Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4379/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4379/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 6554/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4379
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr.1459/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. A. C. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul S. A. C., avocat P. L. în substituirea avocat M. C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar delegația avocațială de substituire, împuternicirea avocațială de reprezentare, chitanța privind achitarea onorariului avocațial și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului pârâtei și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.200 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. la data de 28 decembrie 2011 și precizată la 05 martie 2012, reclamantul S. A. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice L., solicitând obligarea ei la restituirea taxelor pe poluare în cuantum total de 10.320 lei, reprezentând 3450 lei, plătiți cu chitanța . nr._/27.01.201, pentru autovehiculul Opel tip Combi /Astra și 6870 lei, plătiți prin chitanța . nr._/18.03.2011, pentru autovehiculul Land Rover tip Freelander, sumă actualizată cu dobânda calculată de la data achitării acestora până la data restituirii efective; cu cheltuieli de judecată.
II. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr.1459/23.04.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A.:
- a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul S. A. C., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. și în consecință:
- a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma totală de_ lei, achitată prin chitanțele . nr._/27.01.2011 și . nr._/18.01.2011, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
- a admis cererea pârâtei AFP L., de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și în consecință:
- a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma totală de_ lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
- a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 1242 lei.
Pe fond, în esență, cu o motivare elaborată și făcând trimitere la hotărârea T. pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Tribunalul a apreciat că acțiunea este întemeiată, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel cum a fost interpretat prin hotărârea Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. C-402/09, ținând seama și de obligația Statului Român de a respecta dreptul Uniunii Europene, obligația izvorând din dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, ca urmare a aderării României la U.E. începând cu 1.01.2007.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva sentinței civile nr. 1459/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivare arată că prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă reține, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.110 din TFUE dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Pe fond, a arătat că, din expunerea de motive a OUG nr.50/2008 rezultă că adoptarea OUG nr.50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 al.(4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.(...)."
România prin aprobarea OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel, pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la Uniunea Europeană de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptata OUG nr.50/2008 care are la bază principiile enunțate mai sus.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare ia încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europeană prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat ai acesteia. Tocmai pentru a se conforma sesizărilor primite de la Comisia Europeană, guvernul a adoptat OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare al cărui cuantum este considerabil mai mic, astfel încât nu mai poate fi pusă problema protejării pieței interne față de cea comunitară.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr.50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr.50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art.1 al.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind: „Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție exemplificate mai sus (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!) indicând fără dubiu, legalitatea și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile Curții Europene a Drepturilor Omului, precum în Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valente, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Brezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Infograma nr. 5893/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infogramă s-a menționat faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr.50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul Uniunii Europene, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, s-a conchis că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârea primei instanțe este netemeinică, a susținut recurenta, având în vedere că instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu ocazia primei înmatriculări în România, dispozițiile OG nr.50/2008 nu contravine Tratatului UE (actual Tratatul de la Lisabona), având în vedere că spre deosebire de taxa specială pentru autovehicule, percepută anterior datei de 01.07.2008, conform dispozițiilor art.214 ind.1 C.pr.fiscală, scopul taxei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului, fiind determinată și de necesitatea adoptării măsurilor pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile în domeniu. Adoptarea ordonanței a fost rezultatul negocierilor și discuțiilor dintre Comisia Europeană și Guvernul Român, justificarea taxei rezultând și din existența ei în alte 16 țări comunitare.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a tine seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Rezultă, dintr-o jurisprudență constantă, că art.90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art.90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru ai unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente).
Așadar, pentru aplicarea art.90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12).
Deci, consideră că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul-intimat și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzia celor prezentate, arată că discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare. În acest sens au și fost respinse toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii față de aceste autoturisme.
Tot în susținerea acestui aspect, arătă faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea.
Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fii foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil" cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezinski).
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale, presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, punctul 88).
Prin urmare, câtă vreme reclamantul nu s-a prevalat în cauza dedusă judecății de nici un element care sa indice ca în cazul său valoarea taxei percepute ar depășii valoarea reziduala a acestuia, inclusă în valoarea de piață a unui vehicul similar de pe piața internă ori că formula de calcul aplicată nu ar permite determinarea nivelului său prin raportare la deprecierea reală a autovehiculului importat, în sensul că nu a făcut nici o proba si nici nu a solicitat - cu prilejul înmatriculării - Regiei Autonome „Registrul Auto-Român" conform art.5 al.6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, efectuarea unei expertize tehnice in vederea dovedirii ca autovehiculul a cărui înmatriculare o solicită are un grad de depreciere mai mare decât cel indicat de grila fixă prevăzută în anexa nr.4 la ordonanță, hotărârea instanței de fond este nelegală.
Pârâta arată că a relevat toată acesta jurisprudență comunitară tocmai pentru ca instanța să poată verifica faptul că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea Legii nr. 9/2012, începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul și modalitățile de contestare a taxei sau impozitului stabilit de organele statului.
Rezultă neechivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond consideră pârâta că sunt neîntemeiate, iar recursul său trebuie admis.
În baza prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. pârâta recurentă solicită ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mare în raport de complexitatea cauzei.
În drept, a invocat OG nr.50/2008, art.304 pct.9 C.pr.civ., art.304 ind.1 C.pr.civ.
IV. Concluziile scrise ale reclamantului:
Prin concluziile scrise formulate în cauză, reclamantul S. A. C. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr.1459/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxelor de poluare în cuantum de 3450 lei și, respectiv 6870 lei, plătite în anul 2010, taxele fiind impuse reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a două autovehicule marca Opel Astra și, respectiv Land Rover Freelander, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009 și nr. 117/2009.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea taxelor de poluare în cuantum de 3450 lei și, respectiv 6870 lei, plătite în anul 2010, taxele fiind impuse reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a două autovehicule marca Opel Astra și, respectiv Land Rover Freelander, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10):
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:
În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C‑573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației F. pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.
2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor L. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr.1459/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 1200 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L. împotriva sentinței civile nr.1459/23.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 1200 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:R.P./03.06.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./20.06.2013
Inst.fond:Tribunalul A. :jud.G. T.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 324/2013.... → |
|---|








