Refuz acordare drepturi protecţie sociala. Decizia nr. 485/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 485/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 1290/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 27.11.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.485
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.02.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:M. BACĂU
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul P. C. A., împotriva sentinței civile nr.3157/01.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu pârâta – intimată Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a Județului T., având ca obiect refuz acordare drepturi protecție socială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea pârâtei – intimate consilier juridic Udila R., lipsă fiind reclamantul – recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 30.01.2013 întâmpinare din partea pârâtei – intimate. De asemenea, tot prin registratura instanței s-a depus la data de 05.02.2013 concluzii scrise din partea reclamantului – recurent.
Reprezentanta pârâtei – intimate depune la dosar delegație de reprezentare.
Instanța revine asupra dispoziției privind timbrarea cererii de recurs, având în vedere obiectul cauzei, respectiv restituire indemnizație creștere copil.
Reprezentanta pârâtei – intimate prezintă spre vedere instanței originalul înscrisului aflat la fila 10 dosar fond, respectiv confirmarea de primire prin care s-a comunicat reclamantului decizia contestată.
Instanța constată că data înscrisă pe confirmarea de primire este 07.08.2006, această concluzie rezultând și din ștampila aplicată pe confirmarea de primire. Totodată, instanța procedează la restituirea originalului confirmării de primire către reprezentanta pârâtei – intimate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei – intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul_ reclamantul P. C. A. a solicitat anularea deciziei nr.50/01.08.2006, a deciziei nr.548/13.01.2012, emise de pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T., precum și exonerarea sa de la plata sumei de 417 lei, arătând în motivare, pe de o parte că din actul atacat nu rezultă modalitatea prin care a ajuns pârâta la concluzia că suma stabilită în sarcina sa este încasată necuvenit, și pe de altă parte că este prescrisă recuperarea acesteia, având în vedere dispozițiile art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000.
Prin Sentința Civilă nr.3157/01.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul P. C. A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale T..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Instanța a invocat neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, constatând că reclamantul nu a atacat actul administrativ din litigiu la instituția care l-a emis, în termenul prevăzut de această lege.
Conform art. 137 Cod procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, ,,Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Reclamatul nu a formulat la instituția pârâtă plângere împotriva deciziei nr.50/01.08.2006, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia (07.08.2006, ce rezultă din confirmarea de primire depusă la dosar), astfel cum prevăd dispozițiile art.7 al 1 din Legea nr.554 2004, ci a solicitat revocarea deciziei în litigiu doar la data de 13.12.2011,cu depășirea termenului prevăzut de textul de lege arătat.
Astfel instanța a constatat că reclamantul nu a formulat o contestație prealabilă împotriva actului administrativ atacat emis de către pârâtă, cu respectarea termenului prevăzut de norma procedurală arătată, iar acțiunea în contencios administrativ introdusă fără îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii, conform art. 7 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ este inadmisibilă, căci această procedură este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, neîndeplinirea sa, în termenele și condițiile prescrise de lege atrăgând inadmisibilitatea acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P. C. A., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță, contrar dispozițiilor art. 109 Cod procedură civilă a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate.
De asemenea, sentința recurată este netemeinică pentru următoarele motive:
Reclamantul a beneficiat de indemnizația de creștere a copilului în temeiul dispozițiilor Legii nr.19/2000 - art. 121 - 125 ind.1 în forma în vigoare la data nașterii dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului.
Potrivit dispozițiilor art. 187 alin. 1 din Legea nr.19/2000 în forma în vigoare la data nașterii dreptului la indemnizație pentru creșterea copilului: "Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Conform art. 25 din O.U.G. nr.148/2005 „începând cu data de 1 ianuarie 2006 încetează plata indemnizației pentru creșterea copilului, efectuată în condițiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare".
Dispozițiile acestui act normativ aplicate începând cu 01.01.2006, respectiv art. 21 alin. 1 prevăd: "Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție.
Potrivit art. 3 din Decretul 167/1958 (în vigoare până la data de 01.10.2011) termenul general de prescripție este de 3 ani. Aceste termen este prevăzut și de actualul cod civil art. 2517: "Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen".
În concluzie Decizia 50/01.08.2006 i-a fost comunicată la data de 28.11.2011 după împlinirea termenului general de prescripție, în tot această perioadă neintervenind nici un act care să întrerupă acest termen.
Împotriva acestei decizii a formulat în termen (respectiv la data de 13.12.2011) plângere prealabilă.
În răspunsul primit, pârâta a susținut că această sumă provine din achitarea în întregime a indemnizației pentru creșterea copilului pe luna iunie 2006. Menționează că a înștiințat pârâta în luna iunie 2006 despre începerea activității cu consecința întreruperii plăților cuvenite cu titlu de indemnizație de creștere a copilului.
Referitor la împrejurarea că a invocat împlinirea termenului de prescripție, pentru recuperarea acestei sume (în cazul în care chiar i-a fost achitată în plus) pârâta nu a făcut nici o referire susținând în mod eronat că această decizie i-ar fi fost comunicată în data de 07.03.3006.
Recurentul susține în primul rând că această decizie nu i-a fost comunicată. Din confirmarea de primire anexată răspunsului primit rezultă că aceasta poartă data de 07.06.2006, ori este puțin probabil că o decizie dată în 01.08.2006 să fie comunicată cu două luni înainte de a fi emisă.
Prima instanță a reținut în mod eronat afirmațiile pârâtei din întâmpinare, respectiv că această decizie i-a fost comunicată la data de 07.08.2006. Așa cum se poate observa pe înscrisul depus în copie de pârâtă data poștei trecută pe confirmarea de primire este data de 07.06.2012 și nu 07.08.2012.
Se mai arată că și în situația în care această decizie i-ar fi fost comunicată în luna august 2006, termenul general de prescripția s-ar împlinit în luna august 2009.
Având în vedere că termenul de prescripție s-a împlinit, apreciază că nu datorează această sumă, motiv pentru care se impune anularea Deciziei nr. 50/01.08.2006 și a Deciziei (răspunsului) nr. 548/13.01.2012 dată în soluționarea plângerii prealabile.
Pârâta – intimată, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială T., legal citată a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, reluând în esență argumentele de la instanța de fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurentul susține în primul rând că prima instanță, contrar dispozițiilor art. 109 Cod procedură civilă, a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate. Această critică nu este primită întrucât, deși în practicaua sentinței civile atacate este menționată într-adevăr invocarea din oficiu a excepției, se observă că în realitate pârâta a invocat excepția prin întâmpinare, la primul termen de judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 109 alin.3 Cod procedură civilă.
Curtea constată de altfel că modul de soluționare a excepției inadmisibilității este corect, Decizia nr.50/01.08.2006 fiind comunicată la data de 07.08.2006, împrejurare dovedită prin prezentarea la acest termen a originalului confirmării de primire aflată în copie la fila 10 din dosarul fond. Față de data comunicării, formularea plângerii prealabile la data de 13.12.2011 apare ca fiind tardivă.
Nu pot fi reținute nici susținerile vizând împlinirea termenului de prescripției de 3 ani prevăzut de art. 187 alin. 1 din Legea nr.19/2000 ori ulterior de art.25 din O.U.G. nr.148/2005, întrucât acest termen a fost respectat având în vedere că decizia contestată a fost emisă la data de 01.08.2006 pentru drepturile încasate necuvenit în perioada 01.06.2006 – 30.06.2006. Pentru aceleași motive nu pot fi reținute nici dispozițiile art.3 din Decretul 167/1958 care reglementa la data emiterii deciziei termenul general de prescripție de 3 ani.
Recurentul mai arată că și în situația în care s-ar aprecia că decizia i-ar fi fost comunicată în luna august 2006, termenul general de prescripția s-ar împlinit în luna august 2009. O astfel de apărare vizează însă prescripția executării, cu relevanță într-o eventuală contestație la executare iar nu prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor de bani încasate nelegal care, așa cum s-a arătat deja, nu a intervenit.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul recurent P. C. A. împotriva Sentinței Civile nr.3157/01.10.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. M. BACĂU
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./11.03.2013
TEHNORED:M.T./13.03.2013
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător – C. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 537/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
