ICCJ. Decizia nr. 313/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.313
Dosar nr.1159/2002
Şedinţa publică din29 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prinacţiuneaformulată la data de 27 decembrie 2001 înregistrată sub nr.198/CA/2002 la Curtea de Apel Oradea, secţiacomercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC ”V.N.” SA Oradea a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală aFinanţelor Publice Bihorsă se anuleze Decizia nr. 4886/2001 şi respectiv a procesului-verbal nr. 4644/2001, prin care au fost obligaţi la 198.950.885 lei impozit pe devidende şi 327.406501 lei majorări de întârziere.
În motivarea acţiuniireclamanta a susţinut că s-a privatizatîn conformitate cu prevederile Legii nr. 77/1994, prinmetoda MEBO, la data de 2 februarie 1995 cu plata ultimei rate la 20 decembrie 2004, iar organele decontrol au stabilit obligaţia bugetară cu nesocotirea contractului de vânzare-cumpărareacţiuni, care esteal părţilor, şi a prevederilor art.50 din Legea nr. 77/1994, abrogarea acestui articol prin OUG nr. 88/1997 aplicându-sepentru convenţiile ce se includ sub dispoziţiile acestui act normativ.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi decontencios administrativ prin sentinţa nr.71 pronunţată la 25 februarie 2002, a admisacţiuneareclamantei, a anulat în parte Decizia nr.1886 din 22 noiembrie 2001 cu privire la pct.2 şi în parte procesul-verbal, privind impozitul pe dividende.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa defond a reţinut că odată încheiatecontractele sub imperiul Legii nr. 77/1994 rămân valabile şi suntguvernatedeaceastă lege, astfel căîn mod eronat a fost obligată reclamanta la impozit pe dividende.
Impotrivaacestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publiceîn bazadelegaţiei depusă la dosar criticând hotărârea ca nelegală, fiind pronunţată aplicarea greşită a legii.
Analizândrecursul în conformitate cu critica formulată seconstată că acesta este fondat în conformitate cu considerentele ce se vor expune.
Prin procesul-verbal nr. 4644 din 9 octombrie 2001 organele decontrol au constatatcă reclamanta a aplicatîn perioada 1998 – 2000 prevederile art. 50 din Legea nr. 77/1994 considerândcă devidentele aferenteacţiunilor dobândite sunt neimpozabile pe durataachitării ratelor, cu toate că aceste dispoziţii au fost abrogate prin Legea nr. 44/1998, astfel că s-acalculatîn sarcina reclamantei un impozit pe dividendeîn sumă de 198.950.885 lei şimajorările aferente pentru neachitare de 327.406.501 lei.
In conformitate cu prevederile art. 44 din OUG nr.88/1997 aşa cum a fostaprobată prin Legea nr. 44/1998, privind privatizarea societăţilor comerciale, pe data intrării în vigoare a acesteia a fost abrogată, între alteacte normative şi Legea nr. 77/1994.
Momentul intrării în vigoare al legilor, HG sau O.U. esteacela al publicării lorîn Monitorul Oficial sau ca excepţie, la o dată prevăzută în lege,în acest sens fiind prevederile art. 78 şi 104 alin. (4) din Constituţie.
Din momentul intrării în vigoare ele sunt de imediată aplicare, ceea ce confirmă principiul neretroactivităţii, consfinţit şi în art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.
Supravieţuirea vechii legi, constituie oderogare de la dreptul comun al aplicării imediate a legii noi şi ca atare ea trebuie exprimată expres decătre legiuitor.
In speţă, abrogarea facilităţilor fiscale decare a beneficiat reclamanta-intimată în temeiul art. 50din Legea nr. 77/1994 a fost expresă şi a privit în întregime prevederileacestei legi, exprimândastfel fără echivoc, voinţa legiuitorului de aînlătura beneficiul aplicării pentru viitor.
A considera că pentru situaţiile juridice născutesub imperiul legii abrogate se continuă aplicarea acestor facilităţi, echivalează cu oultractivitate a unor norme abrogate.
Cum legile fiscale sunt determinate fundamental de necesităţile social-economice, iar facilităţile fiscale constituie un beneficiu al acestor legi, menţinerea sau abrogarea lor, rămâne laaprecierea exclusivă a legiuitorului.
Astfel, din momentul intrării în vigoare a OUG nr. 88/1997, facilităţile fiscale prevăzute deart. 50 din Legea nr. 77/1994 şi-auîncetat aplicabilitatea, iar această abrogare nu încalcă principiultempus regitactum întrucât ea nu seaplică situaţiilor juridice subiective al căror conţinut este stabilit de voinţa părţilor şi carerămân sub puterea vechii legi, ci se aplică situaţiilor juridiceobiective (legale) al căror conţinut este stabilit de lege, şi asupra cărora, legea nouăare un efect imediat.
Astfel fiind seconstată de Înalta Curte de Casaţiecă sentinţa nr. 71/2002 este nelegală, iar în conformitatecu considerentele expusese vaadmite recursul şi va fi casatărespectiva sentinţă a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, obligaţia bugetară fiind corect stabilită de organele de control, deci consecinţa, în fond se va respingeacţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Bihor în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 71din 25 februarie 2002 a Curţii de Apel Oradea.
Casează sentinţaatacată şi în fond respingeacţiunea formulată de SC”V.N.” SA Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi29 ianuarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 254/2002. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 316/2002. Contencios. Refuz prelungire viza de... → |
|---|
