Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 20/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 2875/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 20.11.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială T. împotriva sentinței civile nr. 3660/23.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată C. Z., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat c.j. Zirbau L., pentru recurentă și avocat Zbîrcot D., pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise la care a anexat două înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 11.04.2012, sub nr._ reclamanta C. Z. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială T. a formulat acțiune împotriva refuzului nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la: stabilirea dreptului de alocație de stat pentru minorul C.-C. M. I., născut la data de 22.05.2010, începând cu luna următoare celei în care s-a născut acesta; plata sumei reprezentând alocația ce se cuvine minorului începând cu data de la care a luat naștere dreptul copilului la alocație și până în prezent; plata lunară a alocației până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor.
În fapt, minorul C.-C. M. I. s-a născut în Spania la data de 22.05.2010, rezultat din căsătoria reclamantei C. Z. cu C. Ș. I.. Ulterior nașterii minorului, reclamanta a depus la Agenția județeană pentru prestații sociale T. o cerere în vederea stabilirii dreptului la alocație în favoarea minorului, înregistrată la această instituție sub nr._/06.12.2010. La data de 06.07.2011, a primit cu titlu de răspuns adresa cu nr. F-1187/6754, prin care s-a învederat că România nu este stat prioritar cu plata alocației de stat, în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 883/2004.
A mai arătat că tatăl minorului nu desfășoară activitate în Spania, ci în România, fapt care, oricum, nu poate impieta asupra dreptului copilului la alocația de stat, consfințit de Legea nr. 61/1993. Mai mult decât atât, minorul domiciliază în România, alături de părinții săi, motiv pentru care îndeplinește condițiile impuse de lege în vederea stabilirii dreptului la alocație.
A menționat faptul că art. 68 din Regulamentul CE nr. 883/2004, invocat de către Agenția județeană pentru prestații sociale T. în cuprinsul adresei mai sus amintite, se referă la regulile de prioritate în situația cumulului de prestații familiale. Or, nu se arată ce altă prestație care cade sub incidența textului legal comunitar, de care beneficiază minorul C.-C. M. I., s-ar afla în cumul cu alocația de stat prevăzută de Legea nr. 61/1993. Având în vedere faptul că minorul nu beneficiază de drepturi achitate de către un alt stat membru, fiind rezident al statului român, apreciez că acesta are dreptul la alocația de stat prevăzută de actul normativ mai sus indicat.
Prin urmare, a formulat o cerere către instituția mai sus arătată, expediată prin poștă la data de 09.03.2012, prin care a solicitat acesteia să stabilească dreptul minorului la alocația de stat și, potrivit prevederilor art. 6 alin. 4 din Legea nr. 61/1993, să dispună plata sumei cu acest titlu ce se cuvine acestuia, începând cu luna următoare celei în care s-a născut copilul și până în prezent, în contextul în care cererea inițială s-a efectuat în data de 06.12.2010, iar alin. 5 al acestui text legal prevede posibilitatea plății acestui drept și pentru perioadele anterioare cererii, în limita a 12 luni. De asemenea, solicitarea de plată a alocației a fost efectuată și pentru viitor, până la împlinirea vârstei de 18 ani de către minor.
La data de 06.04.2012, Agenția județeană pentru plăți și inspecție socială T. a comunicat adresa cu nr. 2952/29.03.2012 că reclamanta nu a declarat că s-a întors în România, respectiv, că România nu este stat competent în contextul în care nu a solicitat acest drept în Spania.
A mai precizat că rezidența minorului în România a rezultat din însăși cererea adresată inițial instituției în vederea stabilirii dreptului la alocație de stat, iar în ceea ce privește statul competent, legea internă conferă acest drept oricărui minor care locuiește în România. Mai mult decât atât, apreciază că pârâta, în mod nejustificat și cu exces de putere refuză să admită cererea, fără a arăta pe ce prevederi legale se bazează refuzul său.
În drept, a invocat prevederile art. 1, art. 8, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 1, art. 6 din Legea nr. 61/1993.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtă s-a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, arătând că din documentele depuse de reclamantă la dosar a rezultat că în ultimii 2 ani a lucrat în afara țării, că nu a declarat că s-a întors înapoi în țară, iar în formularul E411 se stipulează că nu a primit alocația pentru copil în Spania, pentru că nu a solicitat și nici nu a avut dreptul.
Prin sentința civilă nr.3660/23.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantă, a stabilit dreptul de alocație de stat pentru minorul C.-C. M.-I., născut la data de 22 mai 2010 în Cambrils, Spania, CNP_, începând cu data de 1 iunie 2010, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei alocația de stat pentru minorul C.-C. M.-I. începând cu data de 1 iunie 2010 și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 22.05.2010 s-a născut în Spania minorul C.-C. I. M. (fila 7), având ca părinți pe reclamanta C. Z. și C. Ș. I., aceștia din urmă având, la data nașterii minorului, reședința în Spania unde tatăl minorului desfășura o activitate profesională.
Ulterior nașterii minorului C.-C. M. I. reclamanta și soțul acesteia au revenit în România și la data de 06.12.2010 au solicitat prin cererea nr._ stabilirea dreptului la alocație în favoarea minorului.
Prin adresa nr.F-1187/6754/06.07.2011 pârâta i-a comunicat reclamantei că potrivit art.68 alin.1(a) din Regulamentul CE 883/2004 are dreptul de a depune cerere în vederea primirii prestației familiale pentru minorul C.-C. M. I. în Spania, România nefiind stat prioritar cu plata alocației de stat.
Prin cererea din 09.03.2012 reclamanta a revenit cu solicitarea de plată a alocației de stat pentru minor, pârâta comunicându-i prin adresa nr.2952/29.03.2012 că România nu este stat competent pentru acordarea alocației pentru copil dacă acest drept nu a fost solicitat în Spania și ar fi fost stat competent doar dacă în Spania nu ar fi avut dreptul la alocație.
În temeiul art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 potrivit căruia ”orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată” reclamanta a formulat acțiune solicitând obligarea pârâtei la stabilirea dreptului de alocație de stat pentru minorul C.-C. M.-I. începând cu luna următoare celei în care s-a născut acesta și obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând alocația de stat pentru minor.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.61/1993 ”se instituie alocația de stat pentru copii ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor fără discriminare. (2) Beneficiază de alocație de stat pentru copii toți copiii în vârstă de până la 18 ani”.
Potrivit art.3 din Regulamentul CE nr.883/2004 care stabilește domeniul material de aplicare al regulamentului, acesta se aplică tuturor legislațiilor referitoare la ramurile de securitate socială privind ”(a) prestațiile de boală; (b) indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate; (c) indemnizațiile de invaliditate; (d) prestațiile pentru limită de vârstă; (e) prestațiile de urmaș; (f) prestațiile în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale; (g) ajutoarele de deces; (h) ajutoarele de șomaj; (i) prestațiile de prepensionare; (j) prestațiile familiale”.
Prin prestații familiale se înțelege potrivit art.1 lit. (z) din Regulament ”toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere sau de adopție prevăzute în anexa I”.
Conform acestor texte de lege dreptul la alocația pentru copii acordată de Legea nr.61/1993 de la naștere și până la împlinirea vârstei de 18 ani nu intră în categoria prestațiilor ce cad sub incidența Regulamentului CE nr.883/2004 invocat de pârâtă în justificarea refuzului de a stabili în favoarea minorului C.-C. M. I. dreptul la alocație. În plus, în prezent reclamanta și minorul au reședința în România, astfel că beneficiază de dreptul conferit de Legea nr.61/1993.
Față de considerentele anterior reținute, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, astfel că, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 rep. și art.1 și 6 din Legea nr.61/1993, a admis acțiunea și a stabilit dreptul de alocație de stat pentru minorul C.-C. M.-I., născut la data de 22 mai 2010 în Cambrils, Spania, CNP_, începând cu data de 1 iunie 2010. De asemenea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei alocația de stat pentru minorul C.-C. M.-I. începând cu data de 1 iunie 2010.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. a admis cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială T. solicitând admiterea recursului ca temeinic și legal și modificarea în tot a sentinței civile 3660/2012, emisa de Tribunalul T..
În motivare, recurenta a arătat că, conform legislației în vigoare art.68 alin.1 din Regulamentul (CE) 883/2004 „In cazul prestațiilor ce se plătesc de către mai mult de un stat membru cu titluri diferite ordinea de prioritate este dupa cum urmează: în primul rând drepturile dobândite în temeiul unei activități salariate sau independente, în al doilea rând, drepturile dobândite în temeiul primirii unei pensii si în ultimul rând drepturile dobândite în temeiul rezidentei.”
Din documentele existente la dosarul depus de reclamanta pentru obținerea alocației de stat pentru minorul Caruntu C. Mărio lonut.a rezultat ca:
-în ultimii doi ani a lucrat în afara României,
-nu a declarat ca s-a întors in România
-în formularul E 411 se stipulează ca nu a primit alocația pentru copil în Spania, pentru ca nu a solicitat si nu a avut dreptul.
În urma verificării documentelor depuse de reclamanta, prin adresa nr.2952 din 29.03.2012 i s-a comunicat petentei ca nu este stat competent daca nu a depus cererea, este stat competent doar daca nu ar fi avut dreptul, ori în cazul acesta nu a solicitat acest drept în Spania, unde a locuit si a lucrat.
În urma corespondentei purtate cu Agenția Naționala pentru Plați si Inspecție Sociala, prin adresele: 578/22.06.2010, 8336/11.08.2011, 5670/21.05.2012, forul recurentei tutelar i-a precizat faptul ca în cazul familiilor de cetățeni romani care desfășoară activități profesionale în state membre UE si nu au dreptul la prestații familiare în aceste state aceste familii vor primi alocație pentru copil în România conform legislației naționale dupa ce vor prezenta dovada ca nu au dreptul la aceasta prestație în statul de activitate. Dovada reprezintă fie formularul european E sau F fie o adeverința din partea instituției competente din statul membru de activitate sau rezidenta.
La emiterea sentinței civile nr. 3660/2012, pronunțată în data de 23 noiembrie 2012 de Tribunalul T., nu s-au luat în considerare prevederile Regulamentul (CE) 883/2004.
S-a menționat ca minorul Caruntu C. Mărio lonut, este născut la data de 22.05.2010, ori în aceea perioada reclamanta C. Z., conform formularului E 411, a exercitat o activitate profesionala în Spania pe perioada cuprinsa între 01.04._11, rezulta ca în aceea perioada avea domiciliul în Spania, mai mult la punctul 6 din cadrul formularului european E 411 se arata ca în perioada 01.03.2005 si pana la data completării formularului reclamanta locuia în Spania, rezulta ca era îndreptățita sa beneficieze de drepturile ce i se cuveneau din Spania.
S-a menționat ca a trimis Formularul E411 în Spania în data de 22.01.2013 pentru a fi informați privind dreptul la prestațiile familiale în statul de reședința al membrilor familiei.
În drept, au fost invocate dispozițiile Regulamentul (CE) 883/2004.
Reclamanta intimată, legal citată a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, și pe cale de consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de prima instanță.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Pârâta recurentă arată că reclamanta nu este îndreptățită sa beneficieze de drepturile de alocație de stat pentru minorul născut în Spania, întrucât în ultimii doi ani a lucrat în afara României, nu a declarat ca s-a întors in România, iar în formularul E 411 se stipulează ca nu a primit alocația pentru copil în Spania, pentru ca nu a solicitat si nu a avut dreptul, motiv ce nu poate fi primit de către Curte întrucât la fila 8 dosar fond se află corespondența purtată între reclamantă și pârâtă, respectiv adresa nr. 1187/6754/06.07.2011, din care reiese că reclamanta a înștiințat-o pe pârâtă că s-a întors în România, iar în formularul E 411, aflat la filele 22-26 dosar fond se stipulează ca minorul M. I. C. - C. nu a beneficiat de prestații familiale în Spania și nicidecum că nu s-a formulat cerere în acest sens, cum greșit afirmă pârâta.
Trebuie menționat că în Spania nu există alocație de stat pentru copii care să se acorde necondiționat tuturor copiilor, indiferent de veniturile părinților, așa cum se întâmplă în România sau în alte state europene. În Spania obțin ajutor pentru creșterea copilului, doar familiile care se încadrează în baremele de venit anual stabilite de Institutul Național de Securitate Socială.
Mai mult din adeverința nr.1443/30.10.2013 emisă de Liceul Teoretic ,,D. Voniga’’ . dosarul de recurs reiese că minorul C.-C. M. I. fregventează Grădinița cu program prelungit C., la grupa Mijlocie.
De asemenea tot la dosarul de recurs se află contractul de închiriere datat 19.10.2010 încheiat pe perioadă nedeterminată între reclamantă în calitate de chiriaș și Stepanescu M. în calitate de proprietar, din care reiese că reclamanta locuiește în România, respectiv Timișoara, Calea Șagului nr. 33 .> Pârâta recurentă mai arată că la emiterea sentinței recurate, nu s-au luat în considerare prevederile Regulamentul (CE) 883/2004, însă Tribunalul în mod corect a reținut că dreptul la alocația pentru copii acordată de Legea nr.61/1993 de la naștere și până la împlinirea vârstei de 18 ani nu intră în categoria prestațiilor ce cad sub incidența Regulamentului CE nr.883/2004 invocat de pârâtă în justificarea refuzului de a stabili în favoarea minorului C.-C. M. I. dreptul la alocația de stat.
Potrivit art.1 lit. (z) din Regulament prin prestații familiale se înțelege ”toate prestațiile în natură sau în numerar pentru acoperirea cheltuielilor familiei, cu excepția avansurilor din pensiile alimentare și a alocațiilor speciale de naștere sau de adopție prevăzute în anexa I”.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, alocația de stat se instituie „ca formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare”.
Având în vedere faptul că minorul nu beneficiază de drepturi achitate de către un alt stat membru, fiind rezident al statului român, Tribunalul în mod corect a apreciat că acesta are dreptul la alocația de stat prevăzută de actul normativ mai sus indicat.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială T. împotriva sentinței civile nr.3660/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta C. Z..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.B. -10.12.2013
Tehnored. A.D.B. –11.12.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: R. N.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1951/2013.... → |
|---|
