CSJ. Decizia nr. 1653/2002. Contencios. Anulare decizie de desfacere a contractului de munca. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1653

Dosar nr.1650/2002

Şedinţa publică din 21 aprilie 2003

La 15 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de P.G.împotriva sentinţei civile nr.55/CA din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 21 aprilie 2003.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea care a format obiectul dosarului nr.177/2001 al Tribunalului Constanţa – Secţia contencios administrativ, reclamanta P.G.a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României pentru a se dispune anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea înfuncţia avută şi obligarea pârâtei la platadespăgubirilor începând cu data de 7 august 2001.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin adresa nr.996 din 12 mai 2001, emisă de pârâtă, i s-a făcut cunoscut faptul că i s-a desfiinţat postul de controlor financiar avându-se la bază clasamentul întocmit de pârâtă, clasament efectuat abuziv şi subiectiv întrucât nu s-a avut în vedere că petentaîn ultimii treiani a fost notată cu calificativul „foarte bine".

Prin cererea ce a format obiectul dosarului nr.131/2001 al aceluiaşi tribunal reclamanta a solicitat anularea adresei nr.14450/2001 emisă de pârâtă privind desfiinţarea postului în baza clasamentului care a stat la baza emiterii deciziei de desfiinţare a postului.

Prin contestaţia care a format obiectul dosarului nr.4829/2001al Tribunalului Bucureşti, Secţia III-a civilă, reclamanta a solicitat anularea măsurii de desfacere a contractului de muncă.

Pentru toate aceste acţiuni tribunalele şi-au declinat competenţa de soluţionare înfavoareaCurţii de Apel Constanţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinându-se că se atacă acte emise de o autoritate publică centrală.

La Curtea de ApelConstanţa – Secţia comercială şi de contencios administrativ, cauzele au fost conexate la data de 10 ianuarie 2002.

Prin sentinţa civilă nr.55 din 30 aprilie 2002 această instanţă a respins ca nefondate acţiunile conexe promovate de reclamantă. S-a reţinut că a avut loc o reducere de personal în vederea aplicării Legii privind bugetul pe anul 2001, astfel încât cererile nu sunt întemeiate, având în vedere că desfacerea contractului de muncă a fost dispusă în baza art.130 alin.1 lit.a) Codul muncii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie conform motivelor scrise de la filele 2-3 din dosar, întemeiate în drept pe dispoziţiile art.304 pct.8,9,10 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art.304 pct.3Cod procedură civilă analizând în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

Curtea de apel nu avea competenţamaterială de soluţionare a pricinii deoarece obiectul principal, determinat, este cel privind anularea măsurii de desfacere acontractului de muncă al reclamantei.Anularea celorlalte acte, care au stat la baza încetării contractului de muncă, derivă din raportul de muncă fiind emise de intimată în calitatea sa de angajator.

Având în vedere că între recurentă şi intimată a existat un contract de muncă, între părţi nestabilindu-se un raport de funcţie, natura juridică a litigiului aparţine dreptului muncii şi nu dreptului administrativ.

Pe cale de consecinţă, recursul va fi admis, sentinţa se va casa şi cauza va fi trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, în baza art.2 pct.1, lit.b1) Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de P.G.împotriva sentinţei civile nr.55/CA din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Constanţa – Secţia conflicte de muncă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1653/2002. Contencios. Anulare decizie de desfacere a contractului de munca. Recurs