Contestaţie in anulare. Neîndeplinirea procedurii de citare faţă de o persoană nepusă sub interdicţie. Admisibilitate

La acţiunea în contencios administrativ împotriva unui certificat şi a unei decizii emise de Oficiul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Braşov introdusă de o persoană nepusă sub interdicţie, nu poate renunţa decât contestatorul personal, iar nu şi curatorul acestuia. De asemenea, anularea recursului, mai înainte de a fi pronunţată, trebuie pusă în discuţia părţilor, iar, pentru acest lucru, recurentul trebuie citat personal, întrucât calitatea de curator nu conferă puterea de a îndeplini un act de dispoziţie în numele contestatorului, în lipsa unui mandat special din partea acestuia.

în consecinţă, contestaţia în anulare va fi admisă în temeiul art. 318 C. pr. civ.

(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2735 din 19 septembrie2001)
CURTEA,

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 martie 2001 contestatorul T. F. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 367 din 30 ianuarie 2001 pronunţată de
Curtea Supremă de Justiţie - Secţia contencios administrativ în dosarul nr. 1709/1999.

în motivarea cererii susţine că nelegal s-a anulat recursul cu încălcarea principiului contradictoria-lităţii, deoarece nu a fost citat pentru termenul de judecată şi din această cauză nu a putut să-şi facă apărările pe care le-a considerat necesare.
Analizând contestaţia în anulare de faţă, Curtea reţine următoarele:

T.F. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 274 din 24 septembrie 1998 şi a certificatului nr. 427 din 17 februarie 1998, ambele emise de

O.E.M.R.C.M. din cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Braşov, solicitând desfiinţarea acestora şi acordarea unor daune materiale şi morale.

Curtea de Apel Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ, prin încheierea din 1 iunie 1999 a luat act de declaraţia curatorului reclamantului T. F; că înţelege să renunţe la acţiune.

în motivarea soluţiei se reţine că printr-o cerere depusă la dosar numita T.S., curatorul reclamantului T.F., a solicitat a se lua act de renunţarea sa la judecata acţiunii.

Recursul declarat de T. F. împotriva încheierii din 1 iunie 1999 a fost anulat de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de contencios administrativ, prin decizia nr. 367 din 30 ianuarie 2001, decizie ce s-a atacat cu prezenta contestaţie în anulare.

Instanţa de recurs a reţinut că T. S., care are calitatea de curator al reclamantului-recurent T.F., nu a ratificat recursul declarat de acesta, ci a înţeles să renunţe la judecata cauzei.

Contestaţia în anulare introdusă împotriva acestei hotărâri va fi admisă, pentru că nu s-a făcut nici o dovadă că T. F. a fost pus sub interdicţie printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel cum prevede art. 144 alin. 1 din C. fam. şi în lipsa unei astfel de hotărâri persoana respectivă este presupusă a avea discernământ şi - ca atare - şi
capacitate de exerciţiu pentru a putea să-şi susţină personal acţiunea de faţă.

Calitatea de curator a numitei T:S. îi dă dreptul acesteia de a se ocupa de administrarea bunurilor sau să apere interesele, în condiţii mulţumitoare şi din motive întemeiate, unei persoane incapabile să se ocupe personal de acestea, astfel cum prevede art. 152 din C. fam.

în cauza de faţă T.S. nu are mandat nici din partea contestatorului personal, nici în puterea calităţii de curator de a îndeplini un act de dispoziţie în numele contestatorului.

Ca atare, ea nu putea să renunţe la judecarea pricinii în lipsa unui mandat special din partea contestatorului-reclamant.

Astfel fiind, în temeiul art. 318 teza I din C. pr. civ. se va desfiinţa decizia nr. 367 din 30 ianuarie 2001 a C.S.J. - Secţia contencios administrativ.

Rejudecând recursul, declarat de recurentul T.F. împotriva încheierii din 1 iunie 1999 pronunţată de

C.A. Braşov - Secţia comercială şi contencios administrativ, prin care s-a luat act de declaraţia curatoarei T.S. că înţelege să renunţe la acţiune, Curtea va dispune admiterea acestuia, şi în baza art. 313 C. pr. civ. va casa încheierea şi va trimite cauza spre rejudecare.

Dosarul nu se va mai trimite instanţei a cărei încheiere va fi casată, ci Tribunalului Braşov-secţia comercială, şi ţinând cont că în prezent competenţa de soluţionare a unei astfel de pricini revine tribunalului, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. c, C. pr. civ., în urma modificării competenţei acestuia prin O.U.G. nr. 59/2001.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestaţie in anulare. Neîndeplinirea procedurii de citare faţă de o persoană nepusă sub interdicţie. Admisibilitate