Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 133/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 133/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 1754/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 133
Ședința publică din 15 ianuarie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 2016/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul N. V., chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal, restituire taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul N. V. a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 15.01.2013, răspuns și precizare de acțiune prin care arată că nu a fost în măsură să recupereze actele cu privire la țara de proveniență a autoturismului Opel Astra, care nu se află în proprietatea sa la acest moment.
Nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul A. la data de 22.03.2012, reclamantul N. V. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum total de 7.925 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a plătit suma totală de 7.925 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule în contul bugetului de stat. Achitarea taxei a fost necesară pentru a putea înmatricula în România autoturismele marca OPEL VECTRA, înmatriculat pentru prima dată în UE, la data de 17.08.1999 și marca OPEL ASTRA, înmatriculat pentru prima dată în UE, la data de 22.12.1992.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată, a formulat o cerere pârâtei prin care a cerut restituirea sumelor de 7.529 lei și de 396 lei, dar pârâta nu a răspuns cererii.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâta a arătat că, atâta vreme cât Guvernul României și Comisia Europeană au purtat negocieri, finalizate prin obligația asumată de Statul Român de a revizui cuantumul taxei speciale auto reglementată de art. 214 indice 1 Cod fiscal (abrogat la . O.U.G. nr. 50/2008) și de a adopta O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vigoare cu începere de la data de 01.07.2008, rezultă că taxa este legală și în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de către Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în calitate de instituție beneficiară, în exclusivitate a taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 și a cerut obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor și a altor consecințe pecuniare ori de altă natură, ce ar cădea în sarcina sa, în cazul admiterii acțiunii de față.
Prin sentința civilă nr. 2016/29.05.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul N. V. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. pentru restituire taxa auto; a obligat Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 7.925 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 7.925 lei, reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice A.; a obligat pârâta la plata sumei de 1.189,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2 și capacitate cilindrică de 1.796 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 17.08.1999 și autoturismul marca Opel Astra, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2 și capacitate cilindrică de 1.389 cm3, cu prima înmatriculare în UE la 22.12.1992. Pentru înmatricularea în România a autoturismelor, au fost emise de către pârâtă deciziile de calcul a taxei pe poluare pe seama reclamantului în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale acestora, aspect necontestat de către pârâtă, iar, prin acțiunea de față, contestându-se și actul administrativ fiscal la care s-a făcut referire mai înainte, s-a cerut de către reclamant să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/ad/24.03.2009 emisă de A.F.P. A., reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 7.529 lei, iar în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/ad/03.09.2008 emisă de A.F.P. A., reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 396 lei
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa de poluare astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Pârâta A.F.P. A. a refuzat restituirea taxei de poluare.
Acțiunea reclamantului este întemeiată, întrucât, conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 4 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9”.
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Tribunalul a subliniat că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că întreaga jurisprudență a Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Tribunalul a reținut că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora: (2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Tribunalul a precizat, de asemenea, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, tribunalul a reținut că, în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar –tribunalul a constatat că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare plătite în anul 2008 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca OPEL ASTRA, fabricat în anul 1993 și înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 22.12.1992. De asemenea, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare plătite în anul 2009 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca OPEL VECTRA, fabricat în anul 1999 și înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 17.08.1999.
Tribunalul a constatat că reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări, în special cu privire la cuantumul taxei următoarele modificări:
- în perioada 1.07._09 se aplică taxele stabilite conform anexelor la O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, modificările legislative succesive operate în această perioadă dispunând restituirea diferențelor plătite în plus în raport cu taxa inițială.
- în perioada 19.02._10 se aplică taxele stabilite conform O.U.G. nr. 7/2009.
- începând cu data de 1.01.2011 se aplică taxele stabilite conform O.U.G. nr. 118/2010.
În acest context, se observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta anterioară datei de 31.12.2009.
De asemenea, în privința scutirilor de la plata taxei de poluare, tribunalul constată că exceptarea de la plata taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008 – a operat în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv.
Totodată, extinderea acestei scutiri la autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cm3, precum și la autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv – astfel cum a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 117/2009 – a operat numai în cazul în care astfel de autovehicule se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2009, neputând rezulta de aici o continuare a scutirii care a avut loc în perioada 15.12._09 inclusiv, ci numai remedierea – prin extinderea temporară a scutirii – a tratamentului juridic presupus discriminatoriu introdus prin această scutire în perioada anterioară.
Din aceste reglementări, rezultă, așadar, că exceptarea de la plata taxei de poluare, astfel cum a fost instituită prin art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, a operat numai în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, iar nu și în perioada de 45 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2009.
De aceea, în acest context, s-a analizat, în funcție de dispozițiile dreptului comunitar (european) citate anterior, eventuala compatibilitate cu aceste dispoziții a taxei de poluare aplicabilă în perioada ulterioară datei de 31.12.2009, astfel încât nu sunt pertinente – pentru această analiză – mențiunile din comunicatul Comisiei europene din 25.06.2009, comunicat care vizează reglementarea din perioada 15.12._09, când au intrat în vigoare scutirile de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele din categoria Euro 4, cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv.
Pe de altă parte, se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior, hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Tribunalul a subliniat însă că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Față de considerentele Hotărârii T., se reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2009 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acesta, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, prima instanță a admis acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, conform celor arătate anterior.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice A., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
In motivarea recursului, a arătat că, din expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene, „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, (...)."
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind.1 C.fiscal.
În urma unor discuții și analize, s-a ajuns la un acord între părți, concretizat în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel, pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la UE de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptata O. U.G 50/2008 care are la baza principiile pe care le-am enunțat mai sus.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile CEDO respectiv amintim aici Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Berezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Se invocă și Infograma nr. 5893/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infograma se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art. 110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Si iii n, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12).
Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretinsa a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE, reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arătă faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil" cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Breziriski).
Rezultă neechivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond sunt neîntemeiate, iar recursul de față trebuie admis.
În drept: O.G. nr. 50/2008; OG nr. 117/2009, art. 304 pct. 9 și art. 304/1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamantul N. V. a solicitat respingerea recursului formulat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței recurate, ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, reiterând în esență cele arătate prin cererea de chemare în judecată.
În drept: art. 312 Cod proc.civ., art. 1 alin. 4 Cod fiscal; art. 117 și următoarele Cod proc. fiscală.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, curtea constată că acesta este întemeiat în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește temeinicia cererii, curtea reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare pentru autoturismul Opel Vectra la data de 04.05.2009, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată, în ceea ce privește acest autoturism.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T., Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de AG Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În ceea ce privește situația autoturismului Opel Astra, la dosar nu există depuse dovezi din care să rezulte că acesta a fost înmatriculat prima oară într-un stat membru UE, deși reclamantul a fost citat cu această mențiune în recurs, astfel încât nu se poate reține interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată, în ceea ce privește acest autoturism.
Examinând aspectul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre, cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second-hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă, deși sarcina probei revenea reclamantului.
În consecință, Curtea constată că taxa de poluare impusă în cazul autoturismului Opel Astra înmatriculat pe numele reclamantului nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare plătite de reclamant pentru acest autoturism, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de procedură civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., astfel că îl va admite și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul N. V., precum și cererea de chemare în garanție pentru pretențiile în sumă de 396 lei și dobânzi aferente, decurgând din înmatricularea autoturismului Opel Astra, menținând în rest sentința.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea nu va acorda părților cheltuieli de judecată, ca nesolicitate de recurentă și ca nedovedite de către reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 2016/29.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații N. V. și Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul N. V., precum și cererea de chemare în garanție pentru pretențiile în sumă de 396 lei și dobânzi aferente, decurgând din înmatricularea autoturismului Opel Astra.
Menține în rest sentința.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red. C.R./16.01.2013
Tehnored L.P./15.02.2013
Ex.2
Primă instanță: I. D.- Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3987/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3980/2013.... → |
|---|
