Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 8439/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8439/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 1928/108/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8439
Ședința publică din 12 septembrie 2013
P.:M. I.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S -a luat în examinare recursul reclamantei Muler C. A. P. împotriva sentinței civile nr.934/21.02.2013 pr. de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâta Instituția P. jud. A., SPCRPCIV, având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registrartura instanței a fost depusă la dosar la data de 3.04.2013 de către reclamanta Muler C. A. P. un memoriu.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul A., secția de contencios administrativ fiscal, la data de 31 ianuarie 2013, reclamanta M. C. A. P. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtul Instituția P.-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A., emiterea unei ordonanțe președințiale pentru obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie, prin emiterea unor autorizații de înmatriculare provizorie din 30 în 30 de zile, a autoturismului marca Mercedes Benz, cu numărul de identificare WDB1681311J642546, până la soluționarea definitivă a litigiului care face obiectul dosarului nr._ .
Prin sentința civilă nr.934/21.02.2013, Tribunalul A. a respins ca nefondată cererea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
În data de 24.09.2012, reclamantul a cumpărat din Germania autovehiculul marca Mercedes Benz, cu numărul de identificare WDB1681311J642546, înmatriculat prima dată la data de 11.07.2001.
Reclamantul a obținut trei autorizații de înmatriculare provizorie, pentru câte treizeci de zile fiecare, ultima expirând la data de 20.02.2013(f:26)
Prin adresa nr._/07.11.2012, pârâta respinge cererea reclamantului din data de 26.10.2012, de înmatriculare a autovehiculului, fără plata taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule(f:30), constatându-se că acest autovehicul nu se încadrează în excepțiile prevăzute de aceeași lege pentru înmatriculare fără această taxă.
La data de 14.11.2012 reclamantul formulează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea pârâtei la înmatricularea definitivă a autovehiculului, fără plata taxei de poluare, cu motivarea că această taxă este ilegală. Acțiunea reclamantului este admisă prin sentința civilă nr.5864/29.11.2012 a Tribunalului A., sentință împotriva căreia pârâta a formulat recurs, cauza fiind trimisă Curții de Apel Timișoara pentru soluționarea recursului.
Analizând cererea reclamantului instanța constată că este nefondată, nefiind întrunite condițiile ordonanței președințiale.
Potrivit art. 581 alin. 1 Cod procedură civilă
,,Instanța va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.”
Din textul acestui articol rezultă că măsura trebuie să fie temporară, justificată de urgența luării sale pentru prevenirea unui prejudiciu.
Motivele invocate de reclamant, necesitatea de a-și utiliza propriul vehicul pentru a se deplasa la domiciliile pacienților în situații urgente, fiind medic, nu justifică urgența acestei măsuri. Pentru urgențe pacienții se pot adresa Serviciului de Urgențe al Spitalului care funcționează în oraș. Cât privește susținerea părții reclamante, cum că are nevoie de o autorizație specială provizorie de circulație pentru a se deplasa prin municipiul A. de la domiciliu la locul de muncă, aceasta nu este de natură să determine primirea cererii reclamantei în sensul preconizat de către aceasta câtă vreme pretinsa urgență pe care o invocă nu se circumscrie semnificației pe care legiuitorul a înțeles-o să o dea noțiunii de „urgență” în sensul textului de lege la care s-a făcut referire la aliniatul precedent.
Pe de altă parte chiar prevenirea pagubei iminente care s-ar crea prin punerea reclamantului în imposibilitatea de a-și folosi autovehiculul până la soluționarea în mod irevocabil a cauzei privind înmatricularea autovehiculului său fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu justifică luarea unor măsuri nelegale. Astfel potrivit art.15 alin 2 din ordinul MAI 1501/2008 ,,Vehiculului căruia i s-a acordat autorizație de circulație provizorie in condițiile prevăzute la alin. (1) i se pot atribui succesiv, în aceleași condiții, mai multe autorizații provizorii care nu pot cumula mai mult de 90 de zile, cu condiția achitării tuturor taxelor si tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.”
Termenul de 90 de zile nu este condiționat de finalizarea procedurii de înmatriculare definitivă, acesta fiind un termen maxim posibil pentru care este admisă circulația unui autovehicul cu o situație provizorie pe drumurile publice și pe care instanța nu-l poate extinde chiar dacă prin aceasta s-ar produce un prejudiciu, instanța fiind obligată la respectarea dispozițiilor legale.
Mai mult decât atât, este știut, dar ignorat de către reclamantă, că în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudență” 2007 I ), aserțiune care trebuie să se impună cu necesitate chiar și în situația formulării unor pretenții de natură provizorie în fața instanței de contencios administrativ, ceea ce evident că nu este cazul în speța de față, unde demersul judiciar al reclamantei nu vizează un „act administrativ nelegal tipic sau asimilat” în sensul art. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004.
Cele evidențiate mai sus cu privire la netemeinicia pretențiilor reclamantei pentru acordarea autorizației speciale provizorii de circulație se circumscriu de altfel și unei jurisprudențe constante în materia admisibilității cererii de ordonanță președințială în materia contenciosului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1648 din 15 martie 2005; decizia nr. 4189 din 01 iulie 2005; decizia nr. 5541 din 18 noiembrie 2005 și decizia nr. 5913 din 13 decembrie 2005, publicate în Jurisprudență 2005 și decizia nr. 1569 din 03 mai 2006, publicată în Jurisprudență 2006 I).
Văzând că nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile legale menționate pentru emiterea ordonanței președințiale, în baza art. 581 Cod procedură civilă, instanța a respins ca nefondată cererea reclamantului de emitere a unei ordonanțe președințiale pentru obligarea pârâtei la înmatricularea provizorie a autovehiculului, prin emiterea unor autorizații din 30 în 30 de zile, până la soluționarea acțiuni în contencios administrativ nr._ .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. C. A. P., solicitând admiterea recursului casarea sentinței și pe fond, admiterea cererii de ordonanță preșidențială așa cum a fost formulată, până la soluționarea irevocabilă a litigiului în dosar nr._ .
Recurenta invocă dispozițiile art.582 C. proc. civ, și învederează motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței după cum urmează:
Sub aspect procedural critică sentința cu privire la soluția de respingere a cererii ca nefondată, în condițiile în care în considerentele sentinței s-a arătat că cererea de ordonanță preșidențială a fi inadmisibilă în materia contenciosului administrativ, situație în care apreciază că nu trebuia analizat fondul cauzei.
În al doilea rând, recurenta invocă jurisprudență în sens contrar, prin Decizia ÎCCJ nr.2462/17.05.2012, în care s-a statuat că, de principiu, este admisibilă o astfel de cerere în materie contenciosului administrativ, când în cauză nu se pune problema suspendării actului administrativ conform art.14, ci luarea unor măsuri provizorii, apreciind că speța de față se circumscrie acestei ipoteze.
Totodată, aceasta combate motivarea instanței de fond potrivit căreia în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru ordonanța preșidențială, având în vedere imposibilitatea sa de a se folosi de propriul autoturism, care îi afectează dreptul de proprietate și pentru care achită impozit, invocând în acest sens interesul său personal, nu doar cel profesional la care s-a raportat instanța de fond.
Intimata Instituția P.-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A., legal citată în recurs nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul astfel declarat, Curtea reține următoarele:
Cu privire la admisibilitatea unei astfel de cereri în materia contenciosului administrativ, Curtea reține că într-adevăr, deciziile de speță ale instanței supreme, se referă la incompatibilitatea măsurilor provizorii de drept comun, respectiv a ordonanței preșidențiale, cu specificul măsurilor provizorii în materia contenciosului administrativ, constând în suspendarea executării actului administrativ, care nu poate opera decât în circumstanțele expres prescrise de Legea nr.554/2004, iar în situația în care se solicită măsuri provizorii dintre cele prevăzute la art.581 C. proc. civ, relative la un act administrativ, fără a se solicita suspendarea executării acestuia, cum este cazul și în speța de față, instanța supremă a statuat că, de principiu, cererea este admisibilă, conform Deciziei nr.2462/17.05.2012, de care se prevalează recurenta.
În ceea ce privește motivația recurentei că, instanța de fond a argumentat în subsidiar și cu privire la inadmisibilitatea unei astfel de cereri, Curtea observă însă că motivația principală a sentinței recurate se referă la netemeinicia cererii reclamantei, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.581 C. proc. civ, situație care nu este de natură a se circumscrie vreunui caz de modificare sau casare a sentinței, dintre cele limitativ prevăzute de art.304 pct.1-9 C. proc. civ.
Așadar, cererea reclamantei se privește a fi admisibilă însă, în raport cu circumstanțele speței, apare ca fiind nefondată, așa cum în mod corect a reținut instanța fondului, pentru considerentele ce urmează:
Cererea de față are ca obiect obligarea pârâtei intimate Instituția P. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A., pe calea ordonanței preșidențiale la înmatricularea provizorie a autoturismului proprietatea reclamantei, indicat în cerere până la soluționarea definitivă a litigiului din dosarul nr._ având ca obiect obligarea definitivă a pârâtei la înmatricularea aceluiași autoturism, fără plata taxei prevăzute de Legea nr.9/2012, litigiu în care reclamanta a invocat în esență incompatibilitatea reglementării naționale cu dreptul european și jurisprudența națională în același sens.
Cele 3 condiții impuse de art.581 C. proc. civ. sunt urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului cauzei. Codul nu definește urgența, dar se referă la cazuri grabnice constând în păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere și la prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, iar în doctrină s-a considerat că „există urgență ori de câte ori dreptul părții care reclamă ar fi amenințat a se pierde cu totul, dacă această parte ar recurge la procedura obișnuită de judecată sau, cel puțin, ar suferi un prejudiciu imediat, atât de grav, încât să apară foarte greu de reparat” . Totodată, s-a arătat că paguba este iminentă pentru că încă nu s-a produs, dar se va produce cu siguranță dacă nu se schimbă împrejurarea invocată în cerere, iar în situația în care prejudiciul este doar eventual, cererea nu poate fi admisă (M. T., D. procesual civil, C. II, Ed. 2008, pag 201-202).
În cauză nu se poate spune că sunt îndeplinite aceste cerințe, având în vedere în primul rând reglementarea specifică cuprinsă în art.15 din Ordinul MAI nr.1501/2008, care se referă la eliberarea autorizației provizorii succesiv, pe o perioadă de cel mult 90 de zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.
Or, reclamanta nu poate invoca urgența și caracterul vremelnic al măsurii opunând reglementării naționale jurisprudența CJUE invocată în cerere, în condițiile în care această jurisprudență nu se referă în nici un fel la urgența soluționării unor astfel de cereri și nici la limitarea dreptului de proprietate, de care se prevalează reclamanta. Dimpotrivă, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența instanței europene, angajarea răspunderii statului pentru încălcarea unor drepturi protejate de legislația comunitară se face în baza principiului autonomiei procedurale, respectiv, în aplicarea dispozițiilor naționale aplicabile în ordinea internă a statelor.
Astfel, se constată că pe de-o parte, admiterea cererii provizorii a reclamantei ar conduce la prejudecarea fondului cauzei, având în vedere că aceasta se prevalează de același motive ca în litigiul de fond iar, pe de altă parte, cererea sa de obligare a pârâtei la „eliberarea în continuare a autorizațiilor provizorii, valabile câte 30 de zile”, până la soluționarea irevocabilă a litigiului amintit, adică până la un moment incert, apare ca fiind cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor naționale și fără existența unui temei al legislației europene care s-ar opune acestei reglementări, așa cum pretinde reclamanta.
În acest fel, așa cum a arătat pârâta în fața instanței de fond, s-ar obține o derogare de la prevederile legale, fără plata taxelor și depunerea documentele prevăzute de ordinul amintit și, mai mult, s-ar accepta riscul admiterii în circulație a unui autovehicul de genul celui achiziționat de reclamantă fabricat în anul 2001, cu a anumită uzură fizică și morală, fără inspecția tehnică periodică, pe o perioadă mult mai mare decât cea permisă de lege.
De altfel, reclamanta recurentă nu justifică în concret nici existența unui prejudiciu imediat, foarte greu sau imposibil de reparat, conform considerentelor anterioare, iar argumentele acesteia că respectivul autoturism este proprietatea sa și că îi este indispensabil pentru desfășurarea activității profesionale, nu sunt de natură să suplinească această cerință.
Concluzionând, că în speță cererea reclamantei nu justifică păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, și nici prevenirea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara, în sensul jurisprudenței și doctrinei în materie, sentința recurată apare ca fiind temeinică și legală, astfel că recursul va fi respins ca nefondat, în baza art.312 alin.1 C. proc. civ, și se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată părții căzute în pretenții, conform art.274 C. proc civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamantei Muler C. A. P. împotriva sentinței civile nr.934/21.02.2013 pr. de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata pârâta Instituția P. jud. A., SPCRPCIV.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.:MI./1.10.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./1.10.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4716/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5028/2013.... → |
|---|
