CSJ. Decizia nr. 1448/2002. Contencios. Anulare decizie D.G.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1448
Dosar nr.1294/2002
Şedinţa publică din 8 aprilie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de P.C. împotriva sentinţei civile nr.37/CA din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât P.C. prin avocatul D.G. precum şi intimata-pârâtă Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Constanţa reprezentată de consilierul juridicC.C.
Procedura completă.
Reprezentanta recurentului-pârât a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinţei atacate ca nelegală şi netemeinică şi pe fond admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr.16/ 18.01.2002 şi repunerea sa în situaţia avută anterior cu plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei, pentru motivele prezentate în recurs pe care le-a susţinut oral.
Consilierul juridic C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinare (f.10 şi urm.)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2002 reclamantul P.C. a solicitat anularea deciziei nr.16 din 8 ianuarie 2002 cu care s-a dispus suspendarea sa din funcţia de lucrător vamal I la Biroul de Control şi Vămuire la frontiera Constanţa Port.
În motivarea deciziei s-a reţinut că sus numitul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
În urma unui declinator de competenţă dat în cauză, Curtea de Apel Constanţa, prin sentinţa civilă nr.37/CA din 21 martie 2002 a respins acţiunea.
În motivarea soluţiei date prima instanţă a reţinut, în esenţă, că măsura respectivă poate fi luată cât timp durează ancheta sau judecata.
Or, în speţă, se constată că reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, iar procesul penal este în curs de judecată.
Sentinţa a fost recurată de reclamant.
Prin motivele de casare formulate în scris recurentul susţine că Decizia de suspendare este nelegală deoarece a fost luată în temeiul Legii nr.1/1970, deşi, având calitatea de funcţionar public trebuiau aplicate prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
S-a mai învederat prin motivele de casare că măsura a fost luată la 6 ani după ce Direcţia Generală Vamală a avut cunoştinţă de faptul că este cercetat penal.
În sfârşit, recurentul a arătat că sentinţa penală nr.249 din 17.07.1998, a Tribunalului Constanţa, prin care a fost achitat, a fost casată numai pe aspecte procedurale aşa încât instanţa de trimitere nu va putea repune în discuţie răspunderea sa penală.
Recursul este nefondat.
1. În Decizia atacată se invocă drept temei al măsurii de suspendare dispoziţiile Legii nr.1/1970 – art.16.
Temeiul de drept exact incident în cauză, în raport de calitatea de funcţionar public a reclamantului, îl constituie prevederile art.79 din Legea nr.188/1999 care stabileşte (alin.2) că în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale conducătorul unităţii sau instituţiei publice va lua măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.
Prin urmare, suspendarea dispusă este o măsură legală şi justificată în speţă.
Faptul că s-ar fi făcut o referire eronată la un alt text de lege, care reglementează aceeaşi măsură a suspendării din funcţie şi pentru aceleaşi considerente ca şi în cazul art.79 din Legea nr.188/1999, dar privind personalul aflat sub incidenţa codului muncii, nu atrage nulitatea suspendării aplicate, instanţa având obligaţia să verifice ea însăşi calificarea juridică a faptelor şi dreptul aplicabil, menţinând măsura respectivă câtă vreme este legală, raportat la dispoziţiile normative incidente, şi justificată.
2. Aplicabilitatea prevederilor legale citate se întinde pe toată perioada scursă din momentul în care s-a dispus începerea urmăririi penale şi până când învinuitul este scos de sub urmărire penală sau achitat.
Aşadar, nu se pune problema prescripţiei pe toată această perioadă, decât desigur în măsura în care ar opera o prescripţie a faptelor penale, ceea ce nu este cazul în speţă.
3. Pentru aceleaşi raţiuni evocate în considerentele precedente, pentru a face să înceteze măsura suspendării, în cazul în care s-a făcut trimiterea în judecată, momentul final până la care operează suspendarea dispusă este cel al pronunţării unei hotărâri definitive.
În consecinţă, nici unul dintre motivele de casare nefiind fondat, urmează a se respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.C. împotriva Sentinţei civile nr.37/CA din 21 martie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1446/2002. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 145/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
