Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8816/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8816/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 2244/108/2013
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -03.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 8816
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26 septembrie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă DGFP A. în reprezentarea AFP C. împotriva sentinței civile nr. 917/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul U. P., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat O. P. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depuse la dosar prin registratura instanței concluzii scrise din partea reclamantului intimat și chitanța privind onorariul avocațial, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială,m arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse prin concluziile scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.917/19.02.2013 Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul U. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului C. și, în consecință a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului C. la restituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule, în sumă de 2.644 lei, plătită la Trezoreria C. cu chitanța . nr._ din 17.07.2012, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală și a obligat pârâta la 1.039,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
A arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul Legii nr.9/2012 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene, iar reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării anterioare a autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
De asemenea, recurenta a cerut reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa, prin aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Reclamantul intimat a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de recurent, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a solicitat restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, în temeiul art. 117 lit.d C.proc.fiscală, procedura aleasă de reclamant fiind admisibilă pentru taxele prelevate cu aplicarea greșită a legii, fiind o procedură distinctă de cea prevăzută de art. 205- art. 218 din OG 92/2003, iar dezlegarea problemei de drept prin Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ sub imperiul vechii legi, OUG nr. 50/2008 este aplicabilă și speței de față, atâta timp cât reglementările acesteia sunt similare cu cele ale noii legi, Legea nr. 9/2012.
Este neîntemeiată susținerea recurentei în sensul că nu s-a depus dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene, instanța reținând că, în speță, reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autovehiculului într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania, prin depunerea la dosar a adeverinței emisă de Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. ( fila 10 dosar fond).
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Nici cererea recurentei de diminuare a cuantumului sumei puse în sarcina sa cu titlu de cheltuieli de judecată, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ, nu este întemeiată. Într-adevăr, instanța constată că, raportat la valoarea obiectului cauzei, de 2644 lei, la gradul de complexitate al cauzei, la volumul muncii depuse de avocatul angajat de reclamant, suma de 1000 lei, pusă pe seama pârâtei căzute în pretenții are caracter rezonabil, neavând aplicare prevederile art. 274 alin. 3 C.pr.civ, de care se prevalează recurenta.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, Curtea reține că, potrivit art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În prezentul recurs, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă în recurs.
În privința cuantumului acestor cheltuieli de judecată, Curtea observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 750 lei RON, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Curtea reține, totodată, că prezentul recurs a fost soluționat la primul termen de judecată, că pe parcursul litigiului nu au fost administrate decât probe cu înscrisuri, că litigiul nu a impus activități suplimentare legate de administrarea unor mijloace de probă complexe, cum sunt expertizele și că litigiul nu a avut o durată îndelungată.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, Curtea consideră că impunerea în sarcina recurentei a unor cheltuieli de judecată în cuantum de 750 lei este disproporționată, comparativ cu munca impusă de susținerea acestei cauze, având în vedere și faptul că valoarea pricinii este de 2644 lei, iar la prima instanță onorariul acordat a fost de 1000 lei.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice A. să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă DGFP A. în reprezentarea AFP C. împotriva sentinței civile nr. 917/19.02.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul U. P..
Obligă recurenta pârâtă DGFP A. în reprezentarea AFP C. să plătească intimatului reclamant U. P. suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
F. C.
Red.ȘEP -01.10.2013
Thred.FC- 01.10.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător:T. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3980/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 433/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|








