CSJ. Decizia nr. 1000/2002. Contencios. Recurs anulare decizie M.F.si acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1000
Dosar nr.564/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
S-auluat în examinare recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor împotriva sentinţei nr.295/CA/2001 – P din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
La apelul nominals-au prezentat: recurenţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Oradea, ambii reprezentaţi de consilierul juridic L.A. şi Direcţia Generală a Vămilor reprezentată de consilierul juridicC.A., lipsind recurenta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, intimata reclamantă SC „Z.C." SA, precum şi intimatul pârât Biroul Vamal Oradea.
Procedura completă.
Consilierul juridic L.A. a solicitat admiterea recursului declarat de Direcţia Generală a judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice potrivit motivelor dezvoltate în scris, casarea sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii.
A cerut de asemenea, admiterea recursului declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea.
Consilierul juridic C.A. a pus concluzii pentru admiterea recursului declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor, casarea hotărârii atacate şi pe fond, respingerea acţiunii. A cerut de asemenea şi admiterea recursului declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice.
Procurorul a pus concluzii pentru respingerea ambelor recursuri ca nefondate şi menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinică.
CURTEA
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.295/CA/2001-P pronunţată la data de 21 decembrie 2001, în dosarul nr.3827/CA/2001, Curtea de Apel Oradea – Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamanta SC „Z.C." SA şi a anulatDecizia nr.1368 din 11 septembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi actele de constatare nr.1450, 1452 şi 7542 din 22 iunie 2001 încheiatede BiroulVamal Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel areţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actele de constatare nr.1450, 1451 şi 7542 din 22 iunie 2001, Biroul Oradea a stabilit în sarcina societăţii comerciale obligaţii anuale în sumă totală de 604.070.010 lei reprezentând:
- 423.611.496 lei datorie vamală;
- 180.458.514 lei majorări de întârziere aferentedatoriei vamale.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr.1368 din 11 septembrie 2001 a respins contestaţia formulată de societatea comercială, cu motivarea că aceasta, desfăşurând operaţiuni de leasing, nu a respectat termenul pentru încheierea operaţiunii situaţiei în care organele vamale erau îndreptăţite să procedeze la calcularea drepturilor vamale potrivit prevederilor art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.12/1995.
În motivarea soluţiei de admitere a acţiunii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta îşi exprimase opţiunea de cumpărare anterior expirării contractului deleasing şi expirării termenului de import temporar, organele vamale interpretând înmod greşit derularea operaţiunii deleasing şi actelenormativeîn materie.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea, în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor, ambele recursuri conţinând aceleaşi critici.
Astfel, se susţine că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că societatea comercială reclamantă ar fi respectat termenul acordat de autoritatea vamală pentru încheierea operaţiunii vamale de import temporar şi că ar fianunţat autorităţii vamaleintenţia de cumpărare în termenul prevăzut de art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.12/1995.
În întâmpinarea depusă, societatea comercială intimată a susţinut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art.4 din Ordonanţa Guvernului nr.12/1995, ci prevederile art.25 alin.2 şi 3 din Legea nr.90/1998, în vigoare la data încheierii actelor de constatare de către organele vamale şi că, chiar dacă a omis să depună în termen intenţia de realizare a importului definitiv nu datorează decât taxele vamale aferente valorii reziduale, iar nu dublul taxelor vamale calculate la valoarea de intrare în vamă a bunurilor.
Recursurile sunt întemeiate.
Din probele administrate în cauză rezultă că societatea comercială intimată a importat, potrivit declaraţiilor vamale nr.6428 şi 6429 din 15 septembrie 1997, în regim de admitere temporară, utilajele care au făcut obiectul de leasing, pentru care Biroul Vamal Oradea a stabilit ca termen de încheiere aoperaţiunilor data de 10 septembrie 2000.
În conformitate cu prevederile art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.12/1995 privind unele măsuri referitoare la regimul vamal a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor importate în cadrul tranzacţiilor de leasing, termenul în cadrul căruia bunurile respective urmează să fie restituite sau să primească o nouă destinaţie vamală este cel convenit de părţi prin contractul de leasing, dar nu mai mult de 36 de luni.
Potrivit prevederilor art.3 din aceeaşi ordonanţă, în cazul în care, la expirarea contractului de leasing, beneficiarul bunurilor optează pentrucumpărarea acestora, este obligat ca, înainte de 30 de zile de definitivarea importului, să anunţe organele vamale asupra operaţiunii şi săplătească taxa vamală aplicată asupra valorii reziduale convenite de părţi ca preţ final al vânzării.
În cauză, instanţa a reţinut în mod greşit că societatea comercială, optând pentru cumpărarea bunurilor, ar fi anunţat organele vamale asupra operaţiunii întermenul legal, adică cu 30 de zile înainte de expirarea termenului acordat pentru încheierea operaţiunii (10 septembrie 2000), ceea cerezultă din factura emisă de locator la data de 23 aprilie 2001, prin care se comunică intimatei valoarea reziduală.
De fapt, chiar intimata, în întâmpinarea depusă a acceptat evidenţa împrejurării că nu a anunţat orgenele vamale înainte cu 30 de zile de expirarea termenului fixat pentru încheierea operaţiunii.
Astfel fiind, în mod just au reţinut organele vamale incidenţa prevederilor art.4 din Ordonanţe Guvernului nr.12/1995, potrivit cărora, în cazul în care termenul prevăzut la art.2, acordat pentru regimul de import temporar a expirat, iar bunurile nu au fost restituite şi nici nu au fost cumpărate, autorităţile vamale încasează dublul taxelor vamale datorate la data înregistrării declaraţiei vamale pentru bunurile aduse în ţară.
În ceea ce priveşte susţinerea intimatei, formulată în întâmpinare, cum că în cauză ar fi aplicabile prevederile arr.25 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şisocietăţile de leasing, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.90/1998, aceasta este neîntemeiată.
Astfel, aşa cum rezultă şi din titlul său, Ordonanţa Guvernului nr.51/1997 reglemetează cadrul general aplicabil operaţiunilor de leasing şi societăţilor de leasing, în timp ce pentru utilajele importate deintimată a existat, la data importului, o reglementare specială, derogatorie: Ordonanţa Guvernului nr.12/1995carereglementa măsuri referitoare la regimul vamal al maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor importate în cadrul tranzacţiilor de leasing, raportul juridicnăscându-se şi rămânând guvernat de reglementările acestui act normativ cu caracter special.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.188 din Legea nr.141/1997 privind Codul vamal al României şi art.380 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.626/1997, operaţiunile vamalepentrucare s-au depus declaraţiile vamale sub regimurile prevăzute în reglementările vamale anterioare, se derulează şi se încheie în conformitate cu acele reglementări.
În concluzie, recursurile sunt întemeiate şi urmează să fie admise, sentinţa atacată va fi casată şi, pe fond, acţiunea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Bihor în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice şi de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Oradea în reprezentarea Direcţiei Generale a Vămilor împotriva sentinţei nr.295/CA/2001 – P din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 100/2002. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 1004/2002. Contencios. Recurs anulare acte... → |
|---|
