CSJ. Decizia nr. 1198/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1198
Dosar nr.2828/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin reprezentaţi de consilierul juridic A.L., lipsind intimatul-reclamant Municipiul Caransebeş prin primar.
Procedura completă.
După prezentarea referatului cauzei, Curtea a constatat că pricina este în stare de judecată şi a acordat cuvântul în fond părţilor prezente şi procurorului.
Atât reprezentanta recurenţilor, cât şi cea a Ministerului Publice au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei şi respingerea, în fond, a acţiunii, în considerarea motivelor de casare invocate în scris.
După încheierea dezbaterilor, s-a prezentat, pentru intimat R.V. – consilier juridic care a depus la dosar note scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea precizată înregistrată sub nr.3117/2002 reclamantul Municipiul Caransebeş prin primar, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea ca nelegale a procesului-verbal din 29.11.2001 emis de pârâta I şi a deciziei nr.229/ 22.03.2002 emisă de pârâta II cu privire la plata către stat a sumei de 627.057.043 lei cu titlu de TVA şi majorări aferente în valoare de 678.318.224 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că impunerea este nelegală întrucât veniturile asupra cărora pârâţii au calculat TVA sunt de natură bugetară, sumele fiind încasate la bugetul local şi au fost utilizate numai în scopul unor activităţi cu caracter administrativ.
S-a mai arătat că veniturile provenite din chirii şi concesiuni au fost încasate la bugetul local în baza art.9 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale, acestea constituind venituri ale bugetelor locale, iar încasarea s-a făcut în baza clasificaţiei bugetare aprobată prin Legea bugetului de stat adoptată pentru fiecare an, care la partea de venituri cuprinde articolul bugetar 220207 „venituri din închirieri şi concesiuni".
S-a mai menţionat că nu a obţinut nici un venit întrucât sumeles-au folosit pentru administrarea serviciilor publice locale în temeiul Legii nr.25/2001 privind administraţia publică locală şi ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul judiciar al acesteia.
Veniturile încasate din vânzarea spaţiilor comerciale conform HG nr.505/1998, au fost încasate la bugetul local şi nu intră în sfera de aplicare a TVA.
Veniturile pentru activităţile de autofinanţare ale serviciilor publice locale nu se pot considera „prestări de servicii".
Prin sentinţa nr.310/CA/ 1.10.2002, s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamantul Municipiul Caransebeş prin primar, s-au anulat ca nelegale procesul-verbal din 29.11.2001 şi Decizia nr. 292/2002 – privind obligarea la plata sumei de 627.057.043 lei TVA şi 678.318.224 lei majorări de întârziere, cu 35.350.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Pârâţii au considerat că activitatea reclamantului este una de „prestări servicii" pentru care a fost obligată la plata TVA conform art.2 alin.1 litera a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992 coroborată cu pct.1 şi 4 litera d pct.2 şi 3 din Hotărârea Guvernului nr.512/1998 din Normele pentru aplicarea Ordonanţei aprobate prin HG nr.512/1998 şi art.2 alin.1 litera a din OG nr.17/2000 coroborate cu pct.1 şi 3, pct.2 şi 3 din HG nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare ale OG nr.17/2000 privind T.V.A., sumele realizate din vânzarea sau închirierea bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în administrarea reclamantului reprezintă profit, atâta timp cât se obţin beneficii băneşti.
Este adevărat că reclamantul a realizat venituri din vânzarea, închirierea sau concesionarea unor bunuri din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea sa, din închirierea unorspaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, fără a colecta T.V.A. pentru aceste operaţiuni.
În cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că sumele încasate de reclamant din închirierea, concesionarea sau vânzarea bunurilor aflate în administrarea sa, au intrat în bugetul local al autorităţii publice locale, sub titlul de venituri bugetare, nu sunt aducătoare de profit astfel că nu pot fi supuse TVA-ului.
Conform art.42 din Legea nr.27/1994 republicată, consacră dreptul autorităţilor publice locale în exercitarea atribuţiilor ce le revin în administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale de a institui taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, deţinerea în proprietate sau folosinţă, după caz, de utilaje autorizate să funcţioneze în scopul obţinerii de venit precum şi alte taxe, sumele provenite din aceste taxe constituind venituri ale bugetelorlocale.
Pentru perioada supusă reglementării cuprinse în OGnr.3/1992, reclamanţii nu datorează TVA în temeiul art.3 alin.1 lit.d pentru că activitatea desfăşurată a fost de natură administrativă, din care nu a realizat profit, aşa cum condiţionează articolul 3 alineatul ultim din ordonanţă, plata TVA, prevăzând expres că persoanele juridice prevăzute la litera a-d sunt supuse TVA-ului pentru operaţiunile efectuate sistematic, pentru obţinerea de profit.
Pentru perioada reglementată de OG nr.17/2000, art.3 pct.2.2 lit.b din HG nr.401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a ordonanţei, legiuitorul a dispus că nu se cuprind în sfera de aplicare a TVA operaţiunile efectuate de contribuabili înregistraţi ca plătitori care au ca obiect de activitate administrarea şi întreţinerea locurilor publice, pentru încasările cuvenite bugetelor locale conform art.42 din Legea nr.27/1994 privind taxele şi impozitele locale, republicată şi modificată.
De asemeni, din interpretarea art.39 alin.3 din Legea nr.72/1996 şi art.9 alin.3,4 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale, rezultă că activitatea reclamantului nu constituie una cu caracter economic, producătoare de profit economic, de valoare adăugată, lipsind baza justificată a calculului T.V.A., valoarea încasată sub forma taxelor din litigiu neprezentând un cost economic ci o taxă de impozitare a utilizărilor bunurilor publice pentru care nu se percepe T.V.A.
Împotriva sentinţei a formulat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând sentinţa astfel:
Conform art.2 din OG nr.3/1992 republicată, în sfera de aplicare a TVA se cuprind operaţiunile cu plată, precum şi cele asimilate acestora potrivit prezentei ordonanţe, efectuate într-o manieră independentă de către persoane fizice şi juridice, privid: livrări de bunuri mobile şi/sau prestări de servicii; la transferul proprietăţii bunurilor imobile dintre contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice.
Atâta timp cât Primăria Caransebeş a încasat sume aferente contractelor de închiriere a unor spaţii din administrarea sa, aceste operaţiuni sunt aducătoare de profit, în urma lor obţinându-se venituri băneşti.
De asemeni, conformpct.1-3 din Normele de aplicare a OUG nr.17/2000, închirierea de bunuri este impozabilă.
Expertiza este irelevantă în cauză atâta vreme cât concluziile sale contravin dispoziţiilor legale citate.
Reclamantul a realizat venituri din operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugată ce au depăşit plafonul legal, iar conform art.114 din Normele de aplicare a OUG nr.17/2000 trebuia să se declare plătitor de T.V.A. pentru activităţile ce îndeplinesc condiţiile unor operaţiuni impozabile şi de a ţine o evidenţă contabilă distinctă care să permită calcularea T.V.A.-ului către bugetul de stat.
Atât TVA-ul cât şi majorările de întârziere au fost corect calculate de organul de control financiar – cu referire la majorări – s-au aplicat deoarece nu a existat o declaraţie de înregistrare fiscală.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Aşa cum s-a constatat din actele de control financiar, reclamanta-intimată a realizat venituri din operaţiuni de închiriere, concesionare şi vânzare a unor bunuri imobile aflate în administrarea sa, respectiv venituri din concesionarea şi vânzarea unor spaţii, clădiri, terenuri, fără a înregistra şi a colecta T.V.A. aferentă acestor operaţiuni.
Instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art.2 din OG nr. 3/1992 republicată, care stabileşte că în sfera de aplicare a T.V.A. intră operaţiunile cu plată şi cele asimilate acestora, conform ordonanţei şi care sunt efectuate de o manieră independentă de persoane fizice sau juridice ca: livrări de bunuri mobile şi/sau prestări de servicii, transferul proprietăţii bunurilor imobile dintre contribuabili, precum şi între aceştia şi persoane fizice.
Atât timp cât s-au încasat sume aferente contractelor de închiriere a unor spaţii din administrarea intimatei, operaţiunile fiind aducătoare de venit, se obţin venituri.
Conform prevederilor pct.1-3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, „închirierea de bunuri" este o operaţiune impozabilă chiar dacă sunt efectuate de o instituţie publică – cu atât mai mult cu cât sumele se încasează lunar.
Expertiza efectuată şi care a fost avută în vedere de instanţa de fond nu este concludentă, atâta vreme cât nu a clarificat specificul activităţii în speţă, prin prisma încadrării în activităţi economice raportat la sfera de aplicabilitate a T.V.A.
Întrucât prin aceste activităţi intimata a depăşit plafonul legal conform art.114 din OUG nr.17/2000 – normele de aplicare – trebuia să se declare plătitoare de TVA pentru operaţiunile impozabile şi în paralel cu ţinerea evidenţei contabile distincte pentru facilitarea calculului obligaţiilor către bugetul de stat.
Datorându-se TVA, în mod legal organul de control a calculat majorările de întârziere aferente – conform OG nr.3/1992, întrucât nu s-a depus declaraţie de înregistrare fiscală.
Aşa fiind şi pentru considerentele expuse, se va admite recursul, se va casa sentinţa şi, în fond se va respinge ca nefondată acţiunea formulată de Municipiul Caransebeş prin primar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş-Severin în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 310/CA/PI din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de Municipiul Caransebeş prin primar.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1193/2002. Contencios. Recurs anulare decizie... | CSJ. Decizia nr. 1199/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
