Daune morale. Proba prejudiciului în cazul vătămării prin act administrativ al unei autorităţi publice
| Comentarii |
|
Acordarea daunelor morale este condiţionată de dovedirea unui prejudiciu moral cauzat prin actul administrativ al autorităţii publice.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 259 din 29 ianuarie 2002)
- Extras -
Societatea comercială „R. P.“ S. R. L. a chemat în judecată Agenţia Domeniilor Statului pentru obligarea acesteia să emită un act administrativ pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri în legătură cu exploatarea unei amenajări piscicole şi să-i plătească suma de 1 miliard de lei cu titlu de daune morale.
Reclamanta a precizat că demersurile sale pentru clarificarea situaţiei juridice a exploatării piscicole au rămas fără răspuns, situaţie în care s-a văzut nevoită a se adresa instanţei de judecată competentă, conform art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 540 din 30 aprilie 2001, a admis în parte acţiunea, obligând pe pârâtă să comunice reclamantei răspunsul la cererea nr. 14484 din 8 noiembrie 2000.
Capătul de cerere subsecvent privind acordarea unor daune morale a fost respins ca nemotivat.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta susţinând că, faţă de culpa evidentă a autorităţii publice pârâte, prin necomunicarea răspunsului la petiţia nr. 14484 din 8 noiembrie 2000, greşit prima instanţă nu a obligat-o a-i plăti suma solicitată cu titlu de daune morale.
Critica este neîntemeiată.
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 a consacrat prin dispoziţiile art. 11 alin. 2, posibilitatea instanţei de judecată de a hotărî asupra daunelor materiale şi morale cerute de reclamant.
Admisibilitatea unei asemenea cereri este însă condiţionată, în toate cazurile, de dovedirea prejudiciului material şi a celui moral.
în speţă, deşi a solicitat plata, de către pârâtă, a unor daune morale, în sumă de 1 miliard de lei, reclamanta nu a arătat în ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei pârâtei.
Precizări şi probe în acest sens nu au fost făcute nici chiar în recursul declarat.
Fără temei s-a susţinut că daunele morale trebuiau acordate societăţii comerciale doar ca efect al admiterii primului capăt de acţiune.
în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← Fond de vânătoare. Atribuire în gestiune. Preempţiune... | Conflict negativ de competenţă. Cazul unui act administrativ... → |
|---|
