Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 10531/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 4 decembrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: N. M.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 1395/09.04.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. I., având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat B. C. P. pentru reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța nr. 535/02.12.2013 reprezentând onorariu avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului-intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 1395/09.04.2013 pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta AFP Timișoara.
A admis acțiunea formulată de reclamantul H. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A dispus anularea Deciziei nr._/31.10.2012. emisă de pârâta AFP Timișoara.
A obligat pârâta AFP să restituie reclamantului suma de 3.377 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, cu dobânzi conform art. 124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta AFP la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 893,3 lei.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta DGFP T..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta AFP, aceasta este neîntemeiată, fiind respinsă, dat fiind că, raportat la dispozițiile art. 117 din OG nr. 92/2003 republicată, autoritatea pârâtă este organ abilitat să încaseze taxe și impozite, această pârâtă a încasat taxa de poluare, așa încât, chiar dacă taxa se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu, organul fiscal este cel în fața căruia se formulează cererea de restituire.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism rulat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pentru emisii poluante în conformitate cu norma legală internă – Legea nr. 9/2012, astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar. Taxa a fost calculată prin Decizia nr._/31.10.2012, emisă de pârâta AFP. Reclamantul s-a adresat pârâtei AFP, în scopul anulării acestei decizii și restituirii taxei, însă niciuna din părți nu a depus la dosar răspunsul autorității.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Conform art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012, aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Potrivit art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012:
„Art. 2
(1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Deoarece art. 4 alin. 2 din lege a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară până la această dată.
Analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand provenind dintr-un alt stat membru: Cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Sub acest aspect, Legea nr. 9/2012 este contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (art.110 din T.F.U.E.), norma fiscală națională diminuând sau fiind susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate second-hand (autovehicule înmatriculate în alte state membre) influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. În același sens, în cauza Simmenthal, Curtea a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă ori prin orice alt procedeu constituțional”.Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, instanța reține că, prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. și N., prevederile OUG nr. 50/2008 au fost declarate incompatibile cu prevederile art. 110 TFUE. Este de subliniat că, în cauza N., Curtea a apreciat că „toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”. Așadar, noul act normativ nu înlătură caracterul discriminatoriu al taxelor reglementate de OUG nr. 50/2008, având în vedere că, deși legiuitorul a instituit, prin Legea nr. 9/2012, obligativitatea plății taxei de poluare și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor din România, această dispoziție a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, astfel că regimul discriminatoriu stabilit prin OUG nr. 50/2008 nu a fost modificat.
În aceste condiții, s-a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisii poluante contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Este de subliniat că, deși pârâta AFP a invocat art. 64-66 Cod procedură civilă în cuprinsul întâmpinării, arătând că titularul obligației de restituire a taxei este AFM, această apărare nu se impune a fi analizată în contextul prevăzut de art. 64-66 Cod procedură civilă, întrucât cererea nu îndeplinește cerințele procedurale pentru a fi comunicată și analizată ca o cerere de sine stătătoare. Analizând, însă, această susținere ca o apărare a pârâtei AFP, tribunalul constată că nu pot fi reținute argumentele pârâtei, întrucât taxele nelegal încasate se impun a fi restituite de către organul fiscal competent, potrivit art. 117 Cod procedură fiscală, același organ care a încasat sumele reprezentând taxele de poluare.
În consecință, refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite condițiile art. 1 alin. 1 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. De asemenea, actul administrativ, constând din decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante, este un act administrativ emis cu exces de putere, potrivit definiției art. 2 alin. 1 lit. n din Legea nr. 554/2004 republicată, impunându-se anularea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Administrația Finanțelor Publice T., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice T., iar pe fond în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.
În principal, susține că în mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză a AFP Timișoara, calitatea procesuala pasivă revenind organului care a încasat taxa pentru emisiile poluante și care o deține în prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu București.
În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere faptul că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în M. Of. nr. 17/10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales în ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea, s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, in mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141 -2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza OUG nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Cât privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., apreciază că aceasta a devenit în mod evident caducă și respectiv inaplicabilă, în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
De asemenea se solicită restrângerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat de la 850 lei la 300 lei.
Analizând recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisiile poluante încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa pentru emisiile poluante a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Astfel, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care reține legalitatea respingerii acestei excepții de către instanța de fond.
Curtea subliniază, totodată, că reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara și Administrația Fondului pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pentru emisii poluante și i-a refuzat restituirea acesteia.
În consecință, Curtea constată că în mod corect tribunalul a respins această excepție.
Pentru analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art. 110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr. 50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C-263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art. 110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 850 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, instanța de recurs apreciază că acestea au fost acordate într-un cuantum rezonabil raportat la obiectul și complexitatea cauzei, practica instanței de judecată cu privire la soluționarea acestor cauze fiind cunoscută de către organul fiscal, neimpunându-se reducerea lor, potrivit prevederilor art. 274 al.3 Cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 1395/09.04.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. I., ca neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele recurente fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului, vor fi obligate că plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamant în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 1395/09.04.2013, pronunțată de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. I..
Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica D. P.
Grefier,
N. M.
Red. C. Dica /19.12.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./19.12.2013
Primă instanță: Tribunalul T. – A. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 536/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3809/2013.... → |
|---|
