CSJ. Decizia nr. 1563/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1563

Dosar nr.3261/2002

Şedinţa publică din 15 aprilie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi împotriva deciziei nr.498 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională.

La apelul nominal au lipsit recurentul Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României şi intimaţii CI, LBV, Consiliul Local L şi Curtea de Conturi a României.

Procedura completă.

Magistratul asistent a prezentat referatul cauzei arătând că recurentul a solicitat judecarea recursului şi în absenţa sa (fila 4 dosar recurs).

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Conturi, Secţia jurisdicţională, prin Decizia nr.498 din 4 octombrie 2002 a respins recursul jurisdicţional declarat de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Gorj împotriva sentinţei nr.10 din 27 mai 2002 a Colegiului jurisdicţional Gorj.

Prin hotărârea instanţei de fond s-a stabilit că prejudiciul suferit de Consiliul local L., judeţul Gorj, de care se fac vinovaţi pârâţii C. I. şi L. B. V., a fost recuperat în timpul controlului şi, drept consecinţă, a fost respins ca fără obiect actul de sesizare.

Secţia jurisdicţională a Curţii, investită cu recursul jurisdicţional declarat de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Gorj, a constatat, la rândul său, că nu era cazul respingerii actului de sesizare întrucât abaterea cu caracter financiar a existat şi deci nu se poate afirma că respectivul act ar fi lipsit de obiect.

Decizia pronunţată a fost atacată de către Procurorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi.

Prin motivele de casare formulate în scris, s-a susţinut că în cazul acoperirii prejudiciului înainte de investirea instanţei se impune respin gerea ca fără obiect a sesizării făcute prin încheierea completului constituit conform dispoziţiilor art.31(1) lit.b din Legea nr.94/1992 întrucât paguba a fost acoperită.

Recursul este nefondat.

După cum a rezultat din expunerea rezumativă prin sentinţa instanţei de fond s-a respins ca fără obiect acţiunea civilă în răspundere delictuală.

Sentinţa a fost confirmată de către instanţa de recurs jurisdicţional, preluându-se caracterizarea că actul de sesizare este lipsit de obiect.

Prin recursul declarat de Procurorul General Financiar al Curţii de Conturi se susţine că trebuia dispusă respingerea ca fără obiect a actului de sesizare întrucât prejudiciul fusese recuperat.

După cum se constată din compararea celor două variante, acestea sunt sensibil asemănătoare, în sensul că şi într-o variantă şi în cealaltă se reţine inexistenţa prejudiciului ca urmare a faptului că a fost acoperit.

Este adevărat că într-o rigoare procedurală absolută devreme ce paguba a fost acoperită anterior actului de investire dispărea temeiul însuşi al investirii şi care era acţiunea judiciară de recuperare a pagubei, nemaifiind necesară deci promovarea acţiunii prin actul de sesizare ci numai constatareadispariţiei/încetării cauzelor care au condus la declanşarea procedurii introductive de instanţă.

Întrucât însă nu se constată la ce consecinţe prejudiciabile pentru vreuna dintre părţi ar putea da naştere redactarea criticată şi ţinând seama că în ultimă analiză este vorba tot de o soluţie care împiedică recuperarea unei pagube deja acoperite iar ceea ce se execută este tocmai această dispoziţie, urmează a se aprecia că nu este cazul a se admite recursul, completându-se Decizia atacată cu precizările aduse prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Procuorul General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva deciziei nr.498 din 4 octombrie 2002 a Curţii de Conturi – Secţia jurisdicţională, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1563/2002. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs