CSJ. Decizia nr. 1721/2001. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1721
Dosar nr.2471/2001
Şedinţa publică din 8 mai 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de H. N. I. împotriva hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
La apelul nominal s-au prezentat: recurentul H. N. I. reprezentat de avocatul H. V. şi intimata Banca Naţională a României reprezentată de consilierul juridic M. R.
Procedura completă.
Avocatul H. V. a solicitat admiterea recursului, potrivit motivelor dezvoltate în scris şi anularea hotărârii atacate.
Consilierul juridic M. R. a pus concluzii pentru respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 iunie 2001 s-a înregistrat la Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ recursul introdus de H. N. I., în temeiul prevederilor art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, cu modificările ulterioare, împotriva hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României prin care îi fusese respinsă contestaţia formulată împotriva Ordinului nr.95 din 16 noiembrie 2000 emis de viceguvernatorul Băncii Naţionale a României.
În motivarea cererii sale, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea Consiliului de administraţie este nelegală şi, împreună cu Ordinul viceguvernatorului, netemeinică.
Ca motiv de nelegalitate, a fost invocată împrejurarea că, la contestaţia formulată împotriva ordinului viceguvernatorului, i s-a comunicat cu adresa nr.XI/G/362 din 28 decembrie 2000 că această contestaţie fusese respinsă, deşi şedinţa Consiliului de administraţie urma să aibă loc abia la data de 12 ianuarie 2001, iar hotărârea nr.22 a Consiliului de administraţie apare ca fiind adoptată la data de 29 mai 2001.
Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că hotărârea Consiliului de administraţie nu a fost motivată.
Pe fond, recurentul a susţinut că hotărârea Consiliului de administraţie şi ordinul viceguvernatorului sunt netemeinice, organele de control constatând doar deficienţe vizând aspectele formale ale activităţii curente fără legătură cu atribuţiile sale.
Recursul este nefondat.
Din probele aflate la dosar rezultă că, în perioada 11 – 15 septembrie 2000, organul de control din cadrul Direcţiei Supraveghere din B.N.R. au efectuat o verificare la banca R. I. B. SA Bucureşti, unde recurentul H. N. I. deţine funcţia de director general adjunct, constatând că, în perioada 30 septembrie 1999 – 31 august 2000, în activitatea băncii s-au produs deficienţele consemnate în procesul-verbal încheiat la 15 septembrie 2000, înregistrat la această bancă sub nr.364 din 27 septembrie 2000.
În baza acestor constatări, prin Ordinul nr.95 din 16 noiembrie 2000, viceguvernatorul B.N.R. a retras recurentului aprobarea calităţii de conducător al băncii R. I. B. SA Bucureşti, respectiv pe aceea de director general adjunct ce-i fusese acordată prin scrisoarea nr.VII/2/2243 din 16 noiembrie 1999.
Prin hotărârea nr.22 din 29 mai 2001 adoptată de Consiliul de Administraţie al B.N.R. a fost respinsă contestaţia formulată împotriva ordinului viceguvernatorului, reţinându-se că sancţiunea aplicată este legală şi proporţională cu gravitatea deficienţelor constatate de către organele de control: acordarea unor credite în condiţii nelegale şi neregulamentare.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat de recurent, rezultă că este neîntemeiat, hotărârea Consiliului de administraţie fiind luată în procedura de urgenţă reglementată de art.9 din Regulamentul nr.1/1998 privind funcţionarea Consiliului de administraţie al B.N.R., urgenţă impusă de împrejurarea că drept urmare a controlului, la data de 29 noiembrie 2000, acesta şi-a prezentat demisia din funcţie (fila 122), iar Consiliul de Administraţie al băncii R. I. B. SA Bucureşti aprobase revocarea sa din funcţia de director general adjunct.
Astfel, voturile membrilor Consiliului de Administraţie al B.N.R. au fost colectate individual (fila 110-114) la data de 20 decembrie 2000, hotărârea de respingere a contestaţiei fiind luată în această modalitate, soluţie ce i-a şi fost comunicată contestatorului cu adresa nr.XI/G/362 din 28 decembrie 2000.
Este adevărat că şedinţa formală a Consiliului de Administraţie al B.N.R. a avut loc ulterior, adică la data de 12 ianuarie 2001, când la pct. 3 „Materiale analizate prin procedura de urgenţă prevăzută de Regulament" se menţionează aprobarea notei cu nr.VII/2/12930 din 20 decembrie 2000 privind respingerea contestaţiei respective (fila 132-133).
În ceea ce priveşte hotărârea nr.22 a Consiliului de administraţie, aceasta apare datată 29 mai 2001 (data redactării) dar se referă explicit la şedinţa din 12 ianuarie 2001 a consiliului, când se aprobase soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva ordinului viceguvernatorului.
În ceea ce priveşte motivele de critică vizând fondul cauzei şi netemeinicia actelor administrative atacate, este necontestat că organele de control al B.N.R. au constatat încălcări ale legislaţiei bancare în activitatea R.I.B. SA Bucureşti, constând în existenţa unor contracte de credit nesemnate, fie de bancă, fie de clienţi, acordarea unor credite fără respectarea condiţiilor de formă (în lipsa unei cereri de credit din partea clientului, fără aprobarea sau înainte de aprobarea organelor competente ale băncii, angajarea răspunderii băncii printr-o singură semnătură, etc.) sau de fond (acordarea unor credite fără efectuarea unei analize economico-financiare).
Toate aceste diferenţe constatate au fost însuşite de reprezentanţii băncii controlate care au semnat fără obiecţiuni procesul-verbal de control.
De asemenea, est necontestat că recurentul a ocupat funcţia de director general adjunct responsabil cu activitatea de creditare, potrivit organigramei băncii, ceea ce impunea coordonarea şi urmărirea activităţii de creditare a băncii.
Or, deficienţele constatate probează lipsa unei coordonări/ o coordonare defectuoasă a activităţii de creditare, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art.26, 56, 69 alin.1 lit.a) din Legea nr.58/998, astfel că sancţiunea aplicată, prevăzută de art.69 alin.2 lit.d) din Legea nr.58/1998 este legală şi temeinică.
În concluzie, reţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, Curtea va respinge recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de H. N. I. împotriva Hotărârii nr.22 din 29 mai 2001 a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 142/2001. Contencios. Refuz plata despagubiri... | CSJ. Decizia nr. 1736/2001. Contencios → |
|---|
