu constată legalitatea clauzelor contractuale și nici nu le validează. Acest fapt reprezintă o înțelegere greșită a prevederilor legale. Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului T. poate refuza înregistrarea doar dacă contractele nu precizează părțile și unitățile unde se aplică, dacă părțile nu sunt reprezentative ori contractele nu sunt semnate de către toate părțile.
Consideră ca fiind nelegală plata acestor drepturi bănești, chiar dacă a fost suportată din venituri proprii prevăzute la art.5 alin.(l) lit.a) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, republicată, deoarece veniturile proprii sunt parte componentă a veniturilor bugetare locale și nu pot constitui o sursă legală de plată a drepturilor respective. Așadar, cheltuirea nelegală a fondurilor publice este evidentă, toate aceste drepturi salariale fiind angajate, lichidate, ordonanțate și plătite din resursele financiare ale bugetului local pe anul 2009, din capitolul "Cheltuieli materiale și servicii", fiind în consecință o plata nelegală.
Nu există temei legal în ceea ce privește acordarea unor sume de bani pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana care pot fi utilizate potrivit destinațiilor prevăzute de lege, întrucât conform prevederilor Legii nr. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă.
Prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care reglementează dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente, la capitolul referitor la asigurările sociale de sănătate, au ca obiectiv asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și nu acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele.
Dispozițiile art.7, alin (1), lit. a) și d) din Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, care prevăd obligația angajatorului de a lua măsurile necesare pentru „asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă", vizează măsuri de asigurare a sănătății si securității în muncă, și nu acordarea unor sume de bani salariaților.
Nu există temei legal nici pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea, căci potrivit prevederilor art. 32 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarii publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului, primesc gratuit această uniformă. Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei comunei Variaș nu se încadrează în categoria celor care sunt obligați, potrivit legii, să poarte uniformă în timpul serviciului.
Nu există temei legal nici pentru acordarea drepturilor speciale primarului și viceprimarului, întrucât pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele O.G. nr. 10/2008 reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției, așa cum se prevede în art. 3, alin (4) din actul normativ menționat. Mai mult decât atât, potrivit art. 3, alin (5) din OG nr. 10/2008 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Nu există temei legal pentru acordarea primelor de C., de Paști și de 8 Martie, deoarece primele acordate nu se regăsesc în actele normative care reglementează nivelul salariilor de bază și al altor drepturi pentru personalul din sistemul bugetar, respectiv, personalul contractual, funcționarii publici și aleșii locali, astfel cum sunt prevăzute în O.G. nr. 10/2008 și O.G nr. 6/2007. Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, indemnizațiile prevăzute în anexele la O.G.
nr. 108/2005, reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției.
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și faptul că nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul entității auditate și nu poate fi angajată și efectuată dacă nu există temei legal pentru respectiva cheltuială, se poate constata că aceste prime de C., de Paști și de 8 Martie acordate personalului contractual, funcționarilor publici și aleșilor locali din cadrul Primăriei comunei Variaș, nu sunt prevăzute în legislația specifică salarizării acestor categorii bugetare.
Pârâta învederează că fiecare autoritate sau instituție publică are o misiune stabilită de Constituție și de actul normativ în baza căruia este organizată și funcționează. O asemenea misiune vizează satisfacerea intereselor generale ale colectivității căreia i se adresează, utilizând prerogative de putere publică prin intermediul cărora trebuie să impună și să asigure respectarea principiului priorității interesului public față de cel particular, și nu acordarea unor drepturi salariale neprevăzute de lege.
Ca atare, în situația de față rezultă cu claritate cheltuirea nelegală a banului public de către entitatea auditată prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de lege pentru angajații bugetari, în temeiul contractelor colective de muncă, în exercițiul bugetar 2009.
Față de cele de mai sus, pârâta apreciază că, drepturile acordate salariaților în baza contractului colectiv de muncă, nu au temei legal și se impune recuperarea acestora.
Referitor la susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia, acordarea tichetelor cadou pentru personalul din unitățile școlare din ., în condițiile în care aceștia nu erau angajații entității auditate, pârâta arată următoarele:
In temeiul actelor normative care reglementează acordarea tichetelor cadou, respectiv a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă și a H.G. nr. 1317/2006 - de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, rezultă că angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri de cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumită "Tichete cadou" pentru cheltuieli sociale. Însă, în situația de față entitatea verificată nu deține calitatea de angajator în privința personalului didactic.
Cadrele didactice și didactice auxiliare sunt angajate învățământ preuniversitar, iar statele de funcții sunt aprobate de Inspectoratul Școlar al Județului T.. Conducerea școlii este prima responsabilă pentru calitatea și efectele procesului instructiv-educativ, dar deciziile privind selecția, angajarea și eliberarea personalului didactic aparțin Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și inspectoratelor școlare județene.
Salarizarea și normarea personalului didactic sunt rigid stabilite prin lege, conducerea școlii ori autoritățile administrației publice locale neavând în momentul de față posibilitatea ca printr-o normare și salarizare flexibile să răspundă nevoilor de mobilitate, schimbare curriculară sau de stimulare a cadrelor didactice cu performanțe. Acest lucru se datorează faptului că personalul didactic este angajat pe baza unui concurs de titularizare la nivel național, și nu printr-o titularizare pe post Ia nivelul fiecărei unități de învățământ.
Așadar,așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, plata contravalorii tichetelor cadou de către Primăria comunei Variaș fără a avea calitatea de angajator, personalului din unitățile școlare din . temei legal, iar prejudiciul cauzat se impune a fi recuperat.
Față de cele arătate, pârâta apreciază că, măsurile dispuse prin decizia emisă de către C. de C. T. sunt legale, motiv pentru care solicită respingerea recursului formulat ca fiind nefondat și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 986/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T..
În drept, invocă art. 115-118, art. 308 Cod proc.civ. și actele normative enunțate în cuprinsul întâmpinării.
Analizând recursul formulat, prin raportare la motivele invocate precum și sub toate aspectele conform art.3041 C.pr.civ. C. constată următoarele:
Prin decizia nr.71/03.12.2010 emisă de C. de C. a județului T. s-a constatat că, în urma acțiunii de audit financiar exercitată la Primăria comunei Variaș au fost efectuate cheltuieli neprevăzute de legislația în vigoare, și anume drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă, prime de sărbători (paști și crăciun), cadouri de 8 martie, și alte cheltuieli nelegale sub formă de ajutoare sociale acordate nelegal, precum și tichete cadou.
Prin această decizie s-a stabilit în sarcina primarului obligația de a cuantifica prejudiciul estimat la valoarea de 120.417 lei rezultat din acordarea în anul 2009 a unor drepturi speciale reprezentând drepturi pentru menținerea sănătății și a securității muncii, fără ca acestea să fie prevăzută de legislația specifică, de a stabili întinderea prejudiciului estimat la valoarea de 16.700 lei rezultat din acordarea în anul 2009 a primelor de paște și crăciun și a cadourilor de 8 martie, precum și a prejudiciului estimat la valoarea de 25.901,19 lei rezultat din acordarea de tichete cadou personalului din instituțiile de învățământ din .> Totodată, s-a menționat obligația în sarcina primarului de a dispune măsurile ce se cuvin pentru recuperarea prejudiciului, termenul de realizare fiind 25.04.2011.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație ., contestație respinsă prin încheierea nr.VI.72/01.03.2011.
In analizarea legalității actelor astfel întocmite de C. de C., C. va avea în vedere dispozițiile legale incidente în cauză.
In ceea ce privește acordarea drepturilor speciale privind menținerea sănătății și securității muncii personalului din cadrul Primăriei C. Variaș, C. constată că temeiul stabilirii acestora este reprezentat de contractul colectiv de muncă înregistrat sub nr.34/31.03.2007 la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie a județului T., astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.2/26.01.2009.
In acord cu prevederile HG nr.833/2007 și a Legii nr.130/1996 instituțiile publice pot încheia în condițiile legii acorduri colective de muncă cu sindicatele funcționarilor publici sau reprezentanții funcționarilor publici, respectiv contracte colective de muncă în cazul personalului contractual. Aceleași prevederi legale fac însă mențiune expresă că nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Pentru anul 2009 drepturile salariale ale funcționarilor publici au fost stabilite prin OG nr.7/2007, OG nr.10/2008 și OG nr.108/2005.
Față de dispozițiile actelor normative anterior menționate, C. constată că legiuitorul nu a prevăzut în calculul drepturilor salariale în favoarea funcționarilor publici acordarea de drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.
Plata drepturilor bănești doar în temeiul clauzelor contractului colectiv de muncă încalcă dispozițiile Legii nr.273/2006 potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art.1 alin.2 și nici nu poate fi angajată și efectuate din aceste bugete dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, ordonatorii de credite având obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
In plus, acordarea acestor drepturi speciale persoanelor cu funcții cu demnitate publică din cadrul instituției reclamante, s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale întrucât aceste persoane (P. și Viceprimarul) nu beneficiază de premii, de spor de vechime în muncă sau alte sporuri prevăzute de lege, indemnizațiile prevăzute de OG nr.10/2008 reprezentând unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției deținute.
Potrivit prevederilor Legii nr.319/2006 angajatorul are obligația de a lua măsurile care se impun pentru asigurarea securității și protecția sănătății lucrătorilor, asigurarea cadrului organizatoric și a mijloacelor necesare securității și sănătății în muncă, iar nu de a acorda angajaților anumite sume de bani cu acest scop.
Totodată, în ceea ce privește acoperirea cheltuielilor cu îmbrăcămintea, potrivit prevederilor Legii nr.188/1999 doar funcționarii publici care sunt obligați prin lege să poarte uniformă o primesc gratuit, personalul unităților administrativ teritoriale nefăcând parte din această categorie.
Prin urmare, C. constată că în mod corect pârâta a stabilit nelegalitatea acordării drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității în muncă.
In ceea ce privește acordarea primelor pentru paște, crăciun și cadourile de 8 martie, C. constată că pentru anul 2009 premiile care ar fi putut fi acordate sunt reglementate de prev.art.19 din OG nr.6/2007 și respectiv art.11 din OG nr.10/2008.
Singurul temei pentru acordarea acestor premii a fost reprezentat de contractul colectiv de muncă, fiind astfel încălcate dispozițiile art.14 alin.2-4 din Legea nr.273/2006.
In mod corect prima instanță a reținut că nu sunt aplicabile în speță disp.art.17 alin.3 din Legea nr.47/2006 privind acordarea ajutoarelor sociale întrucât nu sunt îndeplinite condițiile de acordarea unor astfel de ajutoare.
Câtă vreme, în speță nu există legi speciale care să reglementeze dreptul funcționarilor publici la acordarea de astfel de prime, C. reține că măsura de stabilire a caracterului nelegal a primelor pentru paște, crăciun și cadourile de 8 martie este legală și temeinică.
În procesul-verbal de constatare s-a reținut că entitatea auditată a acordat tichete cadou personalului din instituțiile de învățământ de pe raza C. Variaș, fără însă a deține calitatea de angajator.
In acord cu dispozițiile art.1 din Legea nr.193/2006, instituțiile din sectorul bugetar care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou, iar potrivit pct.2 pct.3 alin.2 din Normele de aplicare a acestei legii angajatorii acordă angajaților proprii tichete cadou, în limita sumei prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat potrivit legii, într-o poziție distinctă de cheltuieli denumite tichete cadou pentru cheltuieli sociale.
În plus, trebuie reținute și dispozițiile art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997 potrivit cărora angajarea pe post în învățământul de stat se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare semnat în Inspectoratul Școlar General.
Prin urmare, văzând dispozițiile enunțate, rezultă că aceste tichete cadou ar putea fi acordate doar de angajator angajaților proprii.
Față de aceste considerente, este corectă susținerea primei instanțe în sensul că nu există o relație de angajare în baza unui raport de muncă încheiat între instituția care a acordat tichetele și personalul care le-a primit, fiind fără relevanță apărarea reclamanților în ceea ce privește sursa de finanțare.
Astfel fiind, este legală măsura dispusă de pârâtă prin care s-a constatat nelegalitatea acordării tichetelor cadou.
Pentru aceste motive, C. va respinge recursul formulat ca neîntemeiat și, totodată, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanții . C. Variaș în contradictoriu cu pârâții C. de C. a României și C. de C. T. împotriva sentinței civile nr.986/PI/CA/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./09.04.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./18.04.2013
Inst.fond:Tribunalul T.:jud.F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1095/2013.... → |
|---|
