CSJ. Decizia nr. 156/2002. Contencios. Anulare Hot.DGMSS. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.156
Dosar nr.1807/2002
Şedinţa publică din21 ianuarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de PensiiIalomiţa împotriva sentinţei civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa prin consilierul juridic G.M., lipsind intimata reclamantă SC"Zina Impex"SRL Feteşti.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat peste termenul legal prevăzut.
Constatând pricina în stare de judecată Curtea a acordat cuvântul în fond părţii prezente cu privire la excepţia tardivităţii recursului.
Reprezentanta recurentei a lăsat la aprecierea instanţei modul de soluţionare a expcepţiei.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la data de 22 decembrie 2000 pe rolul Judecătoriei Feteşti, reclamanta SC"Zina Impex"SRL Feteşti a solicitat,în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Ialomiţa (a cărei calitate procesualăa fost preluatăîn prezent de Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa), anularea hotărârii nr.1/23077 din 5 decembrie 2000 şi a măsurilor dispuse prin procesul verbal încheiat la data de 23 noiembrie 2000, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 62.826.137 lei cu titlu de contribuţie la asigurările sociale, restantă şi a sumei de 123.339.859 lei reprezentând majorări de întârziere aferente.
Totodată s-a cerut şi suspendarea măsurilor dispuse prin procesul verbal contestat, până la soluţionarea definitivă a acţiunii.
In raport cu dispoziţiile art.3 pct.1 şi ale art.158 din Codul de procedură civilă, Judecătoria Feteşti s-a considerat necompetentă să judece cauza şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti- Secţia de contencios administrativ.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.256 din 1 martie 2001 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Feteşti.
Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ a soluţionat conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe şi, prin Decizia nr.1521 din 23 aprilie 2001, a stabilit că pricina este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Soluţionând în fond cauza, instanţa competentă, prin sentinţa civilă nr.436 din 18 aprilie 2002, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus anularea actelor contestate, ca fiind nelegale, privind CAS şi majorărişi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 5.000.000 lei onorariu de expert şi 33.000 taxă de timbru.
Instanţa de fond a reţinut ca motiv al soluţiei sale faptul că, din expertiza administrată în cauză, ca şi din celelalte probe ale dosarului, reiese că reclamanta a îndeplinit condiţiiile cerute de art.3 alin.4,5 şi 6 din OUGnr.2/1999 pentru a beneficia de facilităţile acordate la plata CAS, motiv pentru care nu datorează sumele reţinute în sarcina sa,actele prin care s-au stabilitfiind nelegale.
Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ialomiţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că hotărârea atacată i-a fost comunicată pârâtei la data de 31 mai 2002 (fila 233 dosar fond) şi că aceasta a declarat recursul la data de 18 iunie 2002 (fila 2 dosar recurs).
Cum, potrivit dispoziţiilor art.301 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, rezultă că recursul a fost declarat cu depăşirea acestui termen.
Având în vedere natura imperativă a termenului fix prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că nerespectarea acestuia atrage sacţiunea decăderii, în conformitate cu dispoziţiile art.103 alin.1 teza 1 din Codul de procedură civilă.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă, că recurenta nu a dovedit că a fost împidicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Curtea urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legalesancţionatorii mai sus invocate şi să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Pensii Ialomiţa împotriva sentinţei civile nr.436 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ ca tardiv formulat
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1559/2002. Contencios. Anulare decizie... | CSJ. Decizia nr. 1563/2002. Contencios. împotriva deciziei... → |
|---|
