Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 9153/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9153/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 258/59/2011*
ROMÂNIA
C. DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9153
Ședința publică din 09.10.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanții . al comunei Pișchia și primarul comunei Pișchia împotriva sentinței civile nr.3895/14.12.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. de C. a României și C. de C. T..
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat L. A. C., pentru recurenți și c.j. B. A., pentru intimați.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17.02.2011, sub nr._ 17.02.2011, reclamanții Primarul C. Pișchia, în nume propriu, precum și în reprezentarea C. Pișchia și a Consiliului L. al C. Pișchia, a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a Județului T., să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:
- modificarea parțială a Deciziei nr. 67/2.11.2010 emisă de C. de C. a Județului T., respectiv a dispozițiilor cuprinse la pozițiile 12, 13, 14 și 15, referitoare la cheltuielile neprevăzute de legislația în vigoare, constând în drepturi speciale, cadouri de C., prime de C. și prime de Paști acordate personalului din cadrul Primăriei C. Pișchia, a procesului verbal de constatare cu nr. 3625/29.10.2010, ce a stat la baza emiterii deciziei, precum și a Încheierii nr. VI/27.din 26.01.2011, emisă de C. de C. a României, prin care s-a respins contestația reclamanților cu nr. 2060/22.10.2010;
Prin sentința civilă nr. 255/08.06.2011, C. de Apel Timișoara a respins acțiunea reclamanților, apreciind că aceasta este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții, iar Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2078/27.04.2012, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul T. – Secția de C. Administrativ și Fiscal, reținând incidența disp. art. 10. al. 1 din Legea nr. 554/2004 și având în vedere că actul a cărui modificare se solicită, este emis de o autoritate publică locală.
Prin sentința civilă nr. 3895/14.12.2012, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În urma acțiunii de audit financiar efectuat în perioada 10.10.2010 – 29.10.2010, de funcționarii Camerei de C. a Județului T., s-a constatat că ordonatorul principal de credite - Primarul C. Pișchia, precum și o parte din personalul din Primăria C. Pișchia, nu au aplicat corect prevederile legale, creând un prejudiciu C. Pișchia, ce se impune a fi recuperat, prin acordarea unor drepturi de natură salarială funcționarilor public și personalului contractual, în baza unui contract colectiv de muncă încheiat la nivelul entității verificate, aspecte consemnate în procesul verbal de constatare cu nr. 1915/29.10.2010, înregistrat la Primăria C. Pișchia sub nr. 3625/29.10.2010 (filele 37-105 ds. curții de apel).
Prin Decizia nr. 67/23.04.2010 emisă de C. de C. a României – C. de C. a Județului T. a stabilit măsurile pe care entitatea verificară trebuia să le aducă la îndeplinire, până la data de 29.04.2011 (filele 27-35 ds. curții de apel).
Împotriva măsurilor dispuse prin decizie, la pozițiile 12-15, entitatea verificată, prin reprezentantul său, Primarul C. Pișchia, a promovat contestație, conform art. 92 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități (filele 22-35 ds. curții), iar prin Încheierea nr. VI/27.din 26.01.2011, emisă de C. de C. a României, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația (filele13-21 ds. curții).
Prin acțiune, reclamanții susțin că, în mod nelegal, au fost stabilite măsurile pentru recuperarea prejudiciului pretins a fi fost adus bugetului C. Pișchia, prin plățile acordate nelegal, aceste sume fiind stabilite și achitate în conformitate cu dispozițiile legale.
În ceea ce privește susținerea acestora, potrivit căreia, în mod eronat, C. de C. a reținut nelegalitatea acordării drepturilor salariale stabilite prin contracte colective de muncă, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 94/1992, republicată, C. de C. exercită controlul asupra modului de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, prin „control” înțelegându-se actul prin care se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice, iar în noțiunea de „fonduri publice” sunt cuprinse și sumele alocate din bugetul de stat sau bugetele locale.
De asemenea, disp. art. 22 din Legea nr. 94/1992 stabilesc că pârâta are atribuții specifice în controlul privind formarea și utilizarea resurselor bugetului unităților administrativ teritoriale, atribuții pe care instanța de recurs constată că intimata și le-a exercitat prin actul administrativ atacat în speță, reținând astfel, prin decizia nr. 67/02.11.2010, faptul că în unitatea verificată s-au săvârșit abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii cu privire la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor de personal, pentru ca ulterior să se impună conducătorului instituției luarea măsurilor necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciului astfel cauzat și recuperarea acestuia.
Astfel, în exercitarea atribuțiilor de control legal conferite, C. de C. a Județului T. a constatat că s-au angajat cheltuieli de personal în afara prevederilor legale, respectiv, că stabilirea unor drepturi de natură salarială prin contracte/acorduri colective de muncă în cazul salariaților din sectorul bugetar nu corespunde cerințelor de legalitate, în sensul dat noțiunii prin art. 2 lit. n din Legea nr. 94/1992.
Analizând, în continuare, legalitatea măsurilor contestate, dispuse de pârâtă, instanța a constatat că nu există motive care să impună anularea acestora, pentru următoarele:
1. În ce privește plățile efectuate pentru drepturile speciale pentru menținerea sănătății și pentru securitatea muncii, acordate angajaților Primăriei P. în cursul anului 2009 (funcționari publici, personal contractual, precum și primarului și viceprimarului comunei) – punctul 12 din decizie, precum și primele de C. și de Paști acordate angajaților instituției reclamante, în cursul anului 2009 (punctele 14 și 15 din decizie).
Tribunalul a constatat că, potrivit prevederilor H.G. nr. 833/2007 și ale Legii 130/1996, instituțiile publice pot încheia, în condițiile legii, acorduri colective de muncă cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publice, respectiv contracte colective de muncă, în cazul personalului contractual, dar nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale.
De asemenea, potrivit Deciziei nr. 768/18.09.2007 a Curții Constituționale, „contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice, au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor”.
Disp. art. 137 alin. (1) din Constituția României prevăd că:"(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege".
În aceste condiții, s-a impus ca și drepturile salariale ale personalului instituțiilor publice să fie stabilite prin lege, în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.
În anul 2009 (când s-au acordat aceste drepturi și prime), actele normative care au reglementat sistemul de stabilire a salariilor pentru personalul din sistemul bugetar, pe categorii de personal, respectiv, funcționari publici, personal contractual și persoane cu funcții de demnitate publică, au fost: O.G. 6/2007, O.G. 10/2008, O.G. 108/2005.
În același an, în baza Contractului Colectiv de Muncă și a Acordului Colectiv de Muncă înregistrate la Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a jud. T., s-au acordat personalului contractual, funcționarilor publici și persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
Asemenea drepturi erau, însă, reglementate de alte acte normative.
Astfel, dreptul la asistență medicală, proteze și medicamente este reglementat prin Legea 92/2006; dreptul la o alocație individuală de hrană sub forma tichetelor de masă de Legea 142/1998; dreptul la uniformă gratuită - de art. 32 din Legea 188/1999.
Potrivit art. 12 al. 1 teza a II-a din Legea 130/1996, prin contractele colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Conform art. 25 teza a II-a din H.G. 833/2007, clauzele acordurilor colective nu pot excede sau, după caz, nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege sau drepturi ori obligații suplimentare față de cele reglementate prin lege în derularea raporturilor de serviciu.
Referitor la acordarea acestor drepturi și prime, persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul instituției reclamante, Tribunalul a constatat că acestea nu au un temei legal, în condițiile în care activitatea primarului și a viceprimarului nu se desfășoară în baza raporturilor juridice de muncă, astfel cum sunt reglementate de codul muncii, ci în temeiul mandatului de drept public, conferit de prevederile Legii nr. 393/2004.
Totodată, potrivit disp. art. 3 al. 5 din OG nr. 10/2008, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege; indemnizațiile prevăzute în anexele OG nr. 10/2008 reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției – art. 3 al. 4.
Astfel, prin acordarea drepturilor speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii și a primelor de Paști și C. (care nu sunt prevăzute în legi speciale ce privesc funcționarii publici ori angajații Primăriei), personalului contractual, funcționarilor publici și celor cu funcții de demnitate publică din cadrul instituției reclamantă, s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile legale sus-indicate, precum și decizia Curții Constituționale nr. 768/18.09.2007.
În atare situație, sub acest aspecte, constatările Camerei de C. a județului T. și măsurile dispuse de aceasta sunt legale și temeinice.
2. Referitor la cadourile de C. acordate în cursul anului 2009 unor persoane din afara autorității reclamante (punctul 13 din decizie).
S-a reținut de către C. de C. a județului T., faptul că în cursul anului 2009, reclamanta a acordat cadouri de C. fără a exista documente justificative, unor persoane care nu sunt angajații acesteia.
Reclamanții au susținut că acordarea acestor cadouri s-a făcut în temeiul HCL nr. 75/30.11.2009, potrivit cu care s-a aprobat acordarea sumei de 40.000 lei pentru sărbătorirea pomului de iarnă.
Susținerile reclamanților nu au putut fi primite, întrucât hotărârea consiliului local nu poate constitui temei pentru acordarea unor astfel de cadouri, câtă vreme contravaloarea acestora se suportă din bugetul local.
De asemenea, nu s-a putut reține că o atare cheltuială ar fi fost legal angajată din fondurile comunei, potrivit art. 81 din Legea nr. 215/2001, întrucât acordarea unor cadouri nu poate fi considerată o activitate culturală ori de agrement.
Chiar considerând că legea ar recunoaște Consiliului L. posibilitatea de a angaja astfel de cheltuieli, s-a constatat că potrivit art. 51 alineatul 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme primirea bunurilor materiale, iar potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2226/2006, factura fiscală trebuie să cuprindă denumirea și cantitatea bunurilor livrate, fiind necesar să aibă alăturat avizul de însoțire a mărfii, ca document de primire în gestiune.
Factura depusă la fila 161 din dosar nu cuprinde mențiunile indicate cu caracter obligatoriu în Ordinul M.F.P. nr. 2226/2006, în sensul că din cuprinsul acesteia, nu rezultă ce bunuri au fost livrate în pachetele cadou aceasta neputând fi valorificată ca document justificativ pentru angajarea acestor cheltuieli.
Prin urmare, H.C.L. nr. 75/30.11.2009 în baza căreia s-a angajat această cheltuială din bugetul C. Pișchia nu este de natură să justifice legalitatea operațiunii juridice, de vreme ce în art. 2 al acesteia s-a menționat că decontarea și justificarea cheltuielilor ocazionate de cumpărarea cadourilor se face pe bază de acte justificative. Cum factura în discuție nu îndeplinește cerințele legale pentru a fi calificată drept document justificativ, decizia Camerei de C. a Județului T. este legală și în privința sumelor menționate la punctul 13.
Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs reclamanții . al comunei Pișchia și Primarul comunei Pișchia solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecata așa cum a fost formulată.
În motivare, recurenții au arătat că instanța de fond respinge cererea privitoarea la aceste petite, considerând ca susținerile reprezentanților Curții de C. sunt întemeiate si motivate din punct de vedere legal. Mai mult, desi nu a fost investita cu o cerere de constatare a nelegalitatii respectiv nulității parțiale a clauzelor contractului colectiv de munca, si nici nu avea competenta materiala de a se pronunța sub acest aspect, instanța de fond constata ca nelegale clauzele contractului colectiv de munca.
Critica adusa soluției pronunțate de C. de Apel Timișoara se bazează pe următoarele aspecte:
În primul rând organele de auditare din cadrul Curții de C. nu pot declara în mod unilateral ca nelegale actele juridice încheiate de către terțe persoane, ci au posibilitatea legală în măsura în care apreciază că respectivele acte juridice sunt nelegale, să solicite instanței competente constatarea nelegalității lor.
Cu ocazia efectuării auditului financiar al contului de execuție bugetară pe anul 2008 la . C. T. a constatat că, în cursul anului 2008, entitatea auditată a acordat salariaților săi o . drepturi bănești speciale prevăzute în contractele colective de muncă încheiate pe anul 2008 respectiv, constând în drepturi special de menținere a sănătății si securității in munca, prima de Paști și primă de C.. Acordarea acestor drepturi a fost apreciată de către organul de auditare ca fiind abatere de la legalitate și regularitate, astfel că pentru valorificarea procesului verbal de constatare a abaterilor, a fost emisă Decizia nr. 67/02.11.2010 prin care s-au stabilit măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Împotriva acestei decizii entitatea auditată, recurenții au formulat contestație în condițiile art.92 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 1/04.02.2009 a Plenului Curții de C. a României, contestație prin care am solicitat revocarea măsurilor dispuse prin decizie cu privire la drepturile salariale acordate funcționarilor publici și personalului contractual cu titlu de drepturi speciale si prime stabilite prin contractul colectiv de muncă si acordul colectiv de munca.
Contestația a fost respinsă de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor a Curții de C. a României prin încheierea nr. VI/27 din 26.01.2011.
Drepturile special si primele cu privire la care se solicită anularea Decizie nr.67/2010, respectiv a încheierii de soluționare a contestației formulată împotriva acesteia, au fost negociate de către personalul contractual din aparatul de specialitate al C. P. prin Contractul Colectiv de Muncă nr.l90/2005 si acordul colectiv de munca, înregistrat la Direcția de muncă și protecție socială.
Întrucât organul de auditare a apreciat că Contractul colectiv de muncă si acordul colectiv de munca este parțial nelegal sub aspectul drepturilor speciale de mai sus fiind încheiat contrar legilor de salarizare a personalului din sectorul bugetar, a înlăturat prevederile din actele juridice apreciate de aceasta ca nelegale și a constatat că plata acestor drepturi salariale s-a făcut fără o bază legală și a obligat conducerea autorității publice auditate să recupereze sumele de bani acordate cu acest titlu.
Atât prin contestația formulată cu ocazia îndeplinirii procedurii prealabile sesizării instanței cât și prin prezenta acțiune în contencios administrativ, recurenții au invocat nelegalitatea măsurilor adoptate de către intimata, principalul argument juridic fiind reprezentat de valabilitatea contractului colectiv de muncă, a actului juridic în baza căruia s-au angajat cheltuielile bugetare a căror recuperare a fost dispusă, nulitatea acestor acte juridice nefiind constatate de către o instanță judecătorească în principal, în condițiile art. 24 ale Legii nr. 130/1996. Având în vedere argumentele de drept invocate de către recurenți, pe de o parte invocarea legalității actului juridic care a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare urmare a nedeclarării ca nelegale a acestora de către o instanță de judecată competentă, iar pe de altă parte apărările invocate de către pârâtă în sensul nelegalității clauzelor actului juridic care a stat la baza cheltuielilor, pentru asigurarea dreptului la apărare al ambelor părți din litigiu, al dreptului tuturor părților la un proces echitabil, si raportat la limitele sesizării sale, instanța nu avea competenta de a constata nelegalitatea clauzelor contractuale atat sub aspectul întinderii cererii cu care a fost sesizata spre soluționare cat si sub aspectul competentei de soluționare a constatării nulității parțiale a clauzelor unui contract de munca.
Astfel ca instanța a nesocotit prevederile art. 129 alin. 6 C.proc.civ. Instanța de judecată nu a fost investita să se pronunțe asupra legalității actelor juridice în discuție aspectele relatate de parata intimata fiind doar argumente formulate pentru susținerea legalității actelor administrative întocmite de către pârâtă prin care în mod unilateral a apreciat aceleași acte juridice ca fiind nelegale. Practic nu a fost formulat nici un aspect sub forma unui act de procedură sau a unei excepții care să îndeplinească condițiile unui act de sesizare al instanței.
În urma argumentării în susținerea cererii de chemare în judecata, prin care s-a subliniat faptul ca actele considerate nelegale nu au fost desființate printr-o hotărâre judecătoreasca, de către o instanța competentă, instanța de contencios administrativ se mulțumește a motiva ca este lipsit de relevant faptul ca nu a fost sesizata cu acțiuni privind desființarea parțial a contractului colectiv de munca la cererea persoanelor interesate. Mai mult arata ca prin lege se recunoaște instanței posibilitatea de a cenzura legalitatea contractelor de munca iar lipsa unei solicitări din partea unei parti de a se constata nulitatea actului nu face imposibila cenzurarea acestora de către instanța.
Prin soluția si poziția sa instanța a nesocotit prevederile art.24 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, in vigoare la acea data, potrivit căruia, „clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate. "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate."
Față de această dispoziție a legii, instanța de contencios administrativ era obligata a constata că, în privința drepturilor salariale ale personalului contractual din sectorul bugetar stabilite printr-un contract colectiv de muncă nu a fost sesizată cu o cerere din partea părții interesate, în speță din partea pârâtei intimate, de constatare a nulității parțiale a contractului, cerere care putea ti formulată fie pe calea unei cereri incidentale, fie pe calea unei excepții. De altfel, în acest context, incidental, instanța de contencios administrativ trebuia sa constate că asupra legalității unui contract colectiv de muncă este chemată să se pronunța doar instanța de judecată specializată în soluționarea conflictelor de muncă și nu instanța de contencios administrativ.
În condițiile în care,
-potrivit art. 125 alin. 1 și art. 130 alin. 1 din Constituția României raportat la art. 2 alin. 1 și 2 și art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele judecătorești sunt chemate să înfăptuiască Justiția în numele legii care este unică, imparțială și egală pentru toți, reprezentarea intereselor generale ale societății și apărarea ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor fiind atributul Ministerului Public,
-actele juridice invocate de părțile unui litigiu pentru justificarea drepturilor conferite părților prin acestea nu sunt vădit nelegale (în sensul că prin acestea s-ar încălca în mod evident și fără putință de tăgadă ordinea de drept, ar avea o cauză imorală sau un scop ilicit), pentru ca o instanță de judecată să poată fi îndreptățită a invoca din oficiu nulitatea unui act juridic,
-pentru verificarea unor apărări de fond cum sunt cele invocate în prezenta cauză de către pârâtă este necesară o dezbatere argumentată din partea ambelor părți asupra motivelor de nulitate/nelegalitate invocate, într-un cadru procesual corect stabilit în fața unei instanțe competente din punct de vedere material, instanța de contencios administrativ trebuia sa constate că, apărările de fond privind nelegalitatea cheltuielilor bugetare angajate de către reclamantă, invocate de către C. de C. prin rapoartele de audit pot fi reținute ca argumente de legalitate a actelor administrative întocmite de aceasta doar în cazul în care acestea nu sunt contestate de către entitatea auditată.
În fața unei instanțe judecătorești însă, enumerarea unor argumente de drept pentru nelegalitatea unui act juridic nu poate fi reținută ca suficientă pentru înlăturarea unor acte juridice, declararea nulității/nelegalitătii unui act juridic fiind atributul exclusiv al instanței judecătorești sau al unui organ cu activitate jurisdicțională și nu al unei autorități publice, indiferent de atribuțiile legale ale acesteia. Cu alte cuvinte, organele de auditare nu pot declara în mod unilateral ca nelegale acte juridice încheiate de către terțe persoane, ci, în măsura în care actele sale administrative în care s-au reținut aceste motive de nelegalitate sunt contestate și dorește constatarea legalității acestora trebuie să solicite constatarea nelegalității de către instanță.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, „prin aprobarea bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) se autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, după caz. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plăți, reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai in limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii", iar potrivit art. 14 alin. 3 din același act normativ, reguli bugetare, „ nicio cheltuiala nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială." Prin probele administrate în cauză, am făcut dovada că efectuarea cheltuielilor privind drepturile salariale către personalul bugetar din cadrul acesteia s-a realizat în baza contractului colectiv de muncă și a acordului colectiv de muncă înregistrate la autoritățile publice competente, acte juridice care prin necontestarea acestora au dobândit putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora este garantată de dispozițiile art. 38 alin.5 din Constituția României.
Prin urmare, instanța putea si trebuia sa constate că actele administrative emise de către autoritatea publică pârâtă prin care au constatat că angajarea cheltuielilor bugetare de către reclamantă reprezentând drepturi salariale către personalul contractual din cadrul acesteia sunt parțial nelegale, în limitele contestării acesteia, angajarea acestor cheltuieli având ca bază legală contractul colectiv de muncă încheiat între autoritatea publică reclamantă și salariații acesteia.
În ceea ce privește starea de fapt recurenții au considerat ca drepturile speciale care au fost acordate personalului din cadrul Primarei P. au fost acordate în mod legal din următoarele considerente:
Plata drepturilor speciale s-a făcut in baza Contractului Colectiv de munca - pentru salariații personal contractual - si in baza Acordului colectiv de munca - pentru salariații funcționari publici. Cele doua acte au fost negociate si aprobate cat si încheiate cu respectarea dispozițiilor legale ce constituie legea partilor. Ambele acte au fost înregistrate la Direcția de Munca si Protecție Sociala. Cele doua convenții potrivit principiului libertății contractuale prevăzut la art. 969 cod civil produc efecte juridice in sensul ca devin Legea pârtilor astfel ca executarea contractului si acordului colectiv de munca devin obligatorii pentru parti conform art. 243 din Legea nr. 53/2003 cat si a art. 30 din Legea nr. 130/1996 .
Conform art. 34 alin. 5 din acordul colectiv/contractul colectiv de muncă sus menționat și prelungit conform legii, pentru menținerea sănătății și securității muncii și asigurarea protecției personalului, funcționarii publici și personalul contractual beneficiază de drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă, care se va suporta de la cap. 51.02. „Autorități executive" titlul II „bunuri și servicii" alin. 20.14. „protecția muncii". Drepturile speciale reprezintă acoperirea unei părți a cheltuielilor cu medicamente, tratamente medicale, reducerea stresului, hrană, motivarea personalului pentru asigurarea stabilității și confidențialității față de instituție; potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru o ținută decentă și asigurarea unei imagini corespunzătoare în raport cu publicul și cu instituțiile cu care colaborează, funcționarii publici și personalul contractual din Primăria C. P. vor beneficia de sume pentru achiziționarea ținutei (vestimentație), conform cerințelor impuse de Codul de conduită al funcționarului public și al personalului contractual; aceste cheltuieli se vor suporta de la Cap. 51.02. Autorități executive titlul II „bunuri și servicii" alin. 20.14. „protecția muncii".
De asemenea, conform art. 12 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale, aceleași dispoziții fiind cuprinse și în art. 3 alin. 2 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007 -2010.
Interpretând per a contrario dispozițiile legale menționate, rezultă că prin contractele/acordurile colective pot fi negociate clauzele referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Folosind același principiu, în interpretarea prevederilor art. 3 alin. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, precum și ale art. 82 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, potrivit cu care contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior se impune concluzia că se pot negocia clauze care să acorde salariaților mai mult decât s-a prevăzut în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
În acest sens sunt și prevederile art. 238 alin. 3 din Codul Muncii cu care se completează Legea nr. 188/1995 care statuează că, la încheierea contractului colectiv de muncă, dispozițiile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale, nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să o interzică, ci, dimpotrivă, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care, în raporturile juridice dintre părțile sociale, intervine principiul liberei negocieri.
Un argument în plus îl constituie și art. 72 din Legea nr.188/1995 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentantei funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, precum și cele pentru sănătate și securitatea muncii.
Or, prevederile art. 30 din acordul colectiv de muncă se circumscriu noțiunii de îmbunătățire a condițiilor la locul de muncă.
Nu trebuie omise în acest context nici dispozițiile Convenției O.I.M nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective care, prin art. 5, impune ca negocierea colectivă să fie posibilă pentru toți cei vizați prin convenție (art. 1), iar negocierea poate purta asupra fixării condițiilor de muncă și angajării și/sau reglementării relațiilor între cei ce angajează sau organizațiile lor și una sau mai multe organizații ale lucrătorilor.
Prin urmare, o restrângere de orice natură cu privire la drepturile care pot fi negociate contravine dispozițiilor O.I.M.
Toate sumele de bani reprezentând drepturile aferente contractelor colective de munca au fost încadrate si aprobate prin bugetul Consiliului L..
Hotărârea de aprobare a bugetului a fost comunicata in vederea controlului de legalitate Instituției Prefectului Județului T. care nu a atacat în contencios prevederile Hotărârii. De asemenea nici Direcția de Finanțe Publice a Județului T., căreia de asemenea i s-a transmis Hotărârea nu a atacat prevederile cuprinse în Hotărâre.
Susținerea inspectorilor din cadrul Curții de conturi ca UAT P. era obligat la a lua masuri de protecție sociala si nu sa dispună plata unor drepturi speciale este greșita. Legea nu menționează ce se înțelege prin noțiunea "măsura". Atat timp cat legea nu distinge si nici nu exclude posibilitatea plații unor drepturi cu caracterul unei masuri de protecție sociala, nici noi nu avem dreptul de a distinge.
O alta greșeala pe care instanța de fond o face este de a confunda natura drepturilor in litigiu. Astfel, instanța invoca faptul ca drepturile special acordate de entitatea verificata contravin prevederilor art. 157 din Codul Muncii. Acel articol face referire la salarul acordat, care este . legi special in cazul angajaților din cadrul Primăriei. Cu toate acestea, instanța interpretând greșit actul normativ, nu observa ca drepturile speciale nu reprezintă salar si mai mult ca nu sunt menționate aspecte de restrângere a dreptului de a fi acordate.
În ceea ce privește mențiunea instanței de judecata cum ca art. 22 din HG 833/2007 ar cuprinde o interdicție expresa privitor la acordarea unor drepturi bănești, instanța de fond interpretează dupa bunul sau plac aceasta prevedere. În cuprinsul acestui articol nu e prevăzuta nici o interdicție expresa, ca atare instanța în mod greșit a soluționat cererea reclamanților întemeindu-se pe acest argument.
Ca atare, recurenții consideră ca instanța de fond, interpretând greșit textele legale sus enunțate, sau mai bine spus, neaplicând aceste prevederi, a respins in mod netemeinic cererea de chemare în judecata raportat la poziția 12, 14 si 15 din dispoziția contestata.
2. Referitor la poziția 13 din actul contestat: cheltuieli neprevăzute de legislația în vigoare - cadouri de C..
În urma controlului auditorii au constata ca în anul 2009, în baza HCL nr. 75/30.11.2009 s-a dispus alocarea sumei de 40.000 lei pentru organizarea sărbătorii pomului de iama. S-a stabilit prin actele contestate ca suma a fost nelegal acordata participanților — copii minori — la eveniment deoarece aceștia nu erau copii personalului contractual din cadrul Primăriei P. si de asemenea nu existau documente justificative pentru suma cheltuita.
Recurenții consideră măsura ca nelegala, deoarece suma de 40.000 nu poate reprezenta prejudiciu in raport cu prevederile legale aplicabile spetei.
Astfel, în temeiul art. 81 din legea nr. 215/2001 C. L. are atributul de a organiza activități științifice, cultural, artistice, sportive si de agrement. Organizarea sărbătoririi Crăciunului si a pomului de iarna se încadrează in categoria evenimentelor culturale si de agrement. În acest scop a fost alocata suma de bani sus menționata.
În ceea ce privește documentele justificative privind cheltuiala făcuta, organul de control nu poate ignora sau inlatura factura numărul_/18.12.2009 emisa de societatea comerciala INTER CONECTER SRL care a pregătit si livrat pachețelele pentru cei prezenți la eveniment.
Ca atare, competent de a acorda aceste facilitați revine Consiliului L., in funcție de prevederile bugetare si cu respectarea prevederilor legale incidente sus menționate.
Instanța de judecata, preluând în totalitate punctual de vedere al paratei C. de C. a României a motivate respingerea acestui capăt de cerere pe considerentul ca factura nu cuprinde mențiunile indicate cu caracter obligatoriu Ordinul MFP nr. 2223/2006, fără insa a indica articolul din textul de lege care prevede mențiunile obligatorii.
Recurenții au criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate deoarece instanța a ignorant prevederile art. 155 pct.1 din Codul fiscal prin care se menționează la pct.5 informațiile obligatorii pe care trebuie sa le conțină o factură. Printre acestea nu figurează aspectele învederate de parata intimate si nici de instanța de judecata in sensul ca nu era necesar ca in conținutul facturii sa se menționeze ca bunurile au fost livrate in pachetele cadou acordate copiilor.
"[]
(5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informații:
a)numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;
b)data emiterii facturii;
c)data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii;
d)denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală, ale persoanei impozabile care emite factura;
e)denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;
f)denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;
g)denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România și care și-a desemnat un reprezentant fiscal, precum și denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;
h)denumirea și cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum și particularitățile prevăzute la art. 125A1 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;
i)baza de impozitare a bunurilor și serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operațiune netaxabilă, prețul unitar, exclusiv taxa, precum și rabaturile, remizele, risturnele și alte reduceri de preț;
j) indicarea cotei de taxă aplicate și a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcție de cotele taxei;
k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispozițiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă mențiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă;
1) în cazul în care se aplică regimul special pentru agențiile de turism, trimiterea la art. 152, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat regimul special;
m) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecție și antichități, trimiterea la art. 152^2, la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referință care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective;
n) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeași operațiune.
(6) Semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii []"
Având în vedere aceste aspecte legale, recurenții au considerat ca nici organul de control nici instanța de judecata nu putea înlătura factura, ea reprezentând document justificativ in temeiul prevederilor codului fiscal.
Pentru toate acestea au solicitat a dispune anularea dispoziție cuprinse la punctul 13 din decizia nr. 67/02.11.2010, aceasta fiind nelegal aplicata si fara temei juridic.
Având în vedere toate cele menționate recurenții au considerat ca nu exista nici un fel de prejudiciu si nu se impune nici o recuperare a unui presupus prejudiciu.
Prin întâmpinare, pârâta intimată C. de C. a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3041 Codul de procedură civilă, C. reține că nu exista nici un motiv de modificare sau casare a hotărârii primei instanțe, recursul fiind nefondat.
Potrivit art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996, „Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.
Aceasta înseamnă că drepturile bănești cuvenite salariaților din instituțiile bugetare sunt stabilite prin lege și, în consecință, ele nu pot fi negociate. Pe de altă parte, raportat la resurse financiare ale statului, ale unităților administrativ teritoriale și, în general, ale sectorului public, interesul public (care, de principiu, este protejat cu prioritate în această materie) cere ca drepturile bănești ale personalului bugetar să fie uniform stabilite prin lege în ansamblul țării.
Sub acest aspect, practica judecătorească a instanțelor de contencios administrativ este unitară și constantă.
Or, niciunul din textele legale invocate de recurent nu instituie drepturile acordate de recurent.
În consecință, așa cum întemeiat a arătat prima instanță, drepturile speciale precum și cadourile de C. și de Paști (pct. 12, 14 și 15 din Decizie) acordate funcționarilor publici, personalului contractual, primarului și viceprimarului sunt lipsite de fundament legal chiar dacă au fost prevăzute în acordul sau contractul colectiv de muncă.
Referitor la cadourile de C., chiar acceptând pretenția recurentului că organizarea unor festivități specifice sărbătorii Crăciunului reprezintă o activitate culturală în sensul art. 81 lit. k din Legea nr. 215/2001, C. constată că nu există documentele justificative cerute de art. 51 al. 3 din Legea finanțelor publice locale nr. 273/2006 (care prevăd că „Efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor și a altor drepturi bănești, plata obligațiilor bugetare, precum și a altor obligații”) care să dovedească cheltuiala pretinsă de recurent. Factura fiscală nu dovedește existența evenimentului, amploarea lui, predarea efectivă a bunurilor sau prestarea serviciilor ci doar efectuarea unei plăți.
Așa fiind, și această critică este neîntemeiată.
În consecință, văzând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, C., în temeiul art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții . al comunei Pișchia și Primarul comunei Pișchia în contradictoriu cu intimații C. de C. a României și C. de C. T. împotriva sentinței civile nr. 3895/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. O.
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -06.01.2014
Tehnored. A.D.B.-06.01.2014/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5804/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
