CSJ. Decizia nr. 1227/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1227

Dosar nr.2907/2002

Şedinţa publică din 26 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.252/CA/2002 – P din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal au lipsit atât recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi intimata reclamantă P.M.D.L.

Procedura completă.

S-a referit că ambele părţi au solicitat judecarea recursului în absenţa lor (fila 3 şi 7).

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 5.09.2002, reclamanta P.M.D.L. a solicitat anularea hotărârii nr.2159/21.05.2002 emisă de pârâtaCasa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea calităţii debeneficiară a Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice.

Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa nr.252/CA/P din 7.10.2002, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.2159/21.05.2002şi a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut în localitatea în carepărinţii săi au fost strămutaţidin motive etnice şi a avut statutul de refugiat, până la încetarea motivului strămutării, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru a beneficia de drepturile acordate prin această lege.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal,a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere Precizările nr.1026/29.03.2002 ale Casei Naţionale de Pensii, potrivit cărora nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr.189/2002 copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările aduse prinLegea nr.367/2001 şi Hotărârea Guvernului nr.127/2000 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor au fost strămutaţi sau refugiaţi.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a apreciat corect atât probele administrate de intimata reclamantă, cât şi Precizărilenr.1026/29.03.2002 ale Casei Naţionale de Pensii, reţinând că, prin acest act administrativ nu pot fi completate dispoziţiile legii în baza căruia a fost emis şi nu pot fi modificate prevederile legale referitoare la statutuljuridic al minorului.

Fiind născută după data la care părinţii săi au fost expulzaţi din motive etnice din Satul Mare, ca localitatea de domiciliu în Turnu Severin şi apoi, în Arad, intimata a fost lipsită de dreptulsău la domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial din categoria atributelor de identificare a persoanei.

Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat până la 6.03.1945 şi pentru toţi membrii familiei intimatei refugiaţi din motive etnice în altă localitate, în sensul că aceştia nu au mai avut în perioada respectivă o locuinţă statornică sau principală. In atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză prevederile Legii nr.189/2000, pentru că de la data naşterii sale – 11.12.1942, intimata a avut, asemeneapărinţilor săi, statutul juridic de refugiat.

In consecinţă, intimata care s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, a suferit împreună cu aceştia efectele strămutării din localitatea de domiciliu, fiind îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr.189/2000.

Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art.304 şi art.3041 Cod procedură civilă, nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.525/CA/2002 – P din 7 octombrie2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1227/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs