CSJ. Decizia nr. 983/2002. Contencios. Anularea vizei de iesire din România. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.983

Dosar nr.2586/2002

Şedinţa publică din 12 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de B.Y. împotriva sentinţei civile nr.768 din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.

La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei reprezentată de consilierul juridic C.N., lipsind recurentul-reclamant B.Y.

Procedura completă.

S-a referit că recursul nu a fost timbrat, recurentul fiind citat cu menţiunea timbrării acestuia.

Consilierul juridic C.N. a solicitat anularea recursului, ca netimbrat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 11 iulie 2001, reclamantul B.Y. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul de Interne, solicitând anularea actului administrativ nr.730730/ 27.06.2001 prin care i s-a acordat viză de ieşire din România.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că măsura aplicată este nejustificată, întrucât are familie organizată şi deţine mijloace materiale suficiente pentru a se întreţine.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.768/ 4.09.2002, a admis excepţia invocată din oficiu şi a respins acţiunea pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că există identitate de părţi, obiect şi cauză, faţă de litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr.1404/ 23.10.2001, rămasă irevocabilă prin nerecurare, prin care Secţia contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul B.Y., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând greşita admitere a excepţiei puterii de lucru judecat, întrucât sentinţa civilă nr.1404/2001 nu a rămas irevocabilă, reclamantul fiind în termen pentru a o recura.

În vederea soluţionării cererii, s-a dispus citarea reclamantului cu menţiunea timbrării recursului cu 15.000 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei timbru judiciar, fără însă ca recurentul să-şi îndeplinească obligaţia legală.

În consecinţă, având în vedere prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 republicată, şi art.9 alin.2 din Ordonanţa Guvernului nr.32/1995, Curtea va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează recursul declarat de B.Y. împotriva sentinţei civile nr.768 din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativca netimbrat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 983/2002. Contencios. Anularea vizei de iesire din România. Recurs