Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1095/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 4948/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr.1095

Ședința publică din 13 martie 2013

PREȘEDINTE: F. Ș.

JUDECĂTOR: G. O.

JUDECĂTOR: RUJIȚA R.

GREFIER: M. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CHIȘINEU-CRIȘ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței civile nr.3836/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. M. și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a Orașului Chișineu-Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în cuprinsul cererii de declarare a recursului, a solicitat în temeiul art.242 al.2 C.pr.civ. judecata cauzei și în lipsă de la dezbateri.

Nemaifiind alte cereri formulate și față de faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.3836/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată; a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. M. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. pentru restituire taxă auto; a fost obligată Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 5.205 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală; a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligată chemata în garanție să plătească suma de 5.205 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș; a fost obligată pârâta la plata sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că prin acțiunea înregistrată la data de 24.07.2012, reclamantul S. M. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum de 5.205 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a plătit suma de 5.205 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule în contul bugetului de stat.

Achitarea taxei a fost necesară pentru a putea înmatricula în România autoturismul marca Ford înmatriculat pentru prima dată în U.E. în data de 18.01.2001.

Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat o cerere pârâtei prin care a cerut restituirea sumei de 5.205 lei, dar pârâta a refuzat solicitarea lui.

Prin întâmpinare Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în calitate de instituție beneficiară, în exclusivitate, a taxei de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 și a cerut obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor și a altor consecințe pecuniare ori de altă natură, ce ar cădea în sarcina sa, în cazul admiterii acțiunii de față.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E3 și capacitate cilindrică de 1.753 cm3, cu prima înmatriculare în U.E. la data de 18.01.2001, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantului în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.

În baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/20.06.2012 emisă de A.F.P. Chișineu Criș, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 5.205 lei, iar ulterior în procedură administrativă a contestat decizia, dar D.G.F.P. A. a respins contestația reclamantului.

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa de poluare astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Pârâta A.F.P. Chișineu Criș a refuzat restituirea taxei de poluare .

Excepția inadmisibilității a fost respinsă ca nefondată.

Tribunalul a reținut că prin decizia nr.24/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cazul cererilor promovate în baza art.117 al.1 lit.d din OG nr.93/2003 nu este necesară procedura contestării titlului de creanță în condițiile art.205-218 din OG nr.93/2003. Or, în prezenta pricină cererea este întemeiată chiar pe dispozițiile art.117 al.1 lit.d din OG nr.93/2003, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele reținute menținându-și valabilitatea chiar dacă s-a avut în vedere OUG nr.50/2008 situația juridică însă fiind aceeași și sub imperiul Legii nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012.

Acțiunea reclamantului este întemeiată, astfel:

Art.1 din Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă, care se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art.110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.

În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par.60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr.9/2012 în forma modificată prin OUG nr.1/2012 este incompatibilă cu art.110 TFUE.

discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr.9/2012, modificate prin OUG nr.1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).

Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european astfel că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2012 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr.50/2008 în varianta inițială iar ulterior reluată prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012 – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art.110 TFUE.

De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Ca atare, având în vedere și prevederile art.18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș la restituirea sumei de 5.205 lei cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.

În baza art.1 al.2 din Legea nr.9/2012 în conformitate cu care taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a fost obligată chemata în garanție să plătească suma de 5.205 lei, reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș.

În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș ca fiind căzută în pretenții la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Chișineu-Criș prin Direcția generală a Finanțelor Publice A. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

În motivare a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii, ca fiind prematur introdusă, câtă vreme pârâtul nu a urmat procedura prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.

Pe fond, a învederat că taxa pe emisiile poluante reglementată de Legea nr.9/2012 este legală și concordantă cu legislația internațională în domeniu.

În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., art.304 ind.1 C.pr.civ.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041 C.pr.civ., față de dispozițiile art.299 și următoarele C.pr.civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:

Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 al.1 lit.d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către partea reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Chiar dacă partea reclamantă a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca pe o contestație împotriva deciziei de calcul, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, excepția invocată nu este întemeiată.

Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.

În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.

Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).

Or, părții reclamante – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art.117 al.(1) lit.d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.

În ceea ce privește dispozițiile Legii nr.9/2012, Curtea observă că Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr.50/2008, iar conform art.12 al.1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Prin dispozițiile Legii nr.9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art.110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr.50/2008 și art.110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamanta, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Legea nr.9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr.50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art.12 din Legea nr.9/2012 nu înlătură dreptul parții reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

În continuare, Curtea constată că este neîntemeiată critica vizând obligarea chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:

Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă, având în vedere că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art.1 al.1 din Ordonanța de Urgență nr.50/2008.

Având însă în vedere că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de partea reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art.274 C.pr.civ., a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între Administrația Finanțelor Publice și Administrația F. pentru Mediu neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv organelor fiscale care au refuzat restituirea sumei achitată cu taxă de poluare.

Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 C.pr.civ. raportat la art.304, 3041 C.pr.civ., instanța va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Chișineu-Criș prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.3836/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI CHIȘINEU-CRIȘ PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței civile nr.3836/02.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

F. Ș. G. O. RUJIȚA R.

Grefier,

M. M.

Red.FȘ/25.03.2013

Tehnored.MM/2 ex./09.04.2013

Instanță fond: Tribunalul A. – jud.I. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1095/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA