Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 268/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 268/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 5191/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.268
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
P.:R. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:E. N.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 127/23.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. M. A. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A. în data de 20 octombrie 2011 în dosar nr._ reclamantul M. M. A. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., solicitând obligarea ei la restituirea taxei de poluare în sumă de 9491 lei, achitată la Trezoreria mun. A. cu chitanța . nr._ din 28.06.2011 și la plata dobânzii legale conform art. 124 din OG nr. 92/2003, până la data restituirii efective.
În motivarea acțiuni reclamantul a arătat că în urma aplicării OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare a fost obligat să achite în contul Administrației Finanțelor Publice a mun. A. suma de 9491 lei, pe care a achitat-o cu chitanța TS4A nr._/28 iunie 2011, ca o condiție prealabilă a înmatriculării în România a autoturismului marca BMW, care anterior a fost înmatriculat în Germania la data de 21 iunie 2000, de unde l-a importat.
Prin contestația înregistrată la AFP a mun. A. sub nr._/P/28 iulie 2011 și la DGFP a jud. A. sub nr._/03.aug.2011 a contestat legalitatea taxei de poluare stabilită prin decizia de calcul și a solicitat restituirea ei. Contestația a fost respinsă de DGFP A. prin Decizia nr. 1248/19 dec. 2011, cu motivarea că taxa a fost corect încasată cu respectarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008.
Contrar susținerilor pârâtei, taxa prelevată încalcă art. 90 din Tratatul C.E. (art. 110 T.F.U.E.) și jurisprudența C.J.E. referitoare la acest articol, pentru că prin perceperea și încasarea ei se creează discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după data de 01 iulie 2008 și autoturismele second hand deja înmatriculate în România. De asemenea, prin perceperea ei se creează un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale; ea fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un stat membru al U.E.. aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista o justificare obiectivă pentru acest lucru taxa de poluare are caracter discriminatoriu.
Pârâta AFP a mun. A. a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, solicitând, ca în cazul admiterii acțiunii exercitată de reclamant împotriva ei, aceasta să fie obligată să îi restituie, în conformitate cu dispozițiile art. 992 Cod civil, raportat la art. 1 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, suma achitată în favoarea ei cu titlu de taxă de poluare.
II. Întâmpinarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu:
Prin întâmpinare pârâta AFP a mun. A. a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că taxa a fost legal încasată în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008. Anterior adoptării ordonanței, întrucât România a fost supusă procedurii de infringement, din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal, între Guvernul României și Comisia Europeană au avut loc o . negocieri și analize care au stat la baza adoptării ei.
Prin adoptarea OUG nr. 50/2008 România s-a aliniat la tendința internațională de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, principiu care direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, acesta fiind responsabil pentru pagubele produse. Justețea taxei de poluare prevăzută de ordonanță rezultă și din existența ei în 16 țări comunitare.
Instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România, nu contravine Tratatului U.E., având în vedere că spre deosebire de taxa specială pe autovehicule percepută anterior datei de 01 iulie 2008, conform art. 214 ind. 1 Cod fiscal, scopul ei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, în sensul că încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului.
Deși legal citată chemata în garanție nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat în scris excepții sau alte cereri.
III. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr. 127/23.01.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A.:
- a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul M. M. A. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., și în consecință:
- a obligat pârâta AFP a mun. A. să îi restituire reclamantului suma de 9491 lei, achitată cu chitanța TS4A nr._/28 iunie 2011, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
- a admis cererea de chemare în garanție a Administrației fondului pentru Mediu București, formulată de către pârâta AFP a mun. A. și în consecință:
- a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 9491 lei, achitată de reclamant în favoarea ei împreună cu dobânda, fără cheltuieli de judecată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul prin aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeana, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1-3 din codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care a achiziționat autoturismul, deoarece după cum s-a menționat mai sus taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în tară.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008 este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului și în consecință a obligat pârâta AFP a mun. A. să îi restituie suma de 9491 lei reprezentând taxă de poluare.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța a reținut că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.63 Cod procedură civilă, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. în sensul că a obligat chemata în garanție, să îi restituie pârâtei AFP a Municipiului A. suma de 9491 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare și dobânzile datorate la această sumă potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc., cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.l din OUG nr.50/2008, „taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu," în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului
IV. Recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A.:
Împotriva sentinței civile nr. 127/23.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare, pârâta arată că în fapt, prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă a reținut, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr.50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 C. fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existenta acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Nu în ultimul rând, faptul că acest act normativ și în special taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. Cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1997; cauza nr. C-393/98 Gomes Valente, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007
De asemenea, precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr. 218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat D. atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import ("Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arată faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brzezinski).
Mai mult, prin . Legii nr. 9/2012, reclamantul-intimat are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat, astfel încât și din acest punct de vedere acțiunea de fond apare neîntemeiată.
Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care acțiunea introductivă de instanță apare ca neîntemeiată, iar recursul nostru trebuie admis.
Pentru toate aceste motive, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În drept, invocă OG nr.50/2008, OG nr. 117/2009, art. 12 din Legea nr. 9/2012, art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 304/1 C.pr.civ..
În cauză, reclamantul M. M. A. nu a formulat întâmpinare.
Pentru termenul din 30.01.2013, în temeiul art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă și ținând seama de necesitatea verificării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, Curtea a pus în vedere reclamantului să facă dovada înmatriculării autovehiculului în alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, prin depunerea la dosar a certificatului de înmatriculare sau a cărții de identitate a vehiculului emise de autoritățile statului respectiv, însă reclamantul nu s-a conformat acestei obligații.
VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare de 9491 lei, plătită la data de 28.06.2011, cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, a unui autoturism marca BMW 520D, fabricat în anul 2000 și înmatriculat pentru prima dată în 21.06.2000.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene – fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană – arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din datele dosarului, Curtea constată că autoturismul în discuție, care pare să fie un autoturism second hand, fabricat cu 11 ani anterior înmatriculării în România – că reclamantul nu a făcut dovada înmatriculării acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, anterior înmatriculării în România.
În acest sens, Curtea reține că reclamantului i s-a pus în vedere prin citația adresată domniei sale pentru termenul din 30.01.2013, să facă dovada înmatriculării anterioare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv să depună la dosar copia certificată a actului de înmatriculare a acestui autovehicul într-un alt stat membru al Uniunii Europene – astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare atașată la fila 8 din dosarul Curții de Apel Timișoara.
Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Examinând chestiunea aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 110 TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, prin care Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. Curtea subliniază însă că o bună parte din jurisprudența Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În ceea ce privește denumirea instanței supreme a Uniunii Europene, Curtea subliniază că de-a lungul timpului aceasta a purtat denumiri diferite, cea mai îndelungat uzitată fiind aceea de „Curtea de Justiție a Comunităților Europene”, denumire modificată prin . Tratatului de la Lisabona, la 1.12.2009 – dată de la care Curtea de Justiție a Uniunii Europene desemnează nu numai Curtea de Justiție, dar și celelalte instanțe instituie prin Tratatul privind Uniunea Europeană și, respectiv Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
Pentru simplificarea exprimării, Curtea de Justiție a Uniunii Europene va fi denumită în continuare „Curtea Europeană de Justiție” sau „Curtea de Justiție”.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Cu privire la caracteristicile taxei de primă înmatriculare în litigiu, Curtea subliniază că această taxă este determinată de faptul înmatriculării unui autoturism în România pentru prima dată.
Așadar, taxa de poluare este aplicabilă indiferent de statul pe teritoriul căruia a fost fabricat acel autoturism și indiferent de locul de unde a fost achiziționat acel autoturism.
De acea, nu se poate reține o eventuală discriminare fiscală în defavoarea autoturismelor achiziționate sau fabricate în alte state membre ale Uniunii Europene decât România. Indiferent dacă autoturismul respectiv a fost fabricat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
De asemenea, indiferent dacă autoturismul respectiv a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, taxa de primă înmatriculare este datorată în același cuantum, cu prilejul înmatriculării în România pentru prima dată.
Dimpotrivă – întrucât taxa de poluare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România – o eventuală discriminare operează numai între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.07.2008 – când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 – și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei respective.
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 110 TFUE este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
Prin urmare, Curtea constată că art. 110 TFUE nu este aplicabil în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a probat faptul că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa a fost anterior înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Nefiind aplicabil în speță art. 110 TFUE, Curtea constată că nu există nici un temei pentru a se constata caracterul discriminatoriu al taxei de poluare contestate în raport cu dispozițiile art. 110 TFUE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, acțiunea în restituirea taxei nefiind întemeiată.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei plătite de reclamant, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 127/23.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A..
Totodată, Curtea va respinge și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., având în vedere lipsa de obiect a acesteia, în condițiile în care pârâta nu a fost obligată prin hotărâre la restituirea taxei sau la plata altor sume de bani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 127/23.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă 127/23.01.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în sensul că:
- respinge acțiunea formulată de reclamantul M. M. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A.;
- respinge cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:R.P./8.03.2013
Tehnored./G.K./ 2 ex./ 8.03.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.G. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5998/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2656/2013.... → |
|---|
