CSJ. Decizia nr. 794/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.794
Dosar nr.1251/2002
Şedinţa publică din26 februarie 2003
La 19 februarie2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr.87 din 27 februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 19 februarie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 26 februarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 ianuarie 2002, reclamanta SC "S" SA a solicitat anularea deciziei nr.2021 din 13.12.2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului verbal nr.5700 din 24.10.2001 încheiat de inspectori din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publicea judeţului Cluj şi exonerarea de plata sumei de 524.927.471 lei reprezentând TVA suplimentară şi a sumei de 116.746.167 lei reprezentând majorări de întârziere aferente TVA.
Inmotivareaacţiuniireclamantaarată că nelegalşi netemeini.
s-a reţinut în sarcina sa obligaţia plăţii sumelor menţionate, prin ignorarea normelor speciale aplicabile în cauză, care sunt Instrucţiunile nr.1/15086/1995 ale Băncii Naţionale a României şi Ministerului Finanţelor, iar nu prevederile Hotărârii Guvernului nr.401/2000 şi ale Ordonanţei Guvernului nr.17/2000, cum greşit se arată în procesul verbal de control.
Menţionează că în conformitate cu pct.7 din Instrucţiunile nr.1/15086/1995 nu se consideră neîncasate sumele în valută reprezentând contravaloarea mărfurilor exportate dacă au fost demarate proceduri judiciare, ca în cazul de faţă şi din acest motiv îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art.17 lit.B a din Ordonanţa Guvernului nr.17/2000 pentru aplicarea cotei zero de TVA.
Curtea de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.87 din 27 februarie 2002 a admis acţiunea, a dispus anularea parţială a deciziei nr.2021/2001 şi a procesului verbal nr.5700/2001 pentru suma de 524.927.471 lei – TVA şi suma de 116.746.167 lei – majorări de întârziere şi a obligat pârâţii la 380.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa reţine că reclamanta a făcut dovada că a început procedurile judiciare de recuperare a valutei aferente celor 3 exporturi realizate, conform dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr.18/1994 şi Instrucţiunilor nr.15086/1995 date în aplicarea acestei ordonanţe.
Mai reţine că organele financiare au făcut o interpretare rigidă a actelor normative incidente în cauză, constatând greşit că reclamanta datorează TVA pentru contravaloarea celor 3 exporturi, ca şi majorările de întârziere aferente.
Pârâtele au declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa a reţinutgreşit aplicabilitatea Instrucţiunilor nr.15086/1995 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.18/1994, când în realitate sunt incidente prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA, care este o lege specială.
Se mai susţine că în mod legal s-a aplicat cota de 19% de TVA pentru contravaloarea facturilor emise de reclamantă la exportul către MS Global Impex din Emiratele Arabe Unite şi către firma Sun Earth Ceramics din India, deoarece s-a depăşit termenul de 90 de zile de la data emiterii facturilor, respectiv termenul de 60 de zile de la data livrării mărfii, conform menţiunilor din contracte, termene în interiorul cărora trebuia încasată valuta de la firmele străine pentru ca reclamanta să poată beneficia de cota zero la exportul bunurilor.
Menţionează că pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiei bugetare, reclamanta datorează şi majorări de întârziere, calculate până la data achitării sumei, conform art.13 din Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 şi pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000.
Analizând motivele de recurs invocate, în raport de materialul probator administrat în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea reţine următoarele:
Prin procesul verbal încheiat la 24 octombrie 2001 de către inspectori din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj s-a stabilit, printre altele, că intimata datorează bugetului de stat suma de 524.927.471 lei cu titlu de TVA suplimentară, aferentă exporturilor neîncasate până la data verificării şi suma de 116.746.167 lei cu titlu de majorări de întârziere aferente TVA suplimentară.
Intimata a contestat aceste sume, contestaţie care s-a respins prin Decizia nr.2021 din 13.12.2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor.
In ambele acte se reţine că intimata a efectuat export, cu cota zero de TVA către M/S G. I. din Emiratele Arabe Unite, la 31.05.2001, în valoare totală de 152.260 USD, cu termen de încasare de 90 de zile de la data emiterii facturilor şi că până la data încheierii procesului verbal de control se încasase numai suma de 60.333,13 USD.
Se mai reţine că la 1.03.2001 şi la 20.06.2001 intimata a mai efectuat exporturi cu cota zero de TVA şi către Sun Earth Ceramics din India, în valoare de 4.458,5 USD, cu termen de încasare a contravalorii exporturilor la 60 de zile de la data livrării.
Cum nu s-a respectat termenul de 90 de zile pentru încasarea diferenţei de valută de 91.926,87 USD de la prima societate şi nici termenul de 60 de zile de la cealaltă societate, conform prevederilor contractuale, organele financiare au considerat că intimata nu poate beneficia de dispoziţiile art.17 pct.B din Ordoananţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind acordarea cotei zero de TVA, fiind aplicabile prevederile pct.9.3 şi ale pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.401/2000.
Se susţine şi că intimatei nu îi sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr.18/1994 şi nici Instrucţiunile nr.15086/1995 date în aplicarea acestei ordonanţe, pentru că se referă la măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, respectiv la modul de aplicare a sancţiunilor prevăzute de ordonanţă ci se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, care este o lege specială şi care nu face trimitere la prevederile Ordonanţei Guvernului nr.18/1994.
Conform art.17 lit.B adin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2000, se aplică o cotă zero de TVA pentru exportul de bunuri, transportul şi prestările de servicii efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare, deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Nu se contestă că intimata reclamantă a efectuat operaţiunile de export, dar se consideră că valuta primită din exportul mărfurilor s-a încasat în conturi bancare deschise de bănci autorizate de Banca Naţională a Românieipeste termenele de 90 de zile, respectiv 60 de zile de la data emiterii facturilor pentru exporturile realizate.
Se susţine şi faptul că până la data controlului nu se încasase încă toată valuta prevăzută în contracte şi că este irelevant că intimata s-a adresat Curţii de Arbritraj Bucureşti pentru recuperarea diferenţei de preţ.
Dar, Ordonanţa de urgenţă de Guvernului nr.17/2000 nu prevede şi condiţia ca valuta să fie încasată în termenele specificate în contractele de export.
Pentru aplicarea cotei zero de TVA trebuie îndeplinite numai două condiţii, conform art.17 lit.B din ordonanţă şi anume: să se încaseze în valută contravaloarea mărfurilor exportate, iar valuta să se depună în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.
Ordonanţa nu prevede şi condiţia încasării valutei într-un anumit termen, această condiţie fiind numai stipulată în contractele încheiate de intimată cu partenerii externi şi neîndeplinirea ei are efecte numai în raporturile dintre părţile contractante.
In ordonanţă nu există nici o dispoziţie de aplicare a unei alte cote de TVA pentru situaţia în care nu se respectă termenele de încasare a valutei, termene prevăzute de contractele încheiate între exportator şi importator sau în declaraţiile de încasare valutară.
Trebuie reţinut şi faptul că neîncasarea valutei la termenele prevăzute în contracte nu i se datorează intimatei, ci partenerilor săi de afaceri şi că intimata, pentru recuperarea diferenţelor de preţ a formulat acţiuni arbitrale.
Pentru considerentele de mai sus, se va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art.14 din Legea nr.29/1990 şi art.299 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea reţinând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Respingându-se recursul, la solicitarea intimatei şi în baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă se va dispune obligarea recurenţilor la plata sumei de 19.248.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sumă menţionată în ordinul de plată aflat la fila 35 din dosar, factura fiscală nefiind relevantă pentru că este emisă de Societatea civilă de avocaţi, neconfirmată de intimată, iar contractul de asistenţă juridică cuprinde ştersături la rubrica onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr.87 din 27 februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 19.248.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC "S" SA Cluj.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 792/2002. Contencios. Recurs anulare acte... | CSJ. Decizia nr. 805/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
