Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 9159/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9159/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 2595/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9159
Ședința publică din 09.10.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul M. C. M. împotriva sentinței civile nr.1374/05.11.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. L. al Municipiului Reșița – Direcția Poliția Locală Reșița, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat c.j. V. A., pentru intimat, lipsind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 26.09.2013, intimatul a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul intimatului depune delegația de reprezentare și arată că nu mai are alte cereri de invocat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea excepției tardivității sancționării disciplinare invocată de recurent, avându-se în vedere dispozițiile art. 77 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, iar pe fond, respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, conform motivelor din întâmpinare, cu cheltuieli de judecată reprezentând transportul și depune la dosar dovezi în acest sens.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ /28.05.2012, reclamantul M. C. M. a chemat în judecată pe pârâtul C. L. al Municipiului Reșița-Direcția Poliția Locală, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să anuleze Dispoziția de sancționare nr.1645/08.05.2012 emisă de pârât ca netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă nr. 1374/05.11.2012, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul M. C. M., în calitate de angajat în funcția publică de polițist local în cadrul Biroului Siguranță Publică-C. Ordine Publică al Direcției „Poliția Locală”, a fost sancționat disciplinar prin Dispoziția de sancționare nr.1645/08.05.2012 cu „mustrare scrisă”, în temeiul art.77 alin.3 lit.a din Legea nr.188/1999 și a Dispoziției nr.923/07.03.2012.
În aplicarea acestei sancțiuni pârâta a avut în vedere Raportul Comisiei de disciplină din cadrul Poliției Locale Reșița nr.1624/07.05.2012 cu privire la efectuarea cercetării disciplinare asupra aspectelor sesizate prin Raportul nr.1324/10.04.2012 întocmit de M. S.-polițist local în cadrul Biroului „Instruire” al Poliției Locale Reșița. Potrivit acestui raport, în conformitate cu Dispoziția nr.923/07.03.2012-art.2, în perioada 01.02._12, au fost organizate ședințele obligatorii de pregătire fizică a polițiștilor locali de la care reclamantul a absentat nemotivat (fila 13 dosar).
Tribunalul a constatat că nerespectarea acestor dispoziții constituie abatere disciplinară, potrivit art.14 alin.2 lit.j din Regulamentul intern al Direcției Poliția Locală Reșița, aspect stipulat expres de art.6 alin.1 din Dispoziția nr.923/07.03.2012 emisă de pârâtă (filele 16-21 dosar).
Audiat fiind de către Comisia de Disciplină constituită prin Dispoziția nr.1028/04.03.2011, reclamantul a declarat faptul că îi sunt cunoscute prescripțiile Dispoziției nr.923/07.03.2012-art.2 privind obligativitatea de a se prezenta la ședințele de pregătire fizică, însă refuzul de a participa la aceste ședințe se datorează faptului că angajatorul nu a respectat normele NTSSM, neasigurându-i echipamentul de protecție și dotarea aferentă, solicitând tragerea la răspundere a polițistului local responsabil cu instruirea polițiștilor.
Față de poziția sa consemnată în procesul verbal de audiere nr.12/38/26.04.2012, Comisia de Disciplină, pe baza probelor prezentate, respectiv tabele nominale cu polițiștii locali absenți de la ședințele de pregătire fizică, programările în serviciu ale reclamantului în luna februarie 2012 și, ținând seama de dispozițiile Legii nr.319/2006 privind protecția și securitatea muncii, a întocmit Raportul nr.12/46/03.05.2012 înregistrat la Poliția Locală Reșița sub nr.1624/07.05.2012 (fila 16 dosar).
Prin raportul menționat, Comisia de disciplină a stabilit că pregătirea fizică obligatorie a polițistului reclamant urma să se efectueze într-o locație special amenajată și dotată corespunzător cu căști de protecție, mănuși, saltele, etc, că dotarea la locul de muncă include uniforma de serviciu și mijloace de autoapărare (pistol, bastoane, etc) și că reclamantul nu a manifestat interes pentru pregătirea sa fizică, refuzând prezența la ședințele organizate potrivit programărilor efectuate în acest scop, astfel încât motivele invocate de reclamant prin care a încercat să justifice nerespectarea obligației de serviciu au fost apreciate ca neîntemeiate.
Reținând vinovăția reclamantului în comiterea abaterii disciplinare reglementată atât prin Regulamentul intern al Poliției Locale Reșița cât și prin Dispoziția nr.923/07.03.2012, în temeiul art.77 alin.1 din Legea nr.188/1999 și a art.56 din Regulamentul intern, a statuat în sensul propunerii sancțiunii disciplinare constând în „mustrare scrisă’’, conform art.77 alin.3 lit.a din Legea nr.188/1999, concluzie la care Comisia de disciplină a avut în vedere abaterile disciplinare săvârșite anterior de către reclamant în timpul executării serviciului.
Analizând întregul material probator administrat, tribunalul a constatat că reclamantul se face vinovat de abaterea disciplinară săvârșită în cursul lunii februarie 2012, constând în refuzul de a se prezenta conform programărilor stabilite prin Dispoziția emisă de Direcția Poliția Locală nr.923/07.03.2012-art.5 la ședințele de pregătire fizică organizate de către conducerea instituției, încălcând și obligația reglementată de art.14 alin.2 lit.j din Regulamentul intern.
În ce privește lipsa dotării de către instituția pârâtă cu echipament de protecție adecvat, tribunalul a constatat că reclamantul se află în necunoștință de cauză câtă vreme nu a răspuns obligației de a se prezenta la ședințele de pregătire fizică, necunoscând în mod concret condițiile și dotările asigurate în acest scop.
Pe de altă parte, solicitarea de sancționare și tragere la răspundere a semnatarului Referatului nr.1324/10.04.2012 (fila 13 dosar) a fost reținută corect la circumstanțierea în concret a conduitei generale față de atribuțiile sale profesionale legale cât și de serviciu, astfel cum au fost stabilite de către conducătorul instituției publice, sancțiunea aplicată fiind proporțională gravității abaterii disciplinare descrise cât și conduitei generale a reclamantului care persistă în comiterea aceleiași fapte și care, anterior sancțiunii aplicate prin decizia contestată, a mai fost sancționat disciplinar de către unitate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M. C. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii contestației așa cum a fost ea formulată.
În motivare, recurentul a arătat că prin sentința civilă nr.1374/05.11.2012, pronunțata de către Tribunalul C.-S. în dosar nr._, i s-a respins contestația formulata împotriva Dispoziției de sancționare nr.1645/08.05.2012, pe considerentul ca, se face vinovat de abaterea disciplinara săvârșita de către reclamant în cursul lunii februarie 2012, constând în așa-zisul refuz de a se prezenta la ședințele de pregătire fizica organizate de către conducerea instituției, conform programărilor stabilite de către aceasta prin Dispoziția nr.923/07.03.2012, iar față de lipsa dotării de către instituția parata cu echipament de protecție adecvat, prima instanța a reținut ca reclamantul nu cunoaște condițiile si dotările asigurate iî acest scop, întrucât nu a răspuns obligației de a se prezenta la ședințele de pregătire fizica.
Analizând hotărârea recurata prin prisma materialului probator administrat în cauza considerentelor invocate de către instanța de fond, recurentul a considerat ca hotărârea recurata este vădit netemeinica si nelegala fiind dată cu încălcarea flagranta a legii.
Instanța de fond a retinut în mod greșit faptul ca reclamantul se face vinovat de abaterea disciplinara săvârșita de către acesta constând în așa-zisul refuz de a se prezenta la ședințele de pregătire fizica organizate de către conducerea instituției în cursul lunii februarie 2012, conform programărilor stabilite de către aceasta prin Dispoziția nr.923/07.03.2012, fiind practic sancționat în mod abuziv pentru nerespectarea unei programări stabilite cu o luna mai târziu decât săvârșirea așa-zisei abateri disciplinare.
Pe cale de excepție, a invocat tardivitatea sancționării disciplinare a reclamantului întrucât potrivit art.252 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare,termen care in opinia mea este un termen de recomandare si orice depășire a termenului respectiv, chiar daca legea prevede posibilitate aplicării sancțiunii disciplinare pana în cel târziu 6 luni de la data săvârșirii abaterii disciplinare, nu reprezintă altceva decât un abuz, încurajând astfel angajatorul de a exercita o presiune asupra salariatului în tot acel interval de timp de 6 luni.
S-a arătat că în ceea ce privește speța de față, cu toate ca angajatorul a avut cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare încă din luna februarie 2012 si nici nu a dovedit existenta vreunei împiedicări mai presus de voința acestuia în termenul legal de 30 de zile, intimatul a procedat la efectuarea cercetării disciplinare prealabile a reclamantului în legătura cu abaterea disciplinara mai sus menționate după mai bine de 3 luni de la data când a avut cunoștința despre săvârșirea abaterii disciplinare mai sus menționate, ceea ce evidențiază caracterul revansardist al intimatului față de reclamant, pe fondul în care reclamantul a devenit o persoana incomoda, întrucât desi a fost concediat, a fost reîncadrat în urma unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, prin care s-a stabilit încă o data atitudinea abuziva si discriminatorie a intimatului față de reclamant.
În ceea ce privește considerentele instanței de fond, potrivit căreia reclamantul nu cunoaște condițiile si dotările asigurate în scopul desfășurării ședințelor de pregătire fizica întrucât nu a răspuns obligației de a se prezenta la ședințele de pregătire fizica sunt total netemeinice si nefondate, întrucât reclamantul cunoaște condițiile si dotările asigurate în scopul mai sus menționat, insa, printre condițiile si dotările mai sus menționate nu figurează si echipamentul sportiv aferent fiecărui tip de pregatire, respectiv în sala si în aer liber, or, reclamantul nu deține resursele financiare necesare achiziționării echipamentului sportiv aferent scopului mai sus menționat,cu atât mai mult cu cât din însuși culpa intimatului reclamantul a fost lipsit, ca urmare a unei concedieri abuzive a reclamantului de către intimat, mai bine de 16 luni, de un venit din salarii, acumulând în aceasta perioada, datorii consistente.
Chiar daca, ulterior, prin D. C. nr. 1766/07.12.2011, pronunțata de către Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr._ *, aceasta instanța a anulat definitiv si irevocabil Dispoziția de concediere nr. 1/4879/27.09.2010, dispunând, în consecința reîncadrarea reclamantului pe funcția si postul deținute anterior concedierii, cu plata drepturilor salariale la zi, potrivit OUG 71/2009, modificată prin Legea 230/2011, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariata stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după următoarea procedura de executare:
a)în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Prin urmare, în condițiile actului normativ mai sus menționat, respectiv este greu de crezut că doar din procentul de 5% la care este îndreptățit în anul 2012, un om de rând poate sa-si întrețină familia, să-si achite datoriile cauzate de pierderea unui loc de munca din motive imputabile intimatului si, pe deasupra, să mai suporte si cheltuielile stabilite în sarcina intimatului atât prin disp.art.40, alin.2,lit.b din Codul Muncii, cât si prin disp.art.51,alin.1 din Legea nr.188/1999, republicata.
În concluzie, așa cum a arătat prin acțiunea introductivî, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege (art. 75 din Legea nr. 188/1999, republicata) pentru antrenarea răspunderii disciplinare a reclamantului, respectiv nu exista vinovatia, sub nici una din formele acesteia, întrucât reclamantul nu a putut participa la ședințele de pregătire fizica mai sus menționate, întrucât reclamantul nu are posibilitatea de a-și achiziționa pe cont propriu, echipamentul specific (trening,adidasi,short,etc.), invocându-si astfel propria culpa si incorectitudine si se apară folosind un asemenea temei în susținerea intereselor sale, contrar principiului „nemo auditurpropriam turpitudinem allegans".
Totodată, intimatul nu a făcut dovada existentei unei vătămări în dauna persoanei care a făcut sesizarea cu privire la o așa-zisa abatere disciplinara săvârșita de către subsemnatul în condițiile în care potrivit art.27din H.G. nr.1344/2007 „comisia de disciplina poate fi sesizata de orice persoana care se considera vătămata prin fapta unui funcționar public".
Mai mult decât atât intimatul nu a făcut, de asemenea, dovada faptului ca a asigurat în permanenta condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiile corespunzătoare de muncă în legătura cu aspectele invocate mai sus de către reclamant.
În ambele situații mai sus menționate, având în vedere disp.art. 19,alin. 1, lit.a din 11. G. nr. 1344/2007 si ale art.272 din Codul Muncii, sarcina probei îi revine în exclusivitate angajatorului.
Cu toate acestea,instanța de fond a evitat a se pronunța cu privire la existenta sau inexistenta vreunei vătămări în dauna vreunei persoane cu privire la fapta unui funcționar public, în speță reclamantul. Așa cum prevede în mod imperativ art.27din H.G. nr. 1344/2007.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat în cauză si menținerea, în tot a hotărârii pronunțate de prima instanță.
În considerente s-a arătat că în ceea ce privește excepția tardivității sancționării disciplinare invocata de recurent solicită respingerea acesteia având în vedere ca aplicarea sancțiunii disciplinare s-a făcut în termenul legal stabilit de lege. Astfel, după cum se poate observa din documentația existenta la dosar, în luna februarie 2012 dl. M. nu s-a prezentat la ședințele de pregătire fizica, sesizarea dl. M. către Comisia de Disciplina a fost înregistrata în data de 10.04.2012, raportul Comisiei de Disciplina a fost încheiat în data de 07.05.2012, iar Dispoziția de sancționare emisa în 08.05.2012.
Pe fond, comisia de disciplina din cadrul instituției intimate a procedat la cercetarea administrativa în urma sesizării nr. 1324/10.04.2012 întocmita de dl. M. S. cu privire la faptul ca polițistul local M. C. a lipsit nemotivat de la ședințele de pregătire fizica desfășurate în luna februarie 2012.
Așadar, s-a menționat ca prin absentele nemotivate de la ședințele de pregătire fizica polițistul local M. C. a încălcat prevederile art.14, alin.2 lit.a, b si y din Regulamentul Intern al Politiei Locale Resita, art.77 alin.2 lit.j din Lg. 188/1999, art.2 din Dispoziția nr.923/07.03.2012.
S-a arătat faptul ca potrivit prevederilor art.14 alin.2 lit.y din Regulamentul Intern al Politiei Locale Resita polițistul local avea obligația de a participa la pregătirea fizica organizata de instituție.
În ceea ce privește mențiunea reclamantului ca nu i s-a asigurat echipament individual de pregătire fizica aferent si ca nu ar fi asigurate condițiile tehnice si organizatorice pentru desfășurarea unor asemenea activități s-a precizat ca, așa cum a arătat si în fața instanței de fond, pregătirea fizica a polițiștilor locali se desfășoară . amenajata în acest sens si dotata corespunzător cu echipamente de protecție (casti de protecție, manusi, saltele etc.) după cum se poate observa si din planșele foto anexate la dosar. Așadar din punctul intimatului de vedere sunt asigurate toate condițiile tehnice si organizatorice necesare pentru desfășurarea activităților de pregătire fizica. Mai mult decât atât, polițiștii locali în desfășurarea activității la locul de munca sunt asigurați de instituție cu uniforma de serviciu si dotați cu mijloace de autoapărare specifice.
S-a mai solicitat a se constata ca dl. M. nu a avut bunăvoința de a se prezenta măcar o data la ședințele de pregătire fizica pentru a vedea daca . se asigura toate condițiile necesare sau daca sala în care se desfășoară activitatea nu este dotata corespunzător. Așadar, vorbim aici de neprezentare la ședințele de pregătire fizica, ori dl. M. din moment ce nu s-a prezentat deloc la acestea, nici măcar nu poate aduce în discuție faptul ca i se asigura sau nu cele menționate. S-a considerat ca reclamantul prin refuzul sau nejustificat si repetat de a nu se prezenta la pregătirea fizica, pe lângă faptul ca încalcă cu vinovăție prevederile legale, sfidează pur si simplu atât cele mai elementare reguli de conduita profesionala cât si instituția si ceilalți colegi care s-au prezentat fără a invoca tot felul de scuze si motive puerile.
Față de toate acestea, s-a solicitat a se constata ca polițistul local/functionar public a încălcat cu vinovăție îndatoririle corespunzătoare funcției publice pe care o deține si a normelor de conduita profesionala prevăzute de lege si ca atare faptele acestuia, constituie abatere disciplinara, iar la aplicarea sancțiunii s-a respectat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia si sancțiunea propusa de comisia de disciplina si aplicata de către conducerea instituției.
S-a arătat, de asemenea si faptul ca M. C. refuza în continuare sa se prezinte la ședințele de pregătire fizica, motiv pentru care a mai fost sancționat disciplinar pentru aceeași fapta, acesta neținând cont câtuși de puțin ca polițistul local în calitatea sa de funcționar public are obligația de a-si exercita atribuțiile de serviciu întocmai cu prevederile legale.
În lumina celor precizate mai sus, având în vedere ca instanța de fond în mod corect a reținut faptul ca reclamantul a încălcat cu vinovăție îndatoririle de serviciu, ținând cont de documentele existente la dosar si de faptul ca polițistul local M. C. a mai fost sancționat disciplinar.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041 Codul de procedură civilă, Curtea reține că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția tardivității sancționării disciplinare Curtea constată că recurentul își întemeiază apărarea pe dispozițiile Codului muncii.
Or, partea este funcționar public (polițist local) iar sancționarea disciplinară a funcționarilor publici este reglementată de art. 75 și urm. din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Potrivit art. 77 al. 5 din această lege, „Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 1 an de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii abaterii disciplinare.”
Comisia de disciplină a fost sesizată la 10.04.2012 pentru o faptă din februarie 2012 (absența repetată de la ședințele de pregătire fizică) iar sancțiunea a fost aplicată la data de 08.05.2012, cu respectarea termenelor de mai sus, motiv pentru care se respinge această apărare formulată de recurent.
De asemenea, se înlătură și apărarea ce tinde să dovedească lipsa vinovăției deoarece din actele dosarului (în special imaginile fotografice de la filele 24-26 dos. fond) rezultă că pârâtul asigură bune condiții materiale pentru pregătirea fizică a polițiștilor. În ce privește echipamentul sportiv, instanța constată că recurentul nu a făcut dovada unei lipse materiale atât de mari încât să facă imposibilă achiziționarea echipamentului minim necesar antrenamentului obișnuit (trening, încălțăminte sport, etc.) într-o sală de sport (dotările obișnuite există).
Se înlătură și apărarea întemeiată pe data dispoziției privind obligativitatea pregătirii fizice (dispoziția din 07.03.2012 privește luna februarie 2012). Curtea consideră data dispoziției ca fiind o inadvertență (în contestația cu care a fost sesizată instanța de fond nu se invocă o astfel de apărare; recurentul nu se apără pe motiv că nu ar fi știut de obligativitatea pregătirii fizice ci exclusiv că nu i s-a asigurat echipamentul necesar) dar chiar de ar fi corectă, obligativitatea pregătirii fizice rezultă din art. 14 al. 2 lit. y din Regulamentul intern al Direcției Poliției Locale a municipiului Reșița.
În sfârșit, existența abaterii disciplinare nu este condiționată de art. 77 al. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici de existența unei vătămări, motiv pentru care se înlătură și ultima apărare.
În consecință, văzând că soluția primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, constatând că nu este cazul să fie modificată, în temeiul art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul M. C. M. împotriva sentinței civile nr. 1374/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. O.
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -20.01.2014
Tehnored. A.D.B. –21.01.2014/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5028/2013.... | Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 20/2013.... → |
|---|
