Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 824/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 824/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 4886/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
Secția de C. Administrativ și Fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.824
Ședința publică din 28 februarie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: R. S.
GREFIER: O. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr.3749/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ , în contradictoriu cu reclamanta intimată S. E., pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și chemat în garanție – intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 alin.2 C.proc.civ. și nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3749/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. E. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice A., Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrația F. pentru Mediu și, în consecință: s-a anulat Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._ /ad/ 27.04.2010 emisă de pârâta de ordinul I;
Obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în sumă de 7075 lei, plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/28.04.2010 actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care o obligă să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre. A obligat pârâta de ordinul I la 845 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamantal a achiziționat autoturismul second hand marca Audi, tip A6 S6, Categoria auto M1, norme poluare E4, fabricat în anul 2006, înmatriculat pentru prima dată la 01.03.2006, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 7075 lei.
Calculul taxei în speța de față este corect raportat la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și celelalte criterii prevăzute de OUG nr. 50/2008, nefiind contestat de către reclamant sub aspectul cuantumului.
În speța de față taxa pe poluare în sumă de 7075 lei stabilită prin Decizia de calcul nr._/27.04.2010 de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. este nelegală pentru motivele care urmează a fi prezentate mai jos, având în vedere considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009(T. împotriva României din 07.04.2011:
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:
- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;
- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;
- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;
- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.
În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Distinct de acest aspect, trebuie arătat și că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, precum și cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu au legătură cu problema de drept analizată.
Pe fond s-a pronunțat asupra admisibilității unor asemenea acțiuni prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal".
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Analizând criteriul referitor la neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:
În această privință, trebuie amintită susținerea Curții de la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N., că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel, cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată, pe care Guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În schimb, din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel recunoașterea de către CEJ a unei competențe nelimitate a statelor în stabilirea regimului aplicabil unor taxe noi.
Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională si introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.
În ceea ce privesc taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Aprecierile acestea, ca și măsurile adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, j C-98/05, R., p. 1-4945, punctul 28). I
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și același grad de uzură.
Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate în scopul importării și punerii lor în circulație în acest stat sau în alte state membre, constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și j Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acțiunea principală formulată de reclamantul T. împotriva României, datele statistice prezentate confirmă scăderea considerabilă a înmatriculărilor vehiculelor de ocazie importate în România de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, privind taxa pe poluare, însă Guvernul Român subliniază în fața Curții că această scădere este obiectivă, deoarece principalul obiectiv urmărit de legiuitor prin acest act normativ îl constituire creșterea protecției mediului.
Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că această reglementare are ca efect și faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei de depreciere care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, prin raportare la punctele 50-53 din hotărârea T. contra României că, deși statele membre păstrează în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie, totuși, să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului urmărit de Guvernul român, se poate materializa, pe de o parte, în împiedicarea, circulației în România a unor vehicule deosebit de poluante, respectiv cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2, cu o capacitate cilindrică mare, prin instituirea unei taxe disuasive, pe de altă parte, prin folosirea veniturilor generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, împrejurări care ar da coerență programului de aplicare a taxei pe poluare asupra oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România.
Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea a concluzionat asupra întrebării adresată, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul respectiv a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de considerentele prezentate instanța constată că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care dispune anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului a căror anulare o solicită.
Împotriva sentinței civile nr.3749/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motive se arată că, România prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fi restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr.50/2008 a introdus taxa de poluare fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia și faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect.
C.E.J. a hotărât că art.90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import
Așadar, pentru aplicarea art. 90CE si în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului interna care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci și în baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Deci, petentul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, astfel discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Solicitând restituirea taxei, reclamanta nu a pus în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008; într-adevăr, din punct de vedere formal regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea că este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..Litigiul pune însă în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene.
Or, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Considerentele se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009, fiind precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamanta achitând taxa pe poluare calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la acea dată, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
Cu referire la cererea reclamantei intimate de a i se acorda cheltuieli de judecată în recurs, Curtea urmează a dispune respingerea cererii întrucât cheltuielile invocate nu au fost dovedite în nici un mod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.3749/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. I. Ț. Dr. M. B. R. S.
GREFIER,
O. D.
Red.M.B.26.03.2013
Tehnored D.O. 2 ex.26.03.2013
Instanță fond: Tribunalul A.
Jud.L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7615/2013.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 05/2013.... → |
|---|
