Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 1343/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1343/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 11659/30/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1343
Ședința publică din 20.03.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta B. A. L. M. împotriva sentinței civile nr.1813/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. Județean T., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat G. C., pentru recurentă, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 14.03.2013, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentanta recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială, chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /17.12.2010, reclamanta B. A. L. M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul C. Judetean Timis, să se pronunțe o hotărâre prin care:
-să se dispună anularea dispoziției nr. 285 privind stabilirea măsurilor pentru aplicarea prevederilor pct. 5 din Decizia nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T., emisă de pârât la 16.11.2010, respectiv, a Anexei nr. 4 a dispozitiei, constând în Somația de plată nr. 15.435/23.11.2010, și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la restituirea sumei menționate în aceste acte administrative;
-obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că începând cu data de 01.01.2003 și până la data de 01.03.2010 a ocupat o funcție publică de execuție în cadrul Consiliului Județean T.; prin Dispoziția nr. 124/04.07.2003 a fost reîncadrată în funcția publică de Consilier, clasa 1, grad principal conform Legii nr. 161/2003, urmând ca la începutul anului 2005 să primească încadrarea de Consilier superior, funcție pe care a ocupat-o până la data de 01.03.2010; la data de 01.03.2010, raportul sau de serviciu a încetat prin acordul părților, așa cum rezultă din Dispoziția Consiliului Județean T. nr. 59/04.03.2010, ocazie cu care s-a emis Nota de lichidare a datoriilor nr. 3307/17.03.2010 de unde a rezultat că reclamanta nu datora la acea dată instituției pârâte nicio sumă de bani.
Reclamanta a arătat ca, urmare a Deciziei nr. 49/30.07.2010 a Camerei de Conturi a Județului T. și Referatului nr._/19.10.2010 al Directei Buget Finanțe, s-a emis Dispoziția nr. 285 privind stabilirea măsurilor pentru aplicarea prevederilor pct. 5 din Decizia nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T. emisă de pârât la 16.11.2010; prin această din urmă dispoziție, s-a stabilit faptul că se impută funcționarilor publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean T. sumele acordate necuvenit în anul 2009, potrivit anexei nr. 1. Totodată, s-au stabilit sumele care s-ar fi încasat necuvenit în anul 2009 de către personalul contractual din aparatul de specialitate și personalul care nu se mai află în raporturi de muncă cu C. Județean T., potrivit anexei nr. 2 și anexei nr. 3; de asemenea, potrivit aceleiași dispoziții s-a dispus somarea personalului să restituie sumele încasate până la data de 30 decembrie 2010, potrivit modelului de somație prevăzut la anexa nr. 4.
Astfel, în ceea ce o privește, conform Anexei nr. 4 la Dispoziția nr. 285/16.11.2010, a arătat ca s-a emis Somația de plată nr. 15.435/23.11.2010, comunicată la 26.11.2010, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că ar trebui să restituie suma de 5.476 lei, cu titlu de sumă nedatorată, termenul limită pentru restituirea sumei fiind data de 30 decembrie 2010.
Reclamanta a apreciat ca dispoziția contestata este nelegala si netemeinica, deoarece:
- sumele imputate ca fiind pretins nedatorate, primite în cursul anului 2009, au fost negociate și prevăzute expres în contractul colectiv de muncă al instituției pârâte, Conform Anexei nr. 3 la Dispoziția nr. 285/16.11.2010 a Consiliului Județean T.; aceste sume reprezintă sporuri privind menținerea sănătății și securității în muncă, sporuri de fidelitate și prime speciale acordate în cursul anului 2009 si au fost acordate in mod legal, sens in care invoca dispozițiile art. 72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevederile HG nr. 833 /2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective; din interpretarea acestor dispoziții legale, a rezultat faptul că instituțiile publice și funcționarii publici care își exercită activitatea în cadrul acestora, pot încheia în mod valabil acorduri colective prin care să se stabilească măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, precum și alte măsuri decât cele prevăzute de lege; totodată, în conformitate cu art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă „Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale”; per a contrario, în situația în care prin contractul colectiv de muncă stabilesc drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, acestea se pot negocia liber, conform principiilor autonomiei de voință, egalității și libertății contractuale prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 130/1996;
- aceste drepturi au fost stabilite prin negociere si prevăzute în mod expres în cadrul Contractului colectiv de muncă la nivelul instituției pârâte înregistrat la Direcția de Muncă si Protecție Socială T. sub nr. 304/22.06.2007; mai mult, acordarea acestor sporuri și drepturi speciale către funcționarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Consiliului județean T., a fost aprobată în mod expres prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 123/2007, iar cheltuielile aferente acordării acestor drepturi au fost prevăzute și aprobate în cadrul bugetului aferent anului 2009, conform Hotărârii Consiliului județean T. nr. 28/2009;
- ori, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, raportat la art. 969 C.civ. „Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", fapt consfințit cu valoare de principiu șl de către art. 41 alin. 5 din Constituția României care prevede faptul că „ Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”;
- hotârările Consiliului județean mai sus menționate nu au fost vreodată anulate sau revocate, iar prevederile contractului colectiv de muncă nu au fost modificate sau anulate până în prezent, sens în care acestea produc în continuare efecte juridice depline în condițiile legii;
- pârâtul a recunoscut în mod expres nelegalitatea măsurilor luate prin Dispoziția nr. 285/16.11.2010 a Consiliului Județean T., întrucât a formulat la rândul său o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat, printre altele, anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 49/30.07.2010 a Camerei de Conturi a Județului T. care stă la baza dispoziției atacate;
- actul administrativ contestat nu poate produce efecte retroactive în condițiile legii, invocând disp. art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului raportate la disp. art. 15 alin. 2 din Constituția României, precum si jurisprudența ICCJ - Decizia nr. 1658/20 martie 2007; astfel, chiar în situația în care prin Decizia nr. 49/30.07.2010 a Camerei de Conturi a Județului T. și, ulterior, prin Dispoziția nr. 285/16.11.2010 a Consiliului Județean T., s-ar fi reținut faptul că drepturile stabilite în contractul colectiv de muncă, constând în sporuri pentru menținerea sănătății și securității în muncă, sporurile de fidelitate și prime speciale acordate funcționarilor publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean T. în cursul anului 2009, nu ar fi fost conforme legislației în vigoare, aceste acte administrative ar fi putut produce efecte doar pentru viitor, ulterior emiterii acestora, nicidecum nu vor putea influența în mod valabil prestațiile deja executate aferente drepturile cuvenite funcționarilor publici în cursul anului 2009;
- în sarcina sa, nu se poate reține nicio culpă pentru antrenarea răspunderii civile de către instituția pârâtă, așa încât aceasta nu poate fi antrenata, sens in care invoca disp. art. 84 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici;
- obligativitatea existenței culpei funcționarului public pentru antrenarea răspunderii civile prevăzute de art. 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici este consacrată și prin Decizia civilă nr. 1658/20 martie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție a României; ori, în condițiile în care si-a îndeplinit, în mod corespunzător, obligațiile profesionale și si-a exercitat atribuțiile încredințate de către pârâtă în cursul anului 2009, sumele imputate fiind încasate conform contractului colectiv de muncă negociat și semnat de către C. Județean T., nu i se poate imputa nicio culpă în producerea prejudiciului astfel reclamat;
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, in principal, suspendarea judecarii cauzei pana la soluționarea irevocabila a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Timis, dosar ce are ca obiect – anularea deciziei nr. 49/2010 a Camerei de Conturi.
Referitor la fondul cauzei, pârâtul a arătat că măsurile de recuperare a sumelor stabilite de organul de control sunt obligatorii atâta timp cat nu s-a constatat nelegalitatea sau netemeinicia deciziei ce le prevede.
Prin sentința civilă nr. 1813/01.06.2012, Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În urma unui control efectuat în cadrul instituției parate, de către Camera de Conturi Timis, s-a constatat că, în cursul anului 2009, funcționarii publici ai acestei instituții au beneficiat, in mod nelegal, de sume lunare reprezentând drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, ce nu au fost prevăzute in actele normative care au reglementat salarizarea in sectorul bugetar.
În aceste împrejurări, s-a emis Decizia nr. 49/30.07.2010 de către Camera de Conturi a Județului T., in cuprinsul căreia, la punctul 5, s-a dispus obligarea ordonatorului principal de credite - în persoana președintelui Consiliului Județean T. - să stabilească întinderea pretinsului prejudiciu rezultat de plata în anul 2009 a unor drepturi salariale și sporuri speciale către funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al pârâtului și, în consecință, să dispună măsuri pentru recuperarea prejudiciului.
Ulterior, prin Referatul nr._/19/10.2010 al Directei Buget Finanțe din cadrul instituției parate, s-a stabilit cuantumul prejudiciului pentru fiecare funcționar în parte, fiind emisa Dispoziția nr. 285/16.11.2010, privind stabilirea măsurilor pentru aplicarea prevederilor pct. 5 din Decizia nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T..
Prin această din urmă dispoziție, s-a stabilit faptul că se impută funcționarilor publici din aparatul de specialitate al Consiliului Județean T., sumele acordate necuvenit în anul 2009, potrivit anexei nr. 1; totodată, s-au stabilit sumele care s-ar fi încasat necuvenit în anul 2009 de către personalul contractual din aparatul de specialitate și personalul care nu se mai află în raporturi de muncă cu C. Județean T., potrivit anexei nr. 2 și anexei nr. 3.
Conform Anexei nr. 4 la Dispoziția nr. 285/16.11.2010, reclamanta B. A. L. M. trebuia să restituie suma de 5.476 lei, pana la data de 30 decembrie 2010.
Analizând legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu se conturează motive care să justifice anularea acestuia.
Astfel, așa cum s-a aratat anterior, dispozitia contestata de reclamanta are la baza decizia nr. 49/30.07.2010 de către Camera de Conturi a Județului T..
Legalitatea si temeinicia acestei decizii au format obiect al dosarului nr._ al Tribunalului T., iar prin decizia civila nr. 1808/14.12.2011 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat in mod irevocabil, ca nu exista motive care sa conducă la anularea acesteia.
Prin urmare, orice hotărâre ulterioară în privința acestei chestiuni - prin care o instanță ar statua într-un alt mod - ar fi de natură să determine, atât o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenție – întrucât ar înfrânge și principiul securității raporturilor juridice (a se vedea, exemplificativ, în sensul celor de mai sus, Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 23 septembrie 2008 în cauza A. împotriva României – Cererea nr. 4351/02, pragrafele 39-46 și 28-38).
În ce privește celelalte motive de nelegalitate ale dispoziției, invocate de reclamanta, sub aspectul faptului ca un act administrativ nu poate retroactiva, precum si ca in lipsa culpei functionarului public, nu poate fi angajata raspunderea acestuia, instanta de fond a constatat ca acestea nu pot fi retinute.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a retinut ca disp. art. 84 al. 1 lit. a din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare preved ca:”răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează”, in timp ce disp. art. 85 al. 1 din acelasi act normativ –„Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile.”
Ori, in speta, nu a putut fi retinuta lipsa culpei functionarului public (vinovăția manifestându-se și prin culpă, cu sau fără prevedere), in conditiile in care sumele pe care le-a incasat, nu i se cuveneau.
Nici susținerea referitoare la retroactivitatea dispoziției contestate nu a putut fi reținută, întrucât aceasta se referă la restituirea unor sume de bani încasate într-o perioadă anterioară, sume ce nu se cuveneau, fără a produce efecte pentru trecut.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta B. A. L. M. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reclamantei.
În motivare, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 ale Legii nr. 84/14.06.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I din data de 15.06.2012, "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariată stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii".
Art. 1 al aceleiași legi dispune că legea "se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a)contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b)hotărârilor consiliilor locale și județene;".
În speță, reclamanta a făcut parte din categoria personalului din sectorul bugetar, deținând calitatea de funcționar public începând cu data de 01.01.2003 și până la data de 01.03.2010 în cadrul Consiliului Județean T..
Veniturile a căror restituire s-a dispus prin Dispoziția nr. 285/16.11.2010 și, respectiv, prin Anexa nr. 4 la această dispoziție, constând în Somația de plată nr. 15.435/23.11.2010 emise de Consiliului Județean T. au fost stabilite și acordate reclamantei în cursul anului 2009, în temeiul Contractului colectiv de muncă la nivelul instituției pârâte înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială T. sub nr. 304/.22.06.2007.
Mai mult, acordarea acestor sporuri si drepturi speciale către funcționarii publici si personalul contractual din aparatul de specialitate al Consiliului Județean T. a fost aprobată în mod expres prin Hotărârea Consiliului județean nr. 123/2007, iar cheltuielile aferente acordării acestor drepturi au fost prevăzute și aprobate în cadrul bugetului aferent anului 2009, conform Hotărârii Consiliului Județean T. nr. 28/2009.
Este de menționat faptul că hotărârile Consiliului Județean mai sus menționate nu au fost vreodată anulate sau revocate, iar prevederile contractului colectiv de muncă nu au fost modificate sau anulate până în prezent, sens în care acestea produc în continuare efecte juridice depline în condițiile legii.
Având în vedere faptul că Legea nr. 84/14.06.2012 este de imediată aplicare, precum și faptul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru exonerarea reclamantei de la plata sumei stabilite prin Dispoziția nr. 285/16.11.2010 și, respectiv, prin Anexa nr. 4 la această dispoziție, constând în Somația de plată nr. 15.435/23.11.2010 emise de Consiliului Județean T., emise drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii prin Decizia nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T..
În drept, reclamanta invocă disp. Art. 304 pct. 9 C. pr. civilă
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței primei instanțe.
În considerente, s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 1813/CA/01.06.2012, Tribunalul T. a respins acțiunea recurentei pe motiv că actul administrativ contestat de aceasta este legal și temeinic, fiind emis în baza Deciziei nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T.. Recurenta solicită admiterea recursului, anularea Dispoziției nr. 285/2010, Anexa nr.4, respectiv a Somației de plată nr._/2010, cu cheltuieli de judecată. În motivare, recurenta invocă prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, care, în art. 2 alin. (1), prevede "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii".
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, urmând să îl respingă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamanta recurentă în motivarea recursului, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 ale Legii nr. 84/14.06.2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I din data de 15.06.2012, "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salariată stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii", motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât legea menționată doar exonerează de la plată sumele pe care personalul din sectorul bugetar ar fi trebuit să le achite ca urmare a constatărilor Curții de Conturi și nu stabilește că aceste constatări sunt ilegale sau netemeinice.
Astfel, raportat la obiectului prezentei cauze, nu există motiv de nelegalitate pentru a fi dispusă anularea Dispoziției nr. 285/2010, privind stabilirea măsurilor pentru aplicarea prevederilor pct. 5 din Decizia nr. 49/2010 a Camerei de Conturi a Județului T., emisă de pârât la 16.11.2010, respectiv, a Anexei nr. 4 a dispozitiei, constând în Somația de plată nr. 15.435/23.11.2010, întrucât legalitatea si temeinicia acestei decizii a format obiect al dosarului nr._ al Tribunalului T., iar prin decizia civila nr. 1808/14.12.2011 a Curții de Apel Timișoara, s-a constatat in mod irevocabil, ca nu exista motive care sa conducă la anularea acesteia.
Astfel, in cuprinsul acestei hotărâri, s-a reținut că drepturile și sporurile acordate de pârât prin contractul colectiv de muncă nr. 304/22.06.2007, funcționarilor publici și personalului contractual ce își desfășoară activitatea în cadrul instituției, nu sunt prevăzute de actele normative ce reglementează salarizarea în sectorul bugetar; ori, acest aspect este esențial, deoarece nici funcționarii publici și nici personalul contractual plătit din fonduri bugetare nu poate încasa drepturi salariale care nu sunt stabilite prin dispoziții legale; în cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 și nu pot fi negociate prin acord colectiv, nefiind cuprinse în enumerarea dată de art. 72 al. 1 din aceiași lege, care prevede, limitativ, măsurile ce pot face obiectul acordului.
Prin urmare, cu ocazia examinării litigiului ce a avut ca obiect anularea deciziei camerei de Conturi T., Curtea de Apel Timișoara a statuat, în mod irevocabil, asupra tuturor criticilor de nelegalitate invocate de reclamantă, acestea fiind supuse controlului instanței de judecată, în dosarul sus-indicat.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta B. A. L. M. împotriva sentinței civile nr. 1813/01.06.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul C. Județean T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.B. 08.04.2013
Tehnored. A.D.B./ 10.04.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul T.
Judecător: L. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1116/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8182/2013.... → |
|---|
