Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 24/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 4278/115/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 24 octombrie 2013
P.:A. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 1527/19.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata DGFP C.-S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterea în fond a recursului și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și s-a amânat pronunțarea,
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
P. acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /02.12.2011, reclamanta . Reșița a chemat în judecată pe pârâta DGFP C.-S., solicitând anularea Deciziei nr.30/23.06.2011 privind soluționarea contestației nr.6299/30.05.2011, având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.F-CS 350/29.04.2011 cât și a Raportului de inspecție fiscală nr.F-CS nr.232/29.04.2011.
P. sentința civilă nr.1527/19.11.2011, Tribunalul C.-S. a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta ., împotriva Deciziei nr.30/23.06.2011 emisă de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S.-Serviciul Soluționare Contestații.
Prima instanță a reținut că prin Decizia nr.30/23.06.2011 emisă de către DGFP C.-S.-Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de către reclamanta . împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de către inspecția fiscală nr.F-CS 350/29.04.2011 pentru suma de 5741 lei, reprezentând 3901 impozit pe profit suplimentar de plată și accesorii aferente în cuantum de 1840 lei cât și pentru suma de 28.822 lei, reprezentând TVA suplimentar de plată de 17.035 lei și majorări de întârziere aferente de 11.787 lei.
Tribunalul constată că, în perioada iunie 2009-decembrie 2009, reclamanta a dedus la calculul profitului impozabil cheltuieli de 5180 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de ., respectiv cheltuieli în sumă de 19.204 lei reprezentând materiale auxiliare achiziționate de la ., societăți declarate inactive din data de 11.06.2009 prin OPANAF nr.1167/29.05.2009.
Organele de inspecție fiscală, în baza prevederilor art.11 alin.1^1 și art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au considerat nedeductibile cheltuielile înregistrate de societate, în perioada iunie 2009-decembrie 2009, în sumă totală de 24.384 lei, stabilind diferența de impozit pe profit în sumă de 3901 lei.
Pentru diferența suplimentară de impozit pe profit în sumă de 3901 lei, organele de inspecție fiscală au calculat majorări de întârziere în sumă totală de 1119 lei, în conformitate cu prevederile art.120 alin.1 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și penalități de întârziere în sumă de 585 lei, în conformitate cu prevederile art.120^1 alin.2 din aceleași act normativ.
Potrivit dispozițiilor art.11 alin.12 din Legea nr.571/2003, nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin Ordin al președintelui A..
Potrivit art.3 din Ordinul nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data declarării ca inactiv a contribuabilului acesta nu mai are dreptul de a utiliza facturi fiscale sau alte documente sau formulare tipizate cu regim special, iar documentele fiscale emise de către acest contribuabil cu încălcarea interdicției legale, nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal.
Tribunalul reține că, în urma verificărilor efectuate organele de inspecție fiscală au constatat că . a înregistrat în contabilitate facturile fiscale emise de ., respectiv ., contrar dispozițiilor legale mai sus menționate.
De asemeni, se reține că organele de inspecție fiscală au calificat aceste cheltuieli ca fiind nedeductibile în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind modul de calcul al profitului impozabil (art.19 alin.1) cât și în acord cu dispozițiile care definesc aceste cheltuieli (art.21 alin.4 lit.r din Legea nr.571/_.
Pe cale de consecință, pârâta, în mod legal, a apreciat că documentele emise de cele două societăți declarate inactive din data de 11.06.2009 nu produc efecte juridice, iar cheltuielile aferente acestor factori sunt nedeductibile la calculul profitului impozabil, stabilind diferența suplimentară de impozit pe profit calculată la suma de 3901 lei la care s-au calculat majorări de întârziere potrivit art.120 alin.1 din OG nr.92/2003 cât și penalități de întârziere conform art.120^1 alin.2 din același act normativ.
Referitor la TVA aferent facturilor fiscale nr.001/29.06.2009 și nr.118/20.08.2009 emise de . și cel aferent facturilor fiscale emise de . nr.67/03.12.2009, nr.78/10.12.2009 nr.86/15.12.2009, nr.94/21.12.2009 și nr.106/28.12.2009 (fila 161 dosar) în sumă totală de 4633 lei, tribunalul constată că reclamanta a dedus eronat această taxă, întrucât firmele emitente au fost declarate inactive începând cu data de 11.06.2009, astfel încât, în calitate de persoană impozabilă, reclamanta nu-și poate exercita dreptul de deducere a acestei taxe, nedeținând un document (factură) care să cuprindă mențiunile prevăzute la art.155 alin.5 lit.c din Legea nr.571/2003.
Față de aceste prevederi legale, tribunalul reține că reclamanta nu îndeplinește condiția prevăzută de art.146 alin.1 lit.a din Codul fiscal, astfel încât s-a apreciat că nu are drept de deducere a TVA pe baza facturilor fiscale emise de către cele două societăți inactive în calitate de furnizor.
Referitor la petitul privind exceptarea reclamantei de la aplicabilitatea art.160 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003 pentru considerentul că bunurile dobândite pe baza facturilor emise de . SRL i-au fost livrate în cadrul comerțului cu amânuntul, tribunalul constată că societatea furnizoare se afla în procedura insolvenței din 21.08.2008, calitate în care a procedat la emiterea facturilor evidențiate în anexa 2 a raportului de control (fila 162 dosar), însă nu poate fi vorba despre livrarea de bunuri în cadrul comerțului cu amănuntul în sensul art.160 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003, astfel încât reclamantei, în calitate de beneficiară a acestor livrări îi revenea obligația de a aplica ,,taxarea inversă’’, conform dispozițiilor art.160 alin.3 din Codul fiscal. Ori, potrivit pct.82 alin.9 și 10 din HG nr.44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, neaplicarea măsurilor de simplificare prevăzute de lege este sancționată de organele fiscale prin obligarea inclusiv a beneficiarilor la rectificarea operațiunilor și aplicarea taxei inverse.
Susținerea expertului judiciar conform căreia materialele aprovizionate de la . SRL prin facturile în cauză au fost consumate de către reclamantă la lucrări de construcții care, la rândul lor, au fost facturate și încasate de la clienți, în cadrul comerțului cu amănuntul este înlăturată câtă vreme, potrivit art.4 din OG nr.99/2000, comerțul cu amănuntul presupune, de regulă, vânzarea directă către consumator-persoană fizică pentru uzul personal. Ori cantitățile livrate de către emitentul facturilor în cauză (filele 150-160 dosar) nu sunt pentru uz personal, cantitățile fiind apreciabile ( oțel beton în cantitate de 1885 kg, conform facturii nr.26/26.01.2006; oțel beton de 2000 kg, conform facturii nr._/08.12.2008 și 100 bucăți plasă de 6x100x2000x60.000 și 49 bucăți de dimensiunea 5x100x2000x600), livrate în temeiul unor raporturi comerciale dintre două societăți comerciale.
Față de aceste considerente, tribunalul reține că au fost încălcate prevederile art.160 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003, motiv pentru care în sarcina reclamantei s-au calculat TVA în cuantum legal în sumă totală de 28.822 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere și penalități de întârziere în sumă totală de 11.780 lei.
În consecință, având în vedere toate aceste argumente de fapt și de drept, Tribunalul, a respins ca neîntemeiată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . împotriva Deciziei nr.30/23.06.2011 emisă de pârâta DGFP C.-S.-Serviciul Soluționare Contestații.
Împotriva acestei sentința a formulat recurs recurenta reclamantă ., solicitând admiterea recursului formulat, modificarea in totalitate a Sentinței civile nr. 1527/19.11.2012, pronunțata de Tribunalul C.-S., in dosar nr._ ca nelegala si netemeinica si in consecința, admiterea acțiunii in contencios administrativ inițiale.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că potrivit Codului fiscal, art.11 alin.1, ,,autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție efectuată de către un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui A.’’ și că reglementările în vigoare privind înregistrarea ca și cheltuieli a facturilor emise de către o societate declarată inactivă nu prevăd nici o obligație în sarcina agentului economic care înregistrează aceste facturi de a verifica emitenții facturilor.
Referitor la înregistrările privind impozitul pe profit și deducerile de TVA aferente facturilor emise de către . și .-societăți declarate inactive prin ordin al președintelui A., ca urmare a nedepunerii declarațiilor obligatorii, au fost înscrise temeinic și legal în contabilitate, societatea reclamantă fiind de bună-credință, neavând cunoștință decât ulterior efectuării controlului de către inspectorii DGFP C.-S. despre starea celor două societăți comerciale.
A precizat că prima instanță nu a observat faptul invederat de către expertul contabil, respectiv ca Ordinul președintelui A. prin care cele doua societăți sunt declarate inactive nu a fost publicat in M.O., cu toate ca declararea contribuabililor inactivi se face cu data publicării in Monitorul Oficial, Partea I, a ordinului președintelui A. pentru aprobarea listei contribuabililor declarați inactivi. B.
Cu privire la deducerea ca si cheltuieli deductibile a facturile emise de către S.C. STEEL METAL IMPEX S.R.L., precizează că din studierea facturilor emise de către S.C. STEEL METAL IMPEX S.R.L. rezulta in mod clar reclamantei i-au fost livrate produse in cadrul comerțului cu amănuntul si nu produse vrac sau sub o alta forma. In consecința, aceasta forma de comerț este exceptata de la incidența prevederilor art. 160 Cod fiscal.
Susține că art. 4 din O.G. 99/2000 care definește activitatea de comerț cu amănuntul ca fiind: „ activitatea desfășurata de comercianții care vand produse, de regula, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora. ", prin folosirea sintagmei „ de regulă”, lasă loc și excepțiilor, iar susținerea pârâtei potrivit căreia cantitățile care se livrează prin facturile la care se face referire prin contestație nu sunt pentru uz personal sunt nedovedite de către organul de control.
Precizează că potrivit expertizei contabile efectuate în cauză, rezultă că livrările efectuate de către S.C. Steel Metal Impex S.R.L. către reclamanta s-au efectuat prin sistemul de comerț cu amănuntul si ca atare pentru aceasta nu se aplica prevederile art. 160, alin. (2) din Codul Fiscal. Materialele aprovizionate de la S.C. STEEL METAL IMPEX S.R.L., prin facturile in cauza, au fost consumate la lucrări de construcții, care la rândul lor au fost facturate si incasate de la clienți. In aceasta situație reclamanta, este un consumator pentru materialele aprovizionate de la S.C. STEEL METAL IMPEX S.R.L.. Aceste materiale nu au fost destinate revanzarii in forma in care s-au aprovizionat.
Menționează că instanța de fond a înlăturat atât susținerile reclamantei privind incidența in speța a existentei unui comerț cu amănuntul, cat si prevederile expertizei contabile administrata in dosarul cauzei, deși societatea emitenta nu deținea depozite si nu avea aprobat ca si cod CAEN vânzarea de bunuri in sistem ANGRO, prin urmare nu avea posibilitatea vânzării de bunuri decât in sistem cu amănuntul. În al doilea rand, asa cum rezulta din facturile emise de către societatea furnizoare, au fost vândute produse cu amănuntul, indiferent de cantitățile vândute, iar situația reclamantei in relația cu furnizorul emitent S.C. Steel Metal Impex S.R.L. presupune excepția de la regula reglementată de art. 4 din O.G. 99/2000.
În drept, a invocat prevederile art. 299 si art. 304, lit. 7, 8 si 9 C.Pr.Civila.
Intimata, deși legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041 C.pr.civilă Curtea constată că recursul este întemeiat după cum urmează:
Obiectul acțiunii îl constituie pretenția reclamantei a anulare a actelor administrativ fiscale prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale reprezentând impozit pe profit – 3901 lei, majorări aferente de – 1840 lei, TVA – 17.035 lei și majorări de întârziere de 11.787 lei.
Curtea constată că una din problemele de drept deduse judecății este aceea de a stabili dacă reclamantei i se puteau recunoaște ca și cheltuieli deductibile contravaloarea mărfurilor achiziționate de la . și . care potrivit OPANAF nr.1167/29.05.2009 au fost declarate inactive. Organele fiscale au susținut că achizițiile derulate cu un contribuabil declarat inactiv nu pot fi luate în considerare de organul fiscal și nu sunt considerate cheltuieli deductibile la stabilirea profitului impozabil și respectiv la deducerea TVA-ului aferent, invocând în acest sens disp.art.11 alin.12 și art.21 alin.4 lit.r Cod fiscal.
Pe de altă parte, reclamanta a susținut că nu avea cunoștință despre declararea ca inactivă a partenerilor săi comerciali întrucât Ordinul A. prin care a fost declarat această stare nu a fost publicat în Monitorul Oficial și nu s-a regăsit pe site-ul A., iar pe de altă parte ea nu avea obligația de a verifica aceste aspecte.
Referitor la aceste din urmă susțineri privind obligativitatea de a verifica dacă partenerii comerciali sunt declarați sau nu inactivi, Curtea reține că deși această obligație nu este expres prevăzută în Codul fiscal, există totuși o . dispoziții legale care impun cunoașterea acestei situații a partenerului comercial. Astfel, potrivit art.11 alin.11 Cod fiscal autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin la președintelui A., iar potrivit alin.12 nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui A.; de asemenea, potrivit art.3 alin.1 și 2 din Ordinul A. 575/2006 de la data declarării ca inactiv contribuabilul nu mai are dreptul de a utiliza facturi fiscale sau alte documente sau formulare tipizate cu regim special, iar documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal. P. urmare, reclamanta nu poate invoca faptul că în sarcina sa nu ar subzista obligația de a cunoaște starea fiscală a partenerului comercial, întrucât aceasta ar presupune invocarea necunoașterii dispozițiile legale anterior menționate.
Referitor la declararea ca inactiv a unui contribuabil, Curtea reține că potrivit art.11 alin.11 Cod fiscal autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin la președintelui A., iar potrivit art.21 alin.4 lit.r Cod fiscal nu sunt cheltuieli deductibile, cheltuielile înregistrate în evidența contabilă care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza Ordinului președintelui A..
În ceea ce privește dispozițiile cuprinse în Codul fiscal referitoare la deducerea de TVA, Curtea reține că în egală măsură nici suma TVA înscrisă într-o factură emisă de or firmă declarată inactivă nu se consideră deductibilă față de disp.art.145 alin.1 și 2, 146 alin.1 lit.a, 155 alin.5 lit.c și art.126 alin.1 lit.e Cod fiscal. Aceasta deoarece odată cu declararea ca inactivă se anulează și codul de înregistrare în scopuri de TVA și deci cumpărătorul pierde dreptul de exercitare a dreptului de deducere a TVA înscrisă în factura emisă de un furnizor sau un prestator inactiv.
În speță prin OPANAF 1167/2009 au fost declarați inactivi furnizorii reclamantei . și ..
Instanța reține că potrivit dispozițiilor cuprinse în Ordinul A. nr.575/2006 privind stabilirea condițiilor și declararea contribuabililor inactivi, art.1 alin.2 contribuabilii inactivi se declară prin ordin al președintelui A. publicat în Monitorul Oficial, iar conform art.7 alin.1 și 2 din același ordin contribuabilii inactivi vor fi înscriși în Lista contribuabililor declarați inactivi, ce se va publica în Monitorul Oficial și pe pagina de internet a A..
Aceste dispoziții se regăsesc și în Ordinul A. nr.819/2008 pentru aprobarea Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi în vigoare la data de 11.06.2009 (când au fost declarați inactivi furnizorii reclamantei . și .). Astfel, potrivit art.3 declararea contribuabililor inactivi se face cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor declarați inactivi, potrivit art.4 la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a unui ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Listei contribuabililor declarați inactivi, cu aceeași dată se anulează, din oficiu, înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile cuprinse în listă, iar potrivit art.5 evidența contribuabililor declarați inactivi se publică pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la secțiunea "Informații publice".
În speță, de observat faptul că OPANAF nr.1167/2009 nu a fost publicat în Monitorul Oficial ci s-a regăsit doar pe pagina de internet a A., astfel încât Curtea apreciază că au fost încălcate prevederile legale anterior menționate privind declararea ca și inactivi a furnizorilor reclamantei în lipsa publicării în Monitorul Oficial a ordinului de declarare ca inactiv și din această perspectivă este irelevant că OPANAF nr.1167/2009 nu intra în categoria actelor cu caracter normativ și deci nu se impunea publicarea în Monitorul Oficial, față de dispozițiile expres anterior enunțate cuprinse la art.1 alin.2 din ordinul A. 575/2006, respectiv ordinul A. nr.819/2008, art.3 și 4.
Este adevărat că Ordinul A. nr.819/2008 art.3 a fost modificat prin Ordinul A. nr.2258/2010, iar ulterior a fost abrogat prin Ordinul 3347/2011 publicat în Monitorul oficial la 26.10.2011, stabilindu-se o altă procedură pentru declararea contribuabililor inactivi care nu mai prevedea obligativitatea publicării în Monitorul Oficial a ordinului președintelui A., dar în speță trebuie analizate dispozițiile ordinului A. nr.819/2008 în varianta în vigoare la data declarării ca inactivi a furnizorilor reclamantei (11.06.2009), variantă care prevedea obligativitatea publicării în Monitorul Oficial, iar odată cu publicarea în Monitorul Oficial anulându-se din oficiu și înregistrarea în scopuri de TVA a contribuabililor din Listă.
Concluzionând astfel că procedura de declarare ca inactivi a furnizorilor . și . nu a respectat dispozițiile legale anterior enunțate, Curtea apreciază că tranzacțiile comerciale efectuate de aceasta nu intră sub incidența art.11 alin.11 Cod fiscal pentru neluarea în considerare de către autoritățile fiscale și nici ale art.3 din Ordinul A. 575/2006 care precizează că documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal, acesta nemaiavând dreptul de a mai utiliza facturi fiscale sau alte documente sau formulare tipizate cu regim special (alin.1) și prin urmare în mod eronat i s-a refuzat reclamantei dreptul de deducere a TVA-ului aferent facturilor în discuție, respectiv i s-au apreciat ca nedeductibile cheltuielile reprezentând achiziționarea mărfurilor prin aceleași facturi.
În ceea ce privește cea de-a doua problemă dedusă judecății, privind exceptarea reclamantei de la aplicabilitatea art.160 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003 pentru considerentul că bunurile dobândite pe baza facturilor emise de . SRL i-au fost livrate în cadrul comerțului cu amânuntul, Curtea constată că în mod corect tribunalul a reținut că societatea furnizoare se afla în procedura insolvenței din 21.08.2008, calitate în care a procedat la emiterea facturilor în discuție, însă nu poate fi vorba despre livrarea de bunuri în cadrul comerțului cu amănuntul în sensul art.160 alin.2 lit.b din Legea nr.571/2003, astfel încât reclamantei, în calitate de beneficiară a acestor livrări îi revenea obligația de a aplica ,,taxarea inversă’’, conform dispozițiilor art.160 alin.3 din Codul fiscal.
Curtea reține că recurenta își întemeiază criticile formulate în principal pe expertiza contabilă efectuată în cauză, arătând că în mod greșit instanța de fond a înlăturat atât susținerile reclamantei cât și concluziile expertului, însușindu-și argumentele pârâtei
Contrar susținerilor recurentei, valoarea probatorie a expertizei este lăsată la aprecierea instanței, valorificarea concluziilor sale fiind o problemă de apreciere a probelor în procesul de deliberare, rezultatul acestui proces depinzând și de modul în care aceste concluzii se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cauză.
În speță, instanța de fond era îndreptățită să cenzureze concluziile expertizei contabile administrate în cauză, în condițiile în care expertul desemnat nu s-a limitat la a constata, în cuprinsul lucrării de specialitate, anumite împrejurări de fapt, pe baza cărora instanța să determine drepturile și obligațiile părților, ci a procedat la stabilirea unor astfel de drepturi și obligații prin interpretarea unor dispoziții legale, după cum rezultă din concluziile formulate (filele 200- 201 din dosarul primei instanțe). Or, procedând astfel, expertul contabil a depășit limitele atribuțiilor sale, determinate în art. 201 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv art. 2 teza ultimă din OG nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, instanța de fond fiind îndreptățită să înlăture concluziile expertizei care nu vizează constatarea unor împrejurări de fapt ci interpretarea unor norme de drept, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor judecătorești.
Din acest punct de vedere, nu prezintă relevanță în speță faptul că alți participanți la proces (inclusiv judecătorul) nu ar avea cunoștință de specialitate în contabilitate, căci înlăturarea concluziilor expertizei nu s-a motivat prin referire la împrejurările de fapt constate de expert pe baza unor atari noțiuni de specialitate, ci exclusiv prin interpretarea dispozițiilor legale, respectiv cele din Codul fiscal și OG nr. 99/2000.
Nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că bunurile dobândite pe baza facturilor emise de . SRL i-au fost livrate în cadrul comerțului cu amănuntul, că situația sa reprezintă excepția de la regula instituită de art.4 din OG nr.99/2000, atâta timp cât față de dispozițiile art.4 lit. d și lit. a din OG nr.99/2000, care definesc noțiunea de „comerț cu amănuntul/de detail ” ca fiind „ activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora”, iar noțiunea de „ consumator ”o definește ca „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității profesionale”, este corectă concluzia instanței de fond că reclamanta care este o societate comercială, o persoană juridică, nu se încadrează în noțiunea de „ consumator”, astfel încât nici bunurile livrate în temeiul unor raporturi comerciale între două societăți comerciale, nu sunt pentru uz personal și nu se încadrează în definiția prevăzută de art. 4 din OG nr. 99/2000.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, Curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii doar în ceea ce privește prima problemă dedusă judecății, Curtea apreciind că tranzacțiile comerciale efectuate de reclamantă cu furnizorii . și . nu intră sub incidența art.11 alin.11 Cod fiscal pentru neluarea în considerare de către autoritățile fiscale și nici ale art.3 din Ordinul A. 575/2006 care precizează că documentele fiscale emise de un contribuabil declarat inactiv nu produce efecte juridice din punct de vedere fiscal, acesta nemaiavând dreptul de a mai utiliza facturi fiscale sau alte documente sau formulare tipizate cu regim special (alin.1) și prin urmare în mod eronat i s-a refuzat reclamantei dreptul de deducere a TVA-ului aferent facturilor în discuție, respectiv i s-au apreciat ca nedeductibile cheltuielile reprezentând achiziționarea mărfurilor prin aceleași facturi, fiind incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în baza art.312 alin.3 C.pr.civ. se va proceda la admiterea recursului declarat de reclamantă și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul că se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DGFP C.-S., se va dispune anularea în parte a deciziei de impunere nr. F-CS-350/29.04.2011, a Raportului de inspecție fiscală nr. F-CS-232/29.04._ și a deciziei de soluționare a contestației nr. 30/23.06.2011 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei . în cuantum de 3901 lei diferență de impozit pe profit și 1840 lei majorări de întârziere aferente, respectiv în cuantum de 4633 lei reprezentând diferență suplimentară de plată a TVA și majorările de întârziere aferente acestei sume și va respinge în rest acțiunea.
În baza art.274 C.pr.civ. Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă . împotriva sentinței civile nr. 1527/19.11.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata DGFP C.-S..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta DGFP C.-S. .
Dispune anularea în parte a deciziei de impunere nr. F-CS-350/29.04.2011, a Raportului de inspecție fiscală nr. F-CS-232/29.04._ și a deciziei de soluționare a contestației nr. 30/23.06.2011 în ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei . în cuantum de 3901 lei diferență de impozit pe profit și 1840 lei majorări de întârziere aferente, respectiv în cuantum de 4633 lei reprezentând diferență suplimentară de plată a TVA și majorările de întârziere aferente acestei sume .
Respinge în rest acțiunea.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
A. P. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.ȘEP/11.12.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./11.12.2013
Inst.fond:Tribunalul C.-S. :jud.T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9689/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1885/2013.... → |
|---|
