Anulare act administrativ. Decizia nr. 537/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 537/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 853/59/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -05.07.2012
DECIZIA CIVILĂ Nr.537
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva deciziei civile nr.1691/21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/30/2010
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat O. A. în reprezentarea contestatoarei și consilier juridic Zbîrcot O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 21.12.2010 sub dosar nr._/30/2010, reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., a formulat acțiune împotriva Deciziei nr.2055/311 din 21.09.2010 și a Deciziei nr.07 din 26.08.2010, solicitând anularea deciziilor emise în procedura contestației prealabile, admiterea contestației prealabile și stabilirea ca deductibil a TVA-ului în cuantum de 40.763 lei.
Prin sentința civilă nr.638/20.05.2011 Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de către reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T., având ca obiect – anulare act administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta solicitând modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr.1691/21.06.2012 pronunțată în dosar nr._/30/2010 Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de recurenta . împotriva sentinței civile nr.638/20.05.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._/30/2010 în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin decizia de impunere nr.486/15.07.2010 s-a stabilit în sarcina reclamantei ., TVA suplimentar de plată în sumă de 40.763 lei ca urmare a aprecierii realizate de organele fiscale potrivit căreia reclamanta a dedus TVA aferent unor prestări de servicii ce nu erau în legătură cu operațiunile taxabile.
În fapt, organele fiscale au reținut că reclamanta este autorizată doar pentru activitatea de prelucrarea pietrei brute (concasare), piatră care este achiziționată de la furnizorul ., iar prin contractul de colaborare nr.4/10.01.2009 încheiat cu aceasta, reclamanta s-a obligat să suporte toate cheltuielile efectuate la exploatarea Colțani II de Realitas Investments SRL și astfel a achitat contravaloarea prestărilor servicii privind efectuarea lucrărilor de împușcare a pietrei (furnizor .) precum și contravaloarea închirierii utilajului folosit la pregătirea împușcării pietrei (furnizor .). Organele fiscale au apreciat că aceste cheltuieli nu folosesc operațiunilor taxabile ale reclamantei concluzionând că nu au fost respectate prevederile art. 145 alin.2 lit.a și 146 alin.1 lit.a Cod fiscal, de vreme ce reclamanta nu desfășoară activități de extragere a pietrei brute și nu deține licența pentru exploatarea carierei.
Împotriva acestei decizii de impunere reclamanta a formulat contestație administrativ fiscală respinsă prin decizia nr.2055/311/21.09.2010 emisă de DGFP T., argumentându-și contestația prin faptul că organele de inspecție fiscală au concluzionat eronat cu privire la caracterul nedeductibil al cheltuielilor respective, de vreme ce piatra brută este livrată de către . către reclamantă care o concasează și o oferă la comercializare. Livrarea pietrei se face în condițiile impuse de clauzele contractuale din contractul nr.4/2009 iar din motive pur economice reclamanta s-a angajat să efectueze plățile cheltuielilor strict necesare desfășurării procesului tehnologic de extracție a pietrei, obținând astfel un preț mai avantajos la piatra brută livrată.
Reclamanta apreciază astfel că, în fapt, cheltuielile generate de exploatarea pietrei erau cheltuieli absolut necesare care dacă nu ar fi fost efectuate nu ar fi condus nici la efectuarea operațiunilor de livrare a pietrei către reclamantă care astfel nu și-ar fi putut îndeplini obiectul de activitate și anume acela de concasare a pietrei și de comercializare a acesteia, rezultând astfel că plățile efectuate servesc operațiunilor taxabile ale reclamantei.
Curtea reține că prezentul litigiu este generat de poziția divergentă a părților în ceea ce privește calificarea unor cheltuieli cu prestări servicii efectuate de reclamantă ca fiind aferente sau nu operațiunilor taxabile ale reclamantei, în respectarea astfel a prevederilor art. 145 și 146 Cod fiscal, iar contra susținerilor recurentei, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă.
Astfel, așa cum s-a arătat anterior, reclamanta este autorizată pentru efectuarea lucrărilor de concasare a pietrei brute și comercializarea acesteia, iar pentru îndeplinirea acestui obiect de activitate a contractat livrări de piatră brută cu . care este autorizată în efectuarea activităților de exploatare a pietrei brute din cariera Colțani II. În acest scop între reclamantă și furnizor s-a încheiat contractul de colaborare nr.4/10.01.2009 (fila 23 dosar fond), având ca obiect livrarea de piatră brută pentru prețul de 0,60 euro/tonă.
În afara obligației de plată a prețului astfel stipulat, reclamanta și-a asumat și obligația de a suporta redevența minieră reprezentând 10% din valoarea facturată, precum și toate cheltuielile efectuate pentru exploatarea pietrei brute la cariera Colțani II (cheltuieli care în mod curent erau în sarcina furnizorului), scop în care reclamanta a încheiat cu . contractul de închiriere mijloace fixe din ianuarie 2009, având ca obiect închirierea unor mijloace fixe reprezentând utilaje folosite la pregătirea împușcării pietrei, precum și contractul nr.12/1.01.2009 încheiat cu executantul . având ca obiect prestări servicii derocare piatră cu materiale explozive.
În baza celor două contracte de prestări servicii, reclamanta a achitat facturile emise de prestatori și a apreciat că TVA-ul aferent este deductibil, întrucât vizează operațiunile taxabile pe care le desfășoară.
Această concluzie nu a putut fi însușită de instanța de recurs, întrucât cheltuielile în discuție nu sunt aferente operațiunilor taxabile ale reclamantei, respectiv operațiunilor de prelucrare a pietrei brute (concasare) și comercializarea acesteia. Art. 145 alin.2 lit. a) coroborat cu art. 146 alin.1 lit. a) Cod fiscal, stabilesc că orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor (livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii) dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile. Ori, în fapt, cheltuielile cu operațiunile de împușcare a pietrei și de derocare a acesteia cu material exploziv, nu reprezintă cheltuieli efectuate în folosul operațiunilor de concasarea pietrei și de comercializarea acesteia, ci, reprezintă cheltuieli ce sunt în strânsă legătură cu operațiunile de livrare a pietrei, respectiv de extragere a acesteia, de exploatare a pietrei brute din cariera respectivă, întrucât, într-adevăr nu se poate vorbi despre o activitate de extragere a pietrei prin exploatarea carierei fără efectuarea unor operațiuni de împușcare, găurire sau derocare.
În condițiile în care reclamanta nu este autorizată pentru efectuarea lucrărilor de extragere a pietrei brute ci doar pentru comercializarea acesteia, respectiv concasarea pietrei, atunci nici cheltuielile aferente lucrărilor de extragere a pietrei nu pot fi apreciate ca fiind în legătură directă cu operațiunile taxabile ale reclamantei.
Aceste cheltuieli pot fi considerate deductibile doar în raport cu furnizorul ce desfășoară activități de extragere a pietrei brute, respectiv ., iar faptul că între părți s-a încheiat un contract perfect valabil prin care reclamanta și-a asumat, din motive economice ce nu intră în analiza instanței, obligații suplimentare pe lângă aceea de plată a pietrei livrate, obligații care în mod curent sunt în sarcina furnizorului de piatră brută pentru că țin de activitatea de extragere a pietrei brute, aceasta nu înseamnă automat că reclamanta are și dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestor cheltuieli pe care s-a obligat să le suporte.
În alți termeni, Curtea a reținut că reclamanta poate să-și asume orice obligații contractuale care i-ar putea servi interesului său economic, dar aceasta nu înseamnă că interesele economice ale reclamantei pot prevala asupra dispozițiilor imperative din Codul fiscal care impun pentru deducerea TVA-ului aferent livrărilor de bunuri sau prestărilor de servicii, condiția esențială ca aceste cheltuieli să fie efectuate în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei, dispozițiile din Codul fiscal realizând în fapt o transpunere a principiului specializării persoanei juridice, potrivit căruia aceasta nu poate desfășura decât actele și faptele de comerț pentru care a fost autorizată.
În mod greșit reclamanta apreciază că fără aceste lucrări de împușcare și găurire piatră nu ar fi fost posibilă desfășurarea propriei sale activități, aceea de comercializare piatră brută și concasare, întrucât așa cum s-a arătat anterior, cheltuielile respective au legătură cu obiectul de activitate al furnizorului de piatră brută iar nu al reclamantei, iar dacă reclamanta a înțeles să își asume o parte din obligațiile furnizorului în acest sens, aceasta nu înseamnă că prin această obligație contractuală reclamanta a imprimat cheltuielilor în discuție caracterul de „cheltuieli realizate în folosul operațiunilor sale taxabile”.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța a apreciat că hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a legii, nefiind incident niciunul din motivele de modificare sau de casare de natura celor cuprinse la art. 304 Cod procedură civilă, cauza fiind analizată și din perspectiva art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, astfel încât s-a procedat la respingerea recursului declarat de reclamantă, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea . a formulat contestație în anulare invocând prevederile de art. 318 teza ultima Cod procedură civilă având în vedere ca instanța de recurs "a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
În motivare se arată că instanță de fond o stabilit (pe bază probatoriului administrat) că societatea contestatoare achiziționează piatră brută pe care ulterior o prelucrează și o vinde mai departe. Ori această vânzare este evident o operațiune taxabila a societății contestatoare (aspect necontestat). De asemenea instanța a stabilit ca pentru achiziționarea pietrei a suportat cheltuielile aferente lucrărilor de găurire si de împușcare a pietrei.
Contrar acestei stări de fapt reținute, instanța de fond a respins acțiunea fără a motiva de ce a făcut o diferențiere cu privire la regimul fiscal aplicabil în legătura cu cheltuieli efectuate de societatea reclamantă cu același scop: obținerea de piatra bruta (cheltuieli către S.C. Realitas Investments S.R.L - deductibile, cheltuieli către ceilalți furnizori- nedeductibile)
Acest aspect a fost criticat prin motivul de recurs însă instanța de recurs nu l-a analizat și nu a justificat tratarea diferita a cheltuielilor.
De asemenea, a argumentat ca motivarea instanței de fond conține motive străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 Cod procedură civilă.
Instanța de fond a susținut că nu sunt justificate cheltuielile deoarece nu desfășoară activități de extragere a pietrei și nu deține licență pentru exploatarea carierei. Ori, aceste aspecte nu au relevanță în speță.
Aceste operațiuni au fost efectuate de furnizorii cărora, le-a plătit serviciile prestate, fiind irelevant daca aceasta deține sau nu licență.
Contestatoarea a efectuat cheltuielile pentru a obține piatra brută, operațiune care este în sfera de activitate a societății.
Se mai arată că instanța de recurs nu a analizat acest motiv și în consecința nu a argumentat care este relevanța pentru deductibilitatea cheltuielilor a lipsei licenței de exploatare și a faptului ca aceasta nu desfășoară aceste operațiuni.
Daca instanța de recurs analiza acest motiv atunci putea sesiza greșeala săvârșita de instanța care a respins acțiunea cu un argument irelevant.
In concluzie, instanța nu a analizat motivele de recurs și s-a limitat la a prelua motivarea eronată a instanței de fond.
Lega citată, pârâta intimată nu a formulat întâmpinare.
Analizând contestația în anulare prin prisma dispozițiilor art.318 Cod procedură civilă invocate de către contestatoare, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând sau admițând în parte recursul, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivul invocat de contestatoare vizează omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de modificare sau casare a sentinței de fond.
Contestatoarea arată că instanța de recurs s-a mărginit să preia motivarea eronată a instanței de fond fără a analiza motivele de recurs invocate de societatea reclamantă. În contestație în anulare se arată că în cererea de recurs s-a invocat împrejurarea că sentința atacată cuprinde o motivare contradictorie, motiv neanalizat de instanța de recurs. Mai mult, se arată că instanța de recurs nu a analizat critica contestatoarei privind nemotivarea de către instanța de fond a diferențierii făcută cu privire la regimul fiscal aplicabil în legătură cu cheltuielile efectuate de societatea reclamantă cu același scop, și anume obținerea de piatră brută. Se arată că instanța de recurs nu a argumentat care este relevanța pentru deductibilitatea cheltuielilor, a lipsei licenței de exploatare și a faptului că contestatoarea nu desfășoară astfel de operațiuni.
Raportat la motivele invocate de către contestatoare, analizând Decizia civilă nr. 1691/21.06.2012, Curtea constată că motivul de contestație în anulare invocat de către contestatoare, nu se regăsește în speța de față.
Curtea reține că în considerentele deciziei atacate s-a analizat tocmai poziția divergentă a părților în ceea ce privește calificarea unor cheltuieli cu prestări servicii efectuate de reclamantă ca fiind aferentă sau nu operațiunilor taxabile ale reclamantei, în respectarea prevederilor art. 145 și 146 Cod fiscal.
Curtea constată că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la deductibilitatea TVA-ului în speța de față, reținând că cheltuielile în discuție nu sunt aferente operațiunilor taxabile ale reclamantei, respectiv operațiunilor de prelucrare a pietrei brute (concasare) și comercializarea acesteia. Totodată instabța de recurs a constatat că, în fapt, cheltuielile cu operațiunile de împușcare a pietrei și de derocare a acesteia cu material exploziv, nu reprezintă cheltuieli efectuate în folosul operațiunilor de concasare a pietrei și de comercializare a acesteia, ci reprezintă cheltuieli ce sunt în strânsă legătură cu operațiunile de livrare a pietrei, respectiv de extragere a acesteia, de exploatare a pietrei brute din cariera respectivă întrucât nu se poate vorbi despre o activitate de extragere a pietrei prin exploatarea carierei fără efectuarea unor operațiuni de împușcare, găurire sau derocare.
Totodată, Curtea constată că aprecierea relevanței în speța de față a împrejurării că reclamanta desfășoară sau nu activități de extragere a pietrei, respectiv dacă deține licență pentru exploatarea carierei, ține de fondul cauzei și nu reprezintă un motiv de contestație în anulare, astfel cum a fost formulat de contestatoare.
Astfel fiind, împrejurarea că instanța de recurs a stabilit că reclamanta nu este autorizată pentru efectuarea lucrărilor de extragere a pietrei brute, ci doar pentru comercializarea acesteia, cu consecința că nici cheltuielile aferente lucrărilor de extragere a pietrei nu pot fi apreciate ca fiind în legătură directă cu operațiunile taxabile a reclamantei nu poate fi cenzurată pe calea contestației în anulare, contestatoare, prin motivele invocate urmărind de fapt o rejudecare a cauzei.
Din analiza considerentelor deciziei atacate, Curtea constată că instanța de recurs a analizat pe larg toate motivele de recurs invocate de către reclamantă.
Având în vedere aceste considerente, constatând neîntemeiată contestația în anulare, Curtea o va respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva deciziei civile nr.1691/21.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._/30/2010
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red. DD – 04.03.2013
Tehnored LM –05.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – N. A. F.
Instanța de recurs – Curtea de Apel Timișoara
Judecători – A. P., E. Ș. P.,R. C.
| ← Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|
