Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 05/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 05/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 971/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -25.09.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 05.11.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta S.C. T. . deciziei nr. 3252/C1/3629/11.09.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata ., având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a depus întregul dosar administrativ.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra plângerii de față, constată:
Prin plângerea întemeiată pe prevederile art.283 și următoarele din OUG nr. 34/2006, petenta . a solicitat anularea deciziei nr. 3252/C1/3629/11.IX.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și în consecință să se dispună refacerea documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini întocmit de autoritatea contractantă . la atribuirea prin „cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect: „înființarea și dotarea serviciului de deszăpezire a drumurilor și întreținerea spațiilor verzi din .", cod CPV:_-2 - Tractoare (Rev2), finanțat din fonduri comunitare, documentație publicata, în SEAP, prin invitația de participare nr._/21.08.2013, cu cheltuieli de judecată.
În motivare petenta a arătat că intimata ., în calitate de autoritate contractantă, procedura de atribuire prin „cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect: „înființarea și dotarea serviciului de deszăpezire a drumurilor și întreținerea spațiilor verzi din .", cod CPV:_-2 - Tractoare (Rev2), finanțat din fonduri comunitare, prin „Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR", elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, invitația de participare nr._/21.08.2013, conform căruia valoarea estimată este 131,389 lei fără TVA.
Conform cap. IV.2.1) din fișa de date, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut".
Potrivit caietului de sarcini, autoritatea contractantă a descris în fișa tehnică nr. 1 tractorul pe care intenționează să-l achiziționeze, prin sintagma „Norma de poluare: TIER I sau TIER II".
Prin documentul „solicitarea de clarificări nr. 37 din 23.08.2013", publicată în SEAP sub identificatorul „[INV352826/007] clarificări l.pdf, autoritatea contractantă răspunde la întrebarea unui potențial ofertant, astfel: „cerința referitoare la norma de poluare Tier I și Tier II se menține, dar dacă datele din fișele tehnice corespund se acceptă și norma de poluare Tier III, norma fiind superioară cerinței inițială".
. a formulat contestația nr. 345/23.08.2013, înregistrată la CNSC cu nr._/23.08.2013, susținând că „fișa tehnică nr. 1 Tractor, astfel cum este prezentat în documentația transmisă, prin cerința „Norma de poluare TIER I sau TIER II încalcă prevederile legale naționale și europene care prevăd obligativitatea îndeplinirii normelor de poluare STAGE III (TIER III), solicitând: „obligarea refacerii caietului de sarcini cu produse conforme cu legislația în vigoare".
Prin contestația formulată a criticat si solicitat refacerea documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini transmis prin anunțul de participare nr._/21.08.2013 sub aspectul încălcării dispozițiilor legale privind cerințele tehnice minimale referitoare la "Norma de Poluare STAGE (TIER) I.
Prin decizia atacata Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, preluând poziția autorității contractante, respinge contestația ca nefondata invocând faptul ca cerințele prevăzute in caietul de sarcini (TIER I) sunt considerate ca fiind minimale, autoritatea contractanta stabilind cerințele caietului de sarcini in funcție de necesitățile sale, fără a ține cont de faptul ca aceste cerințe încalcă legislația in vigoare din țara noastră si din Uniunea Europeana lucru pentru care un astfel de tractor nu poate fi comercializat in cadrul unei proceduri de achiziție publica.
In motivarea respingerii criticii referitor la îndeplinirea normelor de poluare STAGE III, ca cerința obligatorie din punct de vedere legal, consiliul reține in mod eronat faptul ca reglementările RNTR 2 aprobate prin Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinței nr.211/2003 ar fi fost abrogate prin Ordinul Ministrului Transporturilor si Infrastructurii nr. 1147/2009 cu privire la tipul de utilai ce face obiectul achiziției.
Prin fișa de date a achiziției, parte a documentației de atribuire elaborata de autoritatea contractanta se specifica faptul ca propunerea tehnica va trebui sa respecte cerințele cuprinse in caietul de sarcini fiind considerate cerințe minimale.
In "Caietul de sarcini", se specifica următoarele cerințe tehnice al produsului: "norma de poluare TIER I sau Tier II...." și "an de fabricație: 2008- 2012".
Cerințele înscrise in caietul de sarcini încalcă dispozițiile legale atât comunitare cât si naționale.
Începând cu 01.01.2010, normele legale in vigoare prevăd obligativitatea îndeplinirii normelor de poluare TIER III (STAGE III), conform prevederilor art.9, aliniat (3a) din Directiva 97/68/CE coroborat cu Directiva 2000/25/CE modificata prin Directiva 2005/13/CE.
Conform Directivei 2003/37/CE, la art.2 lit.(d): "vehicul" înseamnă orice tractor, remorca sau utilaj remorcat interschimbabil, indiferent dacă este complet, incomplete sau completat, destinat utilizării in agricultura sau silvicultura;".
Transpunerea in legislația interna a directivelor europene (Directivele D2003/37/CE si D2005/13/CE) s-a realizat prin emiterea Reglementarilor RNTR2 aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr.211/2003 cu modificările ulterioare, ultima modificare operată prin Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 1254 din 27 iulie 2012.
Astfel, în cadrul reglementarilor cuprinse in RNTR 2, secțiunea a 1-a, cap. l pct.2 se arata: "Prezentele reglementari se aplica la acordarea omologării de tip a întregului vehiculul, la acordarea omologării de tip a vehiculelor, la acordarea numărului de registru si la eliberarea cârtii de identitate in vederea înmatriculării, înregistrării sau comercializării in România pentru următoarele categorii de vehicule noi:
Pct.2.2. tractoare agricole sau forestiere cu roti sau senile, având cel puțin doua axe si o viteza maxima constructive egala cu sau mai mare de 6 km/h, remorci agricole sau forestiere si utilaje tractate interschimbabile agricole si forestiere."
In mod eronat se reține de către CNSC prin decizia atacata ca dispozițiile RNTR2, referitoare la acest tip de vehicul (tractor agricol sau forestier) ar fi fost abrogate. La pct.2.1. din cap. l Secțiunea 2 din RNTR 2 se specifica faptul ca "acest capitol nu se aplica pentru: a) tractoarele agricole sau forestiere,astfel cum sunt definite la secțiunea 3".
In cadrul RNTR 2 exista o întreagă secțiune alocata acestor tipuri de vehicule, respectiv Secțiunea 3 - "Omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, remorci lor agricole sau forestiere, a utilajelor remorcate interschimbabile agricole sau forestiere,precum si a sistemelor,componentelor si a unităților tehnice separate utilizate la acestea."
La cap. 1 pct. 1 alin (a) se prevede ca acest capitol cuprinde dispozițiile administrative si cerințele tehnice pentru omologarea CE de tip, acordarea numărului național de registru si pentru eliberarea CIV vehiculelor noi care fac parte din domeniu de aplicare prev. la pct.2, cu scopul de a facilita înmatricularea, înregistrarea, comercializarea sau punerea in circulație a acestora in România ori in celelalte SM..."
La pct.3 lit. e) cap. I Secțiunea 3 se definește noțiunea termenului de vehicul căruia ii sunt aplicabile dispozițiile acestei secțiuni: "vehicul - orice tractor agricol sau forestier,.."
Totodată potrivit art.14 din Ordonanța 35/2005 "Constituie contravenție comercializarea unui tractor agricol care nu este omologat, sau nu deține carte de identitate a vehiculului eliberata de RAR conform prevederilor prezentei ordonanțe.
In concluzie, solicitarea de refacere a caietului de sarcini cu privire la specificațiile tehnice referitoare la norma de poluare minimala pe care trebuie s-o îndeplinească tractorul, nu are caracter restrictiv in raport de dispozițiile art.3 alin.(5) din OUG nr.34/2006, întrucât orice cerință minimală trebuie să respecte dispozițiile legale, astfel încât să înlăture concurența neloială.
Prin prevederea unei condiții minimale prohibite de lege (norma de poluare TIER I) se creează posibilitatea participării si câștigării licitației de către ofertanții care propun un tractor neconform, neomologat si neomologabil în raport cu normele de poluare acceptate legal, dar care evident va avea un preț mai mic (tractorul neputând fi comercializat pe piața interna sau comunitara).
Examinând plângerea, în raport cu prevederile art. 483 și urm. Cod procedură civilă și art. 283 și urm. din OUG nr. 34/2006, se respinge ca nefondată împotriva deciziei nr. 3252/C1/3629/11.IX.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru că:
Potrivit dosarului, prin decizia nr. 3252/C1/3629 din 11.IX.2013 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de petenta . împotriva documentației de atribuire, respectiv a caietului de sarcini, întocmite de . de autoritate contractantă, s-a solicitat: „obligarea refacerii caietului de sarcini cu produse conforme cu legislația în vigoare".
În motivare Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că autoritatea contractantă, . procedura de atribuire prin „cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect: „înființarea și dotarea serviciului de deszăpezire a drumurilor și întreținerea spațiilor verzi din .", cod CPV:_-2 - Tractoare (Rev2), finanțat din fonduri comunitare, prin „Programul Național de Dezvoltare Rurală - PNDR", elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, invitația de participare nr._/21.08.2013, conform căruia valoarea estimată este 131,389 lei fără TVA.
Conform cap. IV.2.1) din fișa de date, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut".
Ulterior luării la cunoștință a prevederilor documentației de atribuire, . a formulat contestația dedusă soluționării, susținând că „fișa tehnică nr. 1 Tractor, astfel cum este prezentat în documentația transmisă, prin cerința „Norma de poluare TIER I sau TIER II" încalcă prevederile legale".
De asemenea, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a stabilit că potrivit secțiunii 1.1.5) din invitația de participare, contractul care urmează a fi atribuit are ca scop „achiziționarea de utilaje și echipamente performante pentru crearea și asigurarea condițiilor optime desfășurării activităților de deszăpezire pe teritoriul administrativ al Comunei S., după cum urmează: tractor - 1 buc, încărcător frontal - 1 buc, cupă - 1 buc, lamă deszăpezire - 1 buc, sărăriță - 1 buc, perie rotativa - 1 buc".
Potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din OUG nr. 34/2006, „caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice" și „specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante".
Din studiul caietului de sarcini, atașat, pe SEAP, sub identificatorii „[INV352826/004] Caiet de sarcini lot 1 [semnatj.pdf și „[INV352826/003] Fisa tehnica lotul 1 [semnat].pdf", Consiliul a reținut că autoritatea contractantă a descris în fișa tehnică nr. 1 tractorul pe care intenționează să-l achiziționeze, prin sintagma „Norma de poluare: TIER I sau TIER II".
Totodată, s-a reținut că prin documentul „solicitarea de clarificări nr. 37 din 23.08.2013", publicată în SEAP sub identificatorul „[INV352826/007] clarificări l.pdf, autoritatea contractantă răspunde la întrebarea unui potențial ofertant, astfel: „cerința referitoare la norma de poluare Tier I și Tier II se menține, dar dacă datele din fișele tehnice corespund se acceptă și norma de poluare Tier III, norma fiind superioară cerinței inițială".
Față de cele de mai sus. Consiliul a apreciat că autoritatea contractantă, acceptând, pe lângă normele pe poluare prevăzute inițial în documentația de atribuire și norma de poluare superioară, a elaborat documentația de atribuire cu respectarea principiului nediscriminări, statuat la art. 2 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 34/2006.
Cu alte cuvinte, adăugând la tractoarele Tier I și Tier II pe cele care respectă norma de poluare Tier III, „superioară cerinței inițiale", autoritatea contractantă permite accesul la procedura de atribuire tuturor ofertanților care comercializează tractoare; fiind evident, în opinia Consiliului că cerința în cauză, așa cum a fost modificată prin clarificarea nr. 37 din 23.08.2013, nu este restrictivă.
În acest context. Consiliul nu a luat în considerare alegațiile contestatorului, din contestația nr. 345/23.08.2013, înregistrată la CNSC cu nr._/23.08.2013, potrivit cărora „caietul de sarcini (...) încalcă prevederile legale naționale și europene care prevăd obligativitatea îndeplinirii normelor de poluare STAGE III (TIER III)", apreciind, în acest sens, că ., în calitate de reclamant ar fi trebuit să indice care sunt, în mod concret, normele legale „încălcate" de autoritatea contractantă, și nu să se limiteze la considerații generale de forma celor anterioare.
Mai mult, Consiliul nu a reținut nici susținerile contestatorului privind presupusa incidență a reglementărilor RNTR2 aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, constatând, în acest sens, că reglementarea la care se referă acesta a fost abrogată prin Ordinul nr. 1147/2009 la data de 26 noiembrie 2009.
Similar, Consiliul nu a luat în considerare nici alegațiile contestatorului privind jurisprudența Curții de Apel București deoarece, contrar principiului de drept „actori incumbit probatio", potrivit căruia sarcina probei incumbă reclamantului, . se limitează la reproducerea dispozitivului unei presupuse Hotărâri nr. 3086/2013 a instanței de mai sus, fără a anexa contestației o copie după motivarea aferentă Hotărârii în cauză lipsind, astfel, respectivul argument de orice consistență, în fapt și în drept.
Potrivit plângerii, petenta a atacat decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor susținând că soluția dată contestației sale este nelegală pentru că solicitarea de refacere a caietului de sarcini cu privire la specificațiile tehnice referitoare la norma de poluare minimala pe care trebuie s-o îndeplinească tractorul, nu are caracter restrictiv in raport de dispozițiile art.3 alin.(5) din OUG nr.34/2006, întrucât orice cerință minimală trebuie să respecte dispozițiile legale, astfel încât să înlăture concurența neloială.
Prin prevederea unei condiții minimale prohibite de lege (norma de poluare TIER I) se creează posibilitatea participării si câștigării licitației de către ofertanții care propun un tractor neconform, neomologat si neomologabil în raport cu normele de poluare acceptate legal, dar care evident va avea un preț mai mic (tractorul neputând fi comercializat pe piața interna sau comunitara).
În susținerea plângerii petenta a invocat dispoziții din Directiva_/37/CE, și din Reglementarea RNTR 2 aprobată prin O.M.L.P.T.L. nr. 211/2003, modificat prin O.M.T.F. nr. 1254/2012.
Curtea reține că aceste critici sunt irelevante în soluționarea cererii pentru că autoritatea contractantă, prin răspunsul la solicitarea de clarificări înregistrate sub nr. 37/23.VIII.2013 a precizat că cerința referitoare la norma de poluare TIER I și TIER II se menține, dar dacă datele din fișele tehnice corespund se acceptă și norma de poluare TIER III, norma fiind superioară cerinței inițiale, deci au fost respectate de către intimată principiile nediscriminării și al tratamentului legal prevăzute de art. 2 alin. 2 lit. a și b din OUG nr. 34/2006 și de asemenea a dispozițiilor art. 201 alin. 2 din ordonanță care prevede că autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările sau completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant sau candidat.
De asemenea, Curtea mai constată că petenta nu a demonstrat prin probe că tipurile de tractoare cu calități inferioare, admise la licitație, nu sunt omologate pentru a fi înmatriculate, înregistrate, comercializate sau apte de a fi puse în circulație.
În consecință, plângerea se respinge ca nefondată potrivit art. 496 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondată plângerea petentei S.C. T. . deciziei nr. 3252/C1/3629/11.IX.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 5.XI.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.R.O./11.11.2013
Tehnored.MS/11.11.2013
Ex.2
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 824/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|








