Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1851/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1851/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 02-04-2013 în dosarul nr. 6607/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1851
Ședința publică din 2 aprilie 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.1087/3.04.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamantul B. C. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 14.03.2013 de către reclamantul B. C., prin avocat A. V., concluzii scrise.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Ineu și reține cauza spre soluționare pe această excepție.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.1087/3.04.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrației F. pentru Mediu și a respins acțiunea față de aceasta.
A admis acțiunea formulată de reclamantul B. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. pentru restituire taxa auto.
A obligat Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea sumei de 2.546 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 2.546 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu.
A obligat pârâta la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamantul B. C. a cerut în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Ineu și Administrația F. pentru Mediu București, obligarea acestora la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2.546 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
Acțiunea reclamantului este întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 4 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și 9”.
Conform art. 5 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008:
(1) „Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.
(2) Pentru stabilirea taxei, persoana fizică sau persoana juridică, denumite în continuare contribuabil, care intenționează să efectueze înmatricularea autovehiculului va depune documentele din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.
(5) Dovada plății taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4”
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Pe de altă parte, se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Tribunalul a subliniat însă că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, un calcul teoretic comparativ arată că, de pildă, pentru un autoturism (categoria M1) având motor Diesel, din categoria Euro 4, cu o vechime de 1-2 ani și cu o cilindree de 1600 cmc (fără luarea în calcul a emisiei de CO2), taxa de poluare a fost de aproximativ:
- 265,44 euro în perioada 1.07._09;
- 530,88 euro în perioada 19.02._10.
De asemenea, pentru un autoturism (categoria M1) având motor Diesel, din categoria Euro 3, cu o vechime de 4-5 ani și cu o cilindree de 1600 cmc (fără luarea în calcul a emisiei de CO2), taxa de poluare a fost de aproximativ:
- 694,40 euro în perioada 1.07._09;
- 1388,80 euro în perioada 19.02._10.
Tot astfel, pentru un autoturism (categoria M1) având motor Diesel, din categoria Euro 2, cu o vechime de 4-5 ani și cu o cilindree de 1600 cmc (fără luarea în calcul a emisiei de CO2), taxa de poluare a fost de aproximativ:
- 2579,20 euro în perioada 1.07._09;
- 5148,40 euro în perioada 19.02._10.
Aceste date comparative atestă un nivel al taxei de poluare care a crescut considerabil în perioada ulterioară datei de 19.02.2009 – aproape dublu – față de nivelul taxei de poluare reglementată conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială – adică în raport cu acea taxă de poluare analizată de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T..
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2009 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acesta, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare – astfel cum a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Față de această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – tribunalul a constatat că este competent să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional, prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea sumei de 2.546 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 2.546 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu.
În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu ca fiind căzută în pretenții la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În cauză a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu, solicitând modificarea sentinței conform art.304 pct.9 C.pr.civ. și respingerea acțiunii.
Pentru termenul de judecată din 2.04.2013, Curtea a pus în vedere recurentei să depună la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice Ineu de a formula acest recurs.
Întrucât la prezentul termen de judecată, recurenta nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a fost împuternicită să promoveze acest recurs de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității Direcției Generale a Finanțelor Publice A. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Ineu.
În privința dispozițiilor din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 (înlocuit prin Ordinul nr. 3831/2011 al aceleiași autorități, cu același conținut relevant), Curtea – analizând dispozițiile invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în acest sens, respectiv art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice – reține că art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 (respectiv art. 3 lit. k) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 3831/2011) prevede că Direcția Generală a Finanțelor Publice „reprezintă interesele statului în fata instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară, participă potrivit actelor normative în vigoare sau a mandatului primit din partea MFP și/sau a ANAF ca reprezentant al acestuia”.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că Administrația Finanțelor Publice nu se confundă cu Statul Român și că Administrația Finanțelor Publice Ineu este o autoritate administrativă distinctă de Direcția Generală a Finanțelor A., având capacitate administrativă, respectiv capacitatea de a emite acte administrative – inclusiv decizii de impunere – și stând în judecată în nume propriu în calitate de pârât.
În această privință, Curtea consideră ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice Ineu este subordonată, din punct de vedere ierarhic Direcției Generale a Finanțelor Publice A.. Curtea subliniază că subordonarea ierarhică a instituțiilor publice nu are drept consecință imposibilitatea pentru instituțiile subordonate de a sta în justiție dacă au organe proprii de conducere, în condițiile prevăzute de 41 Cod de Procedură Civilă.
De aceea, eventuala lipsă a personalității juridice nu echivalează că lipsa capacității procesuale, respectiv a posibilității de a fi parte în dosar, iar în litigiile de contencios administrativ, Curtea subliniază că posibilitatea de a fi parte depinde de calitatea instituției respective de autoritate administrativă, respectiv de aptitudinea acesteia de a emite acte administrative.
Curtea observă, în acest sens, că Administrația Finanțelor Publice Ineu are organe proprii de conducere și că are competența de a emite acte administrativ fiscale, astfel încât posibilitatea acestei autorități administrative de fi parte în prezenta cauză este indiscutabilă.
În aceste condiții, apare ca nerelevantă subordonarea ierarhică a acesteia față de Direcția Generală a Finanțelor Publice A.. Din punct de vedere juridic, Administrația Finanțelor Publice Ineu este o instituție publică diferită de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., astfel încât nici o dispoziție legală nu autorizează Direcția Generală a Finanțelor Publice A. să formuleze cererile de recurs în numele Administrației Finanțelor Publice Ineu în lipsa unui mandat din partea acesteia. Eventuala asistență juridică acordată Administrației Finanțelor Publice Ineu de către recurentă în redactarea unor acte de procedură nu presupune subrogarea recurentei în drepturile instituției pe care o asistă și nici nu implică dobândirea calității de reprezentantă a acesteia.
Date fiind aceste considerente, luând în considerare că Direcția Generală a Finanțelor Publice A. nu a depus la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice Ineu de a formula prezentul recurs în numele său, Curtea reține că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 161 Cod de Procedură Civilă.
Astfel, conform art. 161 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „când instanța constată lipsa capacității de exercițiu a drepturilor procedurale a părții sau când reprezentantul părții nu face dovada calității sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri”.
Totodată, potrivit art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, „dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea.”
Or, Curtea constată că Direcția Generală a Finanțelor Publice A., deși a formulat recursul în numele Administrației Finanțelor Publice Ineu, nu a depus la dosar dovada acestei împuterniciri.
În consecință, pentru motivele expuse se anulează recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.1087/3.04.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A., pe excepția lipsei calității de reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr.1087/3.04.2012 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului A., pe excepția lipsei calității de reprezentant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:R.O./06.04.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./08.04.2013
Inst.fond: Tribunalul A.:jud.I. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3119/2013.... → |
|---|
