ICCJ. Decizia nr. 145/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.145
Dosar nr.2842/2002
Şedinţa publică din 20 ianuarie 200.
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr.123 din 16 ianuarie 2002, reclamanta S.C."3D Bucureşti"SA încontradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Municipiul Bucureşti, a formulat plângere împotriva deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr.2020 din 13 decembrie 2001 emisă în soluţionarea contestaţiei formulată de societate împotriva pct.6 şi 8 privitoare la TVA şi impozitul pe profit din procesul verbal de control încheiat la data de 18 octombrie 2001 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice – Bucureşti, reclamanta societate solicitând desfiinţarea respectivei decizii a Ministerului Finanţelor Publice nr.2020/2001 prin care i s-a respins contestaţia pentru suma totală de 4.783.183 lei precum şi, recunoaşterea dreptului societăţii de a beneficia de prevederile OUG nr.68/1999 cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 de 526.829.563 lei aferente TVA şi de 514.062.569 lei aferente impozitului pe profit, cât şi recunoaşterea dreptului societăţii de a beneficia de OUG nr.163/2000 pentru majorările deîntârziere înregistrate la 19 octombrie 2001, de 4.726.488 lei aferente TVA şi de 173.186.044 lei aferenteimpozitului pe profit şi reducerea în consecinţă a datoriilor stabilite în sarcina societăţii în ceea ce priveşte TVA, în sensul reducerii debitului stabilitprin procesul verbal din 18 octombrie 2001, de la 893.842.016 lei la 0 lei precum şirecunoaşterea unei creanţe a societăţii asupra statului, la30 iunie 2001, în sumă de 149.721.240 lei, reducerea obligaţiei de plata majorării stabilite prin procesul verbal din 18 octombrie 2001 de la 615.803.463 leila 0 lei, iar în ceea ce priveşte impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 lei la 226.375.480 lei şi reducerii obligaţiei de plata majorării, stabilită prin procesul verbal din 18 octombrie 2001, de la 1.450.499.429 lei la 174.311.430 lei. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a solicitat şi suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal din 18octombrie 2001, cu privire la TVA şi impozitul pe profit.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de control ale DGFP Bucureşti, trebuiau să ţină seama de cererea depusă pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr.68/1999, luând în considerare scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul societăţii a fost desconsiderat, organul de control aplicând OMF nr.620/1997, fără a ţine seama de scutirea de majorări, de care beneficiază societatea, reclamanta citând şi prevederile art. 7 al OUG nr.68/1999.
Cu privire la dreptul societăţii de a beneficia de prevederile OUG nr. 163/2000 cu modificările ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor înregistrate la 19 octombrie 2000, reclamanta societate aarătat că prin Decizia nr.2020/2001 emisă, Ministerul Finanţelor Publice refuză să-i recunoască dreptul de a beneficia de prevederile OUG nr.163/2000 pentrumajorările de întârziere aferente impozitului pe profit şi TVA, întrucât sumele în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situaţia majorărilor de întârziere aferente impozitelor depusă de societate conform art.15 alin.1, OUG nr. 163/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 797 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantei S.C."3 D Bucureşti" SA în contradictoriu cu pârâţiiMinisterul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că astfel cum rezultă din chiar actul de control întocmit de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, procesul verbal nr.19079 din 18 octombrie 2001, controlul fiscal a avut ca scop verificarea modului de constituire şi virare a impozitelor, taxelor şi altor debite datorate bugetului de stat, precum şi modul de încadrare în prevederile OUG nr.163/2000, perioada supusă controlului fiscal fiind 1 iunie 1997 – 30 iunie 2001.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr.2020/2001 pct. 1a motivat corect şi a dispus conform normelor în materie de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, respectiv OUG nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legrea nr. 506/2001 cu normele de aplicare, respectiv conform art. 3 alin. 4 din OUG nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.506/201 cu normele de aplicare, respectiv conform art.alin. 4 din OUG nr.13/2001, raportat tematicii actului de control contestate în parte, întrucât analiza încadrării în prevederile OUG nr.68/1999 a constituit obiectiv al actului de control în cauză.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit, TVA şi majorările de întârziere aferente acestora, pe perioada supusă controlului şibeneficierea de facilităţile OUG nr.163/2000 privind diminuareaarieratelor la bugetul de stat, atât actul de control cât şi Decizia emisă în calea administrativă de atac, au constatat şi reţinut corect că societatea verificată/contestatoarea nu a întrunit condiţiile cumulative prevăzute de OUG nr.163/2000, art.15 alin.1 conform cărora debitorii persoane juridice sunt obligaţi să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, la organele fiscale la care sunt înregistrat plătitori de impozit şi taxe, situaţia majorărilor de întârziere calculate şi neplătite pe feluri de impozite şi taxe sau venituri ale bugetului de stat, în situaţia majorărilor de întârziere calculate până la 19 octombrie 2000, netrecând şi debitul restant la acea dată cu titlu de impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente acestuia;
În ceea ce priveşte majorările de întârziere aferente TVA,raportat debitului datorat pe iunie 1999 şi august 1999, pârâtele autorităţii publice fiscale au reţinut corectincidenţa art.8 din OUG nr,.11/1996 modificată prin OG nr. 53/1997, coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare a OG nr.11/1996, plata obligaţiilor bugetare efectuându-se distinct, pentru fiecare sumădatorată în parte, în contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora,iar conform Normelor OMF nr.620/1997 pct. 2.3. (care nu au fost luate în apreciere înRaportul de expertiză contabilă), în cazul în care debitorul, pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt venit bugetar, efectuează plăţi parţiale în contul obligaţiilor de plată restante succesive şi al majorărilor de întârziere, organul fiscal efectuează stingerea creanţelor bugetare şi înregistrarea în contabilitatea fiscală în sensul stingerii debitului aferent celui mai vechi termen scadent în cadrul fiecărui impozit datorat şi astfel se sting şi majorările de întârziere aferente acestui debit;
Reclamanta nu a avut în vedere dispoziţiile normelor fiscale de strictă aplicare, respectiv societatea reclamantă nu a avut în vedere că potrivit pct.11 alin.2, OMF nr.608/1999, dat în aplicarea OUG nr.68/1999 şi a pct. 1.1. alin.2, OMF 1396/2000, dat în aplicarea OUG nr.163/2000, calculul majorărilor de întârziere se face de organul competent, abilitat de lege(prin acte de constatare),ori de persoana juridică pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile OMF nr.620/1997 (emis în aplicarea OG nr.11/1996), modificat şi completat prin OMF nr.2052/1997 şi OMF nr.1616/1999, situaţie în care pârâtele au răspuns corect că nu se poate acorda scutire de laplata majorărilor de întârziere, susţinerile reclamantei ca şi concluziile expertizei contabile judiciare neputând fi reţinute de instanţă.
Astfel, corect contestaţia reclamantei societăţi pentru suma reprezentând majorări de întârziere restante la 30 aprilie 1999, a fost respinsă ca fiind fără obiect, tematica actului de control, nereferindu-se la instituirea condiţiilor OUG nr. 68/1999, ci la modul de încadrare în OUG nr.163/2000, iar în ceea ce privesc celelalte sume pentru care reclamanta societate a invocat facilităţileOUG nr.163/2000, s-a apreciat corect în respingerea contestaţiei reclamantei întrucât aceasta nu a respectat condiţiile cumulative prevăzute de OUG nr.163/2000, art.15, în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, nesolicitarea scutirii la plată a debitelor în cauză, calculate conform art. 8 din OG nr.11/1996 modificat prin OG nr.53/1997, coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare aOG nr.11/1996, stingerea obligaţiilor bugetare efectuându-se în ordinea vechimii debitului şi a majorărilor de întârziere aferente, ordine expres prevăzută de normele fiscale de strictă aplicare care nu a fost respectată de societatea reclamantă.
Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs S.C."3D Bucureşti"SA care a precizat că şi-a schimbat denumirea în S.C."3D România"SA Bucureşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a solicitat recunoaşterea dreptului societăţii de a beneficia de prevederile OUG nr.68/1999, cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999, precum şi de OUG nr.163/2000, pentru majorările de întârziere aferente TVA şi impozitului pe profit înregistrate la data de 19 octombrie 2001.
În acest sens, societatea recurentă a solicitat reducerea în consecinţă a valorii obligaţiei fiscale stabilite în sarcina sa cu titlu de impozit pe profit, TVA şi majorări de întârziere aferente acestora pentru perioada 1 iunie 1997 – 30 iunie 2001, de la suma de 3.965.163.429 lei la suma de 310.259.122 lei.
Recursul este întemeiat în sensul şi pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Cu toate că în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize de specialitate, instanţa de fond nu a luat în considerare concluziile
acesteia şi nici nu a motivat considerentele pentru care aconsiderat respectivele concluzii ca fiind neconcludente în raport de hotărârea pronunţată.
În raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că societatea reclamantă a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de OUG nr. 68/1999 pentru a beneficia de prevederile acesteia, şi în consecinţă organul de control ar fi trebuit să ţină seama de cererea formulată pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr.68/1999, luând în considerare scutirea de laplata majorărilor de care societatea beneficiază în virtuteaOUG nr. 68/1999.
Se impunea aşadar suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă societatea încauză a îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de prevederile actului normativ sus-menţionat.
Este necesar a se verifica şi dacă societatea recurentă a îndeplinit condiţiile prevăzute la art.6 alin.1 al OUG nr.163/2000 pentru a beneficia de scutirea de la plata majorărilor datorate la data de 19 octombrie2000, având în vedere susţinerile acesteia în sensul că a achitat până la data de 29 decembrie 2000 debitele aferente majorările în cauză, precum şi majorările ulterioare datei de 19 octombrie 2000 şi până la data plăţii efective a debitului.
Ac este verificări sunt necesare având în vedere şi susţinerile recurentei în sensul că nu a inclus sumele făcând obiectul contestaţiei în declaraţia pe proprie răspundere depusă la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti deoarece la momentul depunerii declaraţiei aceste sume nu erau cunoscute ca datorate, condiţii în care nu ar fi putut depune cerere de scutire de la plata respectivelor majorări ladata formulării cererii.
Se impune de asemenea a se reverifica dacă stingerea obligaţiilor bugetare restante s-a făcut în ordinea vechimii şi dacă societatea reclamantă a precizat sau nu obligaţia bugetară achitată, pentru a se stabili dacă este reală afirmaţia recurentei în sensul că ar fi fost lichidate creanţe constituite pentru majorări de întârziere scutite deja de plată prin efectul legii.
Pentru aceste considerente, se impune suplimentarea expertizei administrateîn cauză sau chiar efectuarea unei noi expertize iar cu ocazia rejudecării cauzei vor fi analizate şi celelalte motive de recurs invocate de S.C."3D România" SA Bucureşti.
Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat deSocietatea comercială „3D Bucureşti"SA, în prezent Societatea comercială „3D România" SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.797 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şitrimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 1448/2002. Contencios. Anulare decizie D.G.V.... | CSJ. Decizia nr. 1416/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
