CSJ. Decizia nr. 1176/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1176
Dosar nr.1123/2002
Şedinţa publică din25 martie 200.
S-a luat în examinare recursuldeclarat de SC"Romart Impex"SRL Bucureştiîmpotriva sentinţei civile nr.6 din 8 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC „R.I." SRL reprezentată de avocata V.A. şi intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridicE.B., lipsind intimata pârâtă Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 2 Bucureşti.
Procedura completă.
Avocatul V.A. a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii cu consecinţa desfiinţării deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr.1604/2001 şi modificării corespunzătoare a procesului - verbal din 12 aprilie 2001 al AdministraţieiFinanciare sector 2, respectiv a menţiunilor cuprinse în cap.III pct.5 cu privire la impozitul pe profit aferent perioadei 1.10.2000 – 31.12.2000.
A solicitat de asemenea, obligarea Ministerului Finanţelor Publicela restituirea diferenţei de 750.639.535 lei.
In motivarea concluziilor sale, reprezentanta recurentei a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor dovezilor prezentate în apărare, respectiv asupra faptuluică societatea a achitat suma de 281.980.503 lei reprezentând diferenţă de impozit pe profit încă de la 23 noiembrie 2000.
Consilierul juridic E.B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii hotărârii instanţei de fond. A precizat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.6 din OUG nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat iar reclamanta nu putea să beneficieze de scutirea la plata întrucât nu a achitat până la 29 decembrie 2000 diferenţa de impozit pe profit şi majorările de întârziere.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 noiembrie 2001, Societatea comercială „R.I." SRL a solicitat că în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 2 Bucureşti să se dispună anularea deciziei nr.1604 din 12 octombrie 2001 emisă de prinul pârât şi în parte a procesului - verbal întocmit de pârâta secundă la 12 aprilie 2001, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă a cerut recunoaşterea dreptului său la reducerea cu 60% a cuantumuluimajorărilor de întârziere datorate bugetului de stat pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit aferent anului financiar - fiscal 2000, de la 1.251.232.558 lei, la 500.493.023,2 lei.
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că deşi a îndeplinit toate condiţiile cumulative prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.163/2000 care reglementează materia, organele financiare i-au refuzat cererea de reducere a cuantumului majorărilor de întârziere datorate bugetului de stat, iar prin Decizia de soluţionare ce constituie actul administrativ - jurisdicţional, Ministerul Finanţelor Publicea menţinut măsura luată de organele respective prin procesul –verbal de control, ceea ce o prejudiciază grav.
Prin sentinţa civilă nr.6 din 8 ianuarie 2002, Curteade Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată. Instanţa a reţinut că afirmaţia făcută de reclamantă în acţiune, referitoare la lipsa de pregătire juridică a persoanelor care au efectuat controlul financiar excede obiectului cauzei.
Pe de altă parte, societatea comercială a recunoscut că datorează majorări de întârziere la bugetul de stat pentru neplata la termenele scadente a impozitului pe profit aferent anului financiar 2000, în sumă de 500.493.023 lei, dar ea nu putea beneficia de reducerea cerută, deoarece nu a îndeplinit cerinţele legale stabilite prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.163/2000.
In sprijinul soluţiei au mai fost invocate prevederile art.10 şi 13 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, precum şi cele conţinute în art.15 alin.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.70/1994, privind impozitul pe profit.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Societatea comercială „R.I." SRL.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond şi-a însuşit în mod necritic toate afirmaţiile făcute de organele financiare, deşi din înscrisurile depuse în dosar rezultă că cererea sa era admisibilă întrucât:
- la data de 23 noiembrie 2000, deci anterior redactării procesului verbal de control, a achitat diferenţa de impozit pe profit în sumă de 281.980.503 lei, adică debitul generator de majorări de întârziere;
- suma de 33.808.470 lei, reprezentând majorările de întârziere aferente trimestrului III/2000, nu intră în categoria debitelor prevăzute de art.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.163/2000, ci este o sumă supusă facilităţilor instituite prin acest act normativ, iar plataei, un criteriu pentru acordarea acelor facilităţi.
Recursul este fondat în sensul considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Deşi amplu motivată, sentinţa recurată reproduce argumentele formulate de organele financiare pârâte în cuprinsul actului de control carea declanşat litigiul şi mai ales, în Decizia de soluţionare a Ministerului Finanţelor Publice nr.1604/2000.
Apărările reclamantei au fost înlăturate făcându-se referire exclusiv la acele argumente, la normele legale aplicabile în speţă şi la rezultatele financiare reflectate în bilanţul contabil.
Dar, din dosar lipsesc nu numai bilanţul contabil în care trebuia să fie reflectate rezultatele financiare obţinute de agentul economic în perioada supusă verificării, ci şi declaraţia acestuia privind impozitul pe profit, în baza căreia se efectuează regularizarea în evidenţele contabile.
Tinând seama de acestă împrejurare, se apreciază că soluţia instanţei, de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, nu se fundamentează pe un material probatoriu complet şi convingător.
Ca atare, se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, în vederea completării probelor cu înscrisurile menţionate mai sus şi, eventual, cu o expertiză contabilă financiară care să concluzioneze asupra existenţei sau inexistenţei creanţei bugetare stabilite în sarcina reclamantei prin procesul-verbal de control din 12 aprilie 2001.
Văzând şi dispoziţiile art.313 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursuldeclarat de SC „R.I." SRLîmpotriva sentinţei civile nr.6 din 8 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1170/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare | CSJ. Decizia nr. 1178/2002. Contencios. Anulare decizie O.R.D.A.... → |
|---|
