CSJ. Decizia nr. 681/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Fond

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.681

Dosar nr.2262/2002

Şedinţa publică din19 februarie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.356/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal s-au prezentat intimata reclamantă M.M., lipsind recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii BihorProcedura completă.

Intimata M.M. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică şi pe fond admiterea acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 22.04.2002, reclamanta M.M. a contestat hotărârea nr.2131din 9.04.2002 emisă de Casa Judeţeană de PensiiBihor –Comisiapentruaplicarea Legii nr.189/2000, prin care i s-a respins cererea de constatare a calităţii de beneficiar al Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

In motivarea acţiunii reclamantul arată că,s-a născut în refugiu în localitatea Dobaţ judeţul Timiş după expulzarea părinţilor săi, din satul Mihai Bravu judeţul Bihorpe motive etnice, iar pe perioada refugiului a avut aceleaşi greutăţi ca şi părinţii săi.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr.356/CA din 17 iunie 2002 a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa reţine că şi copiii născuţi în localitatea în care părinţii au fost strămutaţi au acelaşi statut ca părinţii lor, suferind persecuţii din motive etnice de la data naşterii şi până la data retrocedării pământului românesc.

Mai reţine că reclamanta a suferit împreună cu părinţii săi de efectele strămutării din localitatea de domiciliu a acestora, într-o altă localitate.

Pârâta a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că reclamanta nu poate beneficia de calitatea de strămutat pentru că nu era născută la data strămutării părinţilor săi şi ca urmare nu aveaun domiciliu de unde să fi fost strămutat în altă localitate, din motive etnice.

Recursul este nefondat.

Recurenta nu contestă faptul că părinţii reclamantei – intimate au fost nevoiţi, din motive etnice, să părăsească localitatea de domiciliu, ocupată temporar de administraţia maghiară şi să se refugieze în teritoriile aflate la acea dată sub administrarea statului român.

De altfel, cu certificatul nr.408/12.03.2001 (fila 12 dosar fond) şi cu adeverinţa nr.1098 din 15.03.2001 (fila 9 dosar fond), intimata a făcut dovada că familia sa a fost expulzată în luna septembrie 1940, din motive etnice din localitatea Mihai Bravu judeţul Bihor şi că au revenitîn această localitate în primăvara anului 1945.

Chiar dacă intimata s-a născut la 26 octombrie 1941, la foarte scurt timp după ce părinţii săi s-au refugiat în teritoriile aflate la acea dată sub administraţia statului român, ea a suferit aceleaşi privaţiuni ca şi părinţii şi fraţii săi, până la data la care au revenit împreună la fostul domiciliu al acestora.

Recurenta nu contestă că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu nu ar fi o modalitate de persecuţie etnică, dar susţine că intimata nu poate beneficia de statutul de strămutat sau de refugiat pentru că nu era născută la data strămutării părinţilor săi şi din acest motiv nu a avut un alt domiciliu decât cel în care s-a născut.

Insă, chiar dacă nu era născut la data strămutării părinţilor, intimata a întâmpinat aceleaşi greutăţi ca şi aceştia în toată perioada cuprinsă între data naşterii sale şi cea a reîntoarcerii în localitatea în care părinţii săi au locuit înaintea strămutării din motive etnice.

De aceea, Curtea consideră că intimata se încadrează în categoria persoanelor prevăzute de art.1 lit.c din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare şi cu precizările din Hotărârea Guvernului nr.127/2002.

Astfel fiind, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.14 din Legea nr.29/1990 şi art.299 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr.356/CA/2002-P din 17 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 681/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Fond