Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4075/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4075/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 7705/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 07.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 4075
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.05.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul P. C. și de pârâtul I. Județean al Poliției de Frontieră T. împotriva sentinței civile nr.1900/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor și I. G. al Poliției de Frontieră București, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.05.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1900 din data de 05 Iunie 2012, Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor, I. G. al Poliției de Frontieră Si I. T. Al Poliției De Frontieră având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) și, totodată, a obligat pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara să plătească reclamantului, suma de 39.110 lei, cu titlu de drepturi bănești acordate ca urmare a încetării raportului de serviciu, actualizată în raport cu rata inflației de la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă debitului, calculată începând cu data de 07.11.2011 și până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
- În ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, instanța a constatat că reclamantul a fost în raporturi de funcție cu pârâtul IJPF T. până la data pensionării sale, deci, raportul de muncă în baza căruia s-a formulat acțiunea pentru plata unor drepturi salariale a existat între reclamant și pârâtul IJPF T., care a refuzat plata acestora.
Cum în contencios administrativ dobândește calitate procesuală pasivă numai autoritatea publică ce emite un act vătămător sau refuză recunoașterea unui drept pe seama reclamantului, instanța a constatat că pârâții M. Administrației și Internelor și I. G. al Poliției de Frontieră nu îndeplinesc această cerință legală, astfel că acțiunea va fi respinsă față de acești doi pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
- Referitor la fondul cauzei:
Reclamantul a fost încadrat ca funcționar public, în cadrul instituției pârâte I. Județean al Poliției de Frontieră T., până la data de 14.06.2011, dată de la care raportul său de serviciu a încetat urmare a pierderii capacității de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate, cu drept la pensie, fiind emisă Decizia nr._(09.08.2011.
Potrivit disp. Art.20 alin.1 din Anexa VII, Capitolul II, secțiunea 3 din legea cadru 284/2010 – act normativ aplicabil în speță:” ART. 20
(1) La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
- până la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- între 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază;
- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcției de bază/salarii ale funcției de bază.
În speță, după cum recunosc și instituțiile pârâte, reclamantul beneficiază de suma totală de_ lei, reprezentând contravaloarea drepturilor mai sus arătate (f. 10 dosar fond).
S-a apreciat că reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile art. 20 alin.2 din același act normativ, întrucât, acesta se referă la personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, or, reclamantului nu i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie de serviciu, ci ca urmare a pierderii capacității de muncă.
Raportat la cele ce preced, văzând și disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, în opinia instanței de fond acțiunea de față apare ca întemeiată în parte, urmând a fi admisă ca atare, urmând astfel a obliga pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara să plătească reclamantului, suma de 39.110 lei, cu titlu de drepturi bănești acordate ca urmare a încetării raportului de serviciu, actualizată în raport cu rata inflației de la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă debitului, calculată începând cu data de 07.11.2011 și până la data plății.
De asemenea, față de disp. art. 1084 și 1088 cod civil, tribunalul a apreciat că reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, precum și la actualizarea debitului principal, în raport cu rata inflației de la data plății efective.
Acțiunea a fost respinsă în rest, respectiv, față de ceilalți pârâți, precum și în partea referitoare la plata a 30 de salarii ale funcției de bază.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul P. C. și pârâta I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
Recurenta I. Judetean al Politiei de Frontiera Timis a criticat sentinta sub doua aspecte, primul fiind acela al admiterii exceptiei lipsei calitatii procesual pasive a Inspectoratului G. al Politiei de Frontiera Romane, intrucat aceasta parata si MAI, in calitate de ordonatori secundar si principal de credite, conform art.21 alin.1-3 din Legea nr.500/2002, nu au repartizat fonduri recurentei in vederea platii ajutoarelor de pensionare, astfel ca actiunea culpabila apartine acestora si nu recurentei care are calitatea de ordonator tertiar de credite.
Al doilea aspect criticat se refera la plata dobanzii aferente sumei datora reclamantului, recurenta invederand ca nu exista un temei legal in baza caruia sa poata fi obligate la plata acesteia, avand in vedere pe de-o parte, ca nu a fost stabilita printr-o conventie, in sensul art.1 din OG nr.9/2000, iar pe de alta parte, nu poate fi pusa in intarziere, deoarece angajarea cheltuielilor se poate face doar in limita bugetului aprobat.
Prin urmare, solicita respingerea petitului privind obligarea sa la plata dobanzii legale aferente sumei datorate, iar in situatia in care instanta va aprecia ca se impune plata acestora, sa fie obligate in solidar toate cele 3 parate, potrivit considerentelor anterioare.
Recurentul reclamant a invederat ca este de acord cu modalitatea de actualizare a sumei de plata, in raport cu indicele inflatiei, precum si cu doabanda legala calculata de la data de 07.11.2011 insa, prin motivele de recurs a aratat ca instanta nu s-a pronuntat asupra cuantumului sumei de plata, in raport cu prevederile legale in vigoare la data nasterii dreptului, in sensul ca paratele trebuiau obligate la stabilirea drepturilor de pensie in raport cu salariul functiei de baza avut in luna schimbarii pozitiei de activitate.
In concret, reclamantul apreciaza ca intrucat OG nr.38/2003, ca act normativ special in materia salarizarii a fost abrogat, fiind inlocuit de legile unice de salarizare, respectiv, de art.48 alin.1 pct.9 din Legea nr.330/2009, si apoi de art.39 lit.w din Legea cadru nr.284/2010, acest ultim act normativ este aplicabil in speta impreuna cu Legea nr.285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
Conchide ca hotararea a fost pronuntata fara temei legal, in temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ, avand in vedere ca salariul de baza conform OG nr.38/2003 este substantial diferit de salariul functiei de baza potrivit cu Legea cadru nr.284/2010, si se compune din alte elemente, aspect ignorat de instanta de fond desi este atestat de probele administrate, respectiv, Dispozitia sefului IPJ Timis nr.S/_/28.01.2011, care cuprinde cuantumul salariului functiei de baza de 4630 lei, calculat conform Legii cadru nr.284/2010, sintagma fiind utilizata si de prev. art.20 alin.1 din anexa VII, cap.II, sectiunea 3 din aceeasi lege, invocate si de instanta de fond, care se refera la salariul functiei de baza avut in luna schimbarii pozitiei de activitate.
Referitor la interpretarea de catre tribunal a prevederilor art.20 alin.2 din aceeasi anexa, coroborate cu art.51 din din Legea nr.263/2010, recurentul arata ca este una eronata, cererea sa neputand fi respinsa pentru simplul fapt ca Legea nr.263/2010 nu se refera si la pensie de serviciu, avand in vedere ca, motivul pensionarii a constat in pierderea capacitatii de munca, insa prev. art.82 alin.1 si 2 din aceeasi lege obliga Casa Sectoriala de Pensii la stabilirea cuantumului pensiei cel mai avantajos, al pensiei pentru limita de varsta, astfel ca prevederile art.20 alin.2 sunt incidente si in cazul sau.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
În raport cu motivele de recurs ale reclamantului, este întemeiată apărarea pârâtei recurente potrivit căreia, în cauză sunt incidente prevederile art.13 alin.2 din Legea nr.285/2010 și nu cele ale art.20 alin.2 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010, invocate de reclamant.
Astfel, dispozițiile art.13 alin.1 din Legea nr.285/2010, stipulează în mod expres că „În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică”, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol „În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate”.
Potrivit art.20 alin.1 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010 “La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personal civil în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcției de bază, respectiv salariul funcției de bază avută/avut în luna schimbării poziției de activitate…”, în raport cu vechimea efectivă în aceste funcții.
În conformitate cu alin.2 al aceluiași articol: „Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, trecuți în rezervă sau direct în retragere, respectiv ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzute de lege, mai beneficiază, pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare sau, în situația în care pot desfășura activitate peste această limită, până la limitele de vârstă în grad la care pot fi menținute în activitate categoriile respective de personal, de un ajutor egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază”.
Așadar, în condițiile în care, potrivit Ordinului nr.II /2939/14.06.2011, reclmantului i-au încetat raporturile de muncă ca urmare a pierderii capacității de muncă, fiind încadrat în gradul III de invaliditate cu drept la pensie ( ordin despre care nu rezultă că a fost anulat sau desființat prin vreuna din modalitățile prevăzute de lege), instituția angajatoare în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art.13 alin.2 Legea nr.284/2010, ca dispoziții specifice incidente pe cale de excepție în cazul imposibilității menținerii în activitate a reclamantului încadrat într-un grad de invaliditate, acordând acestuia ajutoarele prevăzute de art.20 alin.1 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010, în raport cu vechimea efectivă în funcțiile prevăzute de textul de lege.
Așa fiind, și întrucât dreptul la pensie corespunzător ia naștere la momentul încetării raporturilor de serviciu, potrivit legii, iar reclamatului i-au încetat raporturile de serviciu nu cu drept de pensie de serviciu ci urmare a încadrării într-un grad de invaliditate, acesta nu putea beneficia și de ajutoarele suplimentare prevăzute de art.20 alin.2 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010, prevăzute doar pentru categoriile de personal enumerate de text, ale căror raporturi de serviciu au încetat cu drept la pensie de serviciu.
Din acest punct de vedere este irelevant faptul că, potrivit deciziei de pensionare nr._/18.02.2013 emisă ulterior – fila 24 dosar recurs, reclamantului i-a fost acordată pensia cea mai avantajoasă, respectiv, pentru limită de vârstă, care nu echivalează cu pensia de serviciu, având în vedere faptul că această echivalență a fost expres prevăzută de legiuitor doar pe perioada anterioară încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului, până la data de 31.10.2010, potrivit dispozițiilor normative invocate de pârâte, inclusiv art.11 din Legea nr.79/2004, abrogat ulterior.
Și în ceea ce privește motivul de recurs al reclamantului, prin care acesta pretinde că ajutoarele la care era îndreptățit, au fost greșit calculate în raport cu salariul de bază conform OG nr.38/2003 și nu cu salariul funcției de bază prevăzut de Legea nr.284/2010, așa cum era corect, susținerile sale se dovedesc a fi nefondate.
Aceasta deoarece, baza de calcul avută în vedere a fost cea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin.1 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010, respectiv, salariul funcției de bază avut în luna anterioară schimbării poziției de activitate, corelativ cu adresa ministrului de resort, nr.S/_/08.02.2011 – pct.VII, dată în aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr.285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, și în concordanță cu prevederile pct.25 din OMAI nr.S/214/05.10.2010, adoptat ulterior, potrivit cu care, în anul 2011, baza de calcul a drepturilor prev. de art.20 alin.1 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010 „este reprezentată de salariul de bază net avut/corespunzător funcției similare, de la data de 31.12.2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prevăzute la art.10 din Legea nr.329/2009, diminuat cu 25% conform art.1 alin.1 din Legea nr.118/2010, și majorat cu 15%, conform prevederilor art.5 alin.2 din Legea nr.285/2010”.
Inițial, baza de calcul a ajutoarelor bănești cuvenite reclamantului a fost stabilită la suma de 39.110 lei – fila 10 dosar fond, conform prevederilor mai sus citate, în acord cu dispozițiile art.27 alin.3 din OG nr.38/2003, care definește baza de calcul a salariului de bază net în cazul polițiștilor, și cu cele ale art.95 alin.5 C. fiscal, conform cărora aceste drepturi devin impozabile începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010.
Ulterior, suma menționată a fost recalculată la suma de 36.026 lei – fila 40 dosar recurs, având în vedere și incidența prevederilor art.294/4 lit.o și art.296/15 C. fiscal, în vigoare la data de 25.05.2011, a încetării raporturilor de muncă și nașterii drepturilor reclamantului, conform cărora, aceste drepturi sunt supuse contribuțiilor de asigurări sociale, neregăsindu-se printre excepțiile de la plata contribuțiilor, dintre cele expres prevăzute de Codul fiscal - acesta fiind suma efectiv încasată de reclamant pe parcursul litigiului, potrivit susținerilor sale de la termenul din 16.05.2013.
Concluzionând față de argumentele expuse, și având în vedere că reclamantul nu a contestat diminuarea sumei datorată reținerii contribuțiilor de asigurări sociale, ci pentru celelalte motive care au fost înlăturate conform considerentelor de mai sus, recursul reclamantului va fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 alin.1 C. proc. civ, întrucât acțiunea sa se impunea a fi admisă în limita sumei de 36.026 lei, cu titlu de ajutoare cuvenite în baza art.20 alin.1 din Anexa nr.VII la Legea nr.284/2010.
Cum această sumă ce constituie petitul principal al acțiunii a fost încasată pe parcursul litigiului, acțiunea apare ca fiind parțial rămasă fără obiect din acest punct de vedere, subzistând doar petitul 2 constând în obligația de plată a pârâtei recurente I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, la plata dobânzii legale și la actualizarea sumei conform indicelui de inflație, de la data de 25.05.2011, a nașterii drepturilor și până la data efectuării plății, petit care se privește a fi întemeiat, potrivit considerentelor ce urmează:
Ajutorul bănesc în discuție este stabilit de către legiuitor în temeiul raporturilor de serviciu existente între polițiștii cu drept la pensie și unitățile în cadrul cărora au funcționat, iar acesta are natură salarială, tocmai datorită faptului că este instituit în considerarea raporturilor de serviciu menționate.
Or, în fapt, deși are caracteristici sui generis, raportul de serviciu este un raport de muncă reglementat prin Legea nr.188/1999, caracterizat de faptul că părțile sale sunt funcționari publici și, respectiv, statul ori administrația publică locală (art.1 alin.1 din menționata lege).
Astfel fiind, în măsura în care legea specială care îl individualizează, nu stabilește reguli speciale, raportul de serviciu urmează regimul juridic de drept comun, instituit prin Codul muncii și legislația muncii, precum și prin legislația civilă, administrativă sau penală, după caz, la care, de altfel, face trimitere art.117 din Legea nr.188/1999.
Ca atare, în cadrul raporturilor de serviciu poate fi angajată răspunderea patrimonială a autorității publice ce figurează ca parte în condițiile de drept comun stabilite de art.269 alin.1 Codul Muncii, potrivit cărora „angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.
După cum s-a reținut în literatura de specialitate, răspunderea patrimonială a angajatorului este contractuală (având izvorul în contractul individual de muncă) și urmează regulile răspunderii civile contractuale. Prin urmare, în situația în care se angajează răspunderea unității față de salariat (în speță, față de fostul funcționar public), pentru neplata unor drepturi bănești cuvenite, devin aplicabile prevederile din Codul muncii (art.269 alin.1), care fac trimitere la răspunderea civilă contractuală, cu consecința reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv al suportării de dobânzi legale, pe lângă suma datorată, potrivit art.1088 Cod civil.
Aplicând la speță aceste reguli, trebuie concluzionat că angajatorul este ținut să răspundă patrimonial pentru prejudiciul eventual cauzat fostului funcționar public, prin plata cu întârziere a ajutorului bănesc reglementat de art.27 din OG nr.38/2003, precum și că, dată fiind natura pecuniară a sumei în discuție, se prezumă existența unui atare prejudiciu pe seama reclamantului, precum și cuantumul său, cuantificat de legiuitor la nivelul dobânzii legale, prin dispozițiile art. 1088 alin. 1 și 2 Cod civil.
De asemenea, se poate constata că în speță sunt întrunite condițiile impuse de art.969, art.1073 și art.1088 cod civil pentru angajarea răspunderii civile contractuale, pentru plata cu întârziere a ajutorului bănesc, având în vedere și dispozițiile art.27 alin.1 din OG nr.38/2003 care statuează în mod expres că polițiștii beneficiază de sumele în discuție „la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie”. Ca atare, se poate observa că legiuitorul a precizat că dreptul la încasarea acestor sume ia naștere la momentul menționat (încetarea raporturilor de serviciu), iar corelativ acestui drept ia naștere în sarcina unității obligația de a face plata.
În concluzie, instanța constată că instituția angajatoare avea obligația de a face plata ajutorului bănesc începând cu data de 25.05.2011 când a încetat raportul de serviciu al reclamantului, iar efectuarea acestei plăți cu întârziere, atrage răspunderea patrimonială și, deci, obligația la plata de dobânzi moratorii, echivalate de legiuitor cu dobânda legală, precum și actualizarea sumei de plată cu indicele de inflație la data plății efective, întrucât rațiunea dispozițiilor menționate ce reglementează răspunderea patrimonială a angajatorului o constituie tocmai repararea integrală a prejudiciului, așa cum s-a arătat.
Răspunderea patrimonială astfel circumstanțiată incumbă doar pârâtei recurente I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, în calitate de angajator al reclamantului, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond, iar calitățile celorlalte două pârâte de ordonator principal și secundar de credite, în sensul art.21 alin.1 și 2 din Legea nr.500/2002, sunt irelevante din acest punct de vedere, nefiind de natură să exonereze pe recurentă de răspundere, aceasta având obligația de a efectua din timp demersurile necesare pentru alocarea fondurilor aferente efectuării plății ajutorului bănesc, de la momentul încetării raporturilor de serviciu al reclamantului.
Prin urmare, motivele de recurs ale recurentei pârâte nu subzistă sub aspectul pretinsei calități procesuale pasive a celorlalți ordonatori de credite și nici sub aspectul exonerării în totalitate de plata dobânzii legale aferente sumei de plată.
Având însă în vedere că acțiunea reclamantului era întemeiată doar în limita sumei de 36.026 lei, achitate ulterior acestuia, și nu a sumei de 39.110 lei stabilite de instanța de fond, așa cum s-a arătat, precum și în ceea ce privește actualizarea sumei cu dobânda legală și indicele de inflație potrivit considerentelor de mai sus, în temeiul art.304/1 și art.312 alin.3 C.proc. civ, recursul pârâtei apare ca fiind întemeiat, cu consecința modificării parțiale a sentinței recurate, în sensul obligării recurentei pârâte să plătească reclamantului dobânda legală și rata inflației aferente doar sumei de 36.026 lei reprezentând drepturi bănești achitate reclamantului ca urmare a încetării raporturilor de serviciu, respingându-se în rest acțiunea.
Văzând că nu se impun a fi acordate cheltuieli de judecată părții căzute în pretenții, conform art.274 C. proc. civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul reclamantului P. C. împotriva sentinței civile nr.1900/05.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, împotriva intimatelor M. Administrației și Internelor și I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
Admite recursul pârâtei I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă recurenta pârâtă să plătească reclamantului dobânda legală și rata inflației aferentă sumei de 36.026 lei reprezentând drepturi bănești achitate reclamantului ca urmare a încetării raporturilor de serviciu.
Respinge în rest acțiunea.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 23.05.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
pentru GREFIER
D. C. aflată în C.O.
Semnează Grefier Șef Secție
L. C.
RED/ M.I./21.07.2013
TEHNORED/D.C./ 27.06.2013
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – I. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1147/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1447/2013.... → |
|---|
