ICCJ. Decizia nr. 317/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.317
Dosar nr.3048/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 200.
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C.”A” SA Bonţida, a formulat la data de 18 decembrie 2001 acţiune înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. 7269/2001 şi a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Călăraşi, să se dispună anularea Deciziei nr. 1978 din 5 decembrie 2001 şi procesul verbal din 21 august 2001, iar prin extinderea acţiunii, solicitând introducerea în cauză ca pârât a I.P.J.Călăraşi şi a Ministerului Administraţiei şi de Interne, ca participant şi semnatar al procesului verbal.
În motivarea acţiunii susţine că în mod nelegal prin procesul verbal din 21 august 2001 s-a constatat neplata redevenţei fostului administrator al societăţii, şi a fost obligat la 5.641.975.000 lei ca fiind o creanţă bugetară în sensul art. 1 din OG nr. 11/1996 care să atragă competenţa de constatare a organelor de control din structura Ministerului Finanţelor Publice.
A precizat că a cumpărat acţiunile S.C.”Dragalina”, judeţul Călăraşi şi la 15 martie 2001 în urma fuziunii a rezultat S.C.”A” SA Bonţida, că în contractul de concesiune, obligaţiile părţilor sunt de natură comercială, nefiind trecute în caietul de sarcini ce a stat la baza licitaţiei din 5 septembrie 2000 şi nu poate fiţinută să răspundă pentru acest pasiv, astfel că emiterea titlului de creanţă, de către organele fiscale este făcute cu încălcarea competenţilor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr.338 din 11 septembrie 2002 a admis acţiunea reclamantei, a anulat Decizia nr. 1978/2001 şi procesul verbal din 21 august 2001, obligând pârât Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Călăraşi la 50.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a constatat că la data cumpărării acţiunilor deţinute de S.C.”A.T.D.” de către reclamantă care a câştigat licitaţia, „A.T.D.” avea în exploatare prin concesionare de la Agenţia Domeniilor Statului conform contractului de concesionare, o suprafaţă de 4340 ha, că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi nu a achitat redevenţa datorată. A mai reţinut instanţa de fond sesizată cu soluţionarea cauzei că la data de 15 martie 2001 a fost încheiat actul adiţional autentificat sub nr. 561, act prin care „A.T.D.”a fuzionat prin absorbţie cu S.C.”A.B.” SA Cluj, schimbându-şi denumirea în S.C.”A” SA Bonţida, efectuându-se radierea primei conform certificatului de radiere nr. 461 din 18 iulie 2001.
Analizând legalitatea actului de control a constatat instanţa că el este întocmit cu încălcarea competenţelor ce le are poliţia, iar Ministerul Finanţelor Publice deşi are competenţa să efectueze controlul, nu poate valorifica constatările printr-un proces verbal care să fie caracterizat titlu executoriu, ci trebuia să se încheie un act de constatare ce urma să fie înaintat la Agenţia Domeniilor Statului şi aceasta în baza contractului, avea posibilitatea să ceară concesionarului intrarea în legalitate. Aceeaşi analiză privind natura redevenţei a dus la constatarea din partea instanţei de fond că în conformitate cu prevederile OUG nr. 198/1999, redevenţa nu se mai face venit la bugetul de stat, anume redevenţele obţinute din concesionarea terenurilor şi cele aflate permanent sub luciul apei, ele fiind depuse într-un cont special la dispoziţia Ministerului Agriculturii.
A constatat în motivarea soluţiei că acest fond special nu se face venit la bugetul de stat, astfel că redevenţa ce face obiectul controlului din 21 august 2001 la reclamantă, nu poate fi executată potrivit OG nr. 11/1996, că procesul verbal nu constituie astfel titlu executoriu, că însăşi dreptul de control al organelor financiare este discutabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Călăraşi în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, susţinându-senelegalitatea hotărârii pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, că această hotărâre cuprinde motive contradictorii, că eronat a fost obligat la cheltuieli de judecată numai un pârât, fiind indicate ca motive de casare cele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.
Recursul este fondat, conform considerentelor ce se vor expune.
Instanţa de fond a analizat acţiunea şi a dispus anularea actelor numai pe raţiuni ale excepţiei de nelegalitate, soluţia fiinddeterminată de interpretarea greşită şi aplicarea eronată a actelor normative incidente în cauză.
Redevenţa constituie o creanţă bugetară în sensul prevăzut de art.1 din Legea nr. 11/1996, după cum dreptul de control al Ministerului Finanţelor Publice şi al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice există recunoscut de art. 36 lit. g) din Legea nr.219/1998, iar aprecierea instanţei de fond că acest drept este discutabil apare ca nelegală, în contradicţie cu dispoziţiile menţionate, cu aplicarea şi a prevederilor art. 4 din OG nr. 11/1996 care defineşte titlul de creanţă ca fiind actul prin care, potrivit legii se constată şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţele bugetare la art. 1, întocmit de persoanele împuternicite potrivit legii astfel…”c” : pentru diferenţele constatate între obligaţiile de plată determinate de plătitor şi cele legal datorate, inclusiv majorările de întârziere pentru neplata la termen a impozitelor, taxelor şi a altor venituri stabilite cu ocazia verificărilor ulterioare efectuate de organele abilitate în acest scop, titlul de creanţă îl constituie documentul care cuprinde rezultatele verificării sau constatării, fiind constituit astfel prin lege un sistem de executare eficient, operativ, pentru creanţele statului.
Curtea mai constată că sentinţa este nelegală şi pentru modul în care a rezolvat problema naturii fondurilor Agenţiei Domeniilor Statului, că aceste venituri fiind constituite într-un fond special la dispoziţia Ministerului Agriculturii, nu pot fi venituri la bugetul de stat.
Agenţia Domeniilor Statului, concendentul, reprezintă statul român, conform art. 5 din Lega nr. 218/1998, după cum fondurile atrase din sursele contractuale şi nu de la buget, se constituie la dispoziţia Ministerului Agriculturii, care tot reprezentant al statului este, iar redevenţa se constituie într-un fond bugetar cu destinaţie specială.
Înalta Curte de Casaţie constată că recursul este astfel fondat, sentinţa urmând a fi casată şi trimisă cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, ocazie cu care va analiza în fond contestaţia şi anume între altele dacă suma constatată prin procesul verbal ca redevenţă neachitată este reală, dacă există o justificare a nerespectării acestei obligaţii, dacă s-a achitat, precum şi alte apărări ale părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Călăraşi în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr.338 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 29 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2002. Contencios. Refuz prelungire viza de... | ICCJ. Decizia nr. 699/2002. Contencios. Anulare si emitere... → |
|---|
