Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 5205/115/2012
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -21.02.2013
DECIZIA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. L. împotriva sentinței civile nr.1987/_ pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. al Municipiului Reșița și serviciul P. – Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și privat Reșița, având ca obiect anulare act administrativ.
Dată fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 07.11.2013 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea s-a amânat pentru 14.11.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1987/19.12.2012 Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamantul T. L. împotriva pârâților Serviciului P. - Direcția pentru Administrarea Domeniului P. si Privat al Municipiului Reșița și C. L. al Mun. Reșița, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul T. L., a respins cererea de obligare a reclamantului T. L. la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea Dispoziției nr. 197/11.06.2012, prin care a fost numit într-o funcție de execuție și reîncadrarea sa în funcția publică de conducere avută anterior emiterii HCL nr. 273/12.08.2010, respectiv aceea de Director executiv al Serviciului P. - Direcția pentru Administrarea Domeniului P. si Privat al Municipiului Reșița.
Instanța a constatat că la data de 17.05.2012, când s-a dispus, prin Dispoziția nr. 77/17.05.2012, suspendarea raportului de serviciu al reclamantului, pe perioada 18.05._12, pentru participarea la campania electorală, reclamantul avea funcția de Șef al Serviciului de Evidența, Actualizare și Control Patrimoniu din cadrul Serviciului P. - Direcția pentru Administrarea Domeniului P. si Privat al Municipiului Reșița.
Anexa 1 lit. B. la Legea nr.188/1999 enumără funcțiile publice de conducere, printre acestea regăsindu-se la punctul 7 aceea de șef serviciu. Așadar, reclamantul exercita, la momentul imediat anterior suspendării raporturilor de serviciu, o funcție publică de conducere.
Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 3 din Legea nr. 188/1999, Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici încetează în condițiile art. 97 din Legea nr. 188/1999, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții: a) de drept; b) prin acordul părților, consemnat în scris; c) prin eliberare din funcția publică; d) prin destituire din funcția publică; e) prin demisie.
Tribunalul a apreciat că, în speță, funcția publică de conducere a încetat prin acordul părților, ținând seama că reclamantul a solicitat suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la campania electorală, prin aceasta acceptând că trebuie să renunțe la funcția publică de conducere. În acest sens, art. 34 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 instituie interdicția, pentru funcționarii publici de conducere, de a candida pentru funcții de demnitate publică fără ca, în prealabil, să îi înceteze funcția publică de conducere.
De altfel, chiar reclamantul a indicat în cererea de suspendare a raportului de serviciu că este funcționar public în cadrul Serviciului P. - Direcția pentru Administrarea Domeniului P. si Privat al Municipiului Reșița, iar nu Șef serviciu.
Reclamantul nu își poate invoca propria incorectitudine pentru obținerea unui beneficiu, respectiv nu poate invoca lipsa unei cereri exprese de încetare a funcției de conducere, pe care era obligat să o formuleze, pentru a obține anularea Dispoziției de numire pe funcția de execuție și revenirea la funcția de conducere de director executiv, conform principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”(nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține un folos).
Raportul de serviciu al funcționarului public nu poate fi suspendat, în condițiile art. 95 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/1999, decât din funcția de execuție, iar nu din funcția publică de conducere, reclamantul fiind în deplină cunoștință de cauză la momentul formulării cererii de suspendare, asupra acestui aspect.
În privința excepției de nelegalitate invocată de reclamant tribunalul a reținut că aceasta vizează petitul subsecvent, referitor la reîncadrarea pe funcția publică de conducere de director executiv. Ținând seama de soluția dată cererii principale, instanța a respins excepția de nelegalitate, aceasta nefiind utilă soluționării cauzei, respectiv soluția dată cauzei nu depinde de actele administrative a căror nelegalitate se invocă.
În ceea ce privește cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, instanța a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 26/2012, (1) Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare.
(2) În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea:
a) ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale;
b) consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale”.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 12.09.2012, după . OUG nr. 26/2012, publicată în MO nr. 566 din 9 august 2012. Așadar, contractul de asistență juridică, pentru acest dosar, nu putea fi încheiat decât după data intrării în vigoare a OUG nr. 26/2012.
Instanța a constatat că, în cauză, Primarul Mun. Reșița (delegație fila 43) și, ulterior, directorul executiv al Serviciului P. - Direcția pentru Administrarea Domeniului P. si Privat al Municipiului Reșița(contract de asistență fila 87), au nesocotit dispozițiile art. 1 din OUG nr. 26/2012, încheind un contract de redactare, reprezentare și asistență juridică cu un avocat, deși cauza de față nu justifica încheierea unui asemenea contract.
În cauza de față, asistența juridică pentru pârâți putea fi asigurată prin consilierii juridici angajați, prima instanță constatând de asemenea că, în factura fiscală nr. 18/02.10.2012(fila 56) emisă pentru evidențierea onorariului de apărător, apare ca și cumpărător al serviciilor de asistență juridică Municipiul Reșița, care nu este parte în acest proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând în fața instanței de recurs și excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 și 7 din HCL Reșița nr.273/12.08.2010.
Se arată astfel că în mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții de nelegalitate întrucât aceasta reprezenta un mijloc procedural de contestare a legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care s-a prevalat partea adversă iar instanța de fond avea obligația să se pronunțe mai întâi asupra acesteia conform art. 137 alin.1 C.p.c.
Dispozițiile invocate sunt nelegale întrucât printr-o hotărâre de consiliu local s-a dispus schimbarea reclamantului dintr-o funcție publică de director executiv și trecerea pe funcția publică de șef serviciu, în condițiile în care Legea nr.215/2001 nu stabilea în atribuția consiliului local dreptul de a modifica raportul de serviciu pentru conducătorii serviciilor publice de interes local, aceste atribuții aparținând conform art. 63 alin.1 Primarului.
Un alt motiv de recurs l-a constituit faptul că dispoziția 197/11.06.2012 contestată în prezenta cauză nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care a fost emisă și nu a fost comunicată în termenul legal, conform art. 101 alin.2 din Legea nr.188/1999, dispoziția fiind emisă la 11.06.2012 înmânată reclamantului la 14.08.2012 iar modificarea raportului de serviciu a operat tot de la 11.06.2012, iar instanța de fond nu a analizat legalitatea întocmirii și comunicării deciziei.
Al treilea motiv de recurs invocat de reclamant vizează faptul că motivarea primei instanțe cuprinde aprecieri contradictorii în condițiile în care s-a reținut că funcția publică de conducere a încetat prin acordul părților la data solicitării reclamantului de suspendare a raportului de serviciu pentru că un asemenea acord presupunea o procedură clar delimitată în lege iar pe de altă parte, reclamantul nu și-a dat niciodată acordul pentru renunțarea la funcția de conducere, neexistând un act administrativ emis de instituție în acest sens.
Recurentul mai susține că în mod nelegal s-a realizat trecerea sa definitivă ca șef serviciu printr-o hotărâre de consiliu local, hotărâre ce nu i-a fost comunicată, că și-a dat acordul pentru desfășurarea activității de șef serviciu doar pentru o perioadă de 6 luni la expirarea căreia trebuia să revină pe funcția publică de conducere de director executiv.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimații au solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, arătând că acesta a formulat tardiv excepția de nelegalitate în condițiile în care a luat la cunoștință de conținutul HCL nr.273/2010 chiar de la data emiterii acesteia, astfel că termenul de 6 luni menționat de Legea nr.554/2004 a fost încălcat.
Pe fondul cauzei intimații au arătat că reclamantul a ocupat o funcție publică de conducere, respectiv Director executiv, pentru ca prin HCL nr.273/2010 să fie eliberat din funcția respectivă și să fie numit definitiv în funcția publică de conducere de Șef serviciu la S. Evidență Actualizare și Control Patrimoniu. Reclamantul a solicitat suspendarea raportului de serviciu pentru participarea la campania electorală dar o asemenea suspendare putea funcționa doar în situația unei funcții publice de execuție, conform art. 95 alin.1 lit.b din Legea nr.188/1999 și ca atare reluarea raporturilor de serviciu s-a făcut în aceleași condiții.
Reclamantul nu poate pretinde ca reluarea raporturilor de serviciu să se realizeze pe o funcție publică de conducere, în condițiile în care Legea nr.188/1999 condiționa participarea funcționarilor publici de conducere la campania electorală de încetarea raporturilor de serviciu ale acestora.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind.1 C.p.c. Curtea reține că recursul este întemeiat în parte, după cum urmează:
Reclamantul T. L. a fost numit prin Dispoziția Primarului Municipiului Reșița nr._/06.12.2007 în funcția publică de conducere de Director executiv al Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și privat al Municipiului Reșița din subordinea Consiliului L. Reșița, pentru ca ulterior prin Hotărârea Consiliului L. Reșița nr.273/12.08.2010 art.6, reclamantul să fie eliberat din funcția publică de conducere deținută anterior, fiind numit pe funcția publică de conducere de Șef Serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu.
Prin HCL nr.64/29.03.2011 s-a modificat art. 6 din HCL nr.273/12.08.2010 stabilindu-se că Directorul executiv al Serviciului public „Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița va fi eliberat din funcția publică de conducere și va fi numit definitiv pe funcția publică de conducere de Șef serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu”.
Reclamantul și-a dat acordul pentru trecerea definitivă pe funcția publică de conducere de Șef serviciu după cum rezultă și din acordul scris consemnat în actul de la fila 64 dosar fond, înregistrat la 13.08.2010 iar prin dispoziția nr.103/28.02.2011 emisă de Directorul Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița i s-a stabilit încadrarea salarială conformă funcției publice de conducere de șef serviciu.
Reclamantul a înregistrat sub nr.6554/3.05.2012 cererea de suspendare a raporturilor de serviciu în baza art. 95 alin.1 lit.d din Legea nr.188/1999 pentru participarea la campania electorală, iar prin dispoziția nr.77/17.05.2012 emisă de Directorul Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița s-a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantului pe perioada 18.05 - 10.06.2012, pentru ca ulterior prin Dispoziția nr.197/11.06.2012 reclamantul să fie reîncadrat, de data aceasta, pe funcția publică de execuție de Inspector clasa I grad profesional superior, gradația 5, clasa de salarizare 59 și coeficientul de ierarhizare 4,19 la C. Financiar contabil și Venituri.
Reclamantul a contestat dispoziția în cauză solicitând anularea acesteia și reîncadrarea pe funcția de Director executiv deținută anterior, invocând în principal două aspecte:
Primul este legat de faptul că și-a păstrat în permanență calitatea de Director executiv al Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița iar hotărârile de Consiliu local prin care a fost numit șef serviciu sunt nelegale, solicitând anularea acestora pe calea excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr.554/2004, iar pe de altă parte, reclamantul a arătat că nu i s-a comunicat niciodată măsura numirii în funcția publică de șef serviciu, măsură ce este nelegală întrucât s-au încălcat dispozițiile art.63 alin.5 și 7 din Legea nr.215/2001, întrucât numirea conducătorilor serviciilor publice de interes local se realiza de către Primar, acesta având competența și în ceea ce privește modificarea raportului de serviciu ale acestora, atribuții ce nu intrau în competența Consiliului local.
Cu privire la excepția de nelegalitate a art. 6 și 7 din HCL Reșița nr.273/12.08.2010, modificată ulterior prin HCL Reșița nr.309/30.08.2010 și, respectiv, nr.64/29.03.2011, Curtea reține că potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.554/2004 excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc procedural de apărare prin care partea căreia i se opune un act administrativ înțelege să invoce nelegalitatea acestuia, supunând cenzurii instanței de contencios administrativ analiza actului prin raportare la lege, respectiv la actele juridice cu forță superioară.
În speță, reclamantul a invocat nelegalitatea dispozițiilor cuprinse în „HCL Reșița nr.273/12.08.2010 prin care în urma reorganizării Serviciului public Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița”, reclamantul a fost eliberat din funcția de Director executiv al acestei direcții, fiind numit definitiv pe funcția publică de conducere de Șef serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu.
Actul administrativ atacat are indubitabil un caracter individual, Curtea reținând că excepția de nelegalitate reprezintă o procedură accesorie cererii principale, directe, de anulare a actului administrativ, neputând fi invocată împotriva unui act ce putea fi contestat pe calea acțiunii în anulare cu privire la care a expirat termenul legal, sens în care s-a pronunțat și ÎCCJ –Secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.761/7.03.2006.
Curtea mai reține că excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare și nu poate fi transformată într-un instrument de prejudecare a fondului acțiunii în afara cadrului procesual firesc, cu alte cuvinte, de vreme ce este vorba despre un act administrativ individual ce viza implicit și situația reclamantului, acesta avea posibilitatea atacării pe cale directă în conformitate cu art. 1 alin.1 din Legea nr.554/2004, pentru a obține anularea hotărârii de Consiliu local respective. Câtă vreme nu a uzat de această posibilitate în termenul legal, instanța apreciază că nu este permisă nici invocarea excepției de nelegalitate cu privire la același act, pentru că astfel s-ar ajunge ca subiecții de drept ai unor acte administrative unilaterale să poată oricând supune cenzurii instanței de contencios administrativ legalitatea actelor în discuție cu încălcarea astfel a termenelor reglementate de art. 11 din Legea nr.554/2004.
Instanța nu poate reține nici apărările reclamantului potrivit cărora acesta nu a avut cunoștință despre hotărârea de Consiliu local atacată, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, reclamantul având reprezentarea faptului că exercită cu caracter temporar funcția de șef serviciu, întrucât după cum s-a arătat anterior, reclamantul și-a manifestat acordul scris pentru numirea definitivă în funcția publică de conducere de șef serviciu, iar pe seama acestuia au fost emise dispozițiile de încadrare salarială nr.309/28.09.2010 și nr.103/28.02.2011 emise de directorul Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița, încadrare salarială raportată la funcția publică de conducere de șef serviciu și de asemenea raportul de evaluare aferent anului 2011 a vizat activitatea reclamantului desfășurată în funcția publică de conducere de șef serviciu. Pe de altă parte instanța mai reține că hotărârile de Consiliu local în discuție au fost comunicate Serviciului public unde activa reclamantul îndeplinindu-se astfel și condiția comunicării actului administrativ individual către subiecții de drept cărora li se adresează (art. 13 din HCL nr.273/2010, art.18 HCL 64/2011).
Curtea concluzionează astfel că reclamantul avea posibilitatea contestării hotărârilor de Consiliu local pe calea acțiunii în anulare directă reglementată de art. 1 alin.1 și art. 8 alin.1 din Legea nr.554/2004, iar după expirarea termenului pentru atacarea acestora reclamantul nu mai poate invoca excepția de nelegalitate cu privire la aceleași acte administrative.
Rămânând statuat că reclamantul, la data formulării cererii de suspendare a raporturilor de serviciu pentru participarea la campania electorală, îndeplinea funcția publică de conducere de Șef serviciu la Șef serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu, instanța urmează a stabili dacă la reluarea raporturilor de serviciu, reclamantul a fost corect reîncadrat pe o funcție publică de execuție.
Sub acest aspect se observă că autoritatea pârâtă invocă faptul că în conformitate cu art. 34 alin.3 din Legea nr.188/1999, republicată, funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea în condițiile legii a raporturilor de serviciu, ori câtă vreme reclamantul a solicitat suspendarea raporturilor de serviciu iar nu încetarea acestora, așa cum ar fi trebuit conform art. 34 alin.3 din Legea nr.188/1999, înseamnă că și-a asumat ipoteza conform căreia, la data formulării cererii de suspendare îndeplinea o funcție publică de execuție, astfel încât și reluarea raporturilor de serviciu s-a realizat în privința reclamantului prin numirea acestuia într-o funcție publică de execuție.
Curtea reține că dispoziția nr.197/11.06.2012 a directorului Direcției pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița prin care reclamantul a fost reîncadrat pe o funcție publică de execuție este nelegală pentru următoarele considerente:
Potrivit art.34 din Legea nr.188/1999, republicată funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate publică, în condițiile legii (al.1).
Înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot fi numiți în funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu (alin.2) iar alin.3 statuează că înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.
De asemenea, art. 95 alin.1 lit.d din același act normativ stabilește că raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public pentru participare la campania electorală.
Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege instanța concluzionează că în cazul funcționarilor publici de conducere, aceștia pot candida sau pot fi numiți într-o funcție de demnitate publică, numai după încetarea raporturilor de serviciu, iar în cazul în care funcționarii publici de conducere candidează pentru funcții publice dar care nu fac parte din categoria demnităților publice, atunci li se aplică disp.art. 95 alin.1 lit.d, privind suspendarea raporturilor de serviciu, în caz contrar dispozițiile art. 95 alin.1 lit.d din Legea nr.188/1999 fiind lipsite de orice efect în privința funcționarilor publici de conducere. Astfel, dacă s-ar acredita teza potrivit căreia pentru funcționarul public de conducere candidatura la orice funcție publică electivă presupune încetarea în prealabil a raporturilor de serviciu, atunci dispoziția art. 95 alin.1 lit.d ar fi inutilă, nepunându-se problema suspendării raporturilor de serviciu, câtă vreme acestea trebuiau să înceteze de drept. De aceea Curtea apreciază că în cazul funcționarilor publici de execuție, regula este că acestora le este permisă numirea sau alegerea într-o funcție de demnitate publică sau în altă funcție eligibilă cu obligarea la suspendarea raporturilor de serviciu pe parcursul participării la campania electorală iar în cazul funcționarilor publici de conducere participarea la campania electorală se face cu încetarea de drept în prealabil a raporturilor de serviciu numai când este vorba despre alegerea într-o funcție de demnitate publică. În speță însă se observă că reclamantul a participat la alegerile locale pentru funcția de consilier local, iar din Statutul aleșilor locali reglementat prin Legea nr.393/2004, nu rezultă că în fapt consilierii locali îndeplinesc funcții de demnitate publică, ci aceștia exercită o funcție de autoritate publică conform art. 25 din Legea nr.215/2001, republicată.
Curtea concluzionează astfel că, de vreme ce reclamantul a candidat pentru o funcție de autoritate publică și nu de demnitate publică, chiar dacă îndeplinea o funcție publică de conducere, nu îi erau aplicabile disp.art. 34 alin.3 din Legea nr.188/1999 republicată, ci îi erau aplicabile disp.art. 95 alin.1 lit.d din același act normativ, astfel încât la reluarea raporturilor de servicii, după încetarea suspendării, acesta trebuia să îndeplinească funcția publică de conducere deținută anterior, respectiv aceea de Șef serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu și din această perspectivă numirea reclamantului într-o funcție publică de execuție apare ca fiind nelegală.
Rezultă așadar că soluția primei instanțe care a menținut dispoziția nr.197/11.06.2012 este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 C.p.c. astfel încât în conformitate cu art. 312 alin.1 și 3 C.p.c. se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul anulării dispoziției nr.197/11.06.2012 emisă de C. L. Reșița – S. P. „Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița”.
Deși s-a dispus anularea dispoziției de încadrare a reclamantului într-o funcție publică de execuție, instanța va respinge petitul din acțiunea principală referitor la reintegrarea în funcția publică de conducere de director executiv, întrucât așa cum s-a arătat anterior, la data suspendării raporturilor de serviciu, reclamantul îndeplinea funcția publică de conducere de Șef serviciu la S. evidență, actualizare și control patrimoniu iar nu aceea de director executiv, astfel încât nu este posibilă reintegrarea acestuia pe funcția solicitată prin petitul 2 al acțiunii introductive. Curtea va menține astfel sentința primei instanțe în ceea ce privește respingerea petitului privind reintegrarea și implicit și cel privind acordarea drepturilor salariale aferente funcției de director executiv și totodată se vor menține și dispozițiile sentinței recurate privind respingerea excepției de nelegalitate.
Curtea apreciază totodată că este corectă soluția primei instanțe privind respingerea cererii pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată întrucât pârâții au nesocotit disp.art. 1 din OUG nr.26/2012 potrivit cărora autoritățile administrației publice locale nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și /sau de reprezentare, prezenta acțiune fiind introdusă după . OUG nr.26/2012. Nu pot fi reținute susținerile pârâților potrivit cărora contractul de asistență juridică a fost încheiat anterior intrării în vigoare a OUG nr.26/2012 întrucât Curtea observă că deși contractul de asistență juridică este încheiat la 07.06.2012, anterior introducerii prezentei acțiuni, la baza lui a stat HCL Reșița nr.35/2012 în condițiile în care acest contract de asistență juridică este încheiat de Municipiul Reșița prin primar și vizează litigiile în care participă unitatea administrativ teritorială în calitatea sa de persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
În speță, litigiul se poartă cu C. L. al Municipiului Reșița și serviciul public subordonat acestuia, respectiv Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița, autorități care nu sunt semnatarele contractului de asistență juridică invocat în cauză și cărora le sunt aplicabile prevederile HCL Reșița nr.209/30.10.2.012 (ulterioară HCL Reșița nr.35/2.02.2012), prin care au fost mandatați consilierii locali S. A. și M. N. să reprezinte C. local în fața instanțelor de judecată.
Față de disp.art. 274 și urm.C.p.c., se va lua act de faptul că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul T. L. împotriva sentinței civile nr.1987/19.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații C. L. Reșița – S. P. – Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Dispune anularea dispoziției nr. 197/11.06.2012 emisă de C. L. Reșița – S. P. „Direcția pentru Administrarea Domeniului P. și Privat al Municipiului Reșița”.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică din 14.11.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. A. P.
GREFIER
F. C.
Red. .
Thred.FC-20 .11.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător:Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6831/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 760/2013.... → |
|---|
