Pretentii. Decizia nr. 536/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 536/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 6805/30/2011

ROMÂ N I AOPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ – 28.05.2012

DECIZIA CIVILĂ Nr.536

Ședința publică din 19 februarie 2013

PREȘEDINTE: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: M. L.

S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul P. G. A. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 723/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă mandatar F. P. N. în reprezentarea reclamantului recurent, consilier juridic S. Oleg în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Lugoj, lipsă fiind chemata în garanție.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentantul reclamantului depune la dosar dovada înmatriculării autoturismului într-un alt stat membru al U.E. anterior înmatriculării în România.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul acordării dobânzii legale și a majorărilor de întârziere.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinici și legală.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ din 03.10.2011, reclamantul P. G. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, anularea chitanței . nr._/09.12.2010 și a deciziei de calcul al taxei de poluare emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5142 lei plătită cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea autovehiculului Audi, înmatriculat pentru prima oară în Germania la data de 07.12.2001, precum și a dobânzii fiscale calculată potrivit art. 124 alin.2 C.pr.fiscală, de la data de 09.12.2010, la zi.

În motivare se arată că pârâta a refuzat soluționarea cererii nr._/28.09.2011 și a încălcat legea întrucât taxa de poluare este discriminatorie, prin prisma prevederilor art. 90 par.1 din Tratatul CE.

II. Întâmpinarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu:

Pârâta AFP Lugoj a formulat întâmpinare prin care menționează că acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată.

Pe cale de excepție, arată că taxa de poluare a fost stabilită prin actul administrativ fiscal constând în Decizia de calcul a taxei de poluare. Acțiunea formulata este inadmisibila datorita neefectuării procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 205 și urmat, din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantul nu a formulat o contestație prealabila împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisa de A.F.P. Lugoj, în condițiile art. 205 și urmat, din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr.fiscală coroborate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prin care sa solicite anularea acestui act administrativ de impunere. Reclamantul nu a formulat decât o cerere de restituire a taxei de poluare, fără a formula contestație în înțelesul art. 7 și art. 205 și urm. Cod procedura fiscala împotriva actului administrativ reprezentat de Decizia de calcul a taxei de poluare .

Ca urmare, prin neefectuarea procedurii prealabile obligatorii de contestare a actului administrativ fiscal de impunere, acțiunea în contencios administrativ formulata direct la instanța de judecata este inadmisibilă. Actul susceptibil de a fi contestat raportat la capetele de cerere privind restituirea taxei de poluare nu poate fi decât Decizia de calcul a taxei de poluare emisă conform OUG 50/2008 și NM de aplicare, acesta fiind actul administrativ care da naștere, modifică sau stinge raporturi juridice în înțelesul art. 2 din legea contenciosului administrativ,

În cazul în care, în pofida celor expuse instanța ar aprecia ca excepția este neîntemeiata, ridică în cauza excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala: "Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii "

Este necesar a se verifica în speța daca reclamanta a respectat termenul prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 207 Cod procedura fiscala pentru a sesiza organul administrativ, anume de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ contestat. În speța acest termen nu a fost respectat.

Mai mult decât atât cererea formulata nu respecta nici termenul de 6 luni sau 1 an prevăzut la art. 11 din legea contenciosului administrativ.

Se arată că acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată.

Astfel, în data de 15.12.2011 a fost adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP act normativ ce dă posibilitatea ca în cazul în care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule a fost publicata în Monitorul Oficial al României nr. 17 din 10 ianuarie 2012 și la art. 12 prevede:

(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

D. după parcurgerea acestei proceduri conform prevederilor Codului de procedura fiscala și în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 9/2012 și Normele Metodologice de aplicare, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin adresarea către instanța de judecata.

În lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulată direct la instanța de judecată este prematur formulat și inadmisibilă.

Pe fondul cauzei arată ca reclamantul a achiziționat un autoturism, iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 și art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Reclamantul avea posibilitatea de contestare a taxei în baza prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Având în vedere cele relatate, rezulta ca organul fiscal din cadrul A.F.P. Lugoj prin aplicarea prevederilor legale în vigoare la aceasta data a emis, în mod legal, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule.

Organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule, și nu au susținut niciodată ca însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul C.E. în cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate în tarile de proveniența, toate aceste organe comunitare pornind, în analiza diferitelor reglementari naționale având acest obiect, de la premisa . unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe și sa stabilească nivelurile acestora. Ceea ce, insa, au obiectat, respectiv au hotărât, în mod constant Comisia Europeana și C.J.C.E. Luxemburg a fost exclusiv în ceea ce privește modul de determinare și calcul al unei astfel de taxe, în sensul respectării principiului proporționalității taxei raportat la gradul de depreciere reala al valorii autovehiculelor.

Astfel, potrivit jurisprudenței constante a C.J.C.E. Luxemburg, ținând cont de faptul ca taxa de prima înmatriculare este o taxa unica și este aplicata atât la autovehiculele noi, cat și la cele second-hand in momentul primei înmatriculări, o data plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constanta din valoarea capitalului. În consecința, pe măsura ce vehiculul se depreciază, taxa reziduala scade proporțional cu pierderea în valoare a vehiculului.

În acest sens, Curtea a hotărât în mod constant ca, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie sa se tina seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusa sa nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața interna ca fiind noi (Hotărârea C.J.C.E. din 09.03.1995 în cauza C-345/93 Fazenda Publica și Minister io Publico împotriva Americo Joao Nunes Tadeu).

Pârâta AFP Lugoj a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu motiva de faptul că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu, conform art. 5 și urm. OUG nr.50/2008.

III. Hotărârea Tribunalului T.:

Prin sentința civilă nr. 723/14.03.2012, pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins excepția inadmisibilității, excepția tardivității și excepția prematurității, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. G. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, a obligat pârâta și chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 5142 lei și dobânda legală aferentă conform art. 70 și art. 120 C.pr.fiscală, respingând în rest acțiunea și a obligat pârâta și chemata în garanție să achite reclamantei cheltuielile de judecată în cuantum de 43,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 24 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, obligatoriu pentru instanță potrivit art.330⁷ alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit: „Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.”

În ceea ce privește excepția tardivității cererii de restituire, tribunalul nu a reținut-o întrucât, în condițiile în care reclamanta solicită restituirea unei sume de bani pe care apreciază că nu o datorează în temeiul art. 117 C.pr.fiscală, termenul în care se poate solicita restituirea este de 5 ani de la data efectuării plății. Raportat la momentul achitării taxei, 06.07.2011, termenul de prescripție nu era împlinit.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii față de prevederile art. 12 din Legea 9/2012, instanța a apreciat că este o apărare de fond și a fost analizată pe fondul cauzei.

Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania în regim second-hand, un autoturism Audi, . WAUZZZ8E92A1612020, data primei înmatriculări 07.12.2001, iar pentru înmatriculare a achitat taxa de poluare.

În vederea efectuării acestei formalități reclamanta a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 5142 lei.

Decizia de calcul a fost emisă în temeiul Ordonanței de urgența 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.4 din ordonanță.

Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.

Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.

Ori, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: 1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.

2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.

Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.

Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România aceasta taxă fiind o taxa cu efect echivalent în înțelesul art.25 CE (actualul art. 30).

Curtea Europeana de Justiție a constat ca orice taxa pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului ca trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia și care reprezintă o taxa de înmatriculare propriu-zisa constituie o taxa cu efect echivalent în sensul art. 23 și 25 C.E. ( hotărârile 17 octombrie 1997 Haar Petroleum,C-90/94; Outokumpu, C-213/96).

În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 și C-333/05).

De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.

În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România .

După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național, instanța constată că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, astfel că se impune obligarea pârâtei la restituirea acesteia.

Pârâta a invocat netemeinicia restituirii sumei raportat la dispozițiile Legii nr.9/2012. Se reține că această lege a fost publicată în MO la 10.01.2012 și a intrat în vigoare în 3 zile de la publicare. Potrivit art. 12 din Legea nr. 9/2012:” (1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

Prin Ordinul nr. 85/62 din 19 ianuarie 2012 s-a stabilit procedura pentru restituirea sumelor prevăzute la art. 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și a sumelor stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile. Se constată că taxa de poluare ce face obiectul prezentei caue a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 13.01.2012 și a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.

Față de considerentele expuse, instanța a respins excepțiile formulate și a admis în parte acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală obligarea pârâtei și a chematei în garanție la plata către reclamantă a sumei de_ lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.

În ceea ce privește cererea din acțiunea reclamantului privind plata dobânzilor legale, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de aceste prevederi legale, instanța a obligat pârâta și chemata în garanție la plata dobânzii legale, așa cum prevăd dispozițiile OG nr.92/2003, însă raportat la dispozițiile art. 120 și art. 70 C.pr.fiscală și nu de la data plății așa cum a solicitat reclamanta.

În ceea ce privește însă, cererea având ca obiect anularea chitanței și a deciziei de calcul al taxei de poluare, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește să obțină restituirea taxei și nu aduce critici de nelegalitate cu privire la decizia de calcul, aceasta fiind emisă în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.

Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în temeiul art. 60 și urm. C.pr.civ., instanța a admis-o .

În temeiul art. 274 C.pr.civ., a obligat pârâtele AFP Lugoj și AF Mediu la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.

IV Recursul reclamantului:

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamantul P. G. A. cât și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj

Reclamantul P. G. A. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe referitoare la dobânda legală - calculată potrivit art.124 alin.2 din Codul de Procedura Fiscală la nivelul majorărilor de întârziere din data când pârâta a încasat o sumă virată unui terț, respectiv Administrația F. Pentru Mediu București, și calculată până la data restituirii efective, instanța de judecata fiind obligată conform art.148 alin.2 și 4, să respecte un drept prevăzut în Constituție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în interesul legii că:-"Procedura de contestare prevăzuta de art.7 din O.U.G.nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală - nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare..." prin Decizia nr.24/14.11.2011(dosarul nr.9/2011, obligatorie - similară cu această cauză-pârâta calculând unui contribuabil referitor obligațiilor fiscale neplătite Statului, majorări de întârziere din ziua când legea a fost încălcată.

V. Recursul pârâtei:

Pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice a municipiului Lugoj a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată.

În motivare se arată că potrivit Deciziei nr. 24/2011 privind recursul în interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 9/2011 al ICCJ,, în cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, aceasta obligație neexistând doar în cazul cererilor de restituire, nu și în cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal constând în decizia de calcul a taxei de poluare:

„în al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.

Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza ari. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. "

Pe de alta parte, în susținerea aceleiași excepții arată ca a fost adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce dă posibilitatea ca în cazul în care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule a fost publicata în Monitorul Oficial al României nr. 17 din 10 ianuarie 2012 și la art. 12 prevede:"

"Art. 12

În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitata de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxa plătită, numai către titularul obligației de plata, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.

Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările și completările ulterioare.

Taxa rezultata ca diferența dintre suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscala, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. "

În lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulate direct la instanța de judecata este prematur formulat și inadmisibila, motiv pentru care a admis excepția ridicata și a respins acțiunea pentru aceste motive.

De asemenea a ridicat în cauza și excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala: "Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii...."

În fapt reclamantul a primit sub semnătura decizia de calcul a taxei de poluare în data de 08.07.2011 și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestație prealabila împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare, formulând în schimb o simpla cerere de restituire.

Mai mult decât atât cererea formulata nu respectă nici termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din legea contenciosului administrativ și nici termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din legea contenciosului administrativ.

Pe fondul cauzei a arătat ca reclamantul a achiziționat un autoturism, iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 și art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule, și nu au susținut niciodată ca însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul C.E.( 110 TFUE) în cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate în tarile de proveniența, toate aceste organe comunitare pornind, în analiza diferitelor reglementari naționale având acest obiect, de la premisa . unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe și sa stabilească nivelurile acestora. Ceea ce, însă, au obiectat, respectiv au hotărât, în mod constant Comisia Europeana și C.J.C.E. Luxemburg a fost exclusiv în ceea ce privește modul de determinare și calcul al unei astfel de taxe, în sensul respectării principiului proporționalității taxei raportat la gradul de depreciere reala al valorii autovehiculelor.

Astfel, potrivit jurisprudenței constante a C.J.C.E. Luxemburg, ținând cont de faptul ca taxa de prima înmatriculare este o taxa unica și este aplicata atât la autovehiculele noi, cat și la cele second-hand în momentul primei înmatriculări, o data plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constanta din valoarea capitalului. În consecința, pe măsura ce vehiculul se depreciază, taxa reziduala scade proporțional cu pierderea în valoare a vehiculului.

În același timp fata de vechiul sistem de calcul al taxei speciale, pentru regimul actualei taxe pe poluare, tot ca urmare a recomandările Comisiei și pentru respectarea principiilor de echitate privind impozitarea s-au efectuat următoarele modificări: reașezarea modalității de calcul al taxei pe poluare; simplificarea formulei de calcul prin eliminarea coeficientului de corelare; reașezarea sferei de aplicare a excepțiilor și scutirilor de la plata taxei; restituirea diferenței de taxa pentru autovehiculele scoase din parcul național, ca urmare a predării lor în vederea dezmembrării ori ca urmare a distrugerii accidentale a acestora și predate în vederea dezmembrării; restituirea diferenței de taxa rezultata din modificarea legislației.

În speța, solicită să se rețină ca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala, respectiv se aplica și autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America etc.) precum și, cel mai important, autoturismelor din producția naționala a României

Art. 4

(1)Obligația de plata a taxei intervine: cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

(2)Obligația de plata a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

În concluzie, Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 9/2012 elimina discriminarea indirecta menționata în hotărârile Curții Europene de Justiție, în cele doua cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.

Prin neaplicarea corectă a acestor prevederi legale prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj la restituirea sumei în cuantum de 5142 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 9.12.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Germania, la data de 7.12.2001.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:

1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009 și nr. 117/2009.

1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:

- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);

- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României

- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 330⁷ alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

2. Analiza situației din speță:

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Lugoj la restituirea sumei în cuantum de 5142 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 9.12.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat anterior în Germania, la data de 7.12.2001.

Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamanta nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

2.2. Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamanta a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:

Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.

Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.

Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.

Curtea constată, în această privință, că reclamanta a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.

2.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).

Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.

Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.

Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008

De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.

În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.

Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.

2.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C-573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației F. pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamanta a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantei.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantei, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantei cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantei prin acest act nelegal.

2.2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.

Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.

Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.

Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.

Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantei pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.

D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

2.2.5. În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.

Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.

Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.

Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.

Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.

Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.

Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.

Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

2.2.6. Cu privire la recursul reclamantului, Curtea reține că acesta a criticat faptul că instanța de fond a obligat pârâta numai la plata dobânzii în termen de 45 de zile de la data la care reclamantul a formulat cererea de restituire a taxei, invocând dispozițiile art. 124 Cod de Procedură Fiscală.

Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.

Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.

În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Curtea observă că art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012, în sensul că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, ca urmare a introducerii art. 117 alin. (2¹), fără consecințe în privința situației din speță.

Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.

Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.

Din acest punct de vedere, este lipsit de relevanță faptul că organele fiscale nu au calculat dobânzi în cazul neplății taxei de poluare, întrucât regimul dobânzilor datorate de organele fiscale este cel stabilit de art. 124 Cod de Procedură Fiscală și nu este condiționat de o eventuală calculare a unor dobânzi în cazul neplății taxei de poluare.

În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.

Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantei, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 trebuie avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.

Raportat la cele arătate anterior, Curtea reține că nu este întemeiat nici recursul reclamantului.

3.Soluția Curții de Apel Timișoara:

Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursurile formulate de reclamantul P. G. A. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 723/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de reclamantul P. G. A. și de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 723/14.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2013

PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR

R. OLARUDIANA D. R. P.

GREFIER

M. L.

Red. RP – 18.03.2013

Tehnored LM –19.03.2013

2 expl/SM

Prima instanță – Tribunalul T.

Judecător – G. B.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013.... →

Pretentii. Decizia nr. 536/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 536/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA