Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 9107/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 9107/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 3354/30/2011*

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ - 12.04.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 9107

Ședința publică din 8 octombrie 2013

PREȘEDINTE: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

JUDECĂTOR: Ș. E. P.

GREFIER: M. L.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. M. I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M. și B. C. împotriva sentinței civile nr.556/11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor București, I. G. al Poliției de Frontieră București și I. Județean al Poliției de Frontieră T., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat P. D. C. în substituirea avocatului M. D. și consilier juridic C. V. în reprezentarea pârâtului I. Județean al Poliției de Frontieră T., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 26.09.2013 întâmpinare din partea pârâtului I. G. al Poliției de Frontieră București iar la data de 4.10.2013 întâmpinare din partea pârâtului M. Administrației și Internelor București.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta reclamanților solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul T. sub nr._ reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. M. I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M., B. C. au chemat în judecată pe pârâții M. Administrației și Internelor, I. G. al Politiei de Frontieră și I. Județean Al Politiei De Frontiera T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, obligarea pârâtelor la plata cu spor de 100% a zilelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, pentru anii 2010 și 2011; obligarea pârâtelor la plata cu spor de 100% a zilelor lucrate în zilele de sărbători legale și cu spor de 200% a zilelor de sărbători legale care au căzut în zilele de repaus săptămânal, pentru anii 2010 și 2011; recalcularea sumelor pentru gradație pentru anii 2010 și 2011, conform Legii nr. 330/2009 și nu conform OG 38/2003 al cărei articol 9 a fost abrogat de noua lege a salarizării. La sumele rezultate solicită recalcularea cu rata inflației până la zi precum și dobânda aferentă până în momentul în care sumele vor fi plătite efectiv, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că argumentele pe care înțeleg să le invoce și pe care le vor expune în continuare vizează aspectul că dispozițiile: art. 33 al Legii 188/1999, capitolului 4 din Acordul privind raporturile de serviciu nr._ din 07.08.2007, secțiunile 2 și 3 ale Codului muncii, art. 20 din cadrul Legii 330/2009 precum și cele ale art. 39 al Legii 360/2002 privind Statutul polițistului au fost încălcate prin nerespectarea programului de lucru și a repausului săptămânal.

Potrivit prevederilor art. 52 alin. 1 din Constituția României-persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.

Având în vedere că polițiștii, alături de procurori și magistrați contribuie efectiv la înfăptuirea justiției, menținerea ordinii de drept, apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, drepturile salariale au fost reglementate potrivit art. 28 din Legea 360/2002 privind statutul polițistului, care îi oferă o independență financiară, ca o compensație a absenței unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv politice, drepturile social-economice, existența incompatibilităților raportat la statutul de funcționar public cu statut special.

Regimul stric al absenței unor drepturi, incompatibilități și interdicții stabilite prin legea fundamentală și dezvoltat prin legea specială, responsabilitățile și riscurile profesiei de polițist, justifică acordarea unei salarizări corespunzătoare, în acord cu reglementările internaționale, (art.43, 44, 45 din Legea 360/2002).

În conformitate cu prevederile art. 32 din Legea 188/1999 durata normală a timpului de lucru pentru funcționarii publici este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 într-un an.

Referitor la același aspect Legea 330/2009 face vorbire în mod expres la modalitatea de plată a indemnizației cuvenite pentru zilele de lucru efectuate în perioada de repaus săptămânal, precum și cele efectuate în decursul sărbătorilor legale, astfel:

„Art. 20. - Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de baza al funcției îndeplinite. munca astfel prestata și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător."

Aceste prevederi normative vin să întărească reglementările Codului muncii unde se definește „Timpul de muncă și timpul de odihnă", determinând cadrul restrictiv al acestor noțiuni „Art. 132.(1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. În situații de excepție zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților. Salariații al căror repaus săptămânal se acordă în condițiile alin. (4) au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).Se arata ca în acord cu dispozițiile art. 134.1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1 și 2 ianuarie; prima și a doua zi de Paști; 1 mai; prima și a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 1 decembrie; prima și a doua zi de C.; 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora. (2) Acordarea zilelor libere se face de către angajator.(...). Potrivit art. 137 din același act normativ salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 135, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 136 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru. Art. 138.Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili și alte zile libere."

În opinia reclamanților așa cum arăta anterior prevederile legale, privind măsurile de acordare a indemnizațiilor cuvenite pentru desfășurarea activității în zilele de repaus săptămânal(acordarea unui spor de 100%), sărbători legale ori declarate nelucrătoare(acordarea unui spor de 200%) sunt aplicabile polițiștilor al căror statut este reglementat printr-un act normativ cu caracter special și organic și care nu poate fi modificat decât printr-o normă cel puțin egală sub aspectul forței juridice.

În aceste condiții, în opinia lor este obligatorie aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009, și pe cale de consecința acordarea indemnizațiilor ce li se cuvin.

Abordând problematica gradației conform Legii nr. 330/2009, în raport cu timpul servit în calitate de polițist și în funcție de rezultatele obținute, polițiștii au dreptul la 1-5 gradații, art. 9 privind gradațiile obținute de polițiști până la . O.G. nr. 38/2003 referitoare la salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, a fost abrogata prin Legea cadru 330/2009, cu câteva excepții, deci calculul salariilor pentru anul 2010 s-a realizat tot după regulile acestui act normativ, încălcându-se astfel cadrul legal aplicabil pentru acea perioadă. Aceeași lege cadru menționează faptul că fiecare gradație reprezintă 6% din salariul de bază pentru funcția îndeplinită.

În drept, au invocat Legea 188/1999, Acordul privind raporturile de serviciu nr._ din 07.08.2007, Codul muncii.

2. Întâmpinarea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T.:

Prin întâmpinare pârâtul I. Județean al Poliției de Frontieră T., a solicitat instanței să se constate că nici o persoană dintre reclamanții nu a fost și nu este încadrată Ia I. Județean al Poliției de Frontieră T., în perioada de referință, respectiv în perioada 01.01._11 (data introducerii acțiunii).

Pentru a dovedi aceasta a anexat cererea formulată de compartimentul juridic și adresa nr._ din 25.05.2011 eliberată de Biroul Resurse Umane al I.J.P.F. T. din care reiese că: „.... nici un reclamant dintre cei menționați în acțiune nu au fost angajați ai IJPF T., în perioada de referință."

Față de cele precizate anterior înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T. în prezenta cauză, motiv pentru care solicită să se dispună scoaterea I.J.P.F. T. din cauză.

Una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie parte într-un proces este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și, în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.

Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, la speță, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu.

Deși condiția calității procesuale nu este reglementată, în mod expres, în legislația noastră, atât doctrina, cât și literatura de specialitate, analizând calitatea procesuală, au statuat că legitimarea procesuală nu se raportează, cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul reclamantului de a reclama în justiție și, corelativ, la obligația pârâtului de a răspunde la pretențiile formulate prin actul de investire al instanței, de către reclamant.

Înțelege să invoce și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile stabilită de Legea nr.554/2004, ca o condiție absoluta pentru ca acțiunea să poată fi primită.

Din studiul acțiunii introduse nu reiese faptul că reclamanții au solicitat organelor din care fac parte sau ierarhic superioare plata drepturilor salariale la care fac referire în acțiune.

3. Întâmpinarea Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră:

Prin întâmpinare pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de judecată, avându-se în vedere următoarele aspecte:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) din Codul de procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel. în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ, Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

În speță, reclamanții au chemat în judecată și I. G. al Poliției de Frontieră, solicitând obligarea acestei instituții la plata unor sporuri și la recalcularea unor gradații, instituție, care, fără echivoc, îndeplinește condițiile statuate de art. 3 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în raport de prevederile art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române: "I. G. al Poliției de Frontieră este unitatea centrală a Poliției de Frontieră Române, cu personalitate juridică și competență teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliției de frontieră [...]".

Este de precizat, totodată, faptul că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stipulează, în mod imperativ: "Litigiile [...] privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale [...] se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Față de aceste aspecte, date fiind dispozițiile legale mai-sus menționate, apreciază că instanța competentă a soluționa prezenta cauză este Curtea de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește fondul cauzei, apreciază că acțiunea reclamanților este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Referitor la primele două capete de cerere formulate de reclamanți cadrul normativ ce reglementează programul normal de lucru al polițiștilor, zilele de repaus, orele suplimentare și modalitatea compensării acestora, considerăm că se impune să facem următoarele precizări:

Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului prevede la art. 44 că:

"(1)Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.

(2) Polițistul este obligat sa se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afară acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii".

De asemenea, prevederile art. 39 alin.1 și 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului statuează că: ..Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână".

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin.1 din Legea nr. 188/1999 republicată și actualizată "Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 într-un an."

Cu privire la salarizarea polițiștilor în cursul anului 2010 au fost aplicabile prevederile Legii nr. 330/2009 și ale O.G. nr. 1/2010, iar în cursul anului 2011 sunt aplicabile prevederile Legii nr.284/2010 și ale Legii nr. 285/2010.

Referitor la plata sporurilor solicitate de reclamanți, pentru anul 2010, actele normative precitate prevăd doar posibilitatea plății orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere, care ca regulă generală se compensează cu timp liber corespunzător și doar în situația în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător să poată fi plătită.

În aplicarea acestor prevederi legale, programul de lucru, formele de organizare ale acestuia și acordarea repausului săptămânal s-au stabilit prin ordin al ministrului administrației și internelor, astfel:

Ordinul M.A.I. nr. 577/08.08.2008 referitor la programul de lucru al polițiștilor, prevede următoarele:

Art. 2 „ 1 )Durata programului de lucru al polițistului este, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta și duminica.

(2) Acordarea zilelor de odihnă săptămânală ce se cuvin polițistului, în zile consecutive, poate fi amânată, în mod excepțional, numai dacă interesele serviciului o impun, cel mult de două ori într-o lună, fără a depăși 30 de zile de la data la care persoana a fost la program.

(3)Durata maximă legală a programului de lucru nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata programului de lucru poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pentru o perioadă de referință de 3 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână".

4. Declinarea de competență la Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal:

Prin sentința civilă nr.1395/16.11.2011 Tribunalul T. a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competenta privind soluționarea cauzei formulată de reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. M. I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M. și B. C. ,împotriva pârâților M. Administrației și Internelor, I. G. al Politiei de Frontiera și I. Județean al Politiei de Frontiera T., în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de C. Administrativ și Fiscal.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 5.03.2012.

5. Hotărârea Curții de Apel Timișoara în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 556/11.10.2012, pronunțată în dosar nr._, Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T. și respinge acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor instituții fără calitate procesuală pasivă.

- a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră ca fiind neîntemeiată.

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin acțiunea precizată în fața Curții de Apel Timișoara reclamanții au solicitat instanței de contencios administrativ pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor la plata unui spor de 100% pentru zilele lucrate în zilele de repaus săptămânal, spor de 100% pentru zilele lucrate în zilele de sărbători legale și un spor de 200% a zilelor de sărbători legale care au căzut în zilele de repaus săptămânal, pentru ultimele 36 de luni în urmă începând cu data introducerii acțiunii. Totodată reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor la recalcularea sumelor pentru gradație pentru anii 2010 și 2011, conform Legii nr.330/2009 și nu în acord cu prevederile OG nr.38/2003 a cărei art.9 a fost abrogat de noua lege a salarizării.

Se solicită ca sumele acordate să fie actualizate cu rata inflației până la data plății efective.

Cu prioritate, Curtea va analiza excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T., apreciind că aceasta este întemeiată, față de împrejurarea că reclamanții au fost angajați ai SPF Aeroport Timișoara, instituție care se află în subordinea Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră, iar raporturile reclamanților se stabilesc cu această din urmă instituție care își justifică calitatea procesuală pasivă.

Curtea constată că este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile, astfel că o respinge, reținând că prevederile art.7 ale Legii nr.554/2004 nu sunt aplicabile în litigiile în care funcționarii publici solicită instanței de contencios administrativ plata drepturilor salariale, ca urmare a refuzului instituțiilor angajatoare de plată a acestora.

Curtea reține că acțiunea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 13.05.2011, astfel că, potrivit precizării de acțiune a acestora sporurile solicitate urmează să fie analizate pe o perioadă de 3 ani anterior promovării acțiunii, și anume începând cu 13 mai 2008.

Până la data de 31.12.2009 sistemul de salarizare al polițiștilor din cadrul Ministerului Administrației și Internelor era reglementat în mod distinct față de salarizarea funcționarilor publici, actul normativ care se aplică acestora fiind reprezentat de OG nr.38/2003.

În conformitate cu prevederile art.16 din OG nr.38/2003, în forma existentă până la data de 31.12.2009, „Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de polițiștii încadrați în funcții de înalți funcționari publici, funcționari publici de conducere și funcționari publici de execuție se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:

a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale de lucru;

b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare.

Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea polițistului, în condițiile în care orele nu au fost plătite.

Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate”.

Din cuprinsul textului legal enunțat, Curtea reține că legiuitorul a stabilit condițiile în prezența cărora se pot plăti sporurile statuate în mod expres de lege, și anume dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic și cu condiția de a nu se depăși 120 de ore anual. Legiuitorul a stabilit și cazul excepțional în care ar putea să fie depășit plafonul anterior menționat, dar nu mai de 360 de ore anual, caz în care este nevoie de aprobarea ordonatorului de credite și de necesitatea încadrării în fondurile bugetare aprobate.

Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Curtea constată că, reclamanții nu au făcut dovada că efectuarea orelor suplimentare în condițiile solicitate a avut la bază dispoziția scrisă a șefului ierarhic, astfel cum impune legiuitorul. Prin urmare, solicitarea reclamanților de plata sporurilor individualizate în cererea de chemare în judecată pentru perioada mai 2008 – decembrie 2009 este neîntemeiată, față de considerentele expuse anterior.

În ceea ce privește salarizarea polițiștilor, a cadrelor militare în activitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor în perioada 1.01._10, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile Legii cadrul nr.330/2009, precum și dispozițiile OG nr.1/2010.

Astfel, în acord cu prevederile art. 19 din Legea nr. 330/2009 „Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție sau de conducere se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform alin. (1), aceasta se plătește în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază. Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru și sporul prevăzute la alin. (2) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii”.

Totodată, potrivit art. 20 din același act normativ „munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază al funcției îndeplinite. Munca astfel prestată și plătită nu se compensează și cu timp liber corespunzător”.

Curtea constată că aceste prevederi legale trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile alineatului 7 din art. 30 din același act normativ conform căruia „prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010”.

Prin urmare, față de dispoziția legală expresă anterior enunțată, Curtea constată că plata sporurilor solicitate de reclamanți pentru perioada 1.01._10 nu este posibilă, acordarea drepturilor specificate anterior neaplicându-se în anul 2010.

În ceea ce privește acordarea sporurilor solicitate de reclamanți pentru perioada 1.01._11, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile Legii cadrul nr.284/2010 și ale Legii nr.285/2010.

Astfel, în acord cu prevederile art. 9 din Legea nr.285/2010 „în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Curtea reține că pentru perioada 1.01._11 legiuitorul a stabilit că în situația în care se depune o muncă suplimentară peste durata normală, precum și în ipoteza în care munca se prestează în zile de repaus săptămânal sau de sărbători legale sau în alte zile în care conform legii nu se lucrează, munca astfel prestată se va compensa cu timpul liber corespunzător, nefiind precizată posibilitatea pentru funcționari de a solicita plata de la angajatori a unor sporuri pentru munca depusă în condițiile mai sus enunțate.

Câtă vreme plata sporurilor solicitat de reclamanți nu este întemeiată, pentru considerentele expuse în cuprinsul sentinței, va fi apreciată ca neîntemeiată și pretenția reclamanților privind actualizarea cu indicele de inflație a acestor sume, precum și solicitarea de plată a dobânzilor legale .

Cu privire la cererea reclamanților de recalculare și acordare a gradațiilor conform prevederilor art. 9 din Legea nr.330/2009, Curtea constată că în acord cu prevederile Anexei IV, la art.11 se menționează că „În raport cu timpul servit în calitate de cadru militar în activitate, soldat și gradat voluntar în activitate, polițist și funcționar public cu statut special din sistemul Administrației Penitenciare, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statul special din sistemul Administrației Penitenciare au dreptul la 1 – 7 gradații care se acordă din 3 în 3 ani. Fiecare gradație reprezintă 6% din solda funcției de bază, respectiv din salariul funcției de bază”.

La fel, în Anexa VII la Legea nr.284/2010, în Capitolul II la art.11 se face precizarea că „În raport cu timpul servit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statul special din sistemul Administrației Penitenciare, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statul special din sistemul Administrației Penitenciare au dreptul la 1-7 gradații, care se acordă din 3 în 3 ani. Intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar și data absolvirii instituției militare de învățământ se ia în calcul la stabilirea de gradații. Perioada modului instruirii individuale nu se ia în calcul la stabilirea de gradații. Fiecare gradație reprezintă 3% din solda de funcție sau salariul de funcție”.

Față de prevederile legale anterioare, Curtea reține că stabilirea și acordarea gradațiilor categoriilor de personal mai sus menționate nu sunt aplicabile polițiștilor, astfel că, solicitarea acestora de recalculare a sumelor pentru gradație pentru anii 2010 și 2011 conform Legii nr.330/2009, fără să se mai țină seama de disp. OG nr.38/2003, este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

Pentru considerentele anterior expuse Curtea a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră, ca fiind neîntemeiată.

Ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T., Curtea a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor instituții fără calitate procesuală pasivă.

6. Recursul reclamanților:

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. M. I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M. și B. C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și examinând cauza sub toate aspectele să dispună acordarea drepturilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În motivare se arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat acordarea unor drepturi salariate reprezentând sporurile pentru zilele lucrate în repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale și gradațiile care se acordă la salariul de bază la anumite interval de timp.

Consideră că soluția instanțelor de fond este contrară unor drepturi salariale care nu s-au acordat de pârâte deși reclamanții au prestat muncă în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, locul de muncă impunând acest lucru prin natura sa în sensul că se lucrează permanent fără întrerupere.

Motivul invocat de pârâte că șeful de sector nu a acordat drepturile salariate solicitate este pueril, atribuțiile acestuia fiind strict limitate în această privință, el nefiind ordonator de credite.

Obligația șefului de sector este aceea de a depune lunar la dispoziția pârâtelor II și III a pontajului care reflectă volumul de muncă al fiecăruia dintre reclamanți, respectiv numărul de ore suplimentare de muncă efectuat peste norma legală, precum și orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale.

Modalitatea de compensare cu timp liber sau compensare cu un spor salarial se stabilește de compartimentele de specialitate din cadrul pârâtelor II și III, care dispun ca urmare a pontajului înaintat de șeful de sector.

Pârâtele II și III nu au pus la dispoziția instanței de fond dovada faptului că au dispus măsurile necesare și modalitatea acordării drepturilor salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Aceste drepturi salariale nu au fost acordate până la înaintarea cererii de chemare în judecată și nici după aceasta până în prezent, ceea ce apreciază că este o gravă încălcare a drepturilor reclamanților cu privire la compensarea cu timp liber sau acordarea unor drepturi salariale pentru orele de muncă prestate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale.

În susținerea celor solicitate au anexat cererii de chemare în judecată acordul privind raporturile de serviciu încheiat între pârâtă I și SNPPC, obligatoriu și pentru pârâtele II și III, care în art. 29-30 prevede textual durata normal de lucru pentru fiecare dintre aceștia precum și modalitatea de compensare sau plată pentru orele efectuate în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, de care instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea sentinței recurate.

Prin atitudinea lor pârâtele au încălcat sistematic și încalcă în continuare un drept constituțional al nostru privind dreptul de muncă și retribuția muncii.

Nu este culpa reclamanților că pârâtele nu au încadrat personalul necesar pentru acordarea zilelor libere celor care au prestat muncă în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, condiții în care se impunea și impune pentru viitor acordarea acestor sporuri salariale solicitate de noi, în conformitate cu legislația muncii în vigoare și acordul privind raporturile de serviciu nr._/07.08.2007, încheiat între sindicatul reclamanților și pârâta I, care este în vigoare și în prezent, nefiind denunțat de niciuna de părțile semnatare.

7 Întâmpinarea pârâtului I. G. al Poliției de Frontieră:

Prin întâmpinare, pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

În considerente s-a arătat că, fiind în prezența unui recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304¹ Cod procedură civilă, este adevărat că judecarea acestuia nu trebuie să se limiteze la motivele de casare expres prevăzute de art. 304, însă nici nu poate fi vorba de încă o judecare în primă instanță, atâta timp cât reclamanții nu au motivat și nici nu au demonstrat care sunt motivele cuprinse, sau omise de instanța de fond în cadrul hotărârii pronunțate, motive care ar determina casarea acesteia.

În realitate, apreciază că instanța de fond, reținând spre judecare cauza, a analizat în mod aprofundat și judicios atât aspectele de fapt invocate de reclamanți cât și pe cele de drept, pronunțându-se în mod argumentat, pentru fiecare capăt de cerere, respectiv pentru fiecare pretenție solicitată.

Ca un argument suplimentar în susținerea legalității hotărârii atacate și menținerea acesteia, se reiterează că de esența activității la frontieră este caracterul permanent și neîntrerupt, astfel încât, orele lucrate de polițiști în aceste condiții se încadrează în prevederile art. 2 ale O.M.A.I 577/2008, respectiv în programul normal de lucru, polițiștii fiind compensați cu timp liber/repaus, imediat după executarea serviciului. Așadar, situația dedusă judecății, reprezentând o excepție de la regulă, iar compensarea acestei situații fiind reglementată în mod expres, apreciind că în mod corect instanța de fond a apreciat ca neîntemeiate solicitările reclamanților.

8. Întâmpinarea pârâtului I. Teritorial al Poliției de Frontieră:

Prin întâmpinare, pârâtul I. Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, a arătat că prin Legea nr.280 din 2011, publicată în Monitorul Oficial nr.877 din 12 decembrie 2011, a fost reorganizată Poliția de Frontieră Română începând cu data de 15.12.2011, în sensul desființării tuturor Inspectoratelor Județene ale Poliție de Frontieră și înființarea Inspectoratelor Teritoriale ale Poliției de Frontieră și Gărzii de Coastă, structuri cu personalitate juridică.

În baza Dispoziției I.G.P.F. nr.579 din 16.12.2011, Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră se subrogă în drepturile și obligațiile inspectoratelor județene, conform competențelor teritoriale, dobândind calitate procesuală în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată indiferent de calitatea lor procesuală și faza de judecată.

Pârâtul solicită să se constate că nici o persoană dintre reclamanții nu a fost și nu este încadrată la I. Județean al Poliției de Frontieră T. (actualul Inspectorat Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara), în perioada de referință, respectiv în perioada 01.01._11 (data introducerii acțiunii).

Pentru a dovedi aceasta a fost depusă la dosarul cauzei cererea formulată de compartimentul juridic și adresa nr._ din 25.05.2011 eliberată de Biroul Resurse Umane al I.J.P.F. T. din care reiese că: „.... nici un reclamant dintre cei menționați în acțiune nu au fost angajați ai IJPF T., în perioada de referință."

Față de cele precizate anterior se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T. (actualul Inspectorat Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara) în prezenta cauză, motiv pentru care solicită să se dispună scoaterea I.J.P.F. T. din cauză. În acest sens, a arătat, potrivit doctrinei, calitatea procesuală se determină în concret, la speță, în raport de litigiul dedus judecății. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care își dispută dreptul în litigiu. Deși condiția calității procesuale nu este reglementată, în mod expres, în legislația actuală, atât doctrina, cât și literatura de specialitate, analizând calitatea procesuală, au statuat că legitimarea procesuală nu se raportează, cu necesitate Ia raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul reclamantului de a reclama în justiție și, corelativ, la obligația pârâtului de a răspunde la pretențiile formulate prin actul de investire al instanței, de către reclamant.

În ceea ce privește fondul cauzei, apreciază că acțiunea recurenților este neîntemeiată, arătând că Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului prevede la art. 44 că: "(l)Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.

De asemenea, prevederile art. 39 alin.l și 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului statuează că: „Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin.l din Legea nr. 188/1999 republicată și actualizată "Pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăși 360 într-un an."

Ordinul M.A.I. nr. 577/08.08.2008 referitor la programul de lucru al polițiștilor, prevede următoarele:

Art. 2 „1)Durata programului de lucru al polițistului este, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta și duminica. (2) Acordarea zilelor de odihnă săptămânală ce se cuvin polițistului, în zile consecutive, poate fi amânată, în mod excepțional, numai dacă interesele serviciului o impun, cel mult de două ori într-o lună, fără a depăși 30 de zile de la data la care persoana a fost la program.

Art. 10 "Orele de serviciu prestate de polițist peste durata prevăzută la art. 2 alin. (1) se consideră ore suplimentare și se plătesc sau se compensează cu timp liber corespunzător, conform dispozițiilor legale privind salarizarea polițiștilor".

Art. 14 „ (1) Caracterul permanent și obligatoriu al serviciului polițienesc obligă polițistul ca pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia în situații temeinic justificate.

Programul de lucru este stabilit astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.

Între două zile de muncă, timpul de repaus acordat polițistului nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive ".

Art. 15 (1) Pentru polițiștii care desfășoară activitatea în schimburi, precum și pentru cei care desfășoară activități operative se asigură în cursul unei luni cel puțin un repaus săptămânal, sâmbăta și duminica, în zile consecutive ".

Art. 16 „ Orele efectuate în scopul asigurării serviciului de permanență se compensează prin acordarea de timp liber corespunzător. în zilele imediat următoare, iar când nu este posibil, șeful unității, pe baza unei planificări, acordă zilele de recuperare în următoarele 60 de zile lucrătoare ". Pentru anul 2011 Legea nr. 284/2010 prevede la art. 18 că: „Pentru munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Lecții nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Sunt aplicabile și prevederile art.139 - art.143 din Codului muncii unde la art.141 se arată că: „Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității. " iar art. 142 stabilește în mod clar că: „(1) Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

(2) în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru ".

Concluzionând, din interpretarea textelor legale cu incidență în cauză, reiese cu claritate că plata orelor suplimentare se poate efectua numai în situația în care, efectuarea acestora a fost dispusă în scris de către șeful ierarhic, condiție neîndeplinită în litigiul dedus judecății, sau cel puțin nu a făcut această dovadă până în prezent reclamanții aflându-se într-o gravă eroare de interpretare legislativă, confundând orele suplimentare, cu programului normal de lucru în ture de serviciu (schimburi) de 12 h - cu repaus 24h și ture de 12h - cu repaus 48h, în baza unor planificări și în conformitate cu legislația în vigoare.

Orele lucrate de polițiști în aceste condiții se încadrează în prevederile art. 2 ale Ordinul M.A.I. Nr.577/2008, respectiv în programul de lucru normal, polițiștii fiind compensați cu timpul liber/repaus, imediat după executarea serviciului, așa cum am precizat anterior. Mai mult decât atât, dacă prin reducere la absurd, pentru zilele lucrate în schimburi, în zilele de repaus săptămânal și în celelalte zile în care nu se lucrează conform legii, polițiștii ar fi fost compensați, pe lângă repausul aferent de 24h și 48h acordat conform planificărilor lunare, (în funcție de tura de serviciu), cu alte zile de repaus în plus, s-ar fi ajuns în situația în care, aceștia nu ar fi putut complini programul normal de 40h de muncă pe săptămână și cuantumul minim obligatoriu de 168h pe lună, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, pentru a putea fi plătiți integral.

În acest sens, având în vedere calitatea reclamanților de polițiști, obiectul acțiunii - neacordarea de drepturi salariale - și ținând cont de principiul legalității și veridicității de care se bucură un act administrativ asimilat - în speța dată presupusul refuz de acordare a unor drepturi salariale - apreciază că nu se află în situația unui litigiu de muncă, competența soluționării acestei cauze fiind, exclusiv de competența instanței de contencios administrativ, în sensul prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.

Prin urmare, obligația dovedirii vătămării dreptului salarial al reclamantului, prin refuzul instituției de al plăti cu un spor de 100% pentru pretinsele ore suplimentare, sau de a compensa cu timp liber corespunzător, incumbă reclamanților, prin depunerea la instanță a planificărilor lunare ale serviciului din conținutul cărora va reieși indubitabil faptul că reclamanții și-au desfășurat activitatea în cadrul programului normal de muncă, neefectuând ore suplimentare.

Referitor la cerea reclamanților de a recalcula și stabili acordarea gradațiilor conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 330/2009, considerăm că reclamanții sunt în eroare cu privire la temeiul de drept aplicabil polițiștilor referitor la stabilirea gradațiilor în sensul că:

1. Mai întâi trebuie arătat că Legea nr. 330/2009 prin art. 9 reglementează o cu totul altă problemă decât stabilirea și acordarea gradațiilor.

Prevederile legii, cu privire la stabilirea și acordarea gradațiilor aplicabile polițiștilor sunt stabilite în „Anexa IV - Reglementări specifice personalului încadrat în instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională", la art. 11 fiind prevăzut că: „(1) în raport cu timpul servit în calitate de cadru militar în activitate, soldat și gradat voluntar în activitate, polițist și funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la 1-7 gradații, care se acordă din 3 în 3 ani. (2) Fiecare gradație reprezintă 6% din solda funcției de bază, respectiv din salariul funcției de bază."

2. Prevederile Legii nr. 284/2010, cu privire la stabilirea și acordarea gradațiilor aplicabile polițiștilor, sunt stabilite în: „Anexa VII - Familia ocupațională de funcții bugetare apărare, ordine publică și siguranță națională; Cap.II - Reglementări specifice personalului din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională; Secțiunea 2 - Soldele și salariile funcțiilor de bază" la art.ll fiind prevăzut: „(1) În raport cu timpul servit în calitate de personal militar, polițist sau funcționar public cu statut special din sistemul administratei penitenciare, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administratei penitenciare au dreptul la 1-7 gradații, care se acordă din 3 în 3 ani. Intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar și data absolvirii instituției militare de învățământ se ia în calcul la stabilirea de gradații. Perioada modulului instruirii individuale nu se ia în calcul la stabilirea de gradații. (2) Fiecare gradație reprezintă 3% din solda de funcție/salariu de funcție. "

Având în vedere cele două acte normative aplicabile în timp apreciază că nu se impunea până în prezent stabilirea și acordarea gradaților după alte norme care nu sunt aplicabile polițiștilor. Cât privește cererea reclamanților de a actualiza suma cu rata inflației și dobânda legală până la data efectuării plății, apreciem că această cerere trebuie respinsă întrucât, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești statuează:

Art.l „Părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești.

Art.8 „Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate "

Or, în cauza dedusă judecății, instituția pârâtă nu numai că nu a stabilit printr-o convenție dobânda legală, dar nici nu poate fi pusă în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat instituției se face numai în limita creditelor bugetare aprobate și a fondurilor repartizate de ordonatorul principal de credite M. Administrației și Internelor.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 60-63 din Codul de procedură civilă, apreciază că se impune chemarea în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, pentru a fi obligat la alocarea fondurilor bugetare necesare a fi plătite în totalitate acestora.

9. întâmpinarea pârâtului M. Afacerilor Interne:

Prin întâmpinare, pârâtul M. Afacerilor Interne, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, arată că recurenții reclamanți critică modul de soluționare a acțiunii pe fond, fără însă să formuleze critici și cu privire la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne. Având în vedere art. 295 alin. (1) Cod procedură civilă și întrucât recurenții nu critică hotărârea sub aspectul respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu M.A.I., precum și prevederile legale la care a făcut referire, solicită să se constate că, privitor la această instituție, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

10. Aprecierea Curții de Apel Timișoara în recurs:

Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la competența de soluționare a prezentului recurs de către Curtea de Apel Timișoara, Curtea reține că în primă instanță, cauza a fost soluționată de Curtea de Apel Timișoara, fiind înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție care – în temeiul Legii nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă – a dispus trimiterea dosarului în recurs la Curtea de Apel Timișoara, ca urmare a schimbării competenței, raportat la art. XXIII din Legea nr. 2/2013, care prevede la alineatele 1 și 2:

(1) „Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.

(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel”.

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea reține că reclamanții – polițiști în cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T. – au solicitat obligarea pârâților I. Județean al Poliției de Frontieră T., I. G. al Poliției de Frontieră și M. Administrației și Internelor:

- la plata sporului de 100% a zilelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, pentru anii 2010 și 2011;

- la plata sporului de 100% a zilelor lucrate în zilele de sărbători legale și

- la plata sporului de 200% a zilelor de sărbători legale care au căzut în zilele de repaus săptămânal, pentru anii 2010 și 2011;

- la recalcularea sumelor pentru gradație pentru anii 2010 și 2011, conform Legii nr. 330/2009.

Totodată, reclamanții au solicitat și recalcularea acestor sume în raport cu rata inflației până la zi, precum și dobânda aferentă până în momentul în care sumele vor fi plătite efectiv.

Instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată față de I. G. al Poliției de Frontieră și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T., respingând acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor instituții fără calitate procesuală pasivă.

În recurs, reclamanții nu au criticat decât soluția de respingere ca nefondată a acțiunii, astfel încât Curtea constată că este învestită exclusiv cu soluția de respingere a acțiunii în contradictoriu cu pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră, devenind definitivă soluția referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră T..

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că instanța de fond a expus pe larg dispozițiile legale incidente în cauză și a făcut analiza acestora în mod elaborat.

Astfel, cu privire la plata sporului de 100% a zilelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, pentru anii 2010 și 2011, instanța de fond a reținut – raportat la dispozițiile alineatului 7 din art. 30 din Legea nr. 330/2009, conform căruia „prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 și 24 nu se aplică în anul 2010”, art. 20 reglementând plata pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează – că plata sporurilor solicitate de reclamanți pentru perioada 1.01._10 nu este posibilă, acordarea drepturilor specificate anterior neaplicându-se în anul 2010.

Pentru anul 2011, instanța de fond a reținut că sunt aplicabile prevederile Legii cadrul nr.284/2010 și ale Legii nr.285/2010, iar în acord cu prevederile art. 9 din Legea nr. 285/2010 „în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”, astfel încât legea nu permite pentru anul 2011 posibilitatea pentru funcționarii publici de a solicita plata de la angajatori a unor sporuri pentru munca depusă în condițiile mai sus enunțate.

Curtea reține că în recurs reclamanții nu au adus nici o critică acestei interpretări, astfel încât Curtea nu poate lua în considerare motivele de ordin conjunctural invocate de reclamanții recurenți.

În această privință, Curtea subliniază că, în calitate de funcționari publici, salarizarea reclamanților este reglementată exclusiv prin lege și toate drepturile salariale sunt acordate și recunoscute de instanța judecătorească exclusiv în temeiul dispozițiilor legale.

În ceea ce privește salarizarea personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, Curtea constată că, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative”.

Totodată, conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, „clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege”.

De asemenea, art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 prevede posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, cu obligația respectării interdicției negocierii de clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale. Astfel, conform art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, „contracte colective de munca se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”.

Din aceste reglementări, Curtea reține că prin contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor bugetare nu pot fi negociate sau modificate drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, aceasta fiind situația în cazul drepturilor salariale ale acestui personal, în condițiile în care, conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii, sistemul de salarizare a acestui personal „se stabilește prin lege”.

În sprijinul acestei concluzii, Curtea face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 768/18.09.2007, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și ale art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu următoarele considerente:

„Referitor la susținerea că art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 contravine dispozițiilor art. 41 alin. (2) și (5) din Constituție, Curtea constată că este neîntemeiată. Potrivit art. 41 alin. (2) din Constituție, dreptul salariaților la măsuri de protecție socială se exercită în condițiile legii. A.. (5) al aceluiași articol garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, dar negocierile și convențiile colective trebuie desfășurate, respectiv încheiate cu respectarea dispozițiilor legale.

Conform principiilor de bază ale contractelor colective de muncă, astfel de contracte constituie legea părților, iar în conținutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevăzut de lege și de contractul colectiv încheiat la nivel superior.

Contractele colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebită a părților acestor contracte. Astfel, cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.

Art. 137 alin. (1) din Constituție prevede că: "(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege". În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective.”

Prin urmare, Curtea reține, dată fiind și opinia explicită a Curții Constituționale, că drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice sunt stabilite prin lege, astfel încât nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective de muncă.

În plus, în privința salarizării funcționarilor publici, Curtea reține că, potrivit, art. 31 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, „funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii”, iar alineatul al treilea din art. 31 stabilește, de asemenea, „salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

În ceea ce îi privește limitele încheierii unor acorduri între sindicate și instituțiile publice, acorduri referitoare la drepturile funcționarilor publici, Curtea precizează că, potrivit dispozițiilor art. 72 al. 1 din Legea nr. 188/1999, „autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de munca;

b) sănătatea și securitatea în munca;

c) programul zilnic de lucru;

d) perfecționarea profesională;

e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale”.

Așadar, nici funcționarii publici nu pot negocia prin acordurile încheiate clauze referitoare la acordarea de drepturi salariale, acestea fiind strict determinate de lege.

În consecință, raportat la cele arătate mai sus, Curtea reține că dispozițiile din contractul / acordul colectiv de muncă nu pot constitui temei pentru înlăturarea dispozițiilor legale referitoare la salarizarea funcționarilor publici. Dată fiind această concluzie, nu este relevantă depunerea la dosar a unui acord încheiat de M. Administrației și Internelor cu SNPPC cu privire la aceste drepturi salariale, un astfel de act neputând fi luat în considerare decât în limitele dispozițiilor legale deja menționate.

De asemenea, Curtea reține că în materia salarizării funcționarilor publici nu sunt incidente dispozițiile din Codul muncii, ci reglementările speciale aplicabile polițiștilor și funcționarilor publici.

Raportat la cele expus anterior, Curtea nu poate să ia în considerare acordarea unor drepturi salariale reclamanților decât în condițiile legii, iar dispozițiile Legii nr. 330/2009 și ale O.G. nr. 1/2010 – pentru anul 2010 – precum și prevederile Legii nr.284/2010 și ale Legii nr. 285/2010 – pentru anul 2011 – nu permit acordarea sporurilor respective reclamanților, în condițiile în care în anul 2010 au fost suspendate dispozițiile referitoare la acordarea acestor sporuri, iar pentru anul 2011 era posibilă exclusiv compensarea prin timp liber a orelor de lucru prestate suplimentar în intervalele invocate de reclamanți.

Curtea admite că nu este culpa reclamanților pentru faptul că autoritățile pârâte nu au dispus de personal suficient și s-a impus prestarea acestor ore suplimentare ,însă subliniază că dispozițiile legale nu permite acordarea sporurilor în litigiu pentru perioada anilor 2010-2011.

Cu privire la cererea reclamanților de recalculare și acordare a gradațiilor conform prevederilor art. 9 din Legea nr.330/2009, Curtea reține că reclamanții nu au criticat acest aspect în recurs, astfel încât soluția instanței de fond cu privire la acest aspect este definitivă și irevocabilă.

În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că – raportat la criticile recurenților – soluția Curții de Apel Timișoara în primă instanță este temeinică și legală, astfel încât recursul formulat de reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. Nic I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M. și B. C. împotriva sentinței civile nr. 556/11.10.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ urmează a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 din vechiul Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanții M. V., A. O. Z., P. L., B. B., V. A., S. C., C. C. A., T. M. I., H. B. V., T. A., G. C. F., F. M., A. D. M. și B. C. împotriva sentinței civile nr.556/11.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții M. Administrației și Internelor București, I. G. al Poliției de Frontieră București și I. Județean al Poliției de Frontieră T., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 8 octombrie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

R. PĂTRURODICA OLARUȘTEFANIA E. P.

GREFIER

M. L.

Red.RP – 07.11.2013

Tehnored LM – 08.11.2013

2 expl

Prima instanță – Curtea de Apel Timișoara

Judecător – D. D.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 900/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 736/2013.... →

Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 9107/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 9107/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA