Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 380/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 380/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 2049/115/2011
ROMÂNIA
C. DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 20.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 380
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României împotriva sentinței civile nr. 149/8.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată R. S. M. și cu pârâtul intimat P. C. B., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru C. de C. a României și pentru Camera de C. C.-S. consilier juridic B. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, consilier juridic B. A. depune delegație învederând că reprezintă și Camera de C. C.-S. care este unitate subordonată.
Instanța invocă din oficiu lipsa de interes în promovarea recursului împotriva soluției date pe fondul cauzei.
Reprezentanta recurentei a învederat instanței că înțelege să susțină în cauză doar excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de C. și a Camerei de C. C.-S., lăsând la aprecierea instanței soluția asupra excepției privind lipsa de interes, în promovarea recursului pe fondul cauzei.
Totodată, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat, astfel încât instanța, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.p.civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic B. A. pentru recurentă recurente pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive, iar pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 149 din 08.02.2012, Tribunalul C.-S. a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 26/09.09.2010, emisă de C. de C. a României – Camera de C. C.-S., a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta R. S. M., în contradictoriu cu pârâții P. comunei B. și C. de C. a României, și, în consecință, a anulat parțial dispoziția de imputare nr. 50/22.10.2010, pentru sumele reținute cu titlu de contribuții către stat, impozit și dobânzi și a respins petitul suspendării executării dispoziției de imputare nr. 50/22.10.2010.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul În primul rând, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției de nelegalitate a Deciziei nr. 26/09.09.2010, emisă de C. de C. a României – Camera de C. C.-S..
Potrivit Procesului verbal de constatare nr. 528/28.07.2010, încheiat de auditorii publici externi din cadrul Camerei de conturi C.-S., în urma verificării contului anual de execuție a bugetului local pe anul 2008, la Primăria comunei B., s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate, constând în acordarea unor drepturi de natură salarială în baza Contractului colectiv de muncă/Acordului colectiv de muncă încheiate la nivelul entității verificate, reprezentând spor de dispozitiv, sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, spor pentru condiții nocive de muncă, asigurarea protecției și refacerea capacității de muncă.
În vederea valorificării actului de control mai sus menționat, Camera de C. C.-S. a emis Decizia nr. 26/09.09.2010, prin care s-a stabilit nelegalitatea plăților efectuate în temeiul Contractului colectiv de muncă, dispunându-se, totodată, recuperarea drepturilor salariale de la angajații care au beneficiat de aceste drepturi.
Reclamanta a susținut, prin acțiunea de față, că Decizia nr. 26/09.l9.2010 este ilegală, susținere care urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea 94/1992 modificată și completată, privind organizarea și funcționarea Curții de C., pârâta, în calitate de organ suprem de control financiar, exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
În acest sens, analizează calitatea gestiunii financiare din punct de vedere al economicității, eficienței și eficacității, prin controlul realizat urmărind respectarea legii în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.
Ca urmare, auditorii publici externi au obligația de a întocmi rapoarte prin care se exprimă în scris asupra situațiilor financiare auditate, în legătură cu realitatea, fidelitatea și conformitatea acestora, cu reglementările aplicabile domeniului.
În același timp, Curții de C. îi aparține în exclusivitate competența de a hotărî asupra descărcării de gestiune, în urma verificării conturilor.
În ce privește entitățile auditate, în art. 2 lit. j din Legea nr. 94/1992 acestea sunt definite ca fiind „autoritățile publice, iar lit. m al aceluiași articol enumeră printre autoritățile publice, autoritățile administrative publice locale.
Totodată, art. 23 din Legea nr. 94/1992, stipulează ca entități publice asupra cărora își desfășoară activitatea specifică C. de C., sunt „…unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public…”.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2001, privind autoritatea publică locală, unitățile administrative teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu, calitate în care sunt subiecte juridice de drept fiscal, precum și titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor, care aparțin domeniului public sau privat în care acestea sunt parte.
De asemenea, este adevărat că primarii sunt autorități executive ale administrației publice locale, reprezentând în această situație, . relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și străinătate precum și în justiție.
Pe de altă parte, însă, primarul este și ordonator de credite bugetare, având obligația să respecte dispozițiile privind utilizarea creditelor bugetare și folosirea cu eficiență a sumelor de bani primite din bugetul statului (art. 21 al. 2 din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale).
În același timp, Tribunalul a constatat că lipsa de acuratețe juridică în ce privește denumirea entității auditate, respectiv Primăria comunei B., în loc de ., nu poate conduce la nulitatea absolută a actului de control, în sensul stipulat de art. 105 pct. 2 Cod procedură civilă.
De altfel, procesul verbal de control nr. 528/28.07.2010, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 26/09.09.2010 a fost semnat de primar, încât o eventuală nulitate a fost astfel acoperită.
În ce privește problema dacă pârâta se poate pronunța cu privire la legalitatea acordării drepturilor bănești în discuție, aceasta nu comportă niciun fel de discuție.
Potrivit clasificației economice, cheltuielile publice sunt împărțite, printre altele, în cheltuieli curente, unde intră, defalcate pe titluri, cheltuielile de personal.
Or, în această situație, date fiind atribuțiile Curții de C., aceasta va verifica inclusiv legalitatea cheltuielilor de personal, ca parte a cheltuielilor publice.
De altfel, în calitate de organ suprem de control financiar, C. de C. a României trebuie să țină cont și de Regulamentul financiar al Comunităților Europenei, care acordă o importanță deosebită căutării de către statele membre ale Uniunii Europene a mijloacelor care să conducă la reducerea cheltuielilor publice.
Ca urmare, privind din această perspectivă, C. de C. are cel puțin obligația de a verifica legalitatea plăților referitoare la cheltuielile de personal, ca parte componentă a cheltuielilor publice,neprezentând relevanță, în acest sens, deciziile de speță invocate de reclamantă în argumentarea lipsei de competență a pârâtei de a se pronunța asupra legalității acordării sporurilor salariale respectiv contractul colectiv de muncă invocat de reclamant sau, dimpotrivă, legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici.
Tribunalul a observat, din analiza dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ că excepția de nelegalitate constituie un mijloc de apărare prin care, în cadrul unui proces pus în curgere pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ, una din părți amenințată să i se aplice un asemenea act ilegal, se apără invocând acest viciu și cere ca actul să nu fie luat în considerare la soluționarea speței.
Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat presupune verificarea concordanței acestuia cu actele normative cu forță superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, având în vedere principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principii consacrate de art. 1 alin. 5 din Constituția României coroborate cu art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Or, în speță, Tribunalul a constatat că Decizia nr. 26/09.09.2010 a fost emisă în baza Legii nr. 94/1992 și a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C..
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități se efectuează potrivit Regulamentului aprobat de plenul Curții de C., în temeiul legii, iar în conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 din Lege, activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se face potrivit regulamentului aprobat.
În cauză, Tribunalul a observat că, în urma exercitării ,,auditului financiar asupra contului de execuție pe anul 2009, încheiat la primăriile comunale”, respectiv . întocmit, în conformitate cu prevederile pct. 57 din Regulament, procesul verbal de constatare nr. 528/28.07.2010, iar în baza dispozițiilor pct. 87 din Regulament, Camera de C. C.-S. a emis decizia nr. 26/09.09.-2010, care respectă condițiile de formă prevăzute în anexa nr. 7, decizie fost comunicată entității controlate, împreună cu adresa de înaintare, în conformitate cu prevederile pct. 88 din Regulament.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:
Ca urmare a efectuării auditului financiar asupra contului anual de execuție al bugetului local pe anul 2009 la Primăria comunei B., de către Camera de C. C.-S. s-a constatat producerea unui prejudiciu bugetului local, reprezentând drepturi salariale acordate nelegal salariaților din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei și serviciilor publice de sub autoritatea Consiliului Local al comunei B., motiv pentru care a fost emisă decizia nr. 26/09.09.2010, prin care s-a dispus, în sarcina Primarului comunei B., obligația de a stabili întinderea prejudiciului și măsurile de recuperare a pagubei cauzate bugetului local.
În baza acestei decizii și având în vedere disp. Legii nr. 188/1999 și Legii nr. 215/2001, P. comunei B. a emis dispoziția nr. 50/11.10.2010, privind imputarea sumei de 11.339 lei, în sarcina reclamantei R. S. M., suma imputată reprezentând drepturi salariale constând în spor de dispozitiv, sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, spor pentru condiții nocive de muncă, asigurarea protecției și refacerea capacității de muncă.
Cu privire la legalitatea acordării acestor sume, instanța a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă încheiat între reprezentantul salariaților bugetari și angajatorul acestora are un regim juridic special, determinat atât de situația personalului bugetar cât și de situația specială a veniturilor din care se face plata drepturilor salariale sau a celor asimilate acestora. Astfel, cheltuielile necesare pentru personalul bugetar sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale. În consecință se impune ca acestea să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin contracte colective.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor, dar prin acestea nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt prevăzute de dispozițiile legale aplicabile în materia salarizării personalului bugetar încadrat pe funcție publică sau contractuală.
În acest sens, salarizarea funcționarilor publici este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 6/2007, cu modificările si completările aduse de: Rectificarea nr. 6 din 24 ianuarie 2007; Legea nr. 232 din 6 iulie 2007; Ordonanța nr. 9 din 30 ianuarie 2008; Rectificarea nr. 9 din 30 ianuarie 2008; Ordonanța de Urgență nr. 35 din 11 aprilie 2009; Legea nr. 260 din 7 iulie 2009; Legea Cadru nr. 330 din 5 noiembrie 2009.
De asemenea, conform disp. art. 72 alin. 1 din Legea 188/1999 „Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.”
A rezultat, deci, că funcționarii publici nu pot negocia prin acordurile încheiate clauze referitoare la acordarea de drepturi salariale, acestea fiind strict determinate de lege.
Pe de altă parte, se arată că împrejurarea că nu există sesizarea Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie cu privire la nelegalitatea unor clauze ale contractului colectiv de muncă nu este de natură să înlăture această concluzie. Astfel, conform disp. art. 27 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă „(1) La înregistrarea contractelor colective de munca, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcțiile generale teritoriale de munca și protecție socială vor verifica dacă acestea conțin clauze negociate cu nerespectarea dispozițiilor art. 8. (2) În cazul în care se constată ca în contractele colective de munca exista asemenea clauze, Ministerul Muncii și Protecției Sociale sau, după caz, direcția generală teritorială de munca și protecție socială are obligația sa sesizeze acest fapt părților contractante”.
În atare situație, controlul de legalitate exercitat de Direcția de Muncă, Solidaritate Socială și Familie considerăm că nu poate conduce la refuzul înregistrării contractului respectiv, la lipsirea lui de efecte sau la sesizarea instanțelor judecătorești. Pe cale de consecință, s-a reținut că nulitatea clauzelor contractuale se vor constată de către instanța judecătorească competentă la cererea părții interesate, conform art. 24 alin. 2 din Legea 130/1996.
În speță, reclamanta, având calitatea de funcționar public, a primit drepturi salariale reprezentând spor de dispozitiv, sume pentru menținerea sănătății și securității muncii, spor pentru condiții nocive de muncă, asigurarea protecției și refacerea capacității de muncă, acordate în baza Ordinului MAI nr. 496/2003.
Or, potrivit art. 31 alin. 1 și 2 din Legea nr. 188/1999, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, spor pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din Statutul funcționarilor publici, coroborate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, sistemul unitar de salarizare al funcționarilor publici cuprindea salariul de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Dispozițiile ordonanței mai sus menționate prevedeau acordarea, pe lângă salariul de bază, a salariului de merit (art. 8), a sporului de vechime (art. 11), spor pentru munca prestată în timpul nopții (art. 12), spor pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru (art. 13), spor pentru titlu științific de ,,doctor“ (art. 14), sporul de confidențialitate (art. 15), spor pentru condiții vătămătoare de lucru (art. 16), premiu anual (art. 18), premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile (art. 19), stimulente (art. 20) și prima de concediu (art. 23).
Concluzionând, Tribunalul a considerat că regimul juridic aplicabil drepturilor salariale ale personalului bugetar este expres prevăzut și stabilit prin lege, care până la apariția Legii unice de salarizare, o reprezenta O.G. nr. 24/2000, privind sistemul de stabilire a salariului de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, O.G. nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici coroborată cu dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sistemul bugetar și a indemnizației pentru personalul care ocupă funcția de demnitate publică, ale Codului muncii și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarului public.
S-a apreciat că este corectă susținerea reclamantei, cu privire la contractul colectiv de muncă, în sensul că acesta reprezintă legea părților, fiind opozabil părților contractante, dar, totodată, încheierea și aplicarea acestuia se poate face doar cu respectarea strictă a celorlalte dispoziții legale incidente în materia salarizării funcționarilor publici, mai sus enunțate, precum și cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale. În ce privește acest ultim act normativ, Tribunalul a constatat că prin plata acestor drepturi salariale au fost încălcate și regulile bugetare prevăzute de dispozițiile art. 14, potrivit cărora cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, ele neputând fi înscrise în bugete, angajate și efectuate, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Tribunalul a constatat că răspunderea civilă a funcționarilor publici este reglementată de prevederile art. 84 și art. 85 din Statut (Legea nr.188/1999), potrivit cărora repararea pagubelor produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice, precum și recuperarea sumelor acordate necuvenit funcționarului public se va face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, de către conducătorul autorității sau instituției publice.
Din interpretarea acestor prevederi legale, Tribunalul a reținut că răspunderea civilă a funcționarilor este condiționată de existența vinovăției (culpei) numai în cazul reparării pagubelor cauzate de aceștia instituțiilor publice în care își desfășoară activitatea, sau în cazul producerii unui prejudiciu unei terțe persoane, prin fapte materiale în timpul și în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestora.
Tribunalul a considerat că, în cazul recuperării sumelor acordate necuvenit funcționarilor publici, răspunderea civilă a acestora se întemeiază pe principiul îmbogățirii fără justă cauză neprezentând relevanță că funcționarii publici, în speță, reclamanta a prestat efectiv activitatea cât timp plata drepturilor salariale-drepturi bănești speciale - a fost dispusă împotriva unor prevederi legale imperative.
În același timp, însă, Tribunalul a considerat că pârâtul P. comunei B. la evaluarea pagubei cauzate de reclamantă nu a avut în vedere că acesta nu poate fi ținut să răspundă decât pentru înlocuirea valorilor efectiv pierdute din patrimoniul său, iar nu pentru valori stabilite nominal, pentru evidențiere.
Or, din situația privind modul de calcul al prejudiciului, depusă de pârât (fila 37 dosar fond), emisă de pârâtul P. comunei B., Tribunalul a reținut că, pentru sumele care au fost încasate de reclamantă, respectiv drepturile speciale mai sus menționate s-au reținut contribuții ,impozit și dobândă.
Față de considerentele în fapt și în drept enunțate mai sus, Tribunalul a respins excepția de nelegalitate a deciziei nr. 26/09.09.2010, invocată de reclamantă și în baza art.18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea și a anulat parțial dispoziția de imputare nr. 50/22.10.2010, pentru sumele reținute cu titlu de contribuții către stat, impozit și dobânzi.
În ce privește petitul suspendării executării dispoziției criticate, Tribunalul a respins acest petit, constatând că nu sunt îndeplinite disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, Tribunalul nu a obligat partea căzută în pretenții la plata acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României, solicitând modificarea parțială a hotărârii, în sensul de a se reține lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, precum și caracterul neîntemeiat al acțiunii în întregul său.
Astfel, se susține că în speța dedusă judecății este atacată o dispoziție emisă de P. Comunie B., astfel încât C. de C. a României ori unitățile sale subordonate nu se identifică cu subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății.
Pe fondul cauzei, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a anulat parțial dispoziția de recuperare a sumelor încasate necuvenit de reclamantă, pentru sumele reprezentând contribuții, că drepturile bănești încasate de reclamantă în baza unor dispoziții din contractul colectiv de muncă nu puteau face obiect al negocierii, dată fiind calitatea sa de funcționar public, că în mod corect s-a respins excepția de nelegalitate a deciziei Camerei de C. a jud. C.-S., că dispozițiile art. 84 și 85 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile și în cazul reclamantei, că toate măsurile dispuse de P. C. B. pentru stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia au suport legal în dispozițiile art. 64 din Legea nr. 94/1992, precum și că argumentele dezvoltate cu titlu de apărare împotriva excepției de nelegalitate a deciziei Camerei de C. C.-S. susțin și lipsa de temeinice a acțiunii pe fond.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., C. reține următoarele:
În cauză au fost invocate două excepții procesuale, cea privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei recurente Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României, precum și cea privind lipsa de interes în promovarea recursului pe fondul cauzei. Aceste excepții se impune a fi analizate cu prioritate față de fondul cauzei, în ordinea reglementată de art. 137 alin. 1 C.pr. civilă.
Se va analiza deci mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, de care se prevalează pârâta recurentă Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României. Se constată că această excepție este neîntemeiată.
Recurenta și-a întemeiat excepția pe susținerea că în cauză se solicită anularea deciziei de imputare emisă de ordonatorul de credite – P. Comunie B., pentru executarea măsurilor dispuse prin decizia nr. 26/9.09.2010 emisă de Camera de C. a jud. C.-S., astfel încât aceasta nu se identifică cu emitentul actului și deci nici cu subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății.
Deși întemeiate, aceste susțineri nu sunt de natură să vădească temeinicia excepției invocate. Dimpotrivă, se constată că în motivarea acțiunii în anulare, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 26/9.09.2010 emisă de Camera de C. a jud. C.-S., în executarea căreia s-a emis dispoziția de imputare a cărei anulare se solicită.
Or, pentru soluționarea excepției de nelegalitate art. 4 alin. 2 teza I din Legea nr. 554/2004 prevede expres că este necesară citarea părților din litigiul de fond, precum și a emitentului actului administrativ ce face obiect al acestei excepții. Deși nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății în litigiul de fond, pârâta recurentă Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României este emitent al deciziei ce face obiect al excepției de nelegalitate, calitate în care se justifică împrocesarea sa.
Prin urmare, trebuie conchis că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză exclusiv pentru analizarea excepției de nelegalitate a deciziei emise de Camera de C. a jud. C.-S., sub nr. 26/9.09.2010. Va fi deci respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Față de argumentele deja expuse se dovedește a fi însă întemeiată excepția invocată din oficiu referitoare la lipsa de interes în promovarea recursului împotriva soluției adoptate pe fondul cererii în anulare.
S-a arătat deja că pârâta recurentă nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății prin cererea în anularea dispoziției de imputare, ci doar pentru soluționarea excepției de nelegalitate a unui alt act administrativ, anume decizia Camerei de C. C.-S.. Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță asupra acțiunii în anulare nu poate produce efecte juridice împotriva pârâtei recurente, nu poate nici să îi profite și nici să îi dăuneze.
Astfel fiind, trebuie dedus că eventuala admitere a căii de atac de față în partea care vizează soluția asupra acțiunii în anulare nu poate să îi producă vreun folos practic recurentei, demersul său fiind deci lipsit de interes.
În temeiul art. 137 alin. 1 C.pr. civilă, se va admite deci excepția lipsei de interes în promovarea recursului pe fondul cauzei, urmând astfel a se respinge recursul declarat fără analizarea sa în fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul promovat de pârâta recurentă Camera de C. a jud. C.-S., reprezentată prin C. de C. a României împotriva sentinței civile nr. 149/8.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată R. S. M. și cu pârâtul intimat P. C. B..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
D. C.
RED/ R.C./18.02.2013
TEHNORED/D.C./ 18.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 395/2013.... → |
|---|
