Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1804/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1804/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 2789/115/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr.1804
Ședința publică din 28 martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. A. B.
Judecător: M. C.
Judecător: I. J.
Grefier: D. R.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. – Administrația Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr. 1131 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul caraș S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul Ciftici N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect taxă de poluare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 21 martie 2013, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea asupra cauzei la 28 martie 2013.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C. S. la 12 iunie 2012 sub nr._, reclamantul Ciftici N. a chemat în judecată pe pârâta DGFP C. S. – Administrația Finanțelor Publice Reșița solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 9561 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare, sumă actualizată cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 8 mai 2012 a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012, o taxă de poluare pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 9561 lei, aceasta fiind o condiție pentru înmatricularea autoturismului pe care l-a achiziționat din spațiul comunitar, unde autoturismul a fost înmatriculat.
Apreciază că taxa este nelegal percepută, deoarece prin perceperea ei se creează în continuare un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Uniunea Europeană care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență și autovehiculele deja înmatriculate în România pentru care nu se percepe taxa de poluare cu ocazia revânzării.
Subliniază că Legea nr. 9/2012 impune taxa în aceleași condiții ca și OUG nr. 50/2008, contravenind art. 90 din CE.
In drept a invocat prevederile art. 110 din Tratatul CE, prevederile art. 139 și 148 din Constituția României, art. 117 alin. 1 lit. a și d cod procedură fiscală.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Totodată a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 1131 pronunțată la 28 septembrie 2012, prima instanță a admis acțiunea, a obligat pârâta, față de reclamant, la restituirea sumei de 9561 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 8 iunie 2012 până la data plății efective a taxei de poluare, a obligat pârâta la plata față de reclamant a sumei de 939,30 lei, cu cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 9561 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 498/8 mai 2012 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 9561 lei.
Împotriva deciziei nr. 498/8 mai 2012, prin care pârâta a stabilit taxa de poluare, reclamantul a formulat plângere prealabilă înregistrată sub nr. 9329/8 iunie 2012, respectiv în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității invocată de pârâta apărând ca neîntemeiată.
Sub aspectul fondului, a reținut că reclamantul a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Audi, pentru înmatricularea căruia în România, reclamantul a achitat taxa de poluare în cuantum de 9561 lei, conform chitanței . nr._/9 mai 2012.
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 498/8 mai 2010, împotriva căruia reclamantul a formulat contestație, considerând ca taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii.
Prin răspunsul nr._/15 iunie 2012, pârâta a respins cererea reclamantului cu motivarea că nu există temei legal pentru soluționarea acesteia.
A reținut prima instanță că din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 litera a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligarea achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand achiziționate din afara țării.
A mai reținut că discriminarea între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor OUG nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 litera a din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31 ianuarie 2012, potrivit art. I din OUG nr. 1/2012, astfel că taxa de poluare instituită de Legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 paragraful 1 din TFUE.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă cu motivarea că potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul fondului pentru Mediu.
In termen legal, la 12 noiembrie 2012, impotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta DGFP C. S. – Administrația Finanțelor Publice C. S., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ .
Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la prima instanță pentru ca aceasta să se pronunțe prin dispozitiv asupra excepției invocate privind neîndeplinirea procedurii prealabile.
In subsidiar a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fond ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Susține excepțiile invocate și arată că art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 205 cod procedură fiscală impun parcurgerea procedurii prealabile . Reclamantului i-a fost comunicată decizia de calcul a taxei de poluare, însă acesta nu a formulat contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, astfel că acțiunea este inadmisibilă.
Arată că instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la această excepția.
Mai arată că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, deoarece chiar din expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că adoptarea ordonanței a avut printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește” și așa cum rezultă din expunerea de motive, adoptarea taxei s-a făcut în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței CJUE.
Mai arată că anterior adoptării acestui act au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 cod fiscal.
Consideră că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 este temeinică și legală, în conformitate cu dreptul comunitar, ea nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
În acest context, consideră că taxa de poluare nu poate fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
A decide astfel ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată, instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța etc) chiar dacă mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind „dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor”.
Subliniază că întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Prin întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Arată că jurisprudența CJUE este că contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, iar dispozițiile interne contravin art. 110 TFUE.
A mai arătat că singura posibilitate pe care o avea era cea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 litera d cod procedură fiscală.
Analizînd recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
Nepronunțarea instanței de fond asupra excepției neîndeplinirii procedurii prealabile nu constituie motiv de casare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, instanța de recurs urmând a analiza ea această excepție.
Reclamantul, prin cererea nr. 9329/8 iunie 2012, s-a adresat în temeiul art. 110 TFUE și 117 alin. 1 litera d cod procedură civilă, Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând restituirea taxei de poluare, cerere soluționată nefavorabil conform adresei nr._/15 iunie 2012.
In aceste condiții, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile este neîntemeiată, având în vedere că raționamentul reținut de ICCJ în decizia nr. 24/2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 este aplicabilă și în prezenta cauză.
In plus, în cauză nu este respectat principiul eficienței procedurii prealabile impuse în practica CJUE, în condițiile în care organul fiscal, în toate cazurile, consideră că taxa a fost legal percepută, fiind conformă dreptului UE și nici măcar nu soluționează cererea contribuabililor, precum în cazul reclamantului, printr-o decizie în sensul art. 210 din Codul de procedură fiscală, decizie care să poată fi atacată în contencios administrativ, răspunzându-i, de regulă, negativ, printr-o simplă adresă.
In ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că taxa de poluare a fost achitată la data de 9 mai 2012 cu chitanța . nr._, fiind incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012, iar nu ale OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși la data plății taxei în litigiu legislația națională era conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată anterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat de pârâtă ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. – Administrația Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr. 1131 pronunțată la 28 septembrie 2012 de către Tribunalul caraș S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul Ciftici N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 28 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. B. M. C. I. J.
Grefier,
D. R.
Red. MB/dact. MB
2 ex./17.05.2013
Primă instanță:
I. M. – Tribunalul C. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2693/2013.... → |
|---|
