CSJ. Decizia nr. 1654/2002. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.1654
Dosar nr.1671/2002
Şedinţa publică din 21 aprilie 2003
La 15 aprilie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr.437 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 15 aprilie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 21 aprilie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 mai 2001, reclamanta SC „T" SRLa solicitat, pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâta DirecţiaGenerală a Vămilor, anularea deciziei nr.2741 din 15 noiembrie 2000 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la plata unor daune materiale în sumă de 200.000.000 lei, reprezentând despăgubiri datorate urmare blocării nejustificate a conturilor bancare alesocietăţii.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a efectuat mai multeimporturi de produse electronice din Coreea de Sud, achitând taxele vamale la o valoare a mărfii stabilită în conformitate cu preţul înscris pe cele 3 facturi care cuprind atât valoarea mărfii importate cât şi taxa de transport.
Actele de constatare întocmite ulterior, prin care s-a stabilit că societatea mai datorează drepturi vamale de 3.040.322 lei şi majorări de întârziere în sumă de 4.737.981 lei, sunt nelegale, întrucât s-a luat în calcul o altă valoare, respectiv cea atransportului din scrisorile de trăsură, operaţiune greşită, întrucât nu în temeiul acestori scrisori de trăsură s-a efectuat plata.
Prin sentinţa civilă nr.426 din 5 aprilie 2001, Curtea de Apel Bucureşti –Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art.77 alin.2 din Legea nr.141/1997 se prevede că se includ la valoarea în vamă cheltuielile de transport ale mărfurilor importate până la frontiera română, baza de referinţă a valorii fiind scrisoarea de trăsură care cuprinde şi cheltuielile de transport şi de asigurare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC „T" SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat conţinutul facturilor comerciale şi al facturilor detransport, iar scrisorile de trăsură au fost interpretate greşit, în sensul că ar face dovada contravalorii preţului plătit pentru transport, când, în fapt, ele cuprind contravaloarea estimată a mărfii la bordul avionului.
Recursul a fost admis de către Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ prin Decizia nr.209 din 23 ianuarie 2002, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probelor cu înscrisurile din care să reiasă dacă în preţul negociat prin contractul de import au fost cuprinse cheltuielile de transport al mărfurilor până la frontiera română şi cele de asigurare.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.437 din 18 aprilie 2002, a admis în parte acţiunea, a dispus anularea actului administrativ contestat, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor materiale, ca neîntemeiat şi a obligat pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 2.393.000 lei.
În argumentarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că, din scrisorile de trăsură reiese că plata transportului s-a efectuat din sumele plătite de reclamantă în avans, sume ce se regăsesc în facturile comerciale şi corespund celor din facturile de transport. Ca atare, susţinereaautorităţii vamale că nu ar fi fost incluse la valoarea în vamă cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română, este eronată.
Deoarece s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, conform prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990, s-a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de către pârâta Direcţia Generală a Vămilor, care a solicitat modificarea ei în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiat şi a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr.2741/2000.
Recursul a fost structuat pe două motive de casare, recurenta criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi susţinând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art.77 alin.2 lit.a din Legea nr.141/1997 şi ale art.66 alin.2 din Legea nr.141/1997, precum şi că nu s-a pronunţat asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoarepentru dezlegarea pricinii.
Criticile formulate sunt nefondate.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.77 alin.2 lit.a din Legea nr.141/1997, „La valoarea în vamă, în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost cuprinse în preţ, se includ:
a)cheltuielile de transport al mărfurilor importate până la frontiera română".
Or, aşa după cum rezultă din interpretarea textului, includerea acestei categorii de cheltuieli la valoarea în vamă se face în măsura în care ele nu au fost cuprinse în preţul totalachitat de către cumpărător vânzătorului sau în beneficiul acestuia pentru mărfurile importate.
Instanţa de fond după casare areţinut însă în mod corect că aceste cheltuieli de transport au fost incluse în preţul mărfii şi menţionate în documentul legal specific, respectiv factura comercială.
Într-adevăr, din facturile comerciale depuse ca probă în dosar (filele 20,21,22 – dosar nr.265/2002), reiese că furnizorul coreean Hyun Joung System Co.Ltd a cuprins în cheltuielile facturate intimatei reclamante – în calitatea sa de cumpărător -şi „taxele" de transport.
Cuantumul acestor cheltuieli de transport este în perfectă concordanţă cu cel înscris în facturile de transport (filele 10,11,12 – dosar nr.265/2002) emise de către firmele intermediare de transport societăţii coreene menţionate.
Facturile externe reprezintă documente contabile care se înregistrează în contabilitate şi care fac dovada realităţii operaţiunilor înscrise în ele.
Nu trebuie neglijată nici valoarea probatorie a confirmării acestor sume prin faxul emis de partenerul extern (fila 6 – dosar nr.265/2002), acesta nefiind interesat în a susţine o valoare mai micăa sumei primite, faţă de cea datorată.
Nu sunt întemeiate nici menţinerile recurentei referitoare la scrisorile de transport aerian (AWB).
Este adevărat că, în scrisorile de trăsură depuse la dosar (fila 7,8,9 – dosar 265/2002) sumele înscrise reprezentând cheltuieli de transport sunt mai mari, însă contrar susţinerilor recurentei, ele menţionează ca agenţi transportatori firmele intermediare care sunt emitente ale facturilor de transport.
Pe de altă parte, aceste scrisori de trăsură – cu valoare de contract internaţional de transport aerian – pot fi modificate după închirierea lor, în conformitate cu prevederileConvenţiei de la Varşovia – existând posibilitatea ca sumele înscrise ca tarif să reprezinte doar o cotaţie orientativă de catalog sau să cuprindă, faţă de cheltuielile facturate partenerului român, cheltuieli neincluse în preţ, suportate de furnizorul extern.
Întrucât nu s-a făcut dovada că sumele înscrise în scrisorile de trăsură au fost integral incluse în preţul mărfii şi că celemenţionate în facturile comerciale şi de transport sunt nereale, în mod nelegal, autoritatea vamală a procedat la recalcularea valorii în vamă cu consecinţa stabilirii unor diferenţe de taxe vamale şi majorări de întârziere aferente.
Ca atare, stabilind în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii şi aplicând corespunzător dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond după casare a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică,motiv pentru care, în temeiul prevederilor art.312 alin.1 teza a II-a şi ale art.314 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Vămilor împotriva sentinţei civile nr.437 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Prounţată în şedinţă publică, astăzi 21 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1653/2002. Contencios. Anulare decizie de... | CSJ. Decizia nr. 1655/2002. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
