CSJ. Decizia nr. 792/2002. Contencios. Recurs anulare acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.792
Dosar nr.568/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr.185/F-Cdin 3 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamanta SC "E.I.I." SRL, reprezentată de avocatul E.C., lipsind recurenta pârâtă Direcţia Generală a Vămilor şi intimaţii Biroul Vamal Piteşti şi Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Bucureşti.
Procedura completă.
Avocatul E.C. a pus concluzii de respingere a recursului, cu referire la motivele cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar şi a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Procurorula pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2.03.2000 (dosar nr.1533/2000) reclamanta SC "E.I.I." SRL a solicitat anularea actului constatator nr.127 din 8.06.1999 şi a actului nr.3452 din 6.07.1999, ambele emise de Biroul Vamal Piteşti, a deciziei nr.51 din 22.11. 1999 emisă de Direcţia Regională Vamală Bucureşti şi a deciziei nr.345 din 17.02.2000 emisă de Direcţia Generală a Vămilor, precum şisuspendarea executării actului constatator.
In motivarea acţiunii reclamanta arată că s-a stabilit în sarcina sa obligaţia plăţii sumei de 95.713.039 lei reprezentând diferenţă de taxe vamale pentru importul cantităţii de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizatămarcaOMAdinColumbia, considerându-secăerona.
s-au calculat taxele de 4% în loc de 20% din valoarea mărfii importate.
Mai arată că a contestat actul constatator, contestaţie respinsă de organele vamale, ultima de către Direcţia Generală a Vămilor pe considerentul că promovarea ei s-a făcut tardiv.
Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr.46 din 19 aprilie 2000 a admis acţiunea, a desfiinţat Decizia nr.345 din 17 februarie 2000 emisă de Direcţia Generală a Vămilor şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Direcţia Generală a Vămilor, reţinndu-se că s-a introdus în termen contestaţia.
Recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Bucureşti împotriva sentinţei s-a constatat ca fiind nul prin Decizia nr.686 din 1 martie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
Printr-o altă acţiune, formând obiectul dosarului nr.4039/2000 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi contencios administrativ, înregistrată la 26.07.2000, aceeaşi reclamantă contestă din nou actul constatator nr.127/1999 şi actul nr.3452/1999, emise de Biroul Vamal Piteşti, Decizia nr.51/1999 emisă de Direcţia Regională Vamală Bucureşti, şi Decizia nr.345/2000emisă de Direcţia Generală a Vămilor, dar şi Decizia nr.1686 din 7.07.2000 emisă de Direcţia Generală a Vămilor în urma trimiterii cauzei de către Curtea de Apel Piteşti, în vederea rejudecării contestaţiei introdusă de reclamantă împotriva deciziei Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.
Reclamanta susţine că nelegal a fost obligată la plata sumei de 95.713.039 lei, susţinând că marfa importată a fost supusă prevederilor Acordului privind sistemul global de preferinţe comerciale între ţările în curs de dezvoltare - SGPC, la care România şi Columbia sunt părţi semnatare, în baza căruia beneficiază de taxă vamală preferenţială deoarece au fost îndeplinite toate condiţiile prevăzute în Acord.
Arată că anterior efectuării importului a solicitat informaţii privind tariful vamal aplicabil unui asemenea import, Direcţia Generală a Vămilor comunicându-i că beneficiază de tariful vamal preferenţial de 4%,în condiţiile SGPC, fiindu-i aplicabil la momentul importului acest tarif, pentru ca nelegal ulterior să se considere că tariful vamal era de 20%.
Curtea de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.185 din 3 decembrie 2001 a admis acţiunea în parte, a anulat actul constatator nr.127/1999, hotărârea nr.3452 din 6 iulie 1999 a Biroului Vamal Piteşti, Decizia nr.51/1999 a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti şi Decizia nr.1686 din 7 iulie 2000 a Direcţiei Generale a Vămilor, a respins ca fără obiect cererea de anulare a decizie nr.345 din 17 februarie 2000 a Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti şi a obligat Direcţia Generală a Vămilor să plătească reclamantei suma de 3.303.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa reţine că importul s-a efectuat la 31 decembrie 1998, în condiţiile în care între România şi Columbia exista un acord bilateralpotrivit căruia marfa importată se încadrează între bunurile care beneficiază de un tratament tarifar favorabil, exista certificat de origine tip SGPC emis de autoritatea abilitată legal, iar transportul mărfii a avut loc direct din ţara de origine în România, astfel că erau îndeplinte toate condiţiile prevăzute în Acordul privindsistemul global de preferinţe comerciale între ţările în curs de dezvoltare - SGPC.
Mai reţine că ulterior importului, reclamanta a solicitat relaţii de la autoritatea vamală privind tariful vamal la import cafea din Columbia şi i s-a cmunicat că beneficiază de tariful vamal preferenţial de 4%, relaţiilerespective fiind obligatorii pentru autoritatea vamală conformart.32alin.1dincodulvamalşi art.8din Regulamentul de aplicare a acestuia şi că intervenirea unor eventuale erori şi erate la tarifele vamale, nu s-a comunicat reclamantei nici prin răspunsul la relaţiile solicitate, nici ulterior.
Referitor la Decizia nr.345 din 17 februarie 2000 emisă de Direcţia Generală a Vămilor, reţine că aceasta a fost deja anulată prin sentinţa nr.46 din 19 aprilie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr.1533/2000.
Impotriva ultimei sentinţe a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, considerând că hotărârea este nelegală şi netemeinică.
Un prim motiv de recurs, bazat pe art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, priveşte faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Susţine că sentinţa nu este motivată, şi că există contradicţie între considerente şi dispozitiv şi anume că motivarea hotărârii duce la soluţia admiterii contestaţiei şi anularea actelor criticate, iar în dispozitiv se anulează alte acte decât cele care au făcut obiectul acţiunii.
Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, se referă la nelegalitatea hotărârii,care ar consta în interpretarea greşită a dispoziţiilor art.68 alin.1 şi 2 din Codul Vamal de către instanţă.
Menţionează că la data importului taxa vamală aplicabilă pentru mărfurile provenind din ţările semnatare ale Acordului Sistemului Generalizat de Preferinţe Comerciale era de 20%, deoarece începând cu 5.03.1998 tariful vamal pentru cafea era de 25%, conform eratei emisă de Direcţia Generală a Vămilor, iar reducerea pentru acest import era de 5%.
Consideră că prin erata nr.5911 din 5.03.1998 a Direcţiei Generale a Vămilor, taxa vamală preferenţială de 4%, existentă până la acea dată, a fost modificată la 20%, astfel că la data importului taxa era de 20% şi că dispoziţiile art.32 alin.1 din Codul Vamal şi ale art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia sunt obligatorii numai în ce priveşte relaţiile sau informaţiile referitoare la clasificarea tarifară a mărfurilor importate, nu şi cele referitoare la taxele vamale corespunzătoare anumitor categorii de mărfuri, care sunt cuprinse în tariful vamal de import al României, ce se publică în Monitorul Oficialanual, iar reclamanta putea lua cunoştinţă de el din Monitorul Oficial sau de la comisionarul de vamă.
Recursul este nefondat.
Este necontestat că intimata a importat din Columbia, la 31 decembrie 1998, cantitatea de 6.894 Kg cafea prăjită decofeinizată marca OMA, pentru care organele vamale au stabilit o taxă vamală de import de 4% apreciind că importului respectiv îi sunt aplicabile dispoziţiile Acordului privind sistemul global de preferinţe între ţările în curs de dezvoltare.
Intre România şi Columbia, ţări în curs de dezvoltare semnatare ale Acordului, exista un Acord bilateral privind tariful vamal preferenţial la import, iar prevederile acestuia şi ale Acordului privind sistemul global de preferinţe erau îndeplinite la data importului, respectiv exista certificatul de origine tip SGPC emis de autoritateaabilitată din Columbia, iar transportul cafelei s-a făcut direct din acea ţară în România.
La solicitarea intimatei, anterior efectuării importului, Direcţia Generală a Vămilor, prin adresa nr.28820 din 10.11.1998 i-a comunicat că beneficiază de un tarif vamal de 4% dacă marfa importată din Columbia este însoţită de un certificat de origine tip SGPC, eliberat de autoritatăţile abilitate din acea ţară.
Intimata a făcut dovada existenţei certificatului, care s-a eliberat de autoritatea competentă din Columbiaşi în considerarea acestei adrese, după primirea ei, a făcut importul cafelei.
Conform prevederilor art.32 alin.2 din Codul Vamal al României şi art.8 din Regulamentul de aplicare a acestuia, informaţia scrisă privind aplicarea tarifului vamal obligă autoritatea vamală numai în privinţa clasificării tarifare, dacă formalităţile vamale sunt îndeplinite ulterior datei la care s-a comunicat informaţia.
Dar, ţinându-se cont de autoritatea emitentă a informaţiei privind tariful vamal pentru importul cafeleidin Columbia, informaţie comunicatăulterior eratei nr.5911 din 5.03.1998 emisă de aceeaşi autoritate, intimata a fost de bună credinţă şi în considerarea răspunsului primit a efectuat importul.
In plus, organul vamal care a efectuat operaţiunea de vămuire a aplicat tariful vamal de 4% pentru acest import, ceea ce duce la concluzia că nici acest organ nu cunoaştea existenţa pretinsei modificări a tarifului vamal de la 4% la 20%, cum se arată în motivarea recursului.
Intimatei nu i s-a adus la cunoştinţă la data importului că tariful vamal pentru importul cafelei era de 20%, nu de 4% şinici Direcţia Generală a Vămilor nu i-a comunicat, ulterior trimiterii adresei nr.28820 din 10.11.198 şi până la efectuarea importului, căi-a indicat un tarif vamal eronat, astfel cum prevede art.32 alin.2 din Codul Vamal.
Curtea mai reţine că sentinţa este motivată corespunzător, neexistând nici contradicţii între considerentele şi dispozitivul acesteia, cum eronat susţine recurenta, instanţa de fond pronunţându-se numai asupra a ce s-a cerut.
Pentru considerentele arătate mai sus, constatând că motivele invocate de recurentă – întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.7 şi 9din codul de procedură civilă sunt nefondate, Curtea va respinge recursul ca atare.
Conform prevederilor art.274 din Codul de procedură civilă se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 4.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs către intimată, sumă reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr.185/F-Cdin 3 decembrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta Direcţia Generală a Vămilor la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către SC "E.I.I." SRL
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 773/2002. Contencios. Anularea partiala a... | CSJ. Decizia nr. 794/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
