Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4698/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4698/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 6309/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4698/R
Ședința publică din 30 mai 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 105/18.01.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. N. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal, taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantul-intimat, lipsă, în reprezentare, avocat H. (F.) M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare, dovada plății onorariului avocațial și concluzii scrise, arătând că nu mai are de formulat alte cereri și de administrat alte probe.
Instanța, constatând că nu mai sunt de formulat alte cereri și de administrat alte probe acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentanta reclamantului-intimat solicită instanței respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 105/18.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a admis acțiunea formulată de reclamantul P. N. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pentru poluare nr._ din 28.09.2011 emisă de către pârâta A.F.P. Timișoara, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 1605 lei reprezentând taxă pentru poluare și a dobânzii legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 43,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța acaestă soluție prima instanță a reținut că prin acțiunea înregistrata la data de 12.07.2012 pe rolul Tribunalului T., sub nr._, reclamantul P. N. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, să dispună anularea deciziei de calcul al taxei pentru poluare nr._ din 28.09.2011 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1605 lei reprezentând contravaloare taxă de poluare cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul folosit marca VW Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ1670660, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să plătească suma de 1605 lei reprezentând taxă de poluare conform OUG nr.50/2008 la data de 28.09.2011, stabilită prin Decizia de calcul al taxei pe poluare nr._ din 28.09.2011. Apreciind că taxa este nelegală prin cerere scrisă i-a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, fără a primi vreun răspuns.
Reclamantul a menționat că taxa de poluare este ilegală prin raportare la prevederile art.148 alin.2 din Constituția României și art.90 din TCE și jurisprudența Curții de Justiție Europeană, text ce are prioritate față de normele dreptului național având în vedere că România este stat membru UE. Prin introducerea acestei taxe se creează o discriminare de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi înmatriculate în România pentru prima dată, intenția fiind de protejare a producției auto interne în detrimentul autoturismelor second hand înmatriculate în alte state membre ale Comunității Europene, cu atât mai mult cu cât la achiziționarea și reînmatricularea unui autoturism second hand, ce era deja înmatriculat în România, această taxă nu se mai plătește.
S-a mai precizat că în cauza T. vs. Statul român, prin decizia din 07.04.2011 pronunțată în dosar C-402/2009, Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg a afirmat că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională” și că „ deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”.
În drept, s-au invocat Legea nr.554/2004, art.110 TFUE, Constituția României, C.pr.civ., O.G. nr. 92/2003.
Pârâta A.F.P. Timișoara a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește restituirea taxei de poluare, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive a arătat că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A.F. Mediu, astfel că obligația de restituire revine organului care a încasat taxa și o deține în prezent.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii deoarece la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante prin care s-a abrogat OUG nr.50/2008 și au fost aduse modificări majore cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor. Astfel, art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second hand autohtone. Totodată, s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.
S-a precizat că taxa se calculează pe baza unor criterii obiective, iar prin introducerea modificărilor se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
O altă modificare este prevăzută de art.12 care prevede taxarea echitabilă prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite. Acest articol prevede o soluție legală obligatorie pentru cauza dedusă judecății. În ceea ce privește invocarea principiului neretroactivității legii, pârâta solicită a se avea în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, 802/2009, 834/2009, 1596/2009, 1152/2010 prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate art. 11 din OG 50/2008 cu conținut similar celui mai sus invocat.
Pârâta a mai arătat că, având în vedere principiul universalității și unicității taxei și, întrucât reclamantul nu a dovedit faptul că autovehiculul în cauză ar fi exceptat de la plata taxei, instanța de judecată nu poate stabili pe cale jurisprudențială un nou caz de exceptare de la plata taxei legal datorate doar pentru că aceasta a fost achitată la o anumită dată sau că a fost promovată prezenta acțiune înainte de . Legii nr.9/2012, iar față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, conform art.137 alin.1 C.pr.civ., instanța de fond a respins-o, reținând că astfel calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. În speță, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare în sumă de 1605 lei stabilită de către pârâtă prin decizia de calcul nr._ din 28.09.2011 și anularea acestei decizii. Având în vedere că pârâta este emitenta deciziei contestate și că a calculat și încasat taxa de poluare a cărei restituire se solicită de reclamant, instanța a apreciat că pârâtei îi incumbă obligația corelativă dreptului pretins de reclamant, justificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză.
Examinând fondul cauzei, prima instanță a reținut că din analiza probatoriului administrat că reclamantul a achiziționat autoturismul marca VW Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1JZ1670660, capacitate cilindrica 1598 cmc., norma de poluare E4, an de fabricație 2001, anterior înmatriculat în Italia la data de 03.04.2001, iar pentru înmatricularea acestuia a achitat taxa de poluare.
În vederea efectuării acestei formalități reclamantul a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 1605 lei stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._ din 28.09.2011.
Aceasta decizie a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgență 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Prima instanță a reținut că art.148 alineatele 2 și 4 din Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești, precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
S-a mia reținut că aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG nr.50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 și C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art.110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, astfel că se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Tribunalul a reținut că Legea 9/2012, pentru instituirea taxei pe emisiile poluante pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, și a intrat în vigoare 3 zile de la publicare, iar taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13 ianuarie 2012 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, s-a reținut că se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Față de considerentele expuse, instanța de fond a respins excepția formulată și a admis acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr. fiscală, anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare și obligarea pârâtei A.F.P. Timișoara la plata către reclamant a sumei de 1605 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare la plata dobânzii legale, instanța de fond a reținut că aceasta este întemeiată față de dispozițiile art. 124 cod pr. fiscală, urmând a se dispune obligarea A.F.P. Timișoara și la plata dobânzii legale calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al cererii, prima instanță aobligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 43,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva sentinței civile nr. 105 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul T. a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara solicitând admiterea recursului formulat ca temeinic și legal, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.F.P. Timișoara, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta a susținut ca sentința civila recurată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșita a legii (art. 304, pct. 9 C.pr.civila). Având în vedere ca nu a fost data cu drept de apel, s-a solicitat instanței să nu se limiteze la motivele de recurs prevăzute de art. 304 C.pr.civila și să judece cauza sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3041 C.pr.civ.
Recurenta a solicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pentru emisiile poluante și care o deține în prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu.
În susținerea excepției s-a invocat faptul că taxa pentru emisiile poluante respectivă s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii în care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu. Prin urmare, A.F.P. Timișoara nu poate fi obligată la restituirea taxei pentru emisiile poluante achitata de reclamant, întrucât acest organ fiscal nu mai deține în prezent aceasta suma în conturile Trezoreriei Timișoara.
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, având în vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M. Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012 prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
A susținut că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legală obligatorie cauzei deduse judecații, dar care însă au fost ignorate de instanța de fond, drept pentru care s-a solicitat instanței de recurs să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei.
Având în vedere aceste principiile universalității și unicității taxei, și întrucât reclamantul nu a dovedit faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, recurenta a susținut că instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențială un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudentială a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule "second hand", care astfel ar fi exceptate de la plata taxei în mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nici o justificare.
Cât privește invocarea Hotărârii pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., s-a apreciat că aceasta a devenit caducă și respectiv inaplicabilă, în raport de noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1605 lei, achitată la data de 28.09.2011, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism, invocând dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației Fondului pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2008, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 1.07._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 1.07._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
În raport cu dispozițiile din art. 11 alin. 1, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Așa cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Or, reclamantul a plătit taxa în litigiu sub imperiul legislației analizate în cauza N..
Modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
Curtea nu poate decât să constate că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE – dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări este în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale. Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de reclamantă la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, fiind stabilită tot de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 105 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul T..
Raportat la munca îndeplinita de apărătorul reclamantului în calea de atac a recursului instanța apreciază ca onorariul acestuia de 1000 lei este nepotrivit de mare si, in baza dispoz. art. 274 al. 3 C.pr.civ. va dispune micșorarea acestuia de la 1000 lei (așa cum rezultă din chitanța de la dosar – f.11) la 800 lei (raporturile contractuale între reclamant și avocatul său concretizate în contractul de asistență juridică rămânând neschimbate, astfel cum au fost negociate de părți conform libertății contractuale).
În baza art.316 rap. la art.298 și art. 274 alin.1 și 3 C.p.civ. instanța va obliga recurenta la plata către intimatul reclamant a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul apărătorului ales al reclamantului, astfel cum a fost micșorat de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 105 din 18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul T..
Obligă recurenta să plătească reclamantului-intimat suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, în recurs, redus conform art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. C. P. M. G.
GREFIER,
R.
P. D.
Red. A.M.N. – 12.06.2013
Tehnored. R.P.D./2 ex. – 03.06.2013
Instanța de fond: Tribunalul T.:- Judecător: R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1447/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
