CSJ. Decizia nr. 1220/2002. Contencios. Refuz plata diferenta drepturi banesti neachitate la data trecerii în rezerva. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1220

Dosar nr.2831/2002

Şedinţa publică din 26 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de R.M.A.C.împotriva sentinţei civile nr.129 din 17 septembrie 2002 aCurţii de Apel Ploieşti– Secţia comercială şide contencios administrativ.

La apelul nominals-a prezentatrecurentul reclamant R.M.A.C.reprezentat de avocatul B.M.Ş., lipsind intimaţii pârâţi Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02107 Ploieşti.

Procedura completă.

Reprezentantul recurentului a invocat excepţia necompetenţei Curţii de Apel Ploieşti în soluţionarea cauzei şi a susţinut că soluţionarea litigiului este de competenţa Judecătoriei Ploieşti.

După rămânerea cauzei înpronunţare s-a prezentat pentru intimatul -pârât Ministerul Apărării Naţionale, un reprezentant, fără delegaţie, care a lăsat la aprecierea instanţei măsura ce urmează a fi luată.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 11 martie 2002, reclamantul R.M.A.C. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 02107 Ploieşti solicitând obligarea acestora la plata sumei de 101.034.264 lei, diferenţă drepturi băneşti cuvenite în temeiul dispoziţiilor art.31 din Legea nr.138/1999 şi neachitate la trecerea sa în rezervă.

Prin sentinţa civilă nr.129 din 17 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea ca nefondată reţinând pentru aceasta că la data trecerii în rezervă, reclamantul a beneficiat de plăţi compensatorii conform OG nr.7/1998 şi de un ajutor, potrivit art.31 din Legea nr.138/1989, diferenţa solicitată fiind tocmai impozitul aferent – datorat conform OG nr.73/1999.

Apreciind drept nelegală şi netemeinică această hotărâre, reclamantul a declarat recurs.

La termenul de astăzi, prin reprezentant, recurentul a înţeles să susţină un singur motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.3 C. proc. civ. în sensul necompetenţei materiale a instanţei de contencios de a soluţionapricina.

Critica este întemeiată.

Obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata unor diferenţe băneşti ca urmare a trecerii sale în rezervă şi reţinute nejustificat, cu titlu de impozit.

Fără a contesta legalitatea măsurii trecerii în rezervă sauvreun refuz nejustificat din partea autorităţii, solicitarea reclamantului vizează plata integrală fără impozitare a indemnizaţiei prevăzute de lege, situaţie în care competenţa de soluţionare aparţine instanţei de drept comun şi nu celei de contencios administrativ.

Astfel fiind, şi având în vedere dispoziţiile art.304 pct.3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admiterecursul declarat de R.M.A.C:împotriva sentinţei civile nr.129 din 17 septembrie 2002 aCurţii de Apel Ploieşti– Secţia comercială şide contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Ploieşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1220/2002. Contencios. Refuz plata diferenta drepturi banesti neachitate la data trecerii în rezerva. Recurs