Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 836/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 836/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 2729/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 836

Ședința publică din 28 Februarie 2013

PREȘEDINTE: A.-M. N.

JUDECĂTOR: Dr. L. L.

JUDECĂTOR: M. G.

GREFIER: D. K.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 3713/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. N. și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că s-a depus prin registratura instanței la data de 14.02.2013, de către intimatul B. N., întâmpinare.

Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri și că s-a solicitat judecarea recursului în lipsa părților de la dezbateri, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3713 din 20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință:

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 702 lei, plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/07.09.2010 .

A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care o obligă să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre.

Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului A. la data de 03.05.2012, această instanță a reținut că reclamantul B. N. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 702 lei, plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/07.09.2010, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a plătit taxa pe poluare a cărei restituire o solicită, stabilită în baza Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru a putea înmatricula autoturismul second hand marca Volkswagen, tip Golf, Categoria auto M1, norme poluare E4, fabricat în anul 2001, înmatriculat pentru prima dată la 28.06.2001.

Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. o cerere de restituire înregistrată sub nr._/25.10.2011, respinsă prin Adresa nr._/02.11.2011 – f. 9 dosar.

În aceste condiții, față de refuzul nejustificat și explicit de restituire a unei taxe prelevate cu încălcarea dreptului comunitar a susținut că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

A susținut că taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, respectiv a art. 90 din Tratatul CE, deoarece OUG nr. 50/2008 care stă la baza stabilirii taxei pe poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu textul de lege menționat deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Incompatibilitatea constă și în raportul de concurență între produsele importate și produsele naționale, deoarece influențează alegerea consumatorului, iar pe de altă parte taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este de natură să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand înmatriculate deja într-un alt stat membru.

În drept a invocat prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 124 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 25 și art. 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, formulând o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamantului să fie admisă și cererea de chemare în garanție, cu consecința obligării chematei în garanție la suportarea despăgubirilor și a celorlalte cheltuieli, în locul pârâtei, deoarece taxa pe poluare a intrat în patrimoniul acesteia, în baza dispozițiilor speciale ale OUG nr. 50/2008.

Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus întâmpinare.

Examinând în fapt și drept acțiunea reclamantului și cererea de chemare în garanție, instanța a reținut din actele și lucrările dosarului faptul că acțiunea în contencios administrativ este fondată.

Reclamantul a achiziționat autoturismul second hand marca Volkswagen, tip Golf, Categoria auto M1, norme poluare E4, fabricat în anul 2001, înmatriculat pentru prima dată la 28.06.2001, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 702 lei.

Calculul taxei în speța de față este corect raportat la caracteristicile tehnice ale autovehiculului și celelalte criterii prevăzute de OUG nr. 50/2008, nefiind contestat de către reclamant sub aspectul cuantumului.

În speța de față taxa pe poluare în sumă de 702 lei stabilită prin Decizia de calcul nr._/06.09.2010 de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. este nelegală pentru motivele care urmează a fi prezentate mai jos, având în vedere considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009(T. împotriva României din 07.04.2011:

Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea:

„Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?”

Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel:

„Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.

La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.

Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.

Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:

- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;

- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;

- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;

- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;

- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.

În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.

Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.

În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.

„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 330⁷ alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.

În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Distinct de acest aspect, trebuie arătat și că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, precum și cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu au legătură cu problema de drept analizată.

Pe fond s-a pronunțat asupra admisibilității unor asemenea acțiuni prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.

Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal".

În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.

Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.

Analizând criteriul referitor la neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:

50. În această privință, trebuie amintită susținerea Curții de la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N., că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.

51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel, cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată, pe care Guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

52. În schimb, din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel recunoașterea de către CEJ a unei competențe nelimitate a statelor în stabilirea regimului aplicabil unor taxe noi.

Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).

53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională si introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.

O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.

54. În ceea ce privesc taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Aprecierile acestea, ca și măsurile adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, j C-98/05, R., p. 1-4945, punctul 28). I

55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și același grad de uzură.

Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate în scopul importării și punerii lor în circulație în acest stat sau în alte state membre, constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și j Kalinchev, punctele 32 și 40).

56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

57.În acțiunea principală formulată de reclamantul T. împotriva României, datele statistice prezentate confirmă scăderea considerabilă a înmatriculărilor vehiculelor de ocazie importate în România de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, privind taxa pe poluare, însă Guvernul Român subliniază în fața Curții că această scădere este obiectivă, deoarece principalul obiectiv urmărit de legiuitor prin acest act normativ îl constituire creșterea protecției mediului.

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că această reglementare are ca efect și faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei de depreciere care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

59. În această privință, trebuie precizat, prin raportare la punctele 50-53 din hotărârea T. contra României că, deși statele membre păstrează în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie, totuși, să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

60. În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului urmărit de Guvernul român, se poate materializa, pe de o parte, în împiedicarea, circulației în România a unor vehicule deosebit de poluante, respectiv cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2, cu o capacitate cilindrică mare, prin instituirea unei taxe disuasive, pe de altă parte, prin folosirea veniturilor generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, împrejurări care ar da coerență programului de aplicare a taxei pe poluare asupra oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România.

61. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea a concluzionat asupra întrebării adresată, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul respectiv a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Față de considerentele prezentate instanța constată că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care dispune anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului a căror anulare o solicită.

În consecință, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 117 alin.1 lit. d și a art. 124 Cod procedură fiscală, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință:

A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 702 lei, plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/07.09.2010.

În baza art. 60 și urm. Cod procedură civilă, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, pe care a obligat-o să suporte în locul pârâtei plata taxei pe poluare actualizată și celelalte cheltuieli ocazionate, având în vedere că taxa a intrat în patrimoniul acesteia, profitându-i în exclusivitate, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.

În motivare, recurenta a arătat că, prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care a admis acțiunea introductivă a reținut, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008, în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.

Așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și cum rezultă din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților uropene.

Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C.fiscal.

În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.

România prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.

Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fi restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.

De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.

Tocmai de aceea OUG nr.50/2008 a introdus taxa de poluare fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.

Acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. De amintit cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995: cauza nr.C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1997: cauza nr.C-393/98 Gomes Valențe hotărârea din 22.02.2001; cauza nr.C-313/05 Brezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.

De asemenea, în Infograma nr.5899/26,06,2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr.50/2008.

Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul al taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.

În acest sens, Curtea a hotărât că art.90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).

Așadar, pentru aplicarea art. 90CE si în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului interna care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci si în baza de impozitare si modalitățile de percepere a impozitului în cauză.

Deci, petentul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.

În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.

Tot în susținerea acestui aspect, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul73).

Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.

Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond, se consideră că sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.

În drept: OUG nr.50/2008; OG nr. 117/2009; art. 304 pct. 9 C.pr.civ.; art. 304 ind.1 C.pr.civ.

Prinîntâmpinareadepusă la dosar la data de 14.02.2013, intimatul reclamant a solicitatrespingerea acestui recurs ca și nefondat și pe cale de consecință, menținerea celor dispuse de Tribunalul A. prin Sentința civilă nr. 3713/20.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, intimatul reclamant a arătat că întreaga construcție argumentativă din motivarea acestei căi de atac, reia motivele, apărările și jurisprudența prezentată de recurentă în fața primei instanțe, nefiind evidențiat nici un motiv de nelegalitate al Sentinței civile nr. 3713/ 20.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A., care să impună modificarea acestei hotărâri.

În ce privesc motivele de fond dezvoltate de A.F.P. A., reclamantul a arătat că deși recurenta - pârâtă își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc.civ., în motivarea căii sale de atac aceasta se mărginește să reitereze opinia sa potrivit căreia O.U.G. nr. 50/ 2008 modificată, ar fi conformă cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, neputând însă să indice nici măcar un singur caz de încălcare sau aplicare greșită a vreunei norme juridice, pe care instanța de fond ar fi comis - o atunci când a considerat că "...instanța constată că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care dispune anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului a căror anulare o solicită ".

În ce privește alegația recurentei - pârâte că "...discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare ", reclamantul a arătat că această alegație este pur declarativă, fiind complet lipsită de vreun temei legal și mai mult decât atât, fiind infirmată în mod u expres de către Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C-402/09, T. vs. Statul Român, respectiv N. vs. Statul Român.

Pe cale de consecință, este evident că această afirmație ignoră în mod nelegal dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează deosebit de clar: „ ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ".

Având în vedere că prevederile O. U.G. nr. 50/2008 încalcă în mod evident, direct și flagrant dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ( fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - tratat ratificat de către țara noastră ) care prevăd fără nici un echivoc eliminarea oricăror măsuri discriminatorii în domeniul concurenței între produsele întreprinderilor din Uniunea Europeană, rezultă că ( urmare a supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne, în speță a prevederilor art. 110 par. 1 din Tratat pentru ordinea juridică internă a României), prevederile O.U.G. nr. 50/2008 modificată, sunt reglementări contrare dreptului comunitar, motiv pentru care în mod deosebit de corect prima instanță a reținut că ele nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de fată.

În acest context, Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea pronunțată în cauza C-402/09, T. vs. Statul Român, a subliniat în mod expres că " taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre ".

Totodată, Curtea a statuat în mod lipsit de orice echivoc că „ Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională ".

De asemenea, în cauza N. vs. Statul Român, CJUE a statuat că „ astfel cum a stabilit deja în cauza T., o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. în aceste condiții, reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Curtea arată că aceleași considerații se impun și în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și respectiv, OUG nr. 117/2009.

Astfel, toate aceste modificări a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Curtea amintește de asemenea că obiectivul protecției mediului - invocat de guvernul român pentru justificarea taxei - și care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui țvehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a 1 vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii in circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește ".

Totodată, prin soluția dată cauzei N. vs. Statul Român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins cererea guvernului român de limitare în timp a efectelor hotărârii sale, în sensul că norma legală interpretată mai sus, trebuie să fie aplicată și raporturilor juridice născute înainte de hotărârea Curții, așa cum este cauza supusă judecății instanței în prezentul dosar.

Față de împrejurarea că, așa cum s-a arătat mai sus, potrivit dispozițiilor ort. 148 alin. 2 din Constituția României republicată, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ", este evident că prin introducerea taxei pe poluare prevăzută de dispozițiile art. 4 lit. a ) din O.U.G. nr. 50/ 2008 modificată, Guvernul României a încălcat în mod direct dispozițiile Tratatului CE.

Or, în condițiile în care prin Decizia în cauza C./ Enel ( 1964 ), CJUE a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a - l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială, consider că instituțiile Statului Român nu pot ignora prevederile Tratatului fără a încălca însăși prevederile actului de aderare al Românei la Uniunea Europeană.

Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - ori, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația internă de abia în anul 2008 și drept urmare dispozițiile sale sunt aplicabile doar în măsura în care nu sunt contrare prevederilor Tratatului CE.

De asemenea, Curtea de Justiție Europeană în cauza Simmenthal ( C-106/77 ) a statuat cu valoare de principiu că judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competenței sale dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, împotriva oricăror dispoziții contrare ale legislației naționale, chiar ulterioare, lăsând normele naționale neaplicate prin propria putere de decizie, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acestora pe cale legislativă sau pe calea vreunei proceduri constituționale.

În aceste condiții, ca urmare a supremației dreptului comunitar față de dispozițiile contrare din legile interne, în speță a supremației prevederilor art. 110 ( ex art. 90 ) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, consider că am dovedit în mod lipsit de orice echivoc faptul că prevederile O. U.G. nr. 50/2008 modificată, sunt reglementări contrare dreptului comunitar și că pe cale de consecință, hotărârea pronunțată în cauză de instanța de fond (prin care recurenta - pârâtă A.F.P. A. a fost obligată să - mi restituie suma de 702 lei care îmi fusese percepută cu titlul de taxă pe poluare ) este pe deplin legală și temeinică, drept pentru care solicit menținerea acestei hotărâri și respingerea recursului pârâtei A.F.P. A..

În ce privește argumentația recurentei - pârâte că prin edictarea O. U.G. nr. 50/ 2008 privind taxa pe poluare, Guvernul României s - a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul "poluatorul plătește " învederez instanței că în realitate, acest principiu este încălcat în speță pentru următoarele motive: taxa pe poluare nu este o taxă de mediu, întrucât sunt exonerate de la plata taxei tocmai autovehiculele vechi,care poluează mai mult, deja înmatriculate în România, fiind obligate mă achite această taxă doar autovehiculele care se înmatriculează pentru prima oară în România.

Mai mult, obligația de plată a acestei taxe nu este generată de aptitudinea autovehiculului de a polua, ci de ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România.

În aceste condiții, este evident că prin punerea în aplicare a taxei pe poluare edictată de O. U. G. nr. 50/ 2008, s - a instituit o discriminare vădită, care nu poate fi justificată în mod obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autovehicule înmatriculate în România înainte de 01.07.2008, care deși poluează nu plătesc taxa pe poluare și deținătorii de autovehicule înmatriculate în România după data de 01.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxa pe poluare.

Prin măsura dispusă, Stalul Român a protejat produsele naționale, prin impunerea unei sarcini fiscale suplimentare pentru cumpărătorii de autoturisme second hand dintr-un stat membru, față de cumpărătorii de autoturisme second hand înmatriculate deja pe teritoriul național.

Față de această împrejurare, argumentele prin care recurenta - pârâtă încearcă să prezinte o altă stare de drept reprezintă în fapt o deformare evidentă a realității, iar abundența de jurisprudență, doar o încercare disperată a acesteia de a adapta la speța de față diverse hotărâri ale Curții Europene de Justiție care nu au nici o legătură cu obiectul cauzei, motiv pentru care solicit a nu fi luate în considerare la judecarea recursului.

În concluzie, prin argumentația și motivele dezvoltate în prezenta întâmpinare, ca și prin actele depuse în probațiune la dosarul cauzei, reclamantul a dovedit în mod neîndoielnic nelegalitatea recursului formulat în cauză de pârâta A.F.P. A., drept pentru care a solicitat respingerea acestuia ca nelegal și nefondat și pe cale de consecință, menținerea celor dispuse de Tribunalul A. prin Sentința civilă nr. 3713/ 20.09.2012, pronunțată în dosarul nr. 2729/ 108/ 2012 al acestei instanțe, fără cheltuieli de judecată.

În drept,: dispozițiile art. 115 și urm. Cod proc.civ., art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României republicată și pe Deciziile CJUE pronunțate în cauzele T. și N. vs. Statul Român.

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 702 lei, achitată la data de 7.09.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat anterior în Germania, la data de 28.06.2001.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2008, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.

Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.

În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

În această privință, Curtea amintește că prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).

Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.

În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective. Aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așa cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Or, reclamantul a plătit taxa în litigiu sub imperiul legislației analizate în cauza N..

Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

Curtea nu poate decât să constate că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că este nelimitată competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.

De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări este în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.

Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.

Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.

Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.

Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.

D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtei vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.

În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr.3713/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr.3713/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-M. N. Dr. L. L. M. G.

GREFIER,

D. K.

Red. A.M. N./20.03.2013

Tehnored. D. K. – 2 ex./09.03.2013

Tribunalul A.; Judecători: L. J.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7275/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4945/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 836/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 836/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA