CSJ. Decizia nr. 1218/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1218
Dosar nr.1714/2002
Şedinţa publică din26 martie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de SC"B.C."SRLîmpotriva sentinţei civile nr.63 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de consilierul juridic V.C.S., lipsind recurenta reclamantă SC"B.C."SRLşi intimata pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Suceava.
Procedura completă.
S-a referit că recursul nu a fost timbrat, recurenta fiind citată cu menţiunea timbrării acestuia.
Având pe rând cuvântul, atât reprezentanta Ministerului Finanţelor Publice precum şi procurorulau pus concluzii de anulare a recursului, ca netimbrat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 mai 2000 la Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC"B.C."SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Suceava anularea dispoziţiei nr.71 din 15 octombrie 1997 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de StatSuceava şi a deciziei nr.178 din 31 ianuarie 2000 emisă de Ministerul Finanţelor.
In motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că în mod greşit i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva dispoziţiei nr.71 din 15 octombrie 1997 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Suceava prin Decizia nr.178 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanţelorca tardiv introdusă, întrucât respectiva plângere a fost formulată în termenul prevăzut de lege.
Prin sentinţa civilă nr.63 din 10 aprilie 2002, Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondată acţiunea formulată de SC"B.C."SRL.
Pentru a pronunţa aceastăsoluţie, instanţa de fond a reţinutcă Decizia nr.178 din 31 ianuarie 2000 a Ministerului Finanţelor este legală şi temeinică, apreciindu-se în mod corect că plângerea reclamantei împotriva dispoziţiei nr.71 din 15 octombrie 1997 a fost depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de StatSuceava la data de 29 decembrie 1999, cu mult peste termenul prevăzut de art.4 din Legea nr.105/1997, dispoziţia în cauză fiind predată petentei la 24 octombrie 1997.
Impotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs SC"B.C."SRL, susţinând că prinhotărârea pronunţată s-a dato greşită aplicare a legii şi nu au fost analizate toate mijloacele probatorii.
Verificând actele dosarului, se reţine că recurenta nu a achitat taxa judiciară de timbru de 150.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei, deşi prin citarea sa (fila 9 dosar recurs) i s-a adus la cunoştinţă atât obligaţia de a timbra cât şi cuantumul sumelor pe care trebuia să le achite.
Constatând neîndeplinirea de către recurentă a obligaţieide plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, Curtea va aplica dispoziţiile art.20 pct.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art.9 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.32/1995 privind timbrul judiciar, modificată şi completată prin Legea nr.123/1997, în sensul că va anula ca netimbrat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de SC"B.C."SRLîmpotriva sentinţei civile nr.63 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca netimbrat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi26 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1217/2002. Contencios. Anulare decizie UAR.... | CSJ. Decizia nr. 122/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
---|