CSJ. Decizia nr. 875/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.875

Dosar nr. 2482/2002

Şedinţa publică din5 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.340/CA/2002 – P din 1 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea.

La apelul nominal nu s-au prezentat: recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi intimatul reclamant S.M.A.

Procedura completă.

Magistratul asistent făcând referatul cauzei a arătat că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă Curtea invocă din oficiu excepţia de tardivitate a recursului faţă de dispoziţiile art.301 Cod procedură civilă şi reţine cauza spre soluţionarea excepţiei.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2002, reclamantulS.M.A. a solicitat anularea hotărârii nr.37/15.04.2002 emisă de pârâtaCasa Judeţeană de Pensii Satu Mare şi recunoaşterea calităţii debeneficiar al Legii nr.189/2000, motivând că a avut statutul de refugiat din motive etnice.

Curtea de Apel Oradea a pronunţat sentinţa nr.340/CA/P din 10 iunie 2002, prin care a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr.37/15.04.2002 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la 7.05.1941, când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice şi a dobândit prin naştere statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute de lege.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere Precizările nr.1026/29.03.2002 ale Casei Naţionale de Pensii, potrivit cărora nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr.189/2000 copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor. De asemenea, recurenta a arătat că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările aduse prinLegea nr.367/2001 şi Hotărârea Guvernului nr.127/2002 nu cuprind prevederi referitoare la persoanele care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor lor.

Curtea a invocat din oficiu excepţia de tardivitate a prezentului recurs constatând că recurenta nu a respectat dispoziţiile art.301 Cod procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din actele dosarului rezultă că hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la 18.07.2002, iar recursul a fost declarat la 4.09.2002, după împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac.

In consecinţă, Curtea va respinge ca tardiv recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr.340/CA/2002 – P din 10 iunie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca tardiv formulat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 875/2002. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs