ICCJ. Decizia nr. 618/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.618
Dosar nr.1016/2002
Şedinţa publică din 13 februarie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativsub nr. 2942/2001, reclamanta S.C. „F.V." S.A.a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara, Garda Financiară, secţia Hunedoara şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 2123/1999 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a actului de control încheiat de către Garda Financiară Deva şi exonerarea sa de plata obligaţiilor fiscale reţinute prin procesul-verbal încheiat la 9 iunie 1998.
În motivarea acţiunii, reclamanta a criticat actele atacate ca netemeinice şi nelegale, susţinând că în temeiul contractului de comision nr. 1/1996 intervenit întresocietate şi S.C. „C.I.F." SRL a fost prevăzută posibilitatea plăţii comisionuluiprin marfă în compensaţie, iar în cazul în care această marfă se va livra de către beneficiarul la export, pe baza actelor doveditoare, factura de livrare va avea cota zero la TVA şi cum societatea beneficiară a făcut această dovadă, obligaţiile fiscale constând în TVA şi majorări de întârziere nu sunt datorate de către reclamantă.
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 12 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de S.C. „F.V." S.A.împotriva pârâţilor Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Hunedoara şi Garda Financiară, secţia Hunedoara.
Pentru a pronunţa aceastăsoluţie, instanţa de fond areţinut că reclamanta a vândut marfa unui beneficiar intern, anume S.C. „C.I.F." SRL, faţă de care avea obligaţia plăţii comisionului şi care la rândul său a fost comercializată de către aceasta către alţi beneficiari, astfel că nu poate beneficia de cota zero TVA.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs S.C. „F.V." S.A.care a motivat, în esenţă, că astfel cum rezultă din raportul deexpertiză, exceptând facturile care fac obiectul prezentului litigiu (care au înscrisă cota zero la TVA) şi cu privire la care s-a dovedit din actele aflate la dosar că marfa aferentă a fost exportată, fără nici un fel deprelucrări, restul operaţiunilor comerciale derulate de societate s-au făcut pe bază de facturi care au avut înscrisă cota legală de TVA şi că aceeaşi cotă s-a înscris şi pe facturile la care nu s-a putut face dovada că mărfurile au mers la export.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului se reţine că societatea recurentă a livrat mărfuri către S.C. „C.I.F." SRLpentru serviciul prestat de către aceasta în achiziţionarea cu materii prime şi diverse utilaje necesare procesului de fabricaţie la Societatea comercială„F.V." S.A.
Aşadar, societatea în cauză şi-a vândut marfa unuibeneficiar intern, care apoi a fost comercializată de acesta către alţi beneficiari.
În mod corect areţinut instanţa de fond că reclamanta nu poate beneficia de cota zero TVA deoarece operaţiunile de export în comision presupun ca marfa să fie proprietatea producătorului care obţine c/val. acestora prin vânzarea către beneficiarul la export, iar comisionarul primeşte un comision pentru serviciul de intermediere prestat.
În cauză, societatea recurentă a vândut marfa unui beneficiar intern, anume S.C. „C.I.F. SRL, faţă de care avea obligaţia plăţii comisionuluişi care la rândul său a fost comercializată de către aceasta către alţi beneficiari. Livrările de mărfuri trebuiau efectuate pe bază de facturi interne cu TVAcare compensau facturi emise de comisionar pentruserviciile prestate.
Neprocedând în acest mod, în mod întemeiata reţinut organul de control că societatea nu poate beneficia de cota zero TVA.
Având în vedere considerentele expuse, faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică iar motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Societatea comercială „F.V." S.A. împotriva sentinţei civile nr. 335 din 12 decembrie 2001 a Curţii de Apel AlbaIulia, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 619/2002. Contencios. Refuz restituire suma... | ICCJ. Decizia nr. 344/2002. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
