Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 721/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 721/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 4961/108/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 17.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.721
Ședința publică din 26 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare împotriva sentinței civile nr.2813/13.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat N. I., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
Dată fără citarea părților.
Se constată depuse la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 21.02.2013 concluzii scrise din partea reclamantului intimat.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 19 februarie 2013 încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța a amânat pronunțarea la 26 februarie 2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 05.10.2011, reclamantul N. I. în contradictoriu cu pârâții G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare București a cerut anularea Deciziei nr.50/22.07.2011 emisă de pârâta a ordinul I și obligarea acesteia la restabilirea situației anterioare prin reintegrarea sa în funcția publică de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior, deținută anterior emiterii deciziei contestate.
Prin sentința civilă nr.2813/13.07.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul N. I. contra pârâților G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare, a anulat decizia nr.50 din 22.07.2011 emisă de G. Financiară – Secția Județeană A., dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și obligă C. G. al Gărzii Financiare Centrale la plata despăgubirii egale cu salariul cât și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost emisă decizia și a obligat pârâtul C. G. al Gărzii Financiare la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public, în condițiile în care în înțelesul actului normativ antemenționat sintagma „drept vătămat” semnifică orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ, iar cea de „interes legitim privat” posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat.
Pe această linie de idei, același legiuitor a definit „persoana vătămată” la art. 2 alin. 1 lit. a din lege ca reprezentând în înțelesul acesteia orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Se precizează în continuare că potrivit art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
În fine, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 și 3 din lege, instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, iar în cazul soluționării cererii, instanța a hotărât și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
În contextul dispozițiilor legale în materia contenciosului administrativ susmenționate trebuie a se preciza dintru-nceput că în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea unui drept/interes legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal tipic sau asimilat (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 850 din 09.02.2007, publicată în „Jurisprudență” 2007 I ).
În speță, este vădit că decizia atacată de către reclamant, privind eliberarea din funcția publică ca urmare a reorganizării unității și reducerii unor funcții din statul de organizare, reprezintă un act administrativ în accepțiunea dată acestuia de către legiuitor potrivit dispozițiilor de la art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
În același sens dispozițiile art.106 alin.1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici în conformitate cu care în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
În concret din actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut că prin Decizia nr.50/22.07.2011 emisă de pârâta G. Financiară – Secția Județeană A. reclamantul a fost eliberat din funcție începând cu data de 25.07.2011 publică de execuție de comisar clasa I, grad profesional superior în cadrul Gărzii Financiare – Secția Județeană A. urmare a Ordinului nr.2253/2011 al președintelui A.N.A.F. prin care structura Gărzii Financiare a suferit modificări.
Tribunalul a constatat că din examinarea deciziei arătate mai sus rezultă că emitentul a avut în vedere Ordinul nr.2253/2011 emis de către Președintele ANAF, ordin prin care s-au stabilit lista funcțiilor vacante, structura organizatorică a Gărzii Financiare, statele de funcții, data intrării în vigoare a noii structurii și a statelor de funcții cât și regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici ai căror funcții au fost supuse reorganizării. Prin sentința civilă nr.220/13.07.2011 Curtea de Apel G. a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr.2253/2011 emis de către Președintele ANAF până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată împotriva acestui act iar prin decizia nr.5684 din 25.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție secția de C. Administrativ și Fiscal s-a respins recursul ANAF. Se impune a se observa în acest context și că prin sentința civilă nr.244 din 9.12.2011 Curtea de Apel B. a anulat Ordinul nr.2253/2011.
Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumțiile autenticității și veridicității fiind el însuși titlu executoriu.
Principiul legalității actelor administrative presupune însă atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.
Raportând cele expuse mai sus la situația concretă din prezenta pricină Tribunalul a constatat că nu este îndeplinită condiția cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită și care este legată de ignorarea efectelor sentinței nr.220/13.07.2011 a Curții de Apel G. prin care s-au suspendat efectele Ordinului nr.2253/2011 a Președintelui ANAF hotărâre validată prin decizia nr.5684 din 25.11.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție secția de C. Administrativ și Fiscal prin care s-a respins recursul ANAF. Astfel prin această hotărâre judecătorească executorie la data de 13.07.2011 s-a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr.2253/2011 de aprobare a structurii organizatorice a Gărzii Financiare, statele de funcții, data intrării în vigoare a noii structurii și a statelor de funcții cât și regulamentul pentru organizarea și desfășurarea examenului de testare profesională pentru funcționarii publici ai căror funcții au fost supuse reorganizării lipsind de fundament juridic întreaga procedură ulterioară. În temeiul acestei hotărâri judecătorești întreaga procedură ce viza reorganizarea Gărzii Financiare trebuia suspendată. Or deși procedura trebuia suspendată din moment ce Ordinul în baza căruia această procedură era derulată era suspendat, din examinarea deciziei a cărei suspendare se cere rezultă că aceasta este emisă în baza Ordinului suspendat la data de 13.07.2011 fiind fără echivoc data emiterii deciziei la data de 22.07.2011, dată la care după cum s-a arătat Ordinul care o fundamentează era deja suspendat și procedura reorganizării Gărzii Financiare nu mai putea continua.
Apărarea pârâtului în ce privește inopozabilitatea sentinței nr.220/13.07.2011 a Curții de Apel G. reclamantului a fost respinsă, Tribunalul reținând că Ordinul nr.2253/2011 suspendat este un act administrativ normativ care produce efecte juridice față de toți funcționarii publici ai Gărzii Financiare și unul individual după cum susține pârâtul, fiind astfel de principiu că și hotărârea judecătorească de suspendare a acestuia produce aceleași efecte.
Este adevărat că potrivit dispozițiilor art.97 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc între altele:
c) prin eliberare din funcția publică;
Iar în conformitate cu art.100 din același act normativ în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, reducerea unui post este justificată dacă atribuțiile aferente acestuia se modifică în proporție de peste 50% sau dacă sunt modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii. Însă cu toate acestea dispozițiile legale restrictive ale Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, legea specială în materie nu sunt îndeplinite, în cauză neexistând nici o reorganizare a autorității publice pârâte în contextul în care Ordinul nr.2253/2011 în caza căruia s-ar fi demarat reorganizarea pârâtei nu a produs nici un fel de efecte juridice, acesta fiind suspendat de către instanțele judecătorești competente.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 teza I-a din HG nr.1324/2009, varianta în vigoare la data de 27.07.2011, data emiterii deciziei de concediere secțiile județene și Secția Municipiului București sunt conduse fiecare de un director coordonator, care numește, angajează, promovează, sancționează și eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa, cu avizul conform al comisarului general. Cu toate acestea pârâtul nu a fost în măsură să depună la dosar avizul conform al comisarului general, aviz anterior emiterii deciziei de concediere, or autoritatea pârâtă avea obligația să ceară, să aștepte și să se conformeze avizului conform al autorității ierarhic superioare. Este adevărat că avizul nu produce prin el însuși efecte juridice dar acesta are rolul de a contribui la caracterul legal al actului administrativ, în speță al deciziei de concediere iar lipsa acestuia lipsește de caracter legal decizia.
Apărarea pârâtului că lipsa avizului conform este suplinită de referatul întocmit chiar de comisarul general cu privire la noua structură organizatorică a Gărzii Financiare nu poate fi primită deoarece avizul conform pretins de actul normativ la care s-a făcut referire și care impune raportarea la o situație concretă avută în vedere de o decizie de concediere nu poate fi suplinită de un referat cu caracter general.
Astfel actul administrativ în litigiu determină o situație care nu are justificare obiectivă și rezonabilă în sensul art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situația de fapt generată în urma emiterii deciziei de concediere fiind de natură să creeze un dezechilibru între interesul general și obligația protejării drepturilor fundamentale al reclamantului ca urmare a suprimării veniturilor salariale și a asigurărilor sociale ca fiind o sarcină excesivă și disproporționată.
Cu privire la cererea accesorie a reclamantului de repunere în funcție se impune a observa că aceasta este o consecință a anulării deciziei de concediere instanța având în vedere că prin decizia a cărei suspendare se cere reclamantul a fost eliberat din funcție la data de 25.07.2011 iar la momentul pronunțării prezentei nemai prestând nici o activitate remunerată astfel că aceasta produce prin efectele sale consecințe negative asupra subzistenței reclamantului și a familiei sale, ceea ce nu poate fi acceptat.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 cât și ale art.106 din Legea nr.188/1999 Tribunalul a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul N. I. contra pârâților G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare.
În consecință a fost anulată decizia nr.50 din 22.07.2011 emisă de G. Financiară – Secția Județeană A., dispune reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior și a obligat C. G. al Gărzii Financiare Centrale la plata despăgubirii egale cu salariul cât și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost emisă decizia.
În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâtul C. G. al Gărzii Financiare ca fiind căzut în pretenții la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de apărător către reclamant .
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că este vădit nelegala motivarea instanței de fond potrivit căreia in temeiul sentinței civile nr.220/13.07.2011 a Curții de Apel G. „întreaga procedura ce viza reorganizarea Gărzii Financiare trebuia suspendata. Or deși procedura trebuia suspendata din moment ce Ordinul in baza căruia aceasta procedura era derulata era suspendat, din examinarea deciziei a cărei suspendare se cere rezulta ca aceasta este emisa in baza Ordinului suspendat la data de 13.07.2011 fiind fără echivoc data emiterii deciziei la data de 22.07.2011, data la care după cum s-a arătat ordinul care o fundamentează era deja suspendat si procedura reorganizării Gărzii Financiare nu mai putea continua".
In ceea ce privește efectele sentinței civile nr.220/13.07.2011, învederează că acestea se produc numai in ceea ce privește părțile din respectiva cauza.
Prin hotărârea menționata mai sus instanța a constatat ca sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de art.14 din Legea nr.554/2004, dar raportat exclusiv la persoana reclamantului din dosarul nr._ . De altfel, chiar in cuprinsul sentinței civile nr.220/13.07.2011, instanța de judecata a dispus „suspendarea efectelor O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011, fata de potentul din prezenta cauza".
Nu in ultimul rând, învederează ca pe rolul instanțelor de contencios administrativ s-au aflat numeroase dosare având ca obiect acțiuni prin care se solicita suspendarea executării Ordinului nr.2253/2011 al Președintelui A.N.A.FM iar în șase dintre aceste dosare au fost respinse cererile de suspendare a executării ordinului menționat anterior.
Actele cu caracter normativ se caracterizează prin faptul că au aplicabilitate generală, astfel cum stabilesc prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările și completările ulterioare.
In doctrina de specialitate se definește actul administrativ unilateral cu caracter normativ ca fiind acel act administrativ care cuprinde reglementari de principiu cu caracter obligatoriu, formulate in abstract, in vederea aplicării la un număr nedeterminat de persoane.
Actele administrative cu caracter individual se definesc prin faptul că efectele lor se produc asupra unui/unor subiect/subiecți de drept determinat/determinați sau cel puțin determinabili.
In speța, precizează ca Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr.2253/2011 emis în vederea punerii in aplicare a prevederilor H.G. nr.566/2011, aproba structura organizatorica a Comisariatului G. al Gărzii Financiare, a secțiilor județene si a Secției Municipiului București, repartizarea numărului maxim de posturi aprobat pentru G. F., statele de funcții pentru C. G. al Gărzii Financiare, secțiile județene si Secția Municipiului București, precum si Regulamentul pentru organizarea si desfășurarea examenului de testare profesionala a funcționarilor publici.
Din cele arătate anterior, rezulta fără putința de tăgadă ca Ordinul președintelui A.N.A.F. nr.2253/2011 nu poate reprezenta un act cu caracter normativ, întrucât acesta nu are o aplicabilitate generata, nu se adresează ferpa omnes", ci se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, respectiv funcționarilor publici si personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare. Subliniază ca actele administrative normative sunt opozabile „erga omnes", caracter care nu poate fi reținut in privința O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011, întrucât acest act administrativ se adresează numai unei categorii bine determinate de subiecți, si anume funcționarilor publici si personalului contractual din cadrul Gărzii Financiare si nu unui număr nedeterminat de persoane; de exemplu, act administrativ normativ este O.P.A.N.A.F. r|r.2137/2011 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ordin care este într-adevăr opozabil „erga omnes", adresându-se unui număr nedeterminat de persoane.
Astfel, in mod corect prima instanța a reținut ca ordinul ce sta la baza deciziei atacate este un act administrativ care produce efecte numai in raport cu persoanele care au făcut parte din cadrul structurii Gărzii Financiare, respective a căror funcții au fost supuse reorganizării prin reducerea numărului de posturi, ca atare el se adresează unui număr determinat de subiecte de drept, neputându-se reține aplicabilitatea erga omnes a acestuia, rolul sau fiind acela de a organiza in temeiul H.G. nr.1324/2009 structura concreta a Gărzii Financiare.
In aceste condiții, in mod corect a reținut instanța de fond ca, nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 11 alin.1 din Legea nr. 24/2000, cerința publicării Fiind prevăzuta de lege in raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual, cum este cazul ordinului invocat in speța".
De asemenea apreciază ca fiind vădit nelegala și concluzia instanței de fond in sensul ca, in prezenta cauza, nu exista nicio reorganizare a autorității publice parate in contextul in care Ordinul nr.2253/2011 in baza căruia s-ar fi demarat reorganizarea paratei nu a produs niciun fel de efecte juridice, acesta fiind suspendat de către instanțele judecătorești competente.
Astfel, pe lângă argumentele expuse anterior, prin HG. nr.566/2011 pentru modificarea si completarea H.G. nr.1324/2009 privind organizarea si funcționarea Gărzii Financiare, a fost redus numărul de posturi al Gărzii Financiare de la 1805 la 1092.
Prin urmare, H.G. nr.566/2011 a stat la baza emiterii O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011 si prin adoptarea acestei hotărâri de guvern s-a demarat si s-a stabilit cadrul legislativ in ceea ce privește oportunitatea si necesitatea restructurării Gărzii Financiare.
Așa cum s-a mai arătat, in vederea punerii in aplicare a dispozițiilor H.G. nr.556/2011, Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscala a emis Ordinul nr.2253/23.06.2011 prin care s-a stabilit structura organizatorica si repartizarea numărului de posturi pentru G. F., fiind avute in vedere necesitățile fiecărei structuri din cadrul acestei instituții, precum si raționamente de ordin economic.
Față de cele precizate mai sus, rezulta ca este cu totul greșita reținerea instanței de fond in sensul ca reorganizarea Gărzii Financiare s-ar demarat in baza O.P.A.N.A.F. nr.2253/2011 si ca acest ordin nu ar fi produs niciun fel de efecte juridice.
De asemenea consideră că nu poate fi reținuta motivarea instanței de fond in sensul ca potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 teza I din H.G. nr. 1324/2009, varianta in vigoare la data de 22.07.2011, data emiterii deciziei de eliberare din funcție, secțiile județene si Secția Municipiului București erau conduse fiecare de un director coordonator, care numește, angajează, promovează, sancționează si eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa, cu avizul conform al comisarului general; „cu toate acestea, paratul nu a fost in măsura sa depună la dosar avizul conform al comisarului general, aviz anterior emiterii deciziei de concediere, or autoritatea parata avea obligația sa ceara, sa aștepte si sa se conformeze avizului conform al autorității ierarhic superioare."
Prin urmare, precizările arătate mai sus, ar fi trebuit înlăturate de către instanța de fond, ca fiind tardiv formulate.
In al doilea rând, in ipoteza in care se va aprecia ca instanța de fond a procedat legal atunci când a analizat și precizările suplimentare se arată că, apariția HG. nr. 1324/2009 a fost determinata de necesitatea aplicării prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. I Precizam ca, O.U.G. nr. 105/2009 a modificat Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin Decizia nr.414/2010 a Curții Constituționale, s-a constatat ca dispozițiile art. I pct.1, art. l pct.6, art. l pct.27 si ale art. l pct.28 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sunt neconstituționale.
In cuprinsul deciziei indicate anterior s-a reținut ca, potrivit jurisprudenței sale, respectiv Decizia nr.62/2007, in cazul constatării neconstituționalității unor acte abrogatoare, "acestea își încetează efectele juridice in condițiile prevăzute de art.147 alin.(1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continua sa producă efecte".
De asemenea, Curtea Constituționala a reținut ca lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise in temeiul acestora.
Or, prin declararea neconstituționalității dispozițiilor O.U.G. nr.105/2009, s-a revenit la forma art.6 alin. (1) din H.G. nr.533/2007, potrivit căruia "Secțiile județene și Secția Municipiului București sunt conduse fiecare de un comisar șef secție, ordonator terțiar de credite, care numește, angajează, promovează, sancționează și eliberează din funcție personalul de execuție din subordinea sa".
Noțiunea avizului conform este specifica operațiunilor procedurale anterioare emiterii actului administrativ, iar avizul, ca esența, reprezintă manifestarea unilaterala de voința care condiționează, in cazul avizului conform, manifestarea unilaterala de voința a organului administrativ.
In prezenta cauza, se află în situația unor eliberări din funcții publice ca urmare a unei proceduri de reorganizare care a fost declanșata prin printr-un act normativ, respectiv H.G. nr.566/2011, prin care s-a stabilit reducerea numărului de posturi la nivelul Gărzii Financiare.
Așadar, in speța dedusa judecații, un asemenea aviz putea fi dat numai la momentul declanșării procedurii de reorganizare si putea viza doar structura organizatorica interna a Gărzii Financiare si anume, concret, distribuirea posturilor ramase ca urmare a reorganizării in cadrul structurilor instituției supuse reorganizării.
În situația speciala a eliberării din funcție ca urmare a reorganizării, avizul conform al comisarului general, nu putea fi acordat decât sub forma referatului comisarului general cu privire la repartizarea posturilor ramase in cadrul structurilor din G. F.. În consecință nu există sub nici o formă obligația legală ca autoritatea pârâtă să ceară, să și sa se conformeze avizului conform al autorității ierarhic superioare pentru fiecare decizie în concret.
In ceea ce privește dispozițiile Tribunalului A. referitoare la reintegrarea intimatului-reclamant in funcția publica deținuta anterior si piața de despăgubiri egale cu salariul, cât si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul daca nu ar fi fost emisa decizie, este de asemenea nelegală și netemeinica.
In ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecata, hotărârea este, de asemenea, nelegala si netemeinica, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.(1) Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie sa se retina culpa procesuală sau, faptul ca, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, partea care a pierdut să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul; or, în cauza de față nu se află în această situație.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina noastră pentru a putea fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
In consecința, în prezenta cauza, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea dispune obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
Legal citat, reclamantul intimat a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de către recurente și menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Curtea reține că prin Decizia nr. 50/22.07.2011 emisă de G. Financiară – Secția Județeană A. reclamantul a fost eliberat din funcția publică de execuție de Comisar Clasa I grad profesional superior în cadrul Gărzii Financiare Secția Județeană A. începând cu data de 25.07.2011.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat revocarea actului administrativ anterior menționat.
Prin Adresa nr.806.191 din septembrie 2011 C. G. din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a comunicat că actul atacat de către reclamant este emis cu respectarea prevederilor legale, fiind îndeplinite și condițiile referitoare la comunicarea preavizului, precum și cele privitoare la publicarea pe situl instituției a listei posturilor vacante. Totodată în cuprinsul acestei adrese se arată că sentința nr. 220/13.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel G. prin care s-a admis cererea de suspendare a Ordinului Președintelui ANAF nr. 2253/2011 produce efecte doar față de părțile implicate în acel litigiu.
Curtea constată că în cuprinsul Deciziei nr. 50/22.07.2011 emisă de G. Financiară – Secția Județeană A. este precizat temeiul legal al măsurii dispusă de eliberare din funcție a reclamantului, și anume dispozițiile art. 6 din HG nr. 1324/2009, ale Legii nr. 188/1999, Ordinul Președintelui ANAF nr. 2253/2011 de aprobare a noii structuri pe secții județene, divizii, servicii, compartimente, precum și a numărului total de posturi pe aceste structuri, avizul favorabil al ANAF transmis cu adresa nr._/23.06.2011, preavizul de 30 de zile acordat cu nr._/23.06.2010, lista funcțiilor publice vacante corespunzătoare din cadrul Gărzii Financiare – C. G. potrivit noii structuri organizatorice aprobată prin Ordinul nr.2253/2011. În cuprinsul deciziei se arată că reclamantul nu și-a exprimat opțiunea pentru numirea în una din funcțiile vacante la G. Financiară – Secția Județeană A..
În ceea ce privește critica reclamantului cu privire la necomunicarea preavizului, Curtea constată că preavizul nr._/23.06.2011 a fost comunicat reclamantului prin poștă cu conformare de primire, plicul fiind returnat ca urmare a refuzului acestuia de a-l ridica de la oficiul poștal.
În plus, acest refuz a fost consemnat în data de 24.06.2011 într-un proces verbal întocmit de Comisarul Șef Secție din cadrul Gărzii Financiare Secția A..
Totodată, susținerea reclamantului în sensul că a fost lipsit de dreptul de a opta pentru locurile libere, nu poate fi primită de Curte câtă vreme lista posturilor vacante în vederea ocupării acestora prin concurs a fost publicată pe situl instituției iar reclamantul nu și-a exprimai opțiunea pentru numirea în una dintre funcțiile vacante. În cuprinsul preavizului emis reclamantului s-a făcut precizarea că în situația în care pentru funcția pentru care reclamantul ar fi optat există și alte opțiuni exprimate se va desfășura examen în zilele de 11 și 15 iulie 2011.
Cu privire la susținerea reclamantului în sensul că decizia de eliberare din funcție a fost emisă în temeiul unui ordin a cărui aplicare a fost suspendată, Curtea constată că prin sentința civilă nr. 220/13.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel G. s-a dispus suspendarea efectelor Ordinului nr. 2253/23.06.2011 emis de Președintele ANAF.
Curtea reține că, în virtutea principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești, suspendarea efectelor Ordinului nr.2253/23.06.2011 emis de Președintele ANAF nu produce nici un fel de efecte în ceea ce-l privește pe reclamantul din prezenta cauză, producând efecte exclusiv în ceea ce privește părțile din acel litigiu.
Curtea reține că doar în ipoteza în care o instanță de contencios administrativ ar fi pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-ar fi anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, această hotărâre ar fi general obligatorie și ar produce efecte pentru viitor.
Prin urmare, aceasta este singura situație prin care sunt reglementate efectele erga omnes ale hotărârilor judecătorești prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ.
Câtă vreme prin sentința civile nr. 220/13.07.2011 pronunțată de Curtea de Apel G. s-a luat măsura suspendării unui act administrativ cu caracter individual, nu sunt aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr. 554/2004 cu privire la obligativitatea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile având ca obiect anularea unor acte administrative cu caracter normativ.
Prin raportare la reglementările legale anterior enunțate, Curtea constată că prima instanță a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, fiind aplicabile prevederile art. 304 alin. 1 pct.9 Cod procedură civilă.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea va admite recursurile formulate de pârâții G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare în contradictoriu cu reclamantul intimat N. I. împotriva sentinței civile nr.2813/13.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
În consecință Curtea va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Totodată Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții G. Financiară – Secția Județeană A. și C. G. al Gărzii Financiare în contradictoriu cu reclamantul intimat N. I. împotriva sentinței civile nr.2813/13.07.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red DD – 04.03.2013
Tehnored LM – 05.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2816/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5162/2013.... → |
|---|
